Sauvignon Blanc
Sauvignon Blanc (cunoscut si sub numele de Sauvignon Jaune, Blanc Fume / Fume Blanc, Muskat-Silvaner), este un soi de strugure alb. Soiul Sauvignon Blanc este originar din Franta, regiunea viticola Burgundia.
Strugurii din soiul Sauvignon Blanc sunt cultivati in intreaga lume de statele cunoscute pentru regiunile viticole si cantitatile mari de vin produse anual. Acest soi este cultivat in Europa Centrala si de Est, America de Nord, Africa de Sud, Australia si Noua Zeelanda.
Caracteristici soi:
Culoare: Sauvignon Blanc este un soi de struguri de culoare verde, iar tonul vinulului obtinut din acest soi variaza in functie de regiunea in care sunt cultivati. Vinul de Sauvignon Blanc este galben pal (deschis), in Lumea Noua, sau galben intens (inchis), in regiunile viticole din Lumea Veche.
Miros: Vinurile de Sauvignon Blanc au in general o aroma puternica de fructe citrice, fructe cu sambure tare, fructe exotice si flori / ierburi. Buchetul vinului obtinut din Sauvignon Blanc difera in functie de timpul de coacere naturala, mediu (terroir), cupaje, procese de productie si pastrare.
Gust: Vinul obtinut din soiul Sauvignon Blanc are un grad scazut de zahar, ce ii ofera un gust sec, din arome fructate (lime, mere verzi, piersica), anumite legume verzui ardei gras verde, busuioc, iarba. Alte arome sunt rezultate din solul si conditiile de temperatura in care sunt cultivati (terroir), cupaje, procese de productie si maturare in butoaie din stejar.
Majoritatea vinurilor de Sauvignon Blanc se consuma proaspete. Acest soi are o toleranta mica de maturare. Perioada de maturare recomandata este de pana la doi ani, insa se pot matura cu succes pana la 5 ani, in butoaie din stejar si alte conditii speciale.
Citește Mai Mult Afiseaza mai putine-
Domeniul Bogdan
Domeniul Bogdan - Primordial Sauvignon Blanc DOC, BIO 2024 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB SEC. În Murfatlar, satul Peștera este un loc cu tradiție în cultivarea viței de vie încă din vremurile dacilor și Imperiului Roman. Acolo, unde pământul dă multe roade, Domeniul Pogdan a mărit podgoria cu soiuri noi ce se întind pe 154 de hectare.
Domeniul Bogdan s-a născut în 2011 din dorința de a produce un vin de excepție, total natural, asemenea celui produs de strămoșii noștri în urmă cu sute și mii de ani.
Vița de vie din soiul Sauvignon Blanc, plantată în solul cernoziom al domeniului Bogdan, oferă o producție de 7 tone la hectar, recoltată manual în lădițe de zece kilograme în a doua jumătate a lunii august. Strugurii sunt desciorchinați, sortați cu atenție și trecuți prin zdrobitorul cu acțiune centrifugă. Urmează presarea ușoară a boabelor și limpezirea gravitațională a mustului. Fermentarea mustului are loc în baricuri din stejar franțuzesc, la prima umplere, la o temperatură de 12-13°C. cu amestecare a drojdiei (batonnage), de 3-4 ori pe săptămână. Un procent de 85% din vin este maturat în butoaie din stejar timp de patru luni, iar restul de 15% este ținut în cisternele din oțel inoxidabil.
ASPECT: Galben-pal, cu reflexii verzui.
MIROS: Adiere cu note de soc, flori albe și ierburi proaspete, completate de nuanțe de grapefruit și măr verde cu o discretă tușă minerală.
GUST: Bine definit și susținut de o aciditate vioaie care evidențiază tonurile citrice și vegetale. Echilibrul este elegant, iar finalul este tonic și persistent.
ASOCIERE CULINARĂ: Excelent alături de fructe de mare, pește la grătar, salate verzi, preparate vegetariene sau brânzeturi proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
79,86 RON Începând cu: 71,87 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Licorna
Licorna - Serafim Sauvignon Blanc DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB SEC. Domeniul Licorna Winehouse se află în Dealu Mare și cuprinde zeci de hectare de vie și un conac de la începutul secolului XX, cu pivinţă proprie, folosită de primii proprietari în urmă cu mai bine de 100 de ani. În pivnița conacului Licorna se păstrează vinuri la maturare în 80 de baricuri din diferite tipuri de stejar și trei budane de 2000 de litri.
Alături de conac este centrul de vinificație, construit în 2013. În clădirea nouă se află cisternele de fermentație, cu tehnologie modernă și capabilitate de prelucrare a 150 de tone de struguri anual.
Producția este concentrată pe vinuri roșii și albe, obținute din cele mai bune soiuri. Vinificarea se face cu tehnologie modernă, urmată de maturarea în vase de stejar și învechirea la sticlă timp de minim 2 luni. Serafim este una dintre cele cinci game ale producătorului Licorna, în care se găsesc vinuri clasice, cu particularități pentru fiecare parcelă și soi.
ASPECT: Verde-gălbui.
MIROS: Serafim Sauvignon Blanc 2023 este un vin proaspăt și oferă un buchet pe măsură, descris de aromele florale de păducel, citrice și fructe cu pulpa galbenă.
GUST: Textura ușor acidulată aduce un joc echilibrat între notele florale și citrice. Pe papile se rafinează scurt o notă de pepene galben, dulce, ce oferă remanență lungă.
ASOCIERE CULINARĂ: Aromele proaspete și profilul sec al acestei varietăți sunt potrivite la mesele cu preparate din carne de pasăre și ierburi, după rețete mediteraneene și pește gras de apă dulce.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
36,30 RON Începând cu: 32,67 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Oprisor
Crama Oprisor - Caloian Sauvignon Blanc 2024 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE OLTENIEI - OLTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. Cultivarea viței în Mehedinți este un fapt dovedit de scrieri ce ne întorc în timpul boierilor pământeni din Oltenia, care aveau culturi, crame și vinuri ce au devenit parte din legendele locului. Vinurile din Oprișor și-au găsit locul și în perioada modernă.
În august 1994 s-a înființat în România Compania Carl Reh Trading, cu menirea specifică de a selecta vinuri românești pentru piața internațională, iar în iunie 1997, divizia s-a stabilit la Oprișor, luând decizia de a produce vinuri proprii din struguri proveniți de pe culturile din Mehedinți.
Inspiraţia pentru gama Caloian vine de la un ritual de invocare a ploii aducătoare de recolte bogate. Din același registru al energiei umane, al dansului și comuniunii cu natura vine acest Sauvignon Blanc, vioi, efervescent și neastâmpărat ca un copil ce aleargă neobosit împrejurimile, de la răsărit până la apus. Răciți bine acest vin și savurați aromele sale tinere și simple ca o recompensă binemeritată, un moment de relaxare și tihnă.
ASPECT: Galben-verzui. Limpede și strălucitor.
MIROS: Cel mai proaspăt vin din soiul Sauvignon Blanc din gama Caloian, continuă explorarea aromelor proaspete din terroir-ul Olteniei Profunde. Simțurile și spiritul sunt delectate de lămâi și alte citrice proaspete, flori de câmp şi note subtile de mango.
GUST: Revigorarează cu aciditate naturală bine definită, fructe citrice şi minerale care reflectă Plaiurile Drâncei. Postgust sec, scurt spre mediu, ușor acidulat.
ASOCIERE CULINARĂ: Vinul alb pentru toate mesele dichisite cu aperitive, preparate din carne albă de pasăre, pește, fructe de mare, dar si preparate pentru vegetarieni.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
36,30 RON Începând cu: 32,67 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Purcari
Purcari - 1827 Sauvignon Blanc 2024 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: IGP ȘTEFAN VODĂ / REPUBLICA MOLDOVA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Fondat în 1827 Château Purcari reprezintă unul dintre cele mai valoroase și renumite domenii ale Europei de Est. Vinurile din Purcari au fost servite la Curțile Regale din Europa încă de acum 150 de ani.
Prima medalie de aur a fost acordată vinurilor din Purcari în 1878, la Expoziția Mondială de la Paris, când experții francezi au fost profund impresionați de aroma bogată și intensă a soiului Negru de Purcari, care a fost confundat cu unul originar din faimoasa regiune viticolă Bordeaux.
De-a lungul timpului, vinurile Purcari au câștigat peste 300 de medalii și distincții la cele mai prestigioase concursuri internaționale (Decanter, Concours Mondial de Bruxelles, Challenge Internațional du Vin), precum și recunoașterea Casei Regale a Marii Britanii.
ASPECT: Galben-pai strălucitor, cu reflexii verzui.
MIROS: Un buchet aromatic vibrant și complex. Se deschid note de fructe exotice precum fructul pasiunii, ananas și o nuanță de coacăze negre. De asemenea, se simt arome vegetale de soc și ardei gras verde, completate de o notă minerală din calcar.
GUST: Atacul este proaspăt și direct, cu o aciditate vivace. Aromele din nas se regăsesc în gust, cu o explozie de citrice (grapefruit roz, lămâie verde), urmată de un gust de fructe tropicale coapte. Finalul este lung, mineral și revigorant, lăsând o senzație persistentă de prospețime.
ASOCIERE CULINARĂ: Fructe de mare (stridii, midii), pește la grătar cu lămâie și ierburi, salată de chèvre (brânză de capră) cu dressing de lămâie, alte preparate cu sparanghel aburit.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
36,30 RON Începând cu: 32,67 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Domeniul Bogdan
Domeniul Bogdan - Primordial Sauvignon Blanc DOC, BIO 2023 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. În Murfatlar, satul Peștera este un loc cu tradiție în cultivarea viței de vie încă din vremurile dacilor și Imperiului Roman. Acolo, unde pământul dă multe roade, Domeniul Pogdan a mărit podgoria cu soiuri noi ce se întind pe 154 de hectare.
Domeniul Bogdan s-a născut în 2011 din dorința de a produce un vin de excepție, total natural, asemenea celui produs de strămoșii noștri în urmă cu sute și mii de ani.
Vița de vie din soiul Sauvignon Blanc, plantată în solul cernoziom al domeniului Bogdan, oferă o producție de 7 tone la hectar, recoltată manual în lădițe de zece kilograme în a doua jumătate a lunii august. Strugurii sunt desciorchinați, sortați cu atenție și trecuți prin zdrobitorul cu acțiune centrifugă. Urmează presarea ușoară a boabelor și limpezirea gravitațională a mustului. Fermentarea mustului are loc în baricuri din stejar franțuzesc, la prima umplere, la o temperatură de 12-13°C. cu amestecare a drojdiei (batonnage), de 3-4 ori pe săptămână. Un procent de 85% din vin este maturat în butoaie din stejar timp de patru luni, iar restul de 15% este ținut în cisternele din oțel inoxidabil.
ASPECT: Galben-pal, cu reflexii verzui.
MIROS: Note verzi de ardei gras și citrice, echilibrate armonios de ierburi sălbatice și un ton de vanilie, oferit de maturarea în butoi de stejar.
GUST: Răcorește cu prospețimea și vigoarea aromelor de lămâie și mere galbene, pe un fond cu alcool bine integrat. Mota de taninuri lemnoase lasă o remanență medie spre lungă, savuroasă.
ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la orice masă cu preparate din pește, cum ar fi șalău la grătar, cât și sparanghel cu bacon la cuptor, brânză proaspătă de capră sau plăcintă cu praz.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
79,86 RON Începând cu: 71,87 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Cloudy Bay
Cloudy Bay - Sauvignon Blanc 2024 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: MARLBOROUGH / NOUA ZEELANDĂ
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB SEC. În 1983 David Hohnen a savurat pentru prima dată un vin din soiul Sauvignon Blanc produs în regiunea viticolă Marlborough din Noua Zeelandă. Captivat de intensitatea aromelor oferite de acel vin, acesta a dorit să descopere întregul potențial viticol al regiunii, iar în 1985, alături de vinificatorul Kevin Judd, acesta a lansat brandul Cloudy Bay. În același an a obținut recunoasterea internațională cu un Sauvignon Blanc din Marlborough și a pus Noua Zeelandă pe harta marilor state din lumea vinului. În 2003 Cloudy Bay s-a alăturat brandului Veuve Clicquot, iar în 2010 a devenit parte din marele grup de branduri LVMH.
Cloudy Bay este este un membru fondator al unei asociații ce pune în practică și promovează metodele viticulturii organice, pentru asigurarea sustenabilității în toate podgoriile pe care le deține. În podgoria din Marlborough sunt cultivate 163 de parcele apropiate de râul Awairau, cu sol format din straturi de piatră și nisip ce permite drenarea mai rapidă a apelor și favorizează soiul Sauvignon Blanc. În Văile de Sud soiurile bogate în clei favorizează soiurile Pinot Noir și Chardonnay.
Otago este a doua zonă cu podgorii aflate în două tipuri de terroir, cu soluri diferite, dar propice soiurilor roșii. Clasicul Pinot Noir crescut în cele două subzone este folosit într-un asamblaj de calitate, definit de tanini puternici și structură mătăsoasă.
ASPECT: Galben-pai, strălucitor.
MIROS: Parfumul aduce dispoziția perfectă a unei zi de vară, unde se simte dulceața din fructul pasiunii, ananas suculent, busuioc proaspăt cules și frunze de roșii cu un ton amărui-vegetal.
GUST: Pe papile se întinde cu notele verzi și dulci, din fructe tropicale, ardei gras verde și o notă de măsline verzi, completate frumos de aciditatea naturală și o nuanță de citrice.
ASOCIERE CULINARĂ: Merită încercat la mesele cu fructe de mare (shrimp cocktail), stridii tempura, sashimi, midii cu usturoi, citrice și pătrunjel. De asemenea, îl puteți savura alături de salate verzi și brânză de capră.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C. (Potențial de învechire la sticlă până la 10 ani).
149,98 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Greywacke
Greywacke - Marlborough Sauvignon Blanc 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: MARLBOROUGH / NOUA ZEELANDĂ
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB SEC. Greywacke a fost creat în 2009 și este brandul de vin al familie Judd, produs în regiunea viticolă Marlborough, din Noua Zeelandă. Zona în care sunt produse aceste vinuri este caracterizată de o clima caldă a Pacificului, expunere generoasă și sol cu aluviuni și straturi masive de piatră de râu.
Prin metode specifice de viticultură organică producția la hectar este păstrată în cantități moderate pentru a se obține struguri cu arome concentrate, intensitate varietală și aciditate naturală ridicată. Gamele Greywacke sunt produse în principal din două soiuri: Sauvignon Blanc și Pinot Noir. Dintre acestea, soiul alb este cultivat în două stiluri diferite. În completarea gamelor permanente sunt produse ediții limitate din soiurile Chardonnay, Riesling și Pinot Gris.
Pentru acest vin sunt aleși struguri din partea centrală - câmpiile Wairau și din partea de sud a regiunii Marlborough. Solul din Wairau este compus din aluviuni tinere cu mari cantități de piatră de râu greywacke. În extremitatea sudică, podgoriile sunt hrănite de straturi de clei și lut. Strugurii sunt recoltați mecanizat pe timp de noapte și duși la vinăria din Valea Omaka unde sunt presați ușor pentru mustul ravac. Mustul este limpezit la rece și tras în cisterne din oțel inoxidabil unde fermentează alcoolic cu drojdii de cultură. O parte din același must este fermentat spontan cu drojdia naturală în baricuri vechi din stejar. Strugurii sunt fermentați separat în funcție de podgoria din care provin, apoi vinurile sunt maturate cu drojdie câteva luni, după care sunt asamblate. După alte 2 luni de maturare asamblajul este îmbuteliat.
ASPECT: Galben-pal, cu reflexii verzui.
MIROS: Regiunea viticolă Marlborough este faimoasă pentru vinurile din Sauvignon Blanc, cu aromele energice de vegetale și note de condimente, specifice terroir-ului din Lumea Nouă.
GUST: Citrice verzi, cu persistență lungă, note vegetale de agrișe, ierburi și asparagus. Nota condimentată este anunțată de piper alt, iar printre toate acestea minerale sărate, ce oferă un postgust cu persistență decentă.
ASOCIERE CULINARĂ: Savurați acest Sauvignon Blanc la mesele cu fructe de mare, preparate vegetariene și brânză de capră.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 12°C.
99,22 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Domeniul Bogdan
Domeniul Bogdan - Premium Sauvignon Blanc DOC, BIO 2023 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB SEC. În Murfatlar, satul Peștera, este un loc cu tradiție în cultivarea viței de vie încă din vremurile dacilor și Imperiului Roman. Acolo, unde pământul dă multe roade, Domeniul Pogdan a mărit podgoria cu soiuri noi ce se întind pe 154 de hectare.
Domeniul Bogdan s-a născut în 2011 din dorința de a produce un vin de excepție, total natural, asemenea celui produs de strămoșii noștri în urmă cu sute și mii de ani.
Vița de vie din soiul Sauvignon Blanc, plantată în solul cernoziom al domeniului Bogdan, oferă o producție de 5 tone la hectar, recoltată manual în lădițe de zece kilograme în zilele din prima jumătate a lunii septembrie. Strugurii sunt desciorchinați și sortați cu atenție, răciți până la temperatura de 4°C. și lăsați la macerație peliculară timp de 3 ore pentru a extrage aromele specifice. După acest proces strugurii sunt presați și mustul este lăsat sa se limpezească prin efectul gravitațional. Fermentarea alcoolică este pornită cu drojdii selecționate și se menține timp de 15 zile, în condiții de temperatură controlată ce nu depășește 14 °C. Vinul proaspăt este stabilizat și ținut în cisterne până la îmbuteliere.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.
MIROS: Un singur soi alb, vinificat cu pricepere și echilibrat de timp, unde se dezvăluie arome de fructe tropicale și parfum deosebit de floral, cu note delicate din flori soc și flori din viță de vie.
GUST: Generos în perle mici și dese ce aduc mineralitatea naturală pe papile, urmată de note fructate, mai mult citrice, cu o persistență generoasă în gustul final.
ASOCIERE CULINARĂ: Răcoritor și savuros atunci când aveți poftă de pește la grătar, în special cu garnitură de sparanghel, brânzeturi proaspete și plăcintă cu praz.
TEMP. DE SERVIRE: 7 - 9°C.
36,30 RON Începând cu: 32,67 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Averesti
Averesti - Briant Sauvignon Blanc DOC, demisec 2025 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD HUŞI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB DEMISEC. În partea de nord-est a României, pe pământul scăldat de soare se află culturile de struguri ale podgoriei Huşi. În acelaşi loc se află Centrul Viticol Avereşti, unde se produc unele dintre cele mai bune vinuri din regiunea Moldova. În această parte a ţării, prin locurile civilizaţiei străvechi Cucuteni, viţa de vie se cultivă de mii de ani.
Vinurile de pe pământul Moldovei sunt apreciate de sute de ani. Însuși Dimitrie Cantemir, a scris în lucrarea sa ''Descriptio Moldaviae'', faptul că vinurile Moldovei, sunt mai bune decât alte vinuri europene și chiar mai bune decât cele din regiunea viticolă Tokaj, din Ungaria.
Vinurile din gama Briant sunt create pentru momente speciale, când doriți un cupaj, ori un soi strălucitor ce pune în evidență aromele sale naturale și satisface preferințele selecte ale celor care îi vor afla povestea.
ASPECT: Galben, cu tentă verzuie, limpede și strălucitor.
MIROS: Buchet intens de citrice proaspete, piersici albe și fructe exotice, împletit cu accente fine de ierburi aromatice și flori de câmp. Aromele se desfășoară elegant, creând o impresie vibrantă și rafinată.
GUST: Structură armonioasă și suplețe, cu un echilibru delicat între dulceața fină și aciditatea revigorantă. Note de grapefruit, mandarină și caise, acompaniate de un subtil ton mineral, oferă un gust final mediu spre lung, sofisticat.
ASOCIERE CULINARĂ: Perfect alături de pește gras la grătar, fructe de mare delicate, salate cu ierburi proaspete sau brânzeturi cremoase cu textură fină.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
36,30 RON Începând cu: 32,67 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Recas
Recas - Sole Sauvignon Blanc DOC 2025 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: DOC RECAȘ - BANAT / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. În Crama Recaș din județul Timiș, oameni dedicați artei vinului închină un vin tradițional, celui care aduce fiecare recoltă și viața însăși: soarele. Gama de vinuri albe și rose, liniștite și proaspete dăruite de soare sunt oferite tuturor în gama Sole, din care fac parte Chardonnay Barrique, Fetească Regală Barrique și Sauvignon Blanc.
Prin vinurile Sole sărbătorim bucuria de a avea lumină, căldura care învinge frigul și aduce bunătate sufletească, spirit optimist, bucurie și poftă de viață.
ASPECT: Galben-pal, cu reflexii verzui.
MIROS: Buchetul revigorează simțurile cu parfumul de fructe galbene, coapte îmbinate armonios cu varietăți tropicale, completate natural cu o notă de fân uscat.
GUST: Pe papile este foarte direct, asemenea unui cocktail de dimineață, acidulat, cu note de fructe și ierburi. Postgust scurt, cu notă de ierburi uscate și amărui.
ASOCIERE CULINARĂ: Vinul alb nelipsit la mesele cu aperitive și preparate cu carne de pasăre și pește de râu (păstrăv, știucă). Răcoritor și la desert, alături de prăjituri cu vanilie și tarte cu fructe.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 9°C.
70,18 RON Începând cu: 63,16 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
53,36 RON Începând cu: 48,02 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Tohani
Mosia Tohani - Special Reserve Sauvignon Blanc DOC 2024 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB SEC. Tohani este pământul bogat al României, oblăduit de oamenii locului, să ofere rod sănătos pentru vinuri pure. Tohaniul este locul în care se întâlnesc oamenii dăruiți artei vinului zi de zi, an după an, din 1773 până astăzi.
Vinul de Sauvignon Blanc este dedicat viei din Dealu Mare, armonizată cu ciclurile naturii, roditoare, necuvântătoare și însuflețită de oamenii pasionați de la Tohani. Licoarea obținută din fructul viei este oferită tuturor într-o sticlă cu etichetă creată de artistul român Ciprian Vrabie.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui. Pomul Vieții, reprezentat pe sticlă după creația artistului Ciprian Vrabie pentru gama Special Reserve aduce un vinul din același soi al Sauvignon Blanc, cu prospețimea oferită de cultura anului 2024.
MIROS: Arome delicate de flori albe, în special soc și liliac, acompaniate de fructe cu pulpă albă bine coapte, alături de note citrice vibrante, ce amplifică senzaţia de prospeţime şi vitalitate.
GUST: În gură se simte o consistenţă fermă, dar suculentă, cu arome de pere zemoase, cireşe albe și pepene galben ce se combină cu citrice, toate bine echilibrate de aciditatea și alcoolul bine integrat. Postgust scurt spre mediu cu notă de fruct verde.
ASOCIERE CULINARĂ: Alături de aperitive ușoare, salate verzi cu ierburi aromatice, pește alb la grătar sau preparate cu scoici.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
36,60 RON Începând cu: 32,94 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Domaine du Nozay
Domaine du Nozay - Cuvee Domaine Sancerre BIO 2022 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: VALEA LOAREI / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Pe domeniul Nozay vița de vie este hrănită de un sol bogat, pe care s-au aflat cu mult timp în urmă ape bogate în faună și floră. Din era geologică Kimmeridgian au rămas fragmente de piatră cu minerale și clei ce oferă soiurilor mineralitatea evidentă. Tot în Sancerre, unde se află podgoria Nozay, solul este bogat în fosile de crustacee care se albesc pe măsură ce se usucă și devin albe, de aceea în zonă este văzut adesea ‘pământul alb’.
Boabele sunt stoarse cu presă pneumatică pentru cel mai pur must, iar fermentarea are loc în cisterne din oțel inoxidabil în formă de butoi și în vase de teracotă. În timpul vinificării nu se adaugă dioxid de sulf sau drojdie. Mustul este lăsat să fermenteze cu drojdia proprie, fără aditivi și fără reglarea temperaturii.
Timpul și natura sunt lăsate să creeze acest vin, pentru a oferi tuturor prospețimea și aromele pline de viață ale strugurilor crescuți cu grijă în terroir-ul din Valea Loarei.
ASPECT: Galben intens, cu reflexii aurii.
MIROS: Un Sauvignon Blanc clasic, definit de note citrice, drupe și migdale.
GUST: Textura aduce arome verzi, ușor amărui, o notă onctuoasă și o tușă de minerale (sare). Aciditate medie spre lungă, cu gust final mediu, sec.
ASOCIERE CULINARĂ: O alegere inspirată pentru aperitive cu brânză crottin de chavignol și feluri principale cu carne de pasăre (pui cu fenicul), ficat de vită lionez sau stridii și ale fructe de mare.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
87,96 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Sarica Niculitel
Sarica Niculitel - Caii de la Letea Vol. II, Sauvignon Blanc Fume DOC 2022 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD SARICA NICULIȚEL - COLINELE DOBROGEI / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Viticultura practicată de localnicii nord-dobrogeni este documentată cel mai devreme în anul 1412. Podgoria Sarica Niculițel o găsim în nordul Dobrogei, aproape de Tulcea, în partea deluroasă, numită Sarica, din localitatea Niculițel, locul de unde a pornit renumele acestor vinuri.
Dezvoltarea viticulturii în Niculițel a fost favorizată de condițiile climatice unice, mai exact: expunerea nordică, lacurile din apropiere și întinsele zone împădurite din sud, care au permis apariția unor culturi sănătoase de viță și producția unor vinuri apreciate în toată țara. Viticola Sarica Niculițel este o afacere de familie începută în 2003. După 17 ani de activitate, culturile de viță de vie se întind pe 400 de hectare, cultivate cu soiuri românești și soiuri cunoscute în marile regiuni viticole ale lumii.
Caii din Letea, ajuns la Volumul II, este o gamă de vinuri premium inspirată de libertatea, frumusețea și unicitatea cailor ce se plimbă nestingheriți pe pășunile din satul Letea. Sauvignon Blanc Fumé este un vin din soiul Sauvignon Blanc vinificat clasic și maturat timp de 90 de zile în butoaie de stejar franțuzesc la prima folosință.
ASPECT: Galben-verzui. Limpede, cu reflexii scurte.
MIROS: Profilul aromatic aduce arome de vârf florale, concentrate pe soc și acompaniate de citrice, tușe de lemn, vanilie și flori de salcâm.
GUST: Pe papile aduce o diversitate de arome, echilibrate de aciditate. În post gust se mențin note de fructe exotice și apar tușele de baricare.
ASOCIERE CULINARĂ: Savurați acest vin la mesele cu pește gras la cuptor, garnisit cu ierburi aromatice, gustări cu brânzeturi și fructe, deserturi cu citrice.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
58,08 RON Începând cu: 52,27 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Kolonne Null
Kolonne Null - Sauvignon Blanc Vin Alb Fara Alcool 2024 - 0.75L
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: RUEDA / SPANIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VIN ALB FĂRĂ ALCOOL. Kolonne Null este un brand fondat în 2018, la Berlin, de către Philipp Rößle și Moritz Bülow. Proiectul a apărut din dorința de a crea alternative fără alcool care să păstreze cât mai fidel expresia vinului clasic. În loc să pornească de la băuturi aromatizate, fondatorii au ales să colaboreze cu vinificatori consacrați din Europa, dezvoltând produse premium dezalcoolizate, cu accent pe autenticitate și finețe.
Kolonne Null nu deține un terroir propriu în sens clasic, deoarece nu este o cramă tradițională cu podgorii proprii. Strugurii provin din diferite regiuni viticole europene, în special din Germania, dar și din Franța sau Italia, în funcție de stilul vinului vizat. Terroir-ul este astfel unul „compozit”, selecția fiind făcută pentru a obține profiluri aromatice precise, care să reziste bine procesului de dezalcoolizare.
Procesul începe cu vinuri reale, obținute prin vinificație clasică, din struguri atent selecționați. Ulterior, alcoolul este îndepărtat prin tehnici moderne, în special prin distilare în vid la temperaturi joase, ceea ce permite conservarea compușilor aromatici volatili.
ASPECT: Galben pai luminos, cu reflexii verzui discrete.
MIROS: Buchet intens și expresiv, dominat de arome de fructe tropicale precum ananas, mango și fructul pasiunii, completate de note citrice fine și o nuanță vegetală elegantă, tipică soiului.
GUST: O textură cu aciditate revigorantă și o ușoară senzație de dulceață echilibrată. Pe papile domină aromele de fructe tropicale și accente citrice. Finalul este curat și stăruitor.
ASOCIERE CULINARĂ: Se armonizează cu preparate ușoare din pește, fructe de mare, salate fresh sau preparate din bucătărie asiatică, unde prospețimea și aciditatea vinului completează delicatețea aromelor.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
59,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Recas
Recas - Conacul Ambrozy Sauvignon Blanc DOC, dulce 2022 - 0.375L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD RECAȘ - BANAT / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB DULCE. La Crama Recaș vinurile liniștite, în majoritate monosepaje, urmate de cupaje liniștite și spumante sunt obținute din soiuri autohtone cu lungă tradiție în regiune (Fetească Regală, Fetească Neagră, Cadarcă), dar și soiuri europene cu origini în Franța (Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Merlot, Muscat, Syrah).
Conacul Ambrozy este obținut din struguri lăsați pe viță până la supracoacere, moment în care apare Botrytis cinerea sau „putregaiul nobil”. Acest proces deshidratează boabele și concentrează aromele și zaharurile naturale.
Deși o mare parte din recoltă se pierde înainte de cules, strugurii rămași oferă un must dens și bogat, fermentat atent pentru a păstra dulceața naturală și complexitatea aromatică a soiului.
ASPECT: Culoare galben auriu, strălucitor.
MIROS: Buchet bogat și seducător, dominat de note de caise confiate, piersici coapte și miere de salcâm, completate de nuanțe de fructe tropicale, flori albe și o discretă tușă de citrice confiate.
GUST: Gust amplu și catifelat, cu o dulceață generoasă echilibrată de o aciditate vibrantă ce păstrează vinul proaspăt și expresiv. Aromele de fructe exotice, caise uscate și miere se împletesc armonios într-o textură onctuoasă și elegantă. Post gust lung, rafinat și stăruitor, cu accente florale și tonuri fine de fruct copt.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește excelent cu foie gras, brânzeturi cu mucegai nobil, tarte cu fructe galbene, cheesecake cu citrice sau deserturi fine pe bază de vanilie și migdale.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
53,24 RON Începând cu: 47,92 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Sacha Lichine
Sacha Lichine - La Poule Blanche 2024 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: LANGUEDOC / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB SEC. Născut în Bordeaux și educat în S.U.A, Sacha Lichine a început să lucreze pe proprietatea Chateau Prieuré din Franța de la vârsta de 23 de ani. Activitatea sa în lumea vinurilor franțuzești în regiuni ca Burgundia, Rhone sau Bordeaux în anii ‘90, a fost urmată de achiziția domeniului Chateau d’Esclans din Provence, unde a creat un brand axat pe categoria vinurilor rose.
Experienţa acumulată în producția de vinuri rose este urmată de această gamă cuprinsă din trei vinuri create pentru toate gusturile: un cupaj roșu, un monosoi alb și un cupaj rose.
La Poule Blanche este un excelent Sauvignon Blanc produs cu experiența vinificatorilor francezi și tehnologie modernă. După recoltă, pielițele strugurilor sunt lăsate la macerat, apoi sunt presate. Mustul colectat este fermentat alcoolic, în condiții controlate, la temperatură scăzută (14-15°C.). Un procent de 20% din vin este maturat în butoaie din stejar.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.
MIROS: Arome intense de fructe albe (pară, măr verde), citrice zemoase și note florale fine, completate de accente discrete minerale.
GUST: Proaspăt și echilibrat, cu aciditate vioaie și textură lejeră. Se remarcă aromele de citrice, piersică albă și o ușoară nuanță minerală ce oferă un final curat și răcoritor.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește de minune cu preparate din pește la grătar, fructe de mare, salate ușoare sau brânzeturi proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
40,66 RON Începând cu: 36,59 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Domeniul Bogdan
Domeniul Bogdan - Primordial Sauvignon Blanc DOC, BIO 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB SEC. În Murfatlar, satul Peștera este un loc cu tradiție în cultivarea viței de vie încă din vremurile dacilor și Imperiului Roman. Acolo, unde pământul dă multe roade, Domeniul Pogdan a mărit podgoria cu soiuri noi ce se întind pe 154 de hectare.
Domeniul Bogdan s-a născut în 2011 din dorința de a produce un vin de excepție, total natural, asemenea celui produs de strămoșii noștri în urmă cu sute și mii de ani.
Vița de vie din soiul Sauvignon Blanc, plantată în solul cernoziom al domeniului Bogdan, oferă o producție de 7 tone la hectar, recoltată manual în lădițe de zece kilograme în a doua jumătate a lunii august. Strugurii sunt desciorchinați, sortați cu atenție și trecuți prin zdrobitorul cu acțiune centrifugă. Urmează presarea ușoară a boabelor și limpezirea gravitațională a mustului. Fermentarea mustului are loc în baricuri din stejar franțuzesc, la prima umplere, la o temperatură de 12-13°C. cu amestecare a drojdiei (batonnage), de 3-4 ori pe săptămână. Un procent de 85% din vin este maturat în butoaie din stejar timp de patru luni, iar restul de 15% este ținut în cisternele din oțel inoxidabil.
ASPECT: Galben-pal, cu reflexii verzui.
MIROS: Jovial și răcoritor, cu arome anticipate de ardei verde și lime, sprijinite de tușe florale și vanilie adusă de maturarea în stejar.
GUST: Alunecă ușor, cu prospețime, fructuozitate din citrice și pere coapte. Acoolul integrat bine în structură și taninurile verzi aduc un post gust mediu, sec.
ASOCIERE CULINARĂ: Aromele fructate îl recomandă la mesele cu șalău la grătar, sparanghel cu bacon la cuptor, brânză proaspătă de capră sau plăcintă cu praz.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
79,86 RON Începând cu: 71,87 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
La Salina
La Salina - Issa Sauvignon Blanc 2024 - 0.75L, Alc: 12.2%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE TRANSILVANIEI / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 12.2%
VIN ALB SEC. Crama La Salina este un proiect realizat de doi iubitori de vinuri nobile care și-au folosit pasiunea și resursele pentru a reface arealul viticol din județul Cluj, dealurile Durgău, începând cu anul 2011. După zeci ani în care pământul a fost neexploatat, în 2012 antreprenorii au plantat viță de vie și au investit în utilaje de ultimă generație.
Pe mai bine de 70 de hectare La Salina cultivă soiuri cu tradiție în Lumea Veche, pentru cele mai prețioase monosoiuri din Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Noir, Rhein Riesling și Muscat Ottonel.
Munca la culturile de viță și la vechea crama (acum renovată), în care se află butoaiele de maturare, a permis dezvoltarea gamei generoase de vinuri albe și roșii, denumite inspirat Issa (de la localitatea Potaissa, cunoscută din timpul Imperiului Roman).
ASPECT: Galben-pal, limpede și strălucitor.
MIROS: Proaspăt, cu arome de lime și grepfrut, flori sălbatice și multe alte note vegetale, fructe de pădure galbene, acrișoare.
GUST: Arome de coacăze galbene, agrișe verzi și note onctuoase de ierburi, în plan secund, oferă un postgust mediu spre lung. Un vin cu potențial de învechire la sticlă.
ASOCIERE CULINARĂ: Savuros și răcoritor, mai ales vara, la mesele cu salate proaspete, preparate din carne slabă, inclusiv pește și gustări cu brânzeturi proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
54,45 RON Începând cu: 49,01 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Balla Geza
Balla Geza - Kolna Sauvignon Blanc DOC 2025 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: DOC MINIȘ - CRIȘANA ȘI MARAMUREȘ / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Pe câmpiile aflate în apropiere de Arad se află podgoria Miniș-Măderat, locul de origine al soiurilor Cădarcă și Fetească Regală, din care erau produse vinuri cunoscute în toată Europa.
În 1999 Dr. Ing. Balla Geza, administratorul și oenologul societății, a reluat producția cu misiunea de a aduce faima de altă dată vinurilor tradiționale, obținute în această zonă.
Strugurii culeși de pe 124 de hectare sunt vinificați în cele mai bune cupaje și monosoiuri roșii, albe și rose. Vinurile roșii sunt maturate în budane (butoaie de capacitate mare) și baricuri din stejar. Vinurile albe sunt maturate scurt în cisternele din oțel inoxidabil montate în pivniță, unde se pot depozita până la 8000 de hectolitri.
ASPECT: Galben-pai, strălucitor.
MIROS: Arome proaspete de pere verzi și mere Granny Smith, tușe de verdeață și flori parfumate.
GUST: Aciditatea cu perle ce se sparg pe papile, înconjurate de aromele fructate și verzi, ce promit să se rotunjească la sticlă în perioada ce urmează. Pe moment este acidulat, crocant, cu postgust marcat de drojdie și o notă de mentă verde.
ASOCIERE CULINARĂ: Un Sauvignon Blanc energic, potrivit la o masă cu preparate proaspete din legume, în special salate, preparate din carne de curcan, pui cu legume la grătar, pește și fructe de mare.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
52,03 RON Începând cu: 44,65 RON+ 0,50 RON garanție SGR