Alte soiuri
-
Tinazzi
Tinazzi - Duca delle Corone - Primitivo di Salento IGP, Rosato 2022 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: SALENTO IGP - PUGLIA / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: PRIMITIVO DIN SALENTO
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ROSE SEC. La sfârșitul anilor 1960 determinarea și pasiunea pentru vinuri au fost de ajuns pentru Eugenio Tinazzi, încât să pornească propria afacere, vinăria Tinazzi. Pasiunea a fost transmisă din tată în fiu, iar în anii următori Gian Andreea Tinazzi a deschis treptat orizonturile companiei.
În prezent, Gian și copiii săi conduc Casa Tinazzi, una dintre cele mai respectabile vinării din Italia, și continuă să producă propriile vinuri în orășelul Lazise. Tinazzi deține și proprietăți extinse în Valpolicella și Apulia unde sunt cultivați struguri din soiuri locale, vinificați cu tehnologie modernă, pentru numeroasele game de vinuri roșii, albe și rose, produse anual.
Soiul de struguri roșii Primitivo, din zona cu indicație geografică protejată Salento, regiunea Puglia, este vinificat în rose prin presarea ușoară și fermentare alcoolică la temperatura de 17-18°C. Maturarea vinului are loc în cisterne din oțel inoxidabil.
ASPECT: Roz deschis.
MIROS: Note de fructe roșii și flori delicate ce formează un parfum seducător.
GUST: Proaspăt, cu arome plăcute de fructe roșii și flori ce lasă un gust final mediu spre lung.
ASOCIERE CULINARĂ: Un rose răcoritor pentru mesele cu preparate din carne albă, pește, paste și risotto.
TEMP. DE SERVIRE: 9 - 10°C.
45,50 RON Începând cu: 40,95 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Cotnari
Cotnari - Naiv Busuioaca de Bohotin Rose DOC 2024 - 0.75L, Alc: 11.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CT COTNARI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: BUSUIOACĂ DE BOHOTIN
VOL. ALC.: 11.5%
VIN ROSE SEC. Cramele Cotnari își au originile într-o istorie de peste 2000 de ani a unui loc plin de legende și tradiții, neatinse de trecerea timpului, și datorită oamenilor care produc vinuri de generații. Prima distincție pentru vinurile din Cotnari a venit încă din vremurile Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci podgoria s-a extins și a devenit cunoscută pentru soiurile tradiționale albe: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească și Fetească Albă, cărora li s-au alăturat Busuioaca (vinificată rosé) și Fetească Neagră, pentru vinuri roșii.
Istoria podgoriei Cotnari a fost continuată și de fostul Guvernator BNR, boierul Vlădoianu, care a construit în 1901 conacul ce-i poartă numele, în prezent sediul Casei de Vinuri Cotnari. De la plantații, recoltă și vinificare, Cramele Cotnari folosește tehnologii moderne pentru a oferi cele mai bune vinuri, desăvârșite prin maturarea de până la 24 de luni în butoaie din stejar.
NAIV Busuioacă de Bohotin este un vin cu Denumire de Origine Controlată - Cules Târziu. Podgoria de pe care se recoltează acest soi tradițional românesc se află la o altitudine de 200-300 de metri, are expoziție sudică și soluri cernoziomice și cenușii de silvostepă, modificate prin viticultură îndelungată.
ASPECT: Roz antic, cu nuanțe de trandafir.
MIROS: Dincolo de eticheta cu personaje interesante, într-o scenă generoasă, Busuioaca de Bohotin din gama NAIV seduce prin aromele naturale de căpșune și frăguțe proaspete.
GUST: Pe papile aduce arome de fructe roșii de pădure și o notă florală, scurtată de vinificarea în sec.
ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la mesele cu salate, preparate din carne albă și brânzeturi.
TEMP. DE SERVIRE: 7 - 9°C.
56,87 RON Începând cu: 51,18 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Tinazzi
Tinazzi - Tenuta Valleselle - Ripa Magna, Corvina di Verona IGP 2021- 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: VERONA IGP - VENETO / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: CORVINA
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ROȘU SEC. La sfârșitul anilor 1960, determinarea și pasiunea pentru vinuri au fost de ajuns pentru Eugenio Tinazzi încât să pornească propria afacere. Pasiunea a fost transmisă din tată în fiu, iar în anii următori Gian Andreea Tinazzi a deschis treptat orizonturile companiei.
În prezent, Gian și copiii săi conduc Casa Tinazzi, una dintre cele mai respectabile vinării din Italia, și continuă să producă propriile vinuri în orășelul Lazise. Tinazzi deține și proprietăți extinse în Valpolicella și Apulia unde sunt cultivați struguri din soiuri locale, vinificați cu tehnologie modernă, pentru numeroasele game de vinuri roșii, albe și rose, produse anual.
Eticheta Tenuta Valleselle face parte din gamele produse de vinăria Tinazzi, iar Ripa Magna este un vin obţinut din soiul italian Corvina Veronese crescut în podgoria de pe dealurile însorite ale provinciei Verona. Strugurii sunt lăsaţi să atingă punctul optim de coacere, apoi sunt recoltaţi manual, desciorchinaţi, presaţi, lăsaţi la macerare şi fermentaţi la o temperatură controlată de 22 - 26 °C, timp de 10 zile. Buchetul amplu, caracteristic stilului italian aduce o parte din tradiţia vinurilor din Lumea Veche şi experienţa unui vin de calitate superioară.
ASPECT: Roşu-rubiniu, intens.
MIROS: Aerat cu răbdare și savurat pe îndelete, Corvina este un soi robust, ce oferă arome incipiente de fructe roșii, ce se desfac în note de prune, coacăze și vișine. Printre acestea se strecoară tușe de vanilie, piele tăbăcită vegetal și lemn, ce sugerează o maturare parțială în baricuri din stejar.
GUST: Pe papile evoluează taninii coprolenți, ce aduc notele familiare de coacăze negre, compot de cireșe, prune și ciocolată cu vanilie. Postgust lung, taninos, delicat.
ASOCIERE CULINARĂ: Soiul italian promite o masă de neuitat atunci când este savurat alături de preparate din carne de miel, vită sau vânat, gătite simplu (la grătar sau înăbuşite), urmate de un platou cu brânzeturi tradiționale din regiunile italiene sau franceze.
TEMP. DE SERVIRE: 18 - 20°C.
80,34 RON Începând cu: 72,31 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Balla Geza
Balla Geza - Spumant Clarus Brut - 0.75L, Alc: 13%
REGIUNE / ȚARĂ: DOC MINIȘ - CRIȘANA ȘI MARAMUREȘ / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: MUSTOASĂ DE MĂDERAT, CHARDONNAY
VOL. ALC.: 13%
VIN SPUMANT ALB BRUT. Pe câmpiile aflate în apropiere de Arad se află cunoscuta regiune viticolă Miniș, unde erau cultivate soiurile Cadarcă și Fetească Regală, din care erau produse vinuri apreciate în toată Europa, până în secolul XX.
Vinurile produse în Miniș au început să scadă în popularitate până în 1999, când Dr. Géza Balla a reluat producția cu misiunea de a aduce faima de altă dată vinurilor tradiționale românești din Transilvania.
Spumantul Clarus este obținut din soiurile albe Mustoasă de Măderat și Chardonnay, după metoda tradițională de fermentare în sticlă.
ASPECT: Galben-pai. Perlaj fin și persistent.
MIROS: Efervescența naturală a cupajului delectează cu arome echilibrate de citrice și mere verzi.
GUST: Pe papile își păstrează aciditatea și notele de citrice, dintre care se remarcă o notă de grepfrut galben, ce se păstrează bine în post gust.
ASOCIERE CULINARĂ: Un spumant recomandat alături de preparatele din carne de pasăre (pui, curcan), pește și gustări cu brânzeturi moi.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
75,02 RON Începând cu: 67,52 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Purcari
Purcari - Academia Saperavi rosu 2021 GB - 0.75L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: ȘTEFAN VODĂ / REPUBLICA MOLDOVA
SOIUL / SOIURILE: SAPERAVI
VOL. ALC.: 14%
VIN ROȘU SEC. Fondat în 1827 Château Purcari reprezintă unul dintre cele mai valoroase și renumite domenii ale Europei de Est. Vinurile din Purcari au fost servite la Curțile Regale din Europa încă de acum 150 de ani.
Prima medalie de aur a fost acordată vinurilor din Purcari în 1878, la Expoziția Mondială de la Paris, când experții francezi au fost profund impresionați de aroma bogată și intensă a soiului Negru de Purcari, care a fost confundat cu unul originar din faimoasa regiune viticolă Bordeaux.
Soiul georgian Saperavi este reinterpretat în acest vin prin contribuția terroir-ului și arta vinificarului din crama Purcari. Fermentarea mustuielii are loc în amfore de lut, iar vinul este maturat în butoaie din stejar ce îi dezvoltă aromele și textura.
ASPECT: Roșu-rubiniu cu reflexii purpurii.
MIROS: Un concert armonios cu note înalte de prune și alte fructe roșii, coapte.
GUST: Corpolent, opulent, cu taninuri catifelate și pogt gust lung, marcate de mai multe arome de fructe roșii și o notă de cacao.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin roșu complex, recomandat la mesele cu preparate din carne condimentate, în special carne de miel și vânat, cât și brânzeturi maturate, ori semi-maturate.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
216,59 RON Începând cu: 194,93 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Domeniile Franco - Române
DFR - Vox Dei Tamaioasa Romaneasca demidulce 2023 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: DOC DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB DEMIDULCE. Domeniile Franco-Române se află în regiunea Dealu Mare, între localitățile Gura Vadului și Săhăteni. În această parte a țării, Denis Thomas, proprietar și vinificator din Burgundia, a început producția pe un domeniu întins pe 45 de hectare.
Din 2020 Domeniile Franco-Române aparțin unui grup de investitori români, care lucrează în prezent 85 de hectare de viță de vie. Vinurile cramei românești sunt certificate Ecocert, fapt ce impune proceduri de vinificare stricte, la care se adaugă analize în laborator propriu pentru fiecare fază de producție pentru a se obține vinuri de calitate superioară.
DFR - Vox Dei Tămâioasă Românească demidulce 2023 este un vin cu personalitate aromatică revigorantă din inima podgoriei Dealu Mare, ce îmbină dulceața cu prospețimea într-un dans senzorial fermecător.
ASPECT: Galben-pai limpede și strălucitor, cu reflexii aurii.
MIROS: Aromă seducătoare și exuberantă, în care note de flori de iasomie și petale fine de trandafir se împletesc cu tușe delicate de mentă și busuioc, urmate de fructe exotice supracoapte ce invită la contemplare olfactivă.
GUST: Arome de pere, bergamotă, ananas și pepene galben, echilibrate de o aciditate vie ce susține dulceața într-un gust final lung, cu impresii de anason și coajă de portocală confiată.
ASOCIERE CULINARĂ: Însoțește cu grație deserturi cu fructe coapte sau creme fine de vanilie, tarte cu mere și scorțișoară, brânzeturi maturate ușor sărate sau foie gras.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
42,00 RON Începând cu: 37,80 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Cotnari
Cotnari - Domenii Tamaioasa Romaneasca Alb DOC, demisec 2025 - 0.75L, Alc: 11%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CT COTNARI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ
VOL. ALC.: 11%
VIN ROSE DEMISEC. Cramele Cotnari își au originile într-o istorie de peste 2000 de ani a unui loc plin de legende și tradiții, neatinse de trecerea timpului, și datorită oamenilor care produc vinuri de generații. Prima distincție pentru vinurile din Cotnari a venit încă din vremurile Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci podgoria s-a extins și a devenit cunoscută pentru soiurile tradiționale albe: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească și Fetească Albă, cărora li s-au alăturat Busuioaca (vinificată rosé) și Fetească Neagră, pentru vinuri roșii.
Istoria podgoriei Cotnari a fost continuată și de fostul Guvernator BNR, boierul Vlădoianu, care a construit în 1901 conacul ce-i poartă numele, în prezent sediul Casei de Vinuri Cotnari. De la plantații, recoltă și vinificare, Cramele Cotnari folosește tehnologii moderne pentru a oferi cele mai bune vinuri, desăvârșite prin maturarea de până la 24 de luni în butoaie din stejar.
ASPECT: Galben pal, strălucitor și limpede.
MIROS: Parfumul plăcut de fructe și verdeață de vară târzie.
GUST: Pe papile aduce arome de struguri copți în vie, ierburi aromate, uscate de soare, și fagure de miere. O notă dulce și moale oferă un postgust mediu spre lung, savuros.
ASOCIERE CULINARĂ: O alegere clasică pentru mesele cu preparate din pește, pui, fructe de mare, brânzeturi tradiționale și paste cu sos alb.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
37,51 RON Începând cu: 33,76 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Cotnari
Cotnari - Euforia Busuioaca de Bohotin Rose DOC, demisec 2024 - 1.5L, Alc: 11.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD COTNARI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: BUSUIOACĂ DE BOHOTIN
VOL. ALC.: 11.5%
VIN ROSE DEMISEC. Cramele Cotnari își au originile într-o istorie de peste 2000 de ani a unui loc plin de legende și tradiții, neatinse de trecerea timpului, și datorită oamenilor care produc vinuri de generații. Prima distincție pentru vinurile din Cotnari a venit încă din vremurile Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci podgoria s-a extins și a devenit cunoscută pentru soiurile tradiționale albe: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească și Fetească Albă, cărora li s-au alăturat Busuioaca (vinificată rosé) și Fetească Neagră, pentru vinuri roșii.
Istoria podgoriei Cotnari a fost continuată și de fostul Guvernator BNR, boierul Vlădoianu, care a construit în 1901 conacul ce-i poartă numele, în prezent sediul Casei de Vinuri Cotnari. De la plantații, recoltă și vinificare, Cramele Cotnari folosește tehnologii moderne pentru a oferi cele mai bune vinuri, desăvârșite prin maturarea de până la 24 de luni în butoaie din stejar.
ASPECT: Roz somon, cu reflexii aurii.
MIROS: Busuioaca este adesea asociată cu aromele de trandafir, la fel și pentru această ediție, completată de prospețimea fructelor roșii de pădure.
GUST: Ușor acidulat, semiaromat de fructe roșii, dulci și acrișoare, cu o remanență medie spre lungă.
ASOCIERE CULINARĂ: Un rose potrivit oricând, la mesele cu preparate din carne de pui și pește, ușor condimentate. De asemenea poate fi savurat și la finalul mesei.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
118,58 RON Începând cu: 106,72 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Cotnari
Cotnari - Euforia Tamaioasa Romaneasca Alb DOC, demisec 2024 - 1.5L, Alc: 11.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD COTNARI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ
VOL. ALC.: 11.5%
VIN ALB DEMISEC. Cramele Cotnari își au originile într-o istorie de peste 2000 de ani a unui loc plin de legende și tradiții, neatinse de trecerea timpului, și datorită oamenilor care produc vinuri de generații. Prima distincție pentru vinurile din Cotnari a venit încă din vremurile Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci podgoria s-a extins și a devenit cunoscută pentru soiurile tradiționale albe: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească și Fetească Albă, cărora li s-au alăturat Busuioaca (vinificată rosé) și Fetească Neagră, pentru vinuri roșii.
Istoria podgoriei Cotnari a fost continuată și de fostul Guvernator BNR, boierul Vlădoianu, care a construit în 1901 conacul ce-i poartă numele, în prezent sediul Casei de Vinuri Cotnari. De la plantații, recoltă și vinificare, Cramele Cotnari folosește tehnologii moderne pentru a oferi cele mai bune vinuri, desăvârșite prin maturarea de până la 24 de luni în butoaie din stejar.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii aurii.
MIROS: Buchet cu arome de fructe exotice, cum ar fi ananas proaspăt și ierburi aromatice, cu o notă mediteraneană.
GUST: Aroma de ananas persistă pe papile, este ușor onctuos, completat de citrice coapte. Gustul final este lung, cu o notă vegetală dulce.
ASOCIERE CULINARĂ: Răcoritor, fie savurat simplu, fie alături de preparate din carne de pește, fructe de mare, paste și gustări cu brânzeturi.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
118,58 RON Începând cu: 106,72 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Kolonne Null
Kolonne Null - Cuvee Rouge No.2 Vin Rosu Fara Alcool - 0.75L
SOIUL / SOIURILE: TEMPRANILLO, SYRAH
VIN ROȘU. Kolonne Null este un brand fondat în 2018, la Berlin, de către Philipp Rößle și Moritz Bülow. Proiectul a apărut din dorința de a crea alternative fără alcool care să păstreze cât mai fidel expresia vinului clasic. În loc să pornească de la băuturi aromatizate, fondatorii au ales să colaboreze cu vinificatori consacrați din Europa, dezvoltând produse premium dezalcoolizate, cu accent pe autenticitate și finețe.
Kolonne Null nu deține un terroir propriu în sens clasic, deoarece nu este o cramă tradițională cu podgorii proprii. Strugurii provin din diferite regiuni viticole europene, în special din Germania, dar și din Franța sau Italia, în funcție de stilul vinului vizat. Terroir-ul este astfel unul „compozit”, selecția fiind făcută pentru a obține profiluri aromatice precise, care să reziste bine procesului de dezalcoolizare.
Procesul începe cu vinuri reale, obținute prin vinificație clasică, din struguri atent selecționați. Ulterior, alcoolul este îndepărtat prin tehnici moderne, în special prin distilare în vid la temperaturi joase, ceea ce permite conservarea compușilor aromatici volatili.
ASPECT: Culoare roșu rubiniu intens cu reflexii violet.
MIROS: Aromă bogată de fructe roșii și negre, precum cireșe coapte, prune și mure, completată de note fine de condimente dulci și o nuanță subtilă de cacao și piper.
GUST: Gust echilibrat și suplu, cu o textură plăcută și aciditate bine integrată, în care notele de fructe se împletesc armonios cu tonuri ușor condimentate și o tușă discretă de ciocolată.
ASOCIERE CULINARĂ: Se recomandă alături de preparate din carne la grătar, paste cu sosuri aromate sau brânzeturi semi-maturate, evidențiind versatilitatea și echilibrul vinului.
TEMP. DE SERVIRE: 14 - 16°C.
55,18 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metamorfosis
Metamorfosis - Via Marchizului Negru de Dragasani DOC 2021 - 0.75L, Alc: 16%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: NEGRU DE DRĂGĂȘANI
VOL. ALC.: 16%
VIN ROȘU SEC. Crama Vitis Metamorfosis este parte din antreprizele Marchizului Piero Antinori, care a dezvoltat anterior proiecte similare în alte regiuni viticole din Italia, SUA, Chile și Ungaria.
În România, Marchizul a ales Dealu Mare, pentru condițiile asemănătoare cu regiunea viticolă Toscana. Potențialul și calitatea vinurilor produse pe alte podgorii din Dealu Mare au fost de ajuns pentru a demara proiectul Metamorfosis. În prezent, domeniul se întinde pe trei plaiuri viticole (Valea Urloi, Fintești și Năeni), cu o suprafață totală de 100 de hectare.
Gama Via Marchizului a fost creată pentru a aduce un tribut Marchizului Piero Antinori. Pentru soiul Negru de Drăgășani a fost aleasă o suprafață de aproape 1 hectar, izolată de restul viilor, replantată în 2005 și cultivată prin metode ecologice. Acest vin este produs din struguri desciorchinați cu blândețe, sortați manual și lăsați să fermenteze la temperatura controlată de 28-30°C., cu macerare de minim 3 săptămâni. După fermentarea alcoolică vinul este maturat în baricuri, apoi învechit la sticlă pentru a dezvolta arome persistente și elegante.
ASPECT: Roșu-rubiniu, cu reflexii violet.
MIROS: Negru de Drăgășani maturat este o experiență organoleptică rară, mulțumită aromelor de smochine, ciocolată amară și vanilie.
GUST: Maturarea și învechirea aduce o textură rotundă, tanini eleganți și un post gust lung, ce dezvăluie încă odată calitatea excepțională a acestui vin.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin potrivit pentru mesele cu gustări reci, mezeluri (șuncă afumată, cârnați, tobă, lebăr, mușchi de porc crud uscat). Feluri principale din carne de vânat, în special mușchi de mistreț umplut sau cârnați afumați de mistreț, preparate la cuptor în sos de vin și brânzeturi tari, maturate (brânză de burduf, pecorino, gorgonzola).
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
73,21 RON Începând cu: 65,89 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Casal Garcia
Casal Garcia - Vinho Tinto 2022 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: IG LISABONA / PORTUGALIA
SOIUL / SOIURILE: TOURIGA NACIONAL, ALICANTE BOUCHET, SYRAH
VOL. ALC.: 13%
VIN ROȘU SEC. Casal Garcia îți are începuturile în 1939, în Portugalia, atunci când vinifcatorul francez Eugène Hélisse se afla într-o calatorie cu trenul din Douro în Porto. Pe drum acesta a fost atras de podgoriile unice, aflate în Quinta da Aveleda, deținute Roberto Guedes. Eugène s-a angajat la podgoria Aveleda și, pentru a oferi un design unic sticlelor de vin, obișnuia să le înfășoare în batiste de dantelă, un element prezent și astăzi pe etichetele brandului portughez. Numele cramei a fost dat de îngrijitorii podgoriei, care se numeau Casal Garcia.
Podgoriile Casal Garcia se păstrează în regiunea viticolă Vinho Verde, în limitele micului oraș portughez Penafiel, ce găzduiește un areal dedicat oenoturismului, Quinta da Aveleda. Podgoriile înconjurate de grădini și multe alte atracții, oferă numeroase soiuri de struguri specifici Portugaliei.
Vinho Tinto este un cupaj din soiurile Touriga Nacional, Alicante Bouchet și Syrah. Strugurii sunt recoltați, desciorchinați și macerați cu prefermentare pentru a se extrage culoarea și aromele intense. Fermentarea alcoolică are loc timp de 12 zile în cisterne din oțel inoxidabil, la temperatura de 24°C. Pentru savoare și complexitate, vinificatorul a maturat 70% din acest lot în butoaie din stejar franțuzesc timp de 6 luni. Restul de 30% a fost maturat aceeași perioadă în cisterne din oțel. În final vinul este stabilizat, filtrat și îmbuteliat, apoi comercializat pe piețele din peste 70 de state.
ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.
MIROS: Buchet proaspăt și fructat, cu arome dominante de fucte roșii și nuanțe de vanilie,
GUST: Un vin tânăr, excelent echilibrat de tanini moi și catifelați ce oferă un postgust lung și sec.
ASOCIERE CULINARĂ: Un excelent aperitiv alături de brânzeturi. Recomandat și pentru felurile principale din carne roșie, paste, precum și alte preparate condimentate.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
27,10 RON Începând cu: 24,39 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Legendary Dracula
Legend of Dracula - Tamaioasa Romaneasca DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE MOLDOVEI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB SEC. Regiunea Dealu Mare ocupă 14.500 de hectare și are poziție sudică, sol calcaros, bogat în argilă și resturi de cochilie lăsate de fauna bogată a unui corp de apă dispărut în urmă cu milioane de ani. Clima temperată cu ierni grele și veri calde, temperaturi extreme și expunere la soare de 1635 de ore pe an oferă tuturor cultivatorilor cei mai buni struguri din toate soiurile, pentru cele mai bune vinuri albe, roșii și rose.
Castellum Dracula Tămâioasă Românească este o creație a enologului George Vasile sub supravegherea expertului Giovanni Menotti din regiunea viticolă italiană Veneto. În fiecare dintre colaborările sale acesta contribuie cu experiența adunată în ce 40 de ani de activitate.
Din vița de vie cultivată fără fertilizatori chimici sunt alese parcelele de Tămâioasă de pe care se începe culesul manual, în timpul nopții, atunci când este răcoare și se evită oxidarea strugurilor. După desciorchinarea și presarea ușoară a boabelor sucul obținut este tras în cisterne și fermentat cu drojdii selecționate la temperaturi cuprinse între 14-16°C. Vinul proaspăt este lăsat să se liniștească pe drojdii timp de 4-6 luni, apoi este filtrat și îmbuteliat.
ASPECT: Galben deschis, cu reflexii verzui.
MIROS: Seduce simțurile cu parfumul florilor de soc, fagure uscat la soare și pere coapte, suculente.
GUST: Textura ușor verde, florală și dulce, cu o tușă minerală, scurtă spre medie, savuroasă în sezonul cald.
ASOCIERE CULINARĂ: Din primăvară până în vara indiană, răcorește papilele la mesele cu aperitive pe bază de brânzeturi moi, preparate din carne de pasăre și preparate exotice din bucătăria thailandeză.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
49,61 RON Începând cu: 44,65 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Tinazzi
Tinazzi - Coresei Garganega Verona IGP 2022 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: VERONA IGP - VENETO / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: GARGANEGA
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB SEC. La sfârșitul anilor 1960 determinarea și pasiunea pentru vinuri au fost de ajuns pentru Eugenio Tinazzi, încât să pornească propria afacere, vinăria Tinazzi. Pasiunea a fost transmisă din tată în fiu, iar în anii următori Gian Andreea Tinazzi a deschis treptat orizonturile companiei.
În prezent, Gian și copiii săi conduc Casa Tinazzi, una dintre cele mai respectabile vinării din Italia, și continuă să producă propriile vinuri în orășelul Lazise. Tinazzi deține și proprietăți extinse în Valpolicella și Apulia unde sunt cultivați struguri din soiuri locale, vinificați cu tehnologie modernă, pentru numeroasele game de vinuri roșii, albe și rose, produse anual.
ASPECT: Galben-pai, strălucitor și limpede.
MIROS: Un parfum foarte promițător, ce abundă în energie oferită prin aromele de vanilie, pepene galben și pere verzi.
GUST: Păstrează notele de fructe dulci și acidulate, ca o băutură răcoritoare. O notă amăruie de citrice se strecoară înainte de gustul final cu note de mere verzi și pere galbene.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin alb pentru mesele cu mezeluri crud-uscate și brânzeturi maturate, pește slab, creveți și paste gătite după rețete clasice italiene.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
26,14 RON Începând cu: 23,53 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Balla Geza
Balla Geza - Stone Wine Furmint DOC 2022 - 0.75L, Alc: 15%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MINIȘ - CRIȘANA ȘI MARAMUREȘ / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FURMINT
VOL. ALC.: 15%
VIN ALB SEC. Pe câmpiile aflate în apropiere de Arad se află podgoria Miniș-Măderat, locul de origine al soiurilor Cădarcă și Fetească Regală, din care erau produse vinuri cunoscute în toată Europa. În 1999 Dr. Ing. Balla Geza, administratorul și oenologul societății, a reluat producția cu misiunea de a aduce faima de altă dată vinurilor tradiționale, obținute în această zonă.
Echipa din spatele brand-ului Balla Geza păstrează vinurile de pe 120 de hectare de vie, în budane din stejar și baricuri pentru vinurile roșii. Vinurile albe sunt obținute și păstrate în rezervoare din oțel inoxidabil, montate în pivnița cu o capacitate de 8000 de hectolitri.
Vinul din Furmint este singurul sortiment alb al gamei Stone Wine, iar acest fapt se datorează soiului sensibil la solul stâncos, afectat de secetă, din zona Crişana. Strugurii Furmint sunt culeşi în cantitate mică, iar fermentarea şi maturarea după metoda Sur Lie (pe drojdie), timp de 8 - 9 luni în butoaie de 500 de litri, oferă un vin deosebit, cu arome intense.
ASPECT: Galben-verzui, strălucitor.
MIROS: Un buchet de o complexitate fascinantă, unde aromele de pere coapte și gutuie se împletesc cu note fine de miere și flori de câmp, totul fiind străbătut de o mineralitate ce evocă direct solurile stâncoase și vulcanice specifice terroir-ului din Miniș.
GUST: Oferă o textură plină, aproape onctuoasă, echilibrată de o aciditatea pronunțată; notele de fructe uscate și sâmburi de caisă ce sunt învăluite în accente subtile de mirodenii.Gust final lung, ușor salin.
ASOCIERE CULINARĂ: O alegere foarte bună pentru mesele cu piept de curcan umplut sau foie gras cu dulceață de smochine, dar se poate aventura cu succes și lângă preparate mai rustice, precum un pui la ceaun cu smântână și hribi.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
85,91 RON Începând cu: 77,32 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Domeniile Davidescu
Domeniile Davidescu - Generatii Rose Pinot Grigio 2024 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: IGP VALUL LUI TRAIAN / REPUBLICA MOLDOVA
SOIUL / SOIURILE: PINOT GRIGIO
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ROSE SEC. Asemenea rădăcinilor unui stejar - cu zeci de ramificații, care s-au prins statornic în sol, familia Davidescu s-a dedicat generații la rând pasiunii pentru vinificație.
Dragostea pentru vin și pământ a început de la bunicul Ilie Davidescu. Împreună cu bunica Parascovia au muncit pentru prosperitatea familiei și au crescut 18 hectare de viță de vie.
Moștenirea lor a rămas intactă până astăzi. Această măiestrie a fost preluată de feciorul și nepoții săi care, cu dăruire de sine și perseverență, continuă îndeletnicirea bunicului, creând vinuri ireproșabile, vinuri care evocă toate doinele, horele noastre și dulceața fagurilor în fiecare picatură de vin.
Vin maturat în barrique franțuzesc minim 3 luni.
ASPECT: Roz elegant, cu nuanțe de trandafir.
MIROS: Pinot Grigio 2022 aduce simțurilor aromele naturale de bomboane din cu arome de căpșuni, mure, alte fructe roșii de pădure, acoperite cu zahăr vanilat.
GUST: Pe papile aduce o textură echilibrată, cu arome suplimentare de drupe coapte și citrice, urmate de avocado într-un post gust lung și mineral.
ASOCIERE CULINARĂ: Un rose creat pentru mesele cu stridii, melci, tartar de somon cu avocado, creveți în sos curry, fileu de sturion la cuptor, escalop fraged de vită.
TEMP. DE SERVIRE: 12 - 14°C.
84,70 RON Începând cu: 76,23 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Purcari
Purcari - 1827 Traminer de Purcari 2024 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: ȘTEFAN VODĂ / REPUBLICA MOLDOVA
SOIUL / SOIURILE: TRAMINER
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. Fondat în 1827 Château Purcari reprezintă unul dintre cele mai valoroase și renumite domenii ale Europei de Est. Vinurile din Purcari au fost servite la Curțile Regale din Europa încă de acum 150 de ani.
Prima medalie de aur a fost acordată vinurilor din Purcari în 1878, la Expoziția Mondială de la Paris, când experții francezi au fost profund impresionați de aroma bogată și intensă a soiului Negru de Purcari, care a fost confundat cu unul originar din faimoasa regiune viticolă Bordeaux.
De-a lungul timpului, vinurile Purcari au câștigat peste 300 de medalii și distincții la cele mai prestigioase concursuri internaționale. Traminer de Purcari duce mai departe prestigiul vinurilor din Republica Moldova, printr-un monosoi vinificat tradițional în recipiente din oțel, fără influența lemnului de stejar. Lipsa aromelor lemnoase păstrează vinul proaspăt, intens și revigorant.
ASPECT: Galben-pal, limpede și strălucitor.
MIROS: Buchet intens, cu tipicitate florală și exotică. Notele dominante sunt de trandafir, lychee și miere, completate de accente de fructe tropicale și citrice dulci.
GUST: Catifelat și expresiv, cu echilibru între aromele florale și cele fructate. Aciditatea este moderată și îi oferă prospețime, iar finalul este lung, persistent și seducător, cu note de fructe exotice.
ASOCIERE CULINARĂ: Un Traminer echilibrat, potrivit cu preparate asiatice, ușor condimentate, fructe de mare, brânzeturi aromate sau deserturi pe bază de fructe.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
50,82 RON Începând cu: 45,74 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Nachbil
Nachbil - Syrah Reserve BIO 2022 - 0.75L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE SATMARULUI - CRIȘANA ȘI MARAMUREȘ / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SYRAH
VOL. ALC.: 14%
VIN ROȘU SEC. Crama Nachbil a fost înființată în 1999, în nordul Ardealului, acolo unde viticultura era foarte puțin dezvoltată, iar potențialul era unul impresionant. Pe parcursul anilor producătorul a extins terenul cultivat cu viță de vie de la 2,5 hectare la 20 de hectare în prezent.
După anul 2006 Nachbil a prosperat prin cultivarea soiurilor de struguri roșii: Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Blaufränkisch, Syrah, dar și albe: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Riesling de Rhin, Gewürztraminer şi Fetească Regală.
Nachbil Syrah Reserve 2021 este un vin produs din culturile selectate ale podgoriei Beltiug. O proporție semnificativă din vin este tras în butoaie din stejar și maturat în diferite loturi, apoi asamblat în varianta finală. Nachbil Syrah Reserve are potențial de învechire îndelungată.
ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.
MIROS: Buchet cu note dulci-acrișoare de coacăze negre și afine, pe un fond aromatic condimentat de piper, vanilie și lemn dulce.
GUST: Cremos, cu valuri de tanini rotunzi și alcool bine integrat. Notele mijlocii de vanilie și stejar oferă postgust lung și savuros.
ASOCIERE CULINARĂ: Syrah este potrivit la mesele cu preparate din carne de vită, în special friptură și tocănițe condimentate.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
99,22 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Domeniul Coroanei Segarcea
Segarcea - Prestige Tamaioasa roza DOC, demidulce 2022 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD SEGARCEA - OLTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: TĂMÂIOASĂ ROZĂ
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ROSE DEMIDULCE. În 1884, în timpul regelui Carol I, a luat naștere Administrația Domeniilor Coroanei (ADC). Administrația a sprijinit Coroana Regală, a promovat și a răspândit tehnici agricole noi, a creat o pepinieră cu 60 de soiuri, o cramă, apoi a început producția vinurilor de calitate superioară, cu Denumire de Origine Controlată.
Reconstrucția Domeniului Coroanei Segarcea a început în 2002, de Ziua Regalităţii, atunci când familia Anghel a reluat lucrările la plantația de 300 de hectare de viță, a restaurat crama și arhitectura originală din timpul monarhiei. Toate acestea au permis reluarea producției de vinuri cu tehnologie de ultimă generație, la cele mai înalte standarde de calitate.
Vinurile din gama Prestige sunt pentru pasionații de vinuri rafinate, produse prin metodele moderne, consacrate. Culegerea manuală a strugurilor, sortarea, stoarcerea, fermentarea de lungă durată și maturarea cu drojdie în butoaie din stejar sunt procese de vinificație practicate de case cu tradiție din Europa de Vest, America de Sud și America de Nord.
ASPECT: Roz intens, cu tentă violet.
MIROS: Parfum de piersică răscoaptă, zarzăre și fructe roșii de pădure, bine închegate și delicate în primele minute în care vinul bine răcit a fost turnat în pahar.
GUST: Fructele se păstrează proaspete și pe papile, iar în post gust apar note foarte scurte de trandafir și dulceață din petale de trandafir.
ASOCIERE CULINARĂ: Un rose perfect în serile călduroase de vară pentru cei care preferă un profil mai bogat în zahăr. Un vin recomandat alături de preparate dulci: torturi, pandișpan, creme dulci, cozonac și deserturi cu fructe.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
81,07 RON Începând cu: 72,96 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
1000 de Chipuri
1000 de Chipuri - Distinctis Rose DOC 2025 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: DOC DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: MERLOT, PINOT NOIR
VOL. ALC.: 13%
VIN ROSE SEC. Povestea vinurilor 1000 de Chipuri a început în 2007, odată cu plantarea primilor butași de viță de vie în podgoria din județul Buzău, în arealul Dealu Mare, ce cuprinde și comunele Fințești-Năeni. În 2011 au fost recoltați primii struguri, iar în 2012 au fost lansate primele vinuri cu eticheta 1000 de Chipuri.
Pe cele 63 de hectare deținute în prezent, sunt lucrate anual soiuri de viță de vie românească (Fetească Neagră, Fetească Albă, Tămâioasă Românească) și soiuri populare în majoritatea regiunilor viticole cu tradiție din Franța și Italia (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz, Cabernet Franc, Riesling Italian).
Un rose creat din soiul Merlot și Pinot Noir ce reamintește de vinurile produse în terroir-ul generos din Dealu Mare, apropiat de zona viticolă Bordeaux din Franța sau Toscana din Italia. Situarea pe Paralela 45 a regiunii din Muntenia oferă anual unele dintre cele mai bune vinuri românești, printre care și acest monsoi rose, ce poate sta ușor printre vinurile produse în celelalte două regiuni viticole faimoase.
ASPECT: Roz somon.
MIROS: Arome proaspete de căpșuni, cireșe și nectarine pe un fond cu note grepfrut roz și condimente.
GUST: Fructele roșii aduc dulceața naturală și vârfuri de tanini, o notă scurtă de citrice, minerale și alcool bine integrat. Gust final scurt și sec.
ASOCIERE CULINARĂ: Răcit bine și savurat în tihnă ca aperitiv sau la un grătar, cu friptură de pui și fructe de mare.
TEMP. DE SERVIRE: 3 - 7°C.
64,13 RON Începând cu: 57,72 RON+ 0,50 RON garanție SGR