Gin
Majoritatea bauturilor alcoolice au o definitie care nu lasa loc de interpretari. Ingredientele, procesul prin care au fost create, locatia si originea sunt informatii clare care definesc fiecare tip de bautura in parte. Insa acest lucru nu este valabil si in cazul ginului, unde nu exista nicio lege care sa determine cantitatea minima sau maxima de ienupar pe care o bautura ar trebui sa o contina. Cu alte cuvinte, ceea ce inseamna gin pentru o anumita persoana, s-ar putea sa nu corespunda cu conceptia ta asupra acestei bauturi alcoolice. Esential este sa te bucuri de gustul sau deosebit si sa savurezi din plin fiecare picatura in parte.
Specialistii Beicevrei.ro iti pun la dispozitie cele mai cunoscute branduri de gin, printre care Beefeater, Bombay, Gordon's, Hendricks, Tanqueray, The Botanist si Wembley. Experimenteaza gustul lor 100% original la pret de import. Comanda de pe site-ul nostru oficial si ai livrare gratuita.
Citește Mai Mult Afiseaza mai putine-
Monkey 47
Monkey 47 - Sloe Gin - 0.5L, Alc: 29%
Ginul Monkey 47 este inspirat de rețeta lăsată de Montgomery ‘Monty’ Collins, un comandant de escadrilă din aviația militară britanică, postat la Berlin, după Al Doilea Război Mondial. La grădina zoologică din Berlin ofițerul s-a îngrijit de o maimuță, iar după ce a fost trecut în rezervă s-a mutat într-o locuință din Pădurea Neagră.
În anii '60, la vechea reședință a lui Monty a fost găsită o sticlă cu gin de producție proprie, schițele unei etichete cu maimuță și o scrisoare cu detalii despre ingrediente.
Așa cum sugerează numele, ginul este produs din numai puțin de 47 de ingrediente. O parte dintre acestea au fost alese de ofițerul britanic după experiențele din copilăria petrecută în India, o altă parte au fost alese chiar din Pădurea Neagră ‘curtea proprie’, care i-a oferit inspirație. În 2008 Distileria Pădurea Neagră a adoptat rețeta ofițerului și a denumit gin-ul Monkey 47. Alături de cele 47 de ingrediente clasice, Sloe Gin este o expresie ușor diferită de varianta standard prin adăugarea prunelor recoltate tot din Pădurea Neagră.
ASPECT: Roșu rubiniu deschis.
MIROS: Arome fructate și dulci de lingonberry, prună neagră și coacăze roșii, cu accente subtile de sarsaparilla și note condimentate delicate.
GUST: Note bogate de gem de zmeură și lingonberry, cu dulceață plăcută și textură catifelată; accente de scorțișoară și anason stelat adaugă profunzime și complexitate.
FINISH: Persistență fructată echilibrată, cu o ușoară nuanță de vin cald și condimentat.
182,38 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Whitley Neill
Whitley Neill - Gin Blood Orange - 0.7L, Alc: 43%
Whitley Neill este un gin produs în Anglia de familia Whitley și Neill încă din anul 1762. De-a lungul timpului familia Neill a păstrat din generație în generație rețeta veche, metode și chiar aparatură de producție. În distileria din Liverpool, se află alambicul pentru distilare, care a fost confecționat în urmă cu 100 de ani și este folosit în prezent pentru producția de gin.
Ginurile Whitley Neill sunt produse din distilat obținut din cereale, infuzie pură de ienupăr și multe alte ingrediente: fructe de baobab și agrișe, semințe de coriandru, lămâie, portocală dulce, rădăcină de angelica, scorțișoară chinezească, iris florentin, rubarbă, ghimbir, s.a. Toate plantele care intră în compoziția sortimentului sunt atent selecționate și dozate pentru a contura un buchet aromatic armonios, perfect structurat.
Cu un gust ce te poartă spre însoritele țărmuri mediteraneene, Whitley Neill Blood Orange Gin este întruchiparea dorinței de cunoaștere care s-a reflectat de-a lungul timpului asupra tuturor celor opt generații ale acestor mari familii.
Blood Orange este inspirat de rețeta creată în amintirea lunii de miere petrecute de Frederick Neill și soția sa în Sicilia.
ASPECT: Clar.
MIROS: Proaspăt și vibrant, predominant citric, unde se remarcă note bogate de portocale roșii de Sicilia.
GUST: Aromele de citrice se îmbină perfect cu cele de anason.
FINISH: Alcoolul este bine intergat, iar în final persistă notele fructate și prospețimea de ansamblu a ginului.
96,28 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Copperhead
Copperhead - Gin - 0.5L, Alc: 40%
În vara anului 2013 Yvan Vindevogel, din Belgia, a descoperit o legătură interesantă între proprietățile distilatului aromat numit gin și profesia sa de farmacist. După ce a citit un articol despre povestea ginului și presupusele efecte curative asociate cu această băutură în trecut, antreprenorul a hotărât să aducă lumii experiența mixului de arome și alchimia extractelor de plante ce se găsesc într-un gin original.
Brand-ul ce explorează alchimia ginului a fost creat în mijlocul furtunii, într-o perioadă când mixul Gin&Tonic devenise un aperitiv nișat și majoritatea producătorilor ofereau expresii seci cu influențe vestice. În schimb Copperhead s-a întors la originile acestei băuturi și a început să producă London Dry Gin clasic. Ginul este produs de Yvan Vindevogel în distileria conaționalului Bernard Fillier, aflată în orășelul Deinze.
Multe plante/mirodenii, rădăcini, semințe și fructe au fost luat în calcul pentru a crea cel mai bun gin, iar după o perioadă de experimentare ce a durat 1 lună, distilatorii au găsit echilibrul perfect al unui mix de 5 ingrediente: ienupăr, semințe de coriandru, rădăcină de angelica, cardamom și coajă de portocală.
ASPECT: Clar.
MIROS: Aromat de cardamom, coajă de portocală dulce și flori.
GUST: Sec și ușor condimentat cu arome de pin (lăsate de ienupăr), cardamom, citrice, note de floarele din violete, alune, ghimbir și salvie infuzată.
FINISH: Vegetale amărui, dominate de pin, cardamom și o tușă de piper.
174,98 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Brooklyn Gin
Brooklyn - Gin - 0.7L, Alc: 40%
Brooklyn Gin este produs de Joe Santos, un om de marketing, care a făcut parte din echipa faimosului brand de rom, Bacardi. Santos și echipa sa produc acest gin în Statele Unite ale Americii, la distileria Warwick din regiunea New York.
Rețeta ginului este compusă din 11 ingrediente: ienupăr, lavandă, boabe de cacao pisate, coriandru, orris, angelica, lămâie eureka, lime din Persia, key lime, portocală navel și fructe kumquat.
ASPECT: Clar.
MIROS: Ginul american aduce un parfum amplu de citrice zemoase, adunate în jurul aromei de lime, apoi condimente, reprezentate de curry indian. Florile se dezvăluie prin note scurte de lavandă. Ienupărul se păstrează pe fundal, iar cu puțină apă citricele devin mai energice.
GUST: Coajă de portocală, piper negru, țelină, ace de pin, ienupăr și note pierdute de alune și cereale.
FINISH: Ienupăr și piper negru.
183,48 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Whitley Neill
Whitley Neill - Gin Rhubarb & Ginger - 0.7L, Alc: 43%
Whitley Neill este un gin produs în Anglia de familia Whitley și Neill încă din anul 1762. De-a lungul timpului familia Neill a păstrat din generație în generație rețeta veche, metode și chiar aparatură de producție. În distileria din Liverpool, se află alambicul pentru distilare, care a fost confecționat în urmă cu 100 de ani și este folosit în prezent pentru producția de gin.
Ginurile Whitley Neill sunt produse din distilat obținut din cereale, infuzie pură de ienupăr și multe alte ingrediente: fructe de baobab și agrișe, semințe de coriandru, lămâie, portocală dulce, rădăcină de angelica, scorțișoară chinezească, iris florentin, rubarbă, ghimbir, s.a.
Pe lângă celebrele plante care întră în compoziția clasică a ginurilor Whitley Neill, acest sortiment include o infuzie principală din esență naturală de rubarbă și extract de ghimbir. Varianta îmbogățită este inspirată de grădinile peisajului rural englezesc.
Cel două ingrediente speciale oferă ginului un gust aparte, conturându-i un caracter expresiv și nuanțat. Rhubarb & Ginger poate fi savurat cu gheață, cu apă tonică sau într-un cocktail sofisticat.
ASPECT: Clar.
MIROS: Notele de rubarbă și ghimbir inundă simțurile, lăsând spre final notele de anason.GUST: Pe papile aduce o combinație perfectă între fructele de baobab și agrișele Cape, arome intense de rubarbă și ghimbir.
FINISH: Caracterul expresiv ale acestui gin ar fi încomplet fără finish-ul lung și aromat ce lasă o notă de portocală să cuprindă simțurile cu prospețimea sa.
137,14 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Forest Spirits
Forest - Dry Gin Winter - 0.5L, Alc: 45%
Ginurile Forest sunt produse din 2014 de compania Forest Spirits, fondată de maestrul distilator de origine belgiană Patrick de Keersmaecker. Ginurile Forest sunt produse în Franța, în regiunea istorică Normandia.
Ginurile produse de Keersmaecker sunt produse în stilul clasic London Dry, din ierburi și fructe cultivate în apropiere de distilerie. Ginurile Forest nu sunt îndulcite. Toate ginurile sunt produse din alcool propriu, obținut din amestec de cereale cu apă, fermentat, apoi distilat de 4 ori și aromat cu plante cultivate ecologic, macerate separat. Maestrul Forest Spirits a perfectat metoda de producție după mulți ani de experimente și multe călătorii în zone cu tradiție în producția distilatelor.
Denumirile ginurilor Forest sunt inspirate de cele patru anotimpuri, iar fiecare dintre acestea apelează la gusturile diverse ale celor care preferă această băutură. Aromele comune pentru toate ginurile Forest sunt oferite ienupăr, cardamom, rădăcină de angelica, semințe de coriandru, rădăcină de iris și alte 23 de ingrediente clasice pentru gin.
ASPECT: Clar.
MIROS: Arome intense de ienupăr amărui, lemnos, completat de citrice proaspete.
GUST: Pe papile se simt mai bine arome de citrice, discrete în miros, acestea se acum se află în prim plan și dezvoltă o notă suplimentară de grepfrut.
FINISH: Ușor dulce și condimentat cu scorțișoară.
201,04 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Crafter's
Crafter's - London Dry Gin - 1L, Alc: 43%
Îndemânarea de a produce o băutură de calitate vine după ani de experiență. În cazul Crafter’s experiența este oferită de echipa distileriei Liviko din Estonia. Distileria din Tallinn produce băuturi alcoolice din toate categoriile, iar ginul Crafter are parte de aceeași atenție prin distilarea în cel mai vechi alambic din unitate denumit Mamma Ilse (după maestrul distilator Ilse Maar).
Ginul cu numărul 23 este denumit astfel numă rețeta cu numărul 23, aleasă pentru echilibrul și perfecțiunea profilului aromatic pe care îl oferă. Metoda de distilare în alambic cu un amestec unic de ierburi este folosită de la începutul secolului trecut și oferă în continuare unul dintre cele mai bune ginuri. Ingredientul deosebit ale rețetei No. 23 este veronica, o plantă din Estonia, completată de ienupăr, semințe de fenicul, coriandru, lămâie și portocală.
ASPECT: Clar.
MIROS: Arome de ienupăr, scorțișoară, cassi ce amintește de gumă de mestecat, alune cu gust sec , amărui de lemn, oregano, grepfrut și cuișoare.
GUST: Intens, sec, înaintează pe simțuri în frunte cu aroma vegetală de ienupăr, apoi aduce note de alune și lemn din rădăcină de angelica. Un ton pământiu se strecoară pe papile și sugerează textura vinului produs în Lumea Veche.
FINISH: Sec, cu mult pin, lemn și dop de plută umed.
145,20 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Cannabis Sativa
Cannabis - Gin Sativa - 0.7L, Alc: 40%
Ginul Cannabis Sativa este produs în Olanda prin distilare artizanală și infuzie din cânepă. Canabis Sativa a fost creat în Amsterdam de câți antreprenori din industria băuturilor alcoolice, care doreau o băutură autentică pentru cocktail-urile servite în numeroasele baruri din capitala europeană.
După zeci de teste și degustări antreprenorii au ales trei băuturi alcoolice cu aromă din fibre de cânepă, ce fac parte din portofoliul permanent. Ginul Cannabis Sativa nu conține T.H.C (Tetrahydrocannabinol).
ASPECT: Clar.
MIROS: Note de ghimbir, citrice, iarbă proaspăt tăiată, amăruie, note dulci de zahăr vanilat și ienupăr.
GUST: Pe papile se simte mai bine aroma de ienupăr, iar vanilie păstrează un fundal persistent, completat de cardamom.
FINISH: Intens, vegetal, sec.
171,26 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Amuerte
Amuerte - Gin Coca Leaf Red - 0.7L, Alc: 43%
Amuerte Gin Coca Leaf este unul dintre ginurile aparte create în urma unei descoperiri fascinante. Fondatorul brand-ului, Jeroen, descendent al unor producători de gin, se afla într-o călătorie cu soția sa prin Columbia, țara în care sperau să găsească ingrediente speciale pentru o nouă rețetă de gin ce va captiva pe toți cei care preferă această băutură.
Departe în pădurea Columbiană, cei doi au observat multe triburi care mestecau frunze de coca. Într-o ceremonie a tribului Wiwa, cei doi au primit un preparat din acele frunze antice. Gustul amar și deosebit la convins pe Jeroen să aleagă noul ingredient al ginurilor sale. La întoarcerea în Belgia, Jeroen și vărul său Jeffrey au început să lucreze la ginul cu frunze de coca.
ASPECT: Clar.
MIROS: Fructat și vegetal, cu note foarte scurte de condimente.
GUST: Textură de corpolență medie cu tușe de iarbă/vegetale și fructat de căpșuni albe.
FINISH: Mediu, cu note exotice de ananas.
246,25 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
The Botanical's
The Botanical's - London Dry Gin - 0.7L, Alc: 42.5%
Botanical's London Dry gin este un gin clasic produs în două alambicuri tradiționale, aflate la distileria Langley fondată în 1805, în apropierea orașului Birmingham. Rețeta clasică este bazată pe 14 ingrediente, dintre care unul secret, ce contribuie la nuanțele aromatice ale acestui gin de calitate excepțională.
Doar o mică parte a distilatului este aleasă, cea cu puritate ridicată, iar după a patra distilare alcoolul este infuzat pe rând cu cele 14 ierburi, condimente, rădăcini și fructe. Urmează ultima distilarea și amestecul cu apă colectată dintr-un acvifer antic aflat în apropiere de zona metropolitană a Londrei.
Cele 14 ingrediente infuzate pentru a se obține acest gin sunt: floare de lămâi, scorțișoară, rădăcină din angelica, fructe de ienupăr, rădăcină de lemn dulce, floare de portocal, pieliță de grepfrut, rădăcină de iris, cassia, semințe de coriandru, coajă de lămâie, coajă de portocală, nucșoară și ultimul este un ingredient ținut secret de producătorul britanic.
ASPECT: Clar.
MIROS: Nasul este delectat cu arome fruntașe de citrice, în special portocală, ienupăr și flori.
GUST: Pe papile este moale, dulce și corpolent, mulțumită aromelor de ienupăr și portocală armonizată cu note de ierburi și flori.
FINISH: Spre final aduce o notă accentuată de lemn dulce și o textură cremoasă.
176,84 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Ron de Jeremy
Ron De Jeremy - Gin Hedgehog - 0.7L, Alc: 43%
Produs de compania One Eyed Spirits, Ron de Jeremy The Hedgehog este un gin distilat în Olanda, într-un alambic de cupru vechi de 50 de ani. Pentru aromatizarea ginului toate ingredientele au fost macerate individual timp de cel puțin 2 săptămâni.
Printre ingredientele principale ce își oferă aromele acestui gin denumit The Hedgehog (ariciul) se află damiana, ginsengul și guarana.
ASPECT: Clar.
MIROS: Arome de condimente și critrice pe un fundal floral, delicat.
GUST: Se simte textura fină și gustul sec al ienupărului macerat. Scorțișoara și boabele de piper crăpat se simt pe măsură ce ginul este plimbat pe papile. Spre final apare și un gust echilibrat de condimente și citrice dulci.
FINISH: Lung și foarte condimentat.
139,61 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Mombasa Club
Mombasa Club - Gin Strawberry - 0.7L, Alc: 37.5%
La sfârșitul secolului al XIX-lea, în plină era victoriană, marele Imperiu Britanic a pornit o campanie de colonizare a teritoriilor din Africa și în scurt timp controla rutele navale comerciale și majoritatea mărfurilor ce erau transportate între est și vest.
Colonizarea a dus la descoperirea unor locuri noi, iar unul dintre acestea se află pe coasta și a devenit un oraș numit Mombasa, unde fost înființat în 1885 Mombasa Club, de către ofițeri și pentru ofițeri ai Protectoratului Britanic din Africa de Est. Clubul ofițerilor era un loc de socializare, de multe ori la un pahar de gin adus din Anglia, produs special pentru membrii. Astăzi Mombasa Club este o reminiscență a dominației Britanice și al aventurierilor romantici din alt secol, iar ginul denumit astfel este un brand inființat recent, cu toate că rețeta de producție datează din perioada colonizării.
Strawberry Edition a fost creat pentru a satisface noile cerințe ale pieței. Un nou stil de gin fructat ce își păstrează personalitatea etichetei clasice, dar infuzat cu căpșuni și fructe roșii. Un produs de calitate triplu distilat, ce insuflă personalitate și eleganță.
ASPECT: Roz-deschis.
MIROS: La nas se dezvăluie note de ierburi și condimente, înconjurate de căpșuni și alte fructe roșii de pădure.
GUST: Dulce și proaspăt, cu un amestec armonios din fructe coapte.
FINISH: Spre final apare o aciditate ușoară, iar ultima notă este cea de fruct dulce-acrișor, macerat în alcool.
152,64 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Mombasa Club
Mombasa Club - Gin Club Lemon Edition - 0.7L, Alc: 37.5%
La sfârșitul secolului al XIX-lea, în plină era victoriană, marele Imperiu Britanic a pornit o campanie de colonizare a teritoriilor din Africa și în scurt timp controla rutele navale comerciale și majoritatea mărfurilor ce erau transportate între est și vest.
Colonizarea a dus la descoperirea unor locuri noi, iar unul dintre acestea se află pe coasta și a devenit un oraș numit Mombasa. Aflat de cealaltă parte a insulei Zanzibar și cu o poziție strategică, Mombasa a ajuns un oraș portuar principal și un centru comercial pentru toată Africa de Est. În acest oraș a fost înființat în 1885 Mombasa Club, de către ofițeri și pentru ofițeri ai Protectoratului Britanic din Africa de Est.
Mombasa urmează trend-ul piețelor prin lansarea celui mai nou gin, creat în stilul London Dry și aromat cu citrice intense și alte fructe. Pentru a se obține expresia Lemon Edition sunt folosite cele mai bune lămâi mediteraneene, trecute prin procesul de triplă distilare.
ASPECT: Clar.
MIROS: Primele arome sunt oferite de ingredientele clasice ale rețetei Mombasa, apoi se simte o notă proaspătă, revigorantă, din coajă de lămâie și sâmbure amar.
GUST: Pe papile aduce aciditatea citricelor, subtilă, dar revigorantă. Ienupărul, angelica și condimentele sunt armonizate cu aroma de lămâie.
FINISH: Mediu, cu o notă de lămâie macerată.
152,64 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Larios
Larios 12 - Gin Premium - 0.7L, Alc: 40%
Distileria Larios a fost construită în 1866 în Spania, la Malaga, de antreprenorul francez Charles Lamothe şi asociatul său, Pedro Jiménez. În anii 1930, compania Larios S.A. renaşte, iar în anii 1950 producătorul spaniol se remarcă prin băuturile sale de calitate.
Anii 1980 este cel mai bun deceniu pentru Larios: ajunge pe primul loc în Spania. Mai târziu, Larios ajunge parte din grupul Japonez Suntory, iar în 2000 sunt lansate încă patru sortimente. Primul este Larios cu extracte din 12 ingrediente.
Larios 12 este obţinut prin distilarea cerealelor de 5 ori şi infuzia a 12 ingrediente naturale pentru un profil aromatic rafinat şi bogat. În producţia ginului Larios 12 se regăsesc arome din fructe de ienupăr sălbatic, coriandru, nucşoară şi rădăcină de Angelica. Apoi se adaugă cele mai proaspete citrice (mandarină, clementină, grepfrut, lime şi portocală), pentru un gust răcoritor şi memorabil.
ASPECT: Clar.
MIROS: Larios 12 este ingredientul perfect pentru un Gin & Tonic, care trezeşte simţurile cu citrice dulci, note florale şi accente de ierburi aromatice.
GUST: La gust, acelaşi mix aduce note de ierburi şi condimente, urmate de aroma intensă a portocalelor şi condimentelor infuzate.
FINISH: Aromat, dominat de ienupăr şi coriandru.
67,20 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Magura Zamfirei
Magura Zamfirei - Wolfpack Dry Gin No. 4 - 0.5L, Alc: 40%
Măgura Zamfirei este un brand de gin creat de Alexandru Haita, fermier și antreprenor român, care a ales să își dezvolte afacerile cu o distilerie construită în comuna Călinești din județul Teleorman. Comuna Călinești se numea înainte Setraru și este locul unde se află o măgură, iar în această măgură o cârciumă ținută de un personaj numit Zamfira. Poveste spune că această cârciumă a fost arsă de haiduci, însă locul pe care se afla clădirea a fost numit mai târziu Măgura Zamfirei și a intrat în folclorul zonei.
Astăzi, în Călinești, distileria ce reamintește de povestea Zamfirei, produce un gin inspirat de un presupus obicei al cârciumăresei, care își culegea singură ingrediente din împrejurimi pentru a oferi oaspeților băuturi cu arome unice.
Dry Gin No 4 este primul produs din portofoliul Magura Zamfirei, devenit Wolfpack Dry Gin No 4. Acest gin artizanalm 100% românesc este obținut prin distilarea în alcool a boabelor de ienupăr, a plantelor aromatice și a citricelor alese de producător.
ASPECT: Clar.
MIROS: Ienupărul este în prim-plan, cu aroma verde, amăruie și foarte intensă.
GUST: Pe papile este energic, cu arome de ienupăr, completat cu note apropiate de ierburi sălbatice și citrice proaspete.
FINISH: Mediu, cu o notă de ierburi amărui și calde.
142,01 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Brockmans
Brockmans - Gin - 0.7L, Alc: 40%
Brockmans este o companie privată, înființată de Neil Everitt și Bob Fowkes împreună cu alți doi parteneri. Experiența celor patru antreprenori în industria băuturilor alcoolice și mai ales în producția de gin a fost de ajuns pentru a crea un nou brand în Anglia, țara care a scris o parte importantă din istoria ginului.
Brand-ul Brockmans este adorat în peste 30 de state din toată lumea și deține numeroase premii la concursuri prestigioase. Pentru oricare dintre ginurile Brockmans este folosită o rețetă unică din ierburi, fructe și rădăcini, crescute natural și macerate în alcool pur, obținut din distilarea unui amestec de cereale.
Distilarea bazei de gin are loc în alambic din cupru, tradițional, vechi de 100 de ani. În timpul distilării este colectat alcoolul pur, mijlocul distilării, care este aromat cu ingrediente naturale.
ASPECT: Clar.
MIROS: Ingredientele sunt ținute în alcool multe ore pentru a extrage uleiuri naturale și aromele pure. De la primul val nasul este cucerit de fructe proaspete și condimente.
GUST: Pe papile, ginul Brockmans aduce arome frumoase din toate colțurile lumii. Varianta clasică este obținută din ingrediente pe care le recunoaștem ușor, simple apoi complexe, exotice apoi fascinante. Prima aromă vine din Balcani și este cea a coriandrului din Bulgaria, asociat cu ghimbir și portocală ce îi dau un start tonic, efervescent. Urmează aromele de afine, mure și fructe de ienupăr de pe colinele regiunii Toscana.
FINISH: Gustul final este marcat de cojile de portocală amară din Valencia, care prelungesc notele complexe și intense.
153,30 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Edinburgh Gin
Edinburgh - Gin Classic - 0.7L, Alc: 43%
Edinburgh gin este numit după capitala Scoției, pentru a onora vechiul oraș în care ginul a început să fie produs încă din 1700. După ce ginul cu ienupăr Genever, importat din Țările de Jos, a ajuns pe teritoriul Scoției, afaceriștii și maeștrii distileriilor din Edinburgh au preluat rețeta și au produs propriile ginuri pentru Regat, dar și pentru alte state.
În marele oraș scoțian a apărut în anul 2010 brand-ul de gin Edinburgh, deținut de Distileriile Ian Macleod. Rețetele care au trecut testul timpului, o echipă de profesioniști, metodele tradiționale și tehnologia modernă au fost de ajuns pentru a oferi unul dintre cele mai bune ginuri din Marea Britanie.
Varianta clasică a ginului Edinburgh este produs cu un amestec unic de 14 plante. Dintre ingredientele folosite la infuzie în distilat de gin se remarcă lavanda, mugurii de pin, dudele și alunele de pădure din Marea Britanie. Pentru a adăuga arome proaspete de citrice, sunt folosite coji de portocală, coji de lime și flori de lămâiță.
ASPECT: Clar.
MIROS: Parfum curat și proaspăt, cu note condimentate.
GUST: Aromă echilibrată de ienupăr, pin verde și lavandă, cu note fine de condimente și citrice.
FINISH: Ultima aromă care impresionează simțurile este cea de citrice proaspete și răcoritoare.
130,19 RON+ 0,50 RON garanție SGR