Vin & Şampanie
Vinul si sampania sunt doua dintre cele mai sofisticate bauturi. De la mirosul imbietor, pana la gustul lor care iti ramane intiparit in memorie, vinurile si sampania transmit un rafinament si o eleganta de necontestat. Nu este de mirare ca suntem intotdeauna incantati sa degustam un nou sortiment si suntem intr-o permanenta cautare de bauturi rafinate pe care sa le adaugam la propria colectie.
Pentru tine am creat colectia perfecta de vinuri albe, rosé-uri si rosii (cunoscute si sub numele de ,,vinuri linistite”), vinuri spumante si sampanii (,,vinul regilor”), gata sa fie livrate in cel mai scurt timp catre tine.
Indiferent ca esti adeptul vinurilor seci sau demi-seci sau preferi gusturile rafinate ale sortimentelor demi-dulci sau dulci, iti garantam ca pe site-ul nostru vei regasi doar bauturi de inalta calitate si originale. Am adunat in acelasi loc cele mai cunoscute vinuri din tari precum Franta, Chile, Italia, Spania, Portugalia, Republica Moldova si, bineinteles, Romania. Astfel, vei regasi pe site-ul BeiCeVrei.ro o selectie bogata de arome pregatita de specialistii nostri si care sta permanent la dispozitia ta.
Pentru o experienta completa, specialistii BeiCeVrei iti recomanda sa consumi vinurile si sampania la temperatura potrivita. Vinul rosu este cel mai savuros la temperatura camerei, adica la 20-25°C, in timp ce rosé-ul trebuie tinut la rece pana ajunge la 7-13°C. Vinul alb si vinul spumant trebuie tinute in frigider, gustul lor fiind cel mai bine pus in valoare la 4°C.
Citește Mai Mult Afiseaza mai putine
-
Chateau d'Esclans
Chateau D'Esclans - Cotes de Provence Rose 2021 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: PROVENCE / FRANŢA
SOIUL / SOIURILE: GRENACHE, CINSAULT
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ROSE SEC. Brandul actual şi popularitatea vinurilor Chateau d’Esclans au apărut începând cu anul 2006, când proprietatea a fost achiziţionată de oenologul Sacha Lichine. Vinurile Chateau d’Esclans sunt un vis născut și devenit relitate pe dealurile însorite, pline de farmec, ale regiunii Provance.
În acest loc a renăscut vinul rose, cu expresii desăvârșite de talentul și munca lui Sacha Lichine și a echipei sale. Pe cele 267 de hectare, sunt cultivate și transformate de terroir soiuri tradiționale ale regiunii Provence: Grenache - plantat în urmă cu 90 de ani - Vermentino, Cinsault, Merlot, Mourvedre, Syrah și Tibouren.
De pe parcele selecționate ale zonei La Motte en Provence, strugurii sunt culeşi din zori până la amiază, apoi selecţionaţi manual, curăţaţi şi zdrobiţi uşor la temperatura de 7-8°C. Răcirea prin instalațiile specializate ale cramei oprește oxidarea și păstrează aromele naturale. Mustul din primă presă este ținut în contact îndelungat cu pielița pentru culoare intensă și tanini și complexitate. Mustul obținut din următoarele 2 prese nu este macerat pentru a rezulta vinuri de culoare rose pal, proaspete, lejere. Fermentarea strugurilor are loc în cisterne și în butoaie din stejar pentru a oferi acel echilibru între prospețime și complexitate.
ASPECT: Roz somon.
MIROS: Floral, delicat, cu arome de fructe roșii, note de vanilie și pere galbene din livezile provensale.
GUST: Alintă papilele cu note mai vioi de fructe roșii, rafinate în căpșune și completate de grepfut roz ce aduce un gust final lung, sec, răcoritor.
ASOCIERE CULINARĂ: O cină în doi sau o petrecere în grădină este momentul de strălucire pentru acest vin, fie că îl savurați simplu sau cu preparate din carne de porc, carne de pasăre, crustacee, dar și preparate vegetariene.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
97,31 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Penfolds
Penfolds - Grange Bin 95 Shiraz 2017 - 0.75L, Alc: 14.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2017
REGIUNE / ȚARĂ: SOUTH AUSTRALIA - BAROSSA VALLEY / AUSTRALIA
SOIUL / SOIURILE: SHIRAZ
VOL. ALC.: 14.5%
VIN ROȘU SEC. Povestea cramei Penfolds a început când doctorul britanic Christopher Rawson Penfold și soția sa, Mary, au emigrat în Australia, plantând primii butași de viță-de-vie la proprietatea lor, Magill Estate, lângă Adelaide. Inițial, vinurile (în special cele fortifiate) erau produse ca tonice medicale.
Ascensiunea fulminantă a avut loc în anii ‘50, sub Max Schubert, primul vinificator șef al cramei Penfolds. Acesta a creat celebrul Grange, care a schimbat percepția globală asupra potențialului australian. Spre deosebire de cramele axate pe un singur domeniu, filosofia Penfolds se bazează pe conceptul de multi-regional sourcing. Principalele zone sunt: Barossa Valley - inima producției de Shiraz - Magill Estate - podgoria istorică de 5 hectare - Coonawarra - regiunea cu sol unic de tip Terra Rossa (argilă roșie peste calcar) și Adelaide Hills - o zonă mai răcoroasă, esențială pentru soiurile Chardonnay și Pinot Noir.
Producția la Penfolds este definită de „House Style”, un algoritm de vinificație care pune accent pe cupajarea precisă a soiurilor și a regiunilor. O metodă distinctivă este utilizarea maturării în butoaie de stejar de 300 de litri (hogsheads), preferând adesea stejarul american nou pentru cele mai bune vinuri roșii din portofoliu.
ASPECT: Roșu intens cu reflexii violet.
MIROS: Buchet amplu și sofisticat, în care aromele de fructe negre coapte precum murele și prunele se împletesc cu note de ciocolată neagră, espresso și lemn dulce. Apar nuanțe fine de vanilie, cocos și condimente dulci, susținute de tușe subtile de fum și grafit.
GUST: Atac bogat și catifelat, urmat de un corp plin și bine structurat. Taninurile sunt ferme, dar rafinate, integrându-se armonios într-un ansamblu dominat de arome de fructe negre, cacao și condimente. Finalul este lung, profund și stăruitor, cu ecouri elegante de stejar și accente ușor picante.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește admirabil alături de carne de vită maturată, miel gătit lent sau preparate sofisticate pe bază de vânat, unde intensitatea vinului completează bogăția gusturilor.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
4.196,28 RON Începând cu: 3.776,65 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Tua Rita
Tua Rita - Per Sempre Syrah Super Tuscan Wine 2019 - 1.5L, Alc: 15%
ANUL DE RECOLTĂ: 2019
REGIUNE / ȚARĂ: TOSCANA IGT / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: SYRAH
VOL. ALC.: 15%
VIN ROȘU SEC. Domeniul Tua Rita a apărut în 1984 în inima dealurilor metalifere din regiune Toscana, în Suvereto, și a fost ideea doamnei Rita Tua și a partenerului acesteia, Virgilio Bisti. La început au avut o proprietate mică cu doar două hectare de viță și câteva sute de mii de sticle pe an. Până în 2003, cei doi au produs vinurile după modelul "vins de garage"cunoscut și în Franța. Aceste ”vinuri de garaj”, ca și în regiunea Bordeaux, erau produse în ediții limitate, învechite mult timp, aveau arome fructate și taninoase intense și procente generoase de alcool.
Pe parcursul anilor, domeniul Tua Rita s-a extins până la 65 de hectare existente în prezent. Producția este concentrată pe soiurile roșii Merlot, Syrah, Cabernet, urmate de soiurile albe Traminer, Riesling Chardonnay, dar și soiul local Ansonica.
Toți cei care l-au intrebat pe Virgilio care este vinul lui preferat, au primit același răspuns: ”Syrah, întotdeauna.” De aceea Per Sempre Syrah este unul dintre vinurile de bază ale producătorului Tua Rita și un vin premiat de personalități ca Robert Parker și James Suckling. Finisajul aromatic este oferit de cele 15-17 luni de maturare în butoaie de lemn din Franța, la prima umplere, îmbuteliere și învechire în depozitul cramei timp de câteva luni.
ASPECT: Roșu-rubiniu.
MIROS: Buchet cu arome de fructe roșii și note condimentate oferite de scorțișoară, nucșoară și tutun.
GUST: Corpolent, proaspăt, cu tanini puternici și eleganți ce oferă un postgust lung, savuros.
ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la mesele cu preparate din carne la cuptor (vită, porc, vânat), tagliatelle cu ciuperci, brânzeturi maturate.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
2.670,71 RON Începând cu: 2.403,64 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Martini
Martini - Spumant Asti DOCG - 0.75L, Alc: 7.5%
REGIUNE / TARA: ASTI DOCG - PIEMONTE / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: MOSCATO BIANCO
VOL. ALC.: 7.5%
VIN ALB SPUMANT DULCE. Martini, cel mai cunoscut brand al Italiei, în tot ceea ce poate fi vermouth și vin spumant, este întruparea unei scântei între două personalități ale anilor 1800: Alessandro Martini, un antreprenor inspirat și Luigi Rossi, un spirit creativ și pasionat. Cei doi au creat primele băuturi în 1863 în micul orășel Pessione, din zona Torino.
Compania Martini și-a dezvoltat afacerea și a exportat faimoasele băuturi în țări din Europa, America de Nord și alte continente. Băuturile Martini au devenit populare și apreciate în Europa boemă din Epoca Frumoasă, apoi din nou, înainte și după Al Doilea Război Mondial. În perioada modernă, Martini este prezent în arta și în cultura Italiei și a Europei, unde inspiră gusturi rafinate și un stil de viață bazat pe explorare.
Asti Martini este obținut din struguri Moscato Bianco crescuți pe colinele scăldate de soarele generos al zonei Piemonte din Italia. Strugurii albi din soiul Moscato sunt crescuți special pentru a fi storși și vinificați cu procent scăzut de alcool, pentru baza unui vin spumant proaspăt, revigorant și fermecător prin aromele sale naturale.
ASPECT: Galben-pal, cu reflexii verzui. Strălucitor, efervescent, cu perlaj fin, persistentMIROS: Proaspăt, floral și fructat (soc, mere verzi, pere, caise), cu accente de citrice.
GUST: Crocant și fructat de grapefruit, lămâie, caise și mere verzi. Aciditatea contribuie la corpolența acestui spumant și oferă un gust final ce lasă o senzație plăcută de fructe uscate, dulci.
ASOCIERE CULINARĂ: De consumat doar per se, foarte, foarte rece înainte de masă. Îl recomandăm și lângă preparatele din fructe de mare (sepia, raci, creveți, midii în vin alb), pregătite cu sosuri dulci pe bază de fructe exotice sau cu preparate principale din carne de pește slab, gătită pe grill, garnisită cu legume sote și aceleași tipuri de sosuri (dulci).
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
45,57 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Mazzei
Mazzei - Zisola Sicilia Noto Rosso DOC 2022 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: SICILIA DOC / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: NERO D'AVOLA
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ROȘU SEC. Familia Mazzei este una dintre cele mai vechi dinastii italiene din regiunea viticolă Toscana. Răcăcinile datează din secolul al XI-lea, iar stema inițială cu trei ciocane de lemn, era asociată cu breasla dogarilor. În 1435 (anul înscris pe brand-ul actual), proprietatea Castello di Fonterutoli a devenit parte din moștenirea familiei Mazzei. De peste 600 de ani, familia Mazzei cultivă viță de vie și produce vinuri fine, tradiționale, de calitate premium. Mazzei deține în prezent trei domenii viticole în diferită părți ale Italiei. Castello di Fonterutoli și Belguardo în Toscana, apoi domeniul Zisola, în Noto, regiunea Siciliei.
Zisola este o proprietate a familiei Mazzei, achiziționată în anul 2000. Proprietatea se află în zona rurală a orașului Noto, în sud-estul Siciliei, o regiune cu o puternică tradiție viticolă și o climă ideală. Aici, Mazzei a adus experiența și filozofia sa de a produce vinuri de înaltă calitate, respectând în același timp soiurile de struguri locale și terroir-ul sicilian. Terroirul este caracterizat de soluri calcaroase, bogate în argilă roșie, care sunt perfecte pentru viticultură. Zona beneficiază de o climă mediteraneană, cu veri calde și uscate și ierni blânde. Apropierea de mare contribuie la o ventilație constantă, care previne bolile viței de vie și favorizează coacerea soiurilor locale, cum ar fi Nero d'Avola, considerat "regele" soiurilor de struguri siciliene.
Vinul Zisola 2022 este un vin roșu obținut exclusiv din soiul de struguri Nero d'Avola. Strugurii, culeși manual începând cu 8 septembrie, provin din vițe vechi de 14-19 ani, cultivate în sistemul tradițional "alberello" pe un sol de textură medie, calcaros și mineral, cu o densitate de 5.550 de vițe pe hectar. Vinificarea include o fermentație la o temperatură controlată de 26-28°C și o perioadă de macerare de 14-16 zile. Vinul este maturat timp de 10 luni în butoaie mici de stejar franțuzesc, dintre care 33% sunt noi.
ASPECT: Roșu rubiniu intens, cu reflexii violacee, strălucitor.
MIROS: Buchet intens de fructe de pădure, cireșe negre și prune, cu note de condimente, ierburi mediteraneene și un indiciu de coajă de portocală. Se pot distinge și note de cacao și tutun.
GUST: Textură catifelată și arome de fructe roșii și cireșe negre. Vinul este descris ca fiind suculent și proaspăt, cu taninuri bine integrate și un final persistent.
ASOCIERE CULINARĂ: Se asociază bine cu mâncăruri de vită, carne de miel, vânat, brânzeturi maturate, paste cu sosuri consistente. De asemenea, este recomandat alături de supe picante de pește și legume la grătar.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Este recomandată decantarea timp de 60 de minute. Potențial de învechire în sticlă până la 10 ani).
88,09 RON Începând cu: 79,28 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Domeniul Bogdan
Domeniul Bogdan - Primordial Elogium Merlot DOC, BIO 2020 - 0.75L, Alc: 14.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2020
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: MERLOT
VOL. ALC.: 14.5%
VIN ROȘU SEC. În Murfatlar, satul Peștera este un loc cu tradiție în cultivarea viței de vie încă din vremurile dacilor și Imperiului Roman. Acolo, unde pământul dă multe roade, Domeniul Pogdan a mărit podgoria cu soiuri noi ce se întind pe 154 de hectare.
Domeniul Bogdan s-a născut în 2011 din dorința de a produce un vin de excepție, total natural, asemenea celui produs de strămoșii noștri în urmă cu sute și mii de ani.
Pentru acest vin în ediție limitată strugurii sunt culeși manual în prima jumătate a lunii octombrie și transportați la cramă în lădițe de 10 Kg. Strugurii sunt desciorchinați, lăsați la macerare rece apoi fermentați alcoolic cu remontaj în fiecare dintre cele 30 de zile stabilite pentru această metodă. Primul și singurul vin ce poartă semnătura oenologului Philippe Cambie este desăvârșit prin maturarea timp de 12 luni în butoaie din stejar franțuzesc noi, dar și în butoaie aflate la a doua umplere, cu ardere medie.
ASPECT: Roșu rubiniu, intens.
MIROS: Generos în arome fructe roșii, în special căpșune, mure răscoapte și o notă de lemn.
GUST: Papilele sunt întâmpinate de o textură intensă, cu arome de fructe coapte, prune foarte dulci, suculente, tutun și cafea verde. Gustul final ridică taninii cu alcool bine integrat, ce oferă un postgust lung, savuros.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin pentru cei care se aventurează în lumea preparatelor culinare din carne de vânat, mai cu seamă friptură de căprioară, cât și preparate clasice cum ar fi o friptură de vită în sos cu ciuperci și gustări cu brânzeturi maturate.
TEMP. DE SERVIRE: 15 - 17°C.
193,60 RON Începând cu: 174,24 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Averesti
Averesti - Nativus Sauvignon Blanc de Averesti DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: DOC HUŞI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB SEC. În partea de nord-est a României, pe pământul scăldat de soare se află culturile de struguri ale podgoriei Huşi. În acelaşi loc se află Centrul Viticol Avereşti, unde se produc unele dintre cele mai bune vinuri din regiunea Moldova. În această parte a ţării, prin locurile civilizaţiei străvechi Cucuteni, viţa de vie se cultivă de mii de ani.
În 1874, boierul Ştefan Negruzzi şi oenologul francez René Faure au aplicat primele practici ale viticulturii moderne. Talentatului oenolog francez i se datorează renaşterea soiurilor româneşti Zghihară şi Busuioacă, dar şi primele plantaţii ale soiurilor Merlot, Cabernet şi Aligote, aduse din regiunile viticole ale Franței.
Printre soiurile cultivate în Podgoria Huşi sunt Zghihara de Huși şi Busuioaca de Bohotin, Fetească Regală, Fetească Albă, Aligote, Sauvignon Blanc, Traminer şi Cabernet Sauvignon.
ASPECT: Galben-verzui, limpede.
MIROS: Parfum de frunze, iasomie, fructul pasiunii pepene galben și o notă de piersici albe.
GUST: Un vin proaspăt ce denotă și o textură catifelată, cu arome florale și fructate. Gust final onctuos, cu persistență scurtă spre medie, pe măsură ce se încălzește.
ASOCIERE CULINARĂ: Răcoritor la mesele de prânz ori seara, ca aperitiv dar și în compania preparatelor din carne albă de pasăre, pește și fructe de mare.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
42,35 RON Începând cu: 38,12 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
SERVE
Serve - Terra Romana Rose 2025 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE MUNTENIEI - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, MERLOT
VOL. ALC.: 13%
VIN ROSE SEC. S.E.R.V.E este o poveste frumoasă despre puterea de a persevera și emoția descoperirii ce alimentează curiozitatea. S.E.R.V.E (Societatea Euro Română de Vinuri de Excepție), a fost inființată în 1994, iar la începutul anilor 2000, au fost realizate investiții în construcția unei crame proprii, complet nouă, în apropiere de culturile din Ceptura.
Rose-ul Terra Romana este mai mult decât un vin de vară. An după an, începând cu 1996, când elabora primele rozeuri seci din România, Aurel Rotărescu definește acest asamblaj complex care poate satisface cele mai exigente și rafinate gusturi.
Pentru Terra Romana Rose 2024 enologul SERVE a ales un cupaj ușor diferit de lotul anului anterior. Astfel, după Merlot cu 43%, soiul Fetească Neagră a fost înlocuit de Cabernet Franc cu 29%, completat de clasicul Cabernet Sauvignon, cu un procent de 28%.
ASPECT: Roz-somon, strălucitor.
MIROS: Își lasă descoperite treptat parfumuri de căpșune sălbatice, zmeură și cireșe proaspete, învăluite de nuanțe de rodie, petale de trandafir și o discretă tușă de grapefruit roz, care îi sporesc prospețimea și rafinamentul.
GUST: Catifelat și armonios, dezvăluie note de fructe roșii bine coapte, împletite cu tonuri delicate de citrice și rodie. Cabernet Sauvignon contribuie cu expresivitate și profunzime aromatică, în timp ce Merlot adaugă rotunjime și finețe, conturând un buchet echilibrat, care se prelungește într-un postgust proaspăt, floral și elegant.
ASOCIERE CULINARĂ: Însoțește cu eleganță aperitive rafinate, fructe de mare, pește la grătar, salate mediteraneene, carne albă și brânzeturi proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 12°C.
60,00 RON Începând cu: 54,00 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Budureasca
Budureasca - Cuvee Blanc DOC, demisec 2025 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ REGALĂ, MUSCAT OTTONEL
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ROSE DEMISEC. Colinele însorite din Dealu Mare sunt parte din locul străvechi pe care a fost scrisă istoria vinului începând de acum 2000 de ani, din vremea dacilor. Istoria continuă cu Budureasca, brand-ul apărut în lumea vinurilor românești în 2013, odată cu inaugurarea cramei cu o suprafață de 2500 de metri pătrați, cu o construcție nouă, aparatură modernă, spații pentru depozitare și degustare a vinurilor.
Vinurile Budureasca sunt obținute din soiuri românești (Fetească, Busuioacă, Tămâioasă), cât și din soiuri străine, cum ar fi cele cu origini franceze (Merlot, Chardonnay, Pinot Noir, Muscat Ottonel, Pinot Gris), precum și din alte soiuri, adaptate la solul românesc (Shiraz).
ASPECT: Galben-pai luminos, limpede și strălucitor.
MIROS: Buchet expresiv, cu arome florale și note de fructe tropicale, care conferă vinului un profil parfumat și elegant.
GUST: Echilibrat și armonios, cu o relație plăcută între dulceață și aciditate. Aromele fructate conduc spre un postgust persistent și agreabil, dominat de nuanțe de caise coapte.
ASOCIERE CULINARĂ: Se savurează cu plăcere ca aperitiv sau alături de brânzeturi, preparate din carne de pui și pește.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 13°C.
36,54 RON Începând cu: 32,89 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Budureasca
Budureasca - Shine Spumant Alb brut - 0.75L, Alc: 11%
REGIUNE / ȚARĂ: PIAVE / ITALIA
VOL. ALC.: 11%
VIN SPUMANT ALB BRUT. Colinele însorite din Dealu Mare sunt parte din locul străvechi pe care a fost scrisă istoria vinului începând de acum 2000 de ani, din vremea dacilor. Istoria continuă cu Budureasca, brand-ul apărut în lumea vinurilor românești în 2013, odată cu inaugurarea cramei cu o suprafață de 2500 de metri pătrați, cu o construcție nouă, aparatură modernă, spații pentru depozitare și degustare a vinurilor.
Vinurile Budureasca sunt obținute din soiuri românești (Fetească, Busuioacă, Tămâioasă), cât și din soiuri străine, cum ar fi cele cu origini franceze (Merlot, Chardonnay, Pinot Noir, Muscat Ottonel, Pinot Gris), precum și din alte soiuri, adaptate la solul românesc (Shiraz).
Vinurile spumante din gama Budureasca Shine sunt produse în Italia prin metoda Charmat, aceeași tehnologie utilizată pentru clasicul Prosecco. Strugurii provin exclusiv din podgoriile Budureasca, îmbinând terroir-ul românesc cu expertiza italiană în vinificația spumantelor.
ASPECT: Galben-pai strălucitor cu reflexii verzui.
MIROS: Un spumant plin de energie, cu arome de mere verzi, pere și citrice, completate de nuanțe florale de salcâm.
GUST: Aciditate bine integrată și o textură suplă aduce arome mai intense de fructe verzi, mere, citrice și drupe. Post gust scurt spre mediu, curat, proaspăt și elegant.
ASOCIERE CULINARĂ: Ideal ca aperitiv, acompaniază armonios fructele de mare, stridiile, sushi, peștele la grătar, salatele proaspete și brânzeturile fine.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
31,46 RON Începând cu: 28,31 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
La Salina
La Salina - Issa Frou Vin Spumant Alb Fara Alcool - 0.75L
VIN SPUMANT ALB. Crama La Salina este un proiect realizat de doi iubitori de vinuri nobile care și-au folosit pasiunea și resursele pentru a reface arealul viticol din județul Cluj, dealurile Durgău, începând cu anul 2011. După zeci ani în care pământul a fost neexploatat, în 2012 antreprenorii au plantat viță de vie și au investit în utilaje de ultimă generație.
Pe mai bine de 70 de hectare La Salina cultivă soiuri cu tradiție în Lumea Veche, pentru cele mai prețioase monosoiuri din Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Noir, Rhein Riesling și Muscat Ottonel.
Munca la culturile de viță și la vechea crama (acum renovată), în care se află butoaiele de maturare, a permis dezvoltarea gamei generoase de vinuri albe și roșii, denumite inspirat Issa (de la localitatea Potaissa, cunoscută din timpul Imperiului Roman).
ASPECT: Galben-pai deschis, cu reflexii verzui și perlaj fin.
MIROS: Își dezvăluie prospețimea prin note de mere verzi, pere, citrice și flori albe, completate de nuanțe delicate de piersici albe și coajă de lămâie. Buchetul este curat, expresiv și revigorant, păstrând caracterul unui spumant alb chiar și în absența alcoolului.
GUST: Ușor, proaspăt și echilibrat, pune în valoare aromele de mere, pere zemoase și citrice, însoțite de accente florale și o mineralitate distinsă. Perlajul fin conferă dinamism și prospețime, iar finalul este curat ți răcoritor.
ASOCIERE CULINARĂ: Ușor de savurat ca aperitiv sau alături de salate proaspete, preparate vegetariene, pește, fructe de mare, sushi, brânzeturi proaspete și deserturi ușoare pe bază de fructe.
TEMP. DE SERVIRE: 4 - 6°C.
42,35 RON Începând cu: 38,12 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Rasova
Rasova - Imperfect (FN + Sy) DOC rosu 2020 - 0.75L, Alc: 14.6%
ANUL DE RECOLTĂ: 2020
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ, SYRAH
VOL. ALC.: 14.6%
VIN ROȘU SEC. Crama Rasova se află în Constanța, la Cernavodă, într-un areal generos ce se întinde pe 50 de hectare. Podgoriile se află într-un terroir cu soare generos, climă uscată, vânt adus de Dunăre, sol calcaros, nisipos și, nu în ultimul rând, un lanț trofic cu floră și faună diversă.
În peisajul fermecător dominat de cursul Dunării, podgoriile sunt cultivate cu cele mai mai bune soiuri albe și roșii: Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Cabernet, Syrah și Pinot Noir. Pentru toate vinurile Rasova, strugurii sunt culeși manual, sortați și depozitați în lădițe de maxim 12 kilograme.
La cramă, strugurii sunt desciorchinați mecanic, sunt fermentați în cisterne de diferite dimensiuni pentru a se păstra toate aromele naturale ale fiecărui soi. După ce mustul se transformă în vin, o mare parte din cantitatea totală este maturată în butoaie din stejar franțuzesc, iar în fiecare zi are loc un control calitativ. Procele naturale și tradiționale alături de tehnologia modernă a cramei Rasova oferă unele dintre cele mai bune vinuri din regiunea viticolă Dobrogea.
ASPECT: Roșu rubiune cu reflexii violet.
MIROS: Buchetul este amplu și seducător, dominat de note de mure coapte, cireșe negre și prune uscate, peste care se aștern nuanțe de piper negru, cuișoare și lemn dulce. Tușe delicate de violete, cacao și ciocolată neagră completează ansamblul aromatic.
GUST: Atacul este catifelat și generos, dezvăluind un nucleu bogat de fructe negre bine coapte, susținut de taninuri mature și perfect integrate. Gustul evoluează către tonuri de afine, vișine amare, condimente dulci și accente fine de ciocolată amăruie. Finalul este persistent, stăruitor și armonios, lăsând impresii fructate și condimentate care persistă elegant după fiecare degustare.
ASOCIERE CULINARĂ: Alături de preparate din carne roșie la grătar, mușchi de vită maturată, miel la cuptor, tocănițe bogate sau brânzeturi maturate, acest vin își evidențiază pe deplin structura, complexitatea și caracterul gastronomic.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
139,15 RON Începând cu: 125,24 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Regnard
Regnard - Petit Chablis Regnard AOC, 2024 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: PETIT CHABLIS AOC - BOURGOGNE / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Regnard este unul dintre cei mai vechi și prestigioși producători de vin din Franța. Afacerea a luat naștere în 1860 la inițiativa lui Zéphir Régnard, în zona Pouilly Fuissé, unde se află și domeniul cu pivnițe folosite încă din anul 1755.
Din anii ‘80, când proprietatea fost preluată de Baronul Patrick De Ladoucette, palatul a fost renovat, iar podgoria cultivată cu soiuri pure pentru a oferi unele dintre cele mai bune vinuri ale regiunii Burgundia.
Strugurii din care sunt obţinute vinurile Regnard sunt ierarhizați în funcţie de straturile de sol Kimmeridgian şi Portlandian. Solul Kimmeridgian oferă vinului mineralele extrase din carbonat din calciu, format din perioada Jurassicului, iar solul Portlandian oferă un strugure fără minerale, dar bogat în arome de fructe.
ASPECT: Galben-pai, limpede, ușor petiant.
MIROS: Arome delicate de fructe albe (măr verde, piersică), citrice (lămâie) și note minerale, cu accente subtile de flori albe și ierburi proaspete.
GUST: Vinul are o textură ușoară și catifelată, cu o aciditate bine integrată, care susține prospețimea și echilibrul. Gustul final este curat și persistent, cu o notă minerală caracteristică terroir-ului din Chablis.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește excelent cu preparate din pește și fructe de mare (sushi, homar, scoici), brânzeturi proaspete sau ca aperitiv elegant.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
121,00 RON Începând cu: 108,90 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Cloudy Bay
Cloudy Bay - Sauvignon Blanc 2025 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: MARLBOROUGH / NOUA ZEELANDĂ
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. În 1983 David Hohnen a savurat pentru prima dată un vin din soiul Sauvignon Blanc produs în regiunea viticolă Marlborough din Noua Zeelandă. Captivat de intensitatea aromelor oferite de acel vin, acesta a dorit să descopere întregul potențial viticol al regiunii, iar în 1985, alături de vinificatorul Kevin Judd, acesta a lansat brandul Cloudy Bay. În același an a obținut recunoasterea internațională cu un Sauvignon Blanc din Marlborough și a pus Noua Zeelandă pe harta marilor state din lumea vinului. În 2003 Cloudy Bay s-a alăturat brandului Veuve Clicquot, iar în 2010 a devenit parte din marele grup de branduri LVMH.
Cloudy Bay este este un membru fondator al unei asociații ce pune în practică și promovează metodele viticulturii organice, pentru asigurarea sustenabilității în toate podgoriile pe care le deține. În podgoria din Marlborough sunt cultivate 163 de parcele apropiate de râul Awairau, cu sol format din straturi de piatră și nisip ce permite drenarea mai rapidă a apelor și favorizează soiul Sauvignon Blanc. În Văile de Sud soiurile bogate în clei favorizează soiurile Pinot Noir și Chardonnay.
Otago este a doua zonă cu podgorii aflate în două tipuri de terroir, cu soluri diferite, dar propice soiurilor roșii. Clasicul Pinot Noir crescut în cele două subzone este folosit într-un asamblaj de calitate, definit de tanini puternici și structură mătăsoasă.
ASPECT: Galben-pai, strălucitor.
MIROS: Parfumul aduce dispoziția perfectă a unei zi de vară, unde se simte dulceața din fructul pasiunii, ananas suculent, busuioc proaspăt cules și frunze de roșii cu un ton amărui-vegetal.
GUST: Pe papile se întinde cu notele verzi și dulci, din fructe tropicale, ardei gras verde și o notă de măsline verzi, completate frumos de aciditatea naturală și o nuanță de citrice.
ASOCIERE CULINARĂ: Merită încercat la mesele cu fructe de mare (shrimp cocktail), stridii tempura, sashimi, midii cu usturoi, citrice și pătrunjel. De asemenea, îl puteți savura alături de salate verzi și brânză de capră.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C. (Potențial de învechire la sticlă până la 10 ani).
167,99 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Patrick De Ladoucette
Patrick De Ladoucette - L'Angelo Toscana Rouge 2015 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2015
REGIUNE / ȚARĂ: TOSCANA IGT / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: SANGIOVESE, MERLOT
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ROȘU SEC. Familiile Comte Lafond si Ladoucette au produs primele vinuri încă din secolul al XVII-lea, iar parteneriatul acestora a câștigat admirație și a adus prestigiu vinurilor produse in Valea Loarei.
În 1972, baronul Patrick De Ladoucette a preluat conducerea companiei, a extins operațiunile în Sancerre, Chablis, Vouvray și Chinon și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți exportatori ai vinurilor franțuzești la nivel european.
L'Angelo este un vin cu indicație geografica tipică, produs pentru casa franceză Baron Patrick De Ladoucette în regiunea viticolă Toscana, din Italia. Cupajul roșu este obținut din soiul local Sangiovese, în proporție de 60%, și soiul Merlot cu 40%.
ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.
MIROS: Unul dintre giuvaierurile vinurilor roșii, cu un echilibru perfect între arome intense și eleganță. Deschide orizontul vinurilor roșii prin aromele de fructe roșii, note florale delicate și accente scurte de lemn, oferite de maturarea în baricuri din stejar.
GUST: Pe papile seduce cu textura sa catifelată, tanini bine integrați și persisteța aromelor de coacăze negre, vișine și condimente exotice. Gust final lung și armonios.
ASOCIERE CULINARĂ: Profilul fructat, cu remanență lungă, este perfect la mesele cu mezeluri crud-uscate, feluri principale cu carne de miel, vițel și pasăre (pui, curcan, rață).
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
58,08 RON Începând cu: 52,27 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
1000 de Chipuri
1000 de Chipuri - Iordache Feteasca Alba DOC 2025 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ ALBĂ
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. Povestea vinurilor 1000 de Chipuri a început în 2007, odată cu plantarea primilor butași de viță de vie în podgoria din județul Buzău, în arealul Dealu Mare, ce cuprinde și comunele Fințești-Năeni. În 2011 au fost recoltați primii struguri, iar în 2012 au fost lansate primele vinuri cu eticheta 1000 de Chipuri.
Pe cele 63 de hectare deținute în prezent, sunt lucrate anual soiuri de viță de vie românească (Fetească Neagră, Fetească Albă, Tămâioasă Românească) și soiuri populare în majoritatea regiunilor viticole cu tradiție din Franța și Italia (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz, Cabernet Franc, Riesling Italian).
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.
MIROS: Nasul este delectat de o adiere proaspătă, revigorantă, de fructe coapte și flori sălbatice.
GUST: Ușor acidulat, cu tușe dulci de miere polifloră, note de calcar și fructe coapte cu miez lemnos. Postgust scurt spre mediu, răcoritor.
ASOCIERE CULINARĂ: O alegere foarte bună pentru mesele cu preparate din carne albă, fructe de mare și brânzeturi proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
64,13 RON Începând cu: 57,72 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Avincis
Avincis - Cramposie Selectionata DOC 2025 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DRĂGĂȘANI – OLTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: CRÂMPOȘIE SELECȚIONATĂ
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Înainte de cucerirea Daciei de Imperiul Roman, la Drăgășani se cultivau struguri folosiți la producția de vin. Mănăstirea Dobruşa, construită în secolul al XV-lea, avea propria vie pe colină, iar vinurile obținute în această parte a țării au fost cunoscute și apreciate în Europa, la expozițiile universale de la Paris. În 1927, Maria şi Iancu Râmniceanu au cumpărat în Drăgășani un conac construit în stil neoromânesc, înconjurat de vii. Mai târziu, conacul a fost redenumit Vila Dobrușa.
Din 2007, strănepoata lor Cristiana și soțul acesteia, Valeriu Stoica, păstrează cu drag tradiția vinurilor, oferă o gamă extinsă de monosoiuri și cupaje, promovează arta, cultura, frumusețea locului și serenitatea vilei Dobrușa.
Crâmpoșia este un alt soi românesc cu origini pre-romane, cultivat pe teritoriul dintre Carpați și Dunăre, locuit de strămoșii daci. Pe parcursul a două mii de ani soiul s-a adaptat perfect la solul și clima regiunii Drăgășani, fapt dovedit de strugurii sănătoși din care se obțin vinuri pline de viață, fructate și acidulate.
ASPECT: Galben, limpede, cu reflexii verzui.
MIROS: Energia terroir-ului și arta oenologilor Avincis ne oferă cel mai proaspăt vin din soiul Crâmpoșie Selecționată, cu arome de mere galbene și pere verzi.
GUST: Efervescența ridicată face loc și aromelor de fructe dulci și citrice. Gust final scurt, acidulat.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin potrivit la mesele cu preparate din bucătăria asiatică și bucătăria fusion, preparate din carne albă, pește, fructe de mare, paste și brânzeturi.
TEMP. DE SERVIRE: 7°C.
60,00 RON Începând cu: 54,00 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Licorna
Licorna - Serafim Cabernet Sauvignon DOC 2021 - 0.75L, Alc: 14.7%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON
VOL. ALC.: 14.7%
VIN ROȘU SEC. Domeniul Licorna Winehouse se află în Dealu Mare și cuprinde zeci de hectare de vie și un conac de la începutul secolului XX, cu pivinţă proprie, folosită de primii proprietari în urmă cu mai bine de 100 de ani. În pivnița conacului Licorna se păstrează vinuri la maturare în 80 de baricuri din diferite tipuri de stejar și trei budane de 2000 de litri.
Alături de conac este centrul de vinificație, construit în 2013. În clădirea nouă se află cisternele de fermentație, cu tehnologie modernă și capabilitate de prelucrare a 150 de tone de struguri anual.
Producția este concentrată pe vinuri roșii și albe, obținute din cele mai bune soiuri. Vinificarea se face cu tehnologie modernă, urmată de maturarea în vase de stejar și învechirea la sticlă timp de minim 2 luni. Serafim este una dintre cele cinci game ale producătorului Licorna, în care se găsesc vinuri clasice, cu particularități pentru fiecare parcelă și soi.
ASPECT: Rubiniu intens.
MIROS: Buchetul aduce aromele din fructe de pădure și fructe roșii de livadă, unde se simte dulceața sucului din prune dolofane, coapte la sfârșit de sezon, apoi note vegetale.
GUST: Rotund, cu tanini moi, note foarte scurte de fructe roșii. Fondul dulce devine mai exotic, cu o notă de cocos sec, acoperit de ierburi uscate apoi lemn condimentat sau lemn dulce. Post gust mediu spre lung, catifelat.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin roșu potrivit atât pentru preparatele tradiționale românești cât și pentru preparatele asiatice din carne de porc, vită, miel, oaie, rață și gâscă. Acest Cabernet este o alegere bună și pentru gustările cu brânzeturi aromate de tip Gorgonzola, Blue Stilton sau Danish Blue.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
36,30 RON Începând cu: 32,67 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Ceptura
Crama Ceptura - Magnus Monte Cabernet Sauvignon 2023 - 0.75L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON
VOL. ALC.: 14%
VIN ROȘU SEC. Primul lot de vin de la Crama Ceptura a fost oferit publicului în 2005, la un an după ce a fost construită crama în localitatea Ceptura, înconjurată de podgoriile Dealu Mare din județul Prahova. Pământul bogat și soarele care bate cu generozitate 14 zile în plus, în fiecare an, oferă struguri sănătoși din soiuri românești și soiuri cu origini în Europa de Vest.
Pământul și condițiile meteorologice din Dealu Mare sunt asemănătoare cu cele din regiunea franceză Bordeaux. Alături de regiunea în care sunt cultivate soiurile cramei Ceptura, vinurile româneşti stau aproape de cele franțuzești și prin metodele de producție ce țin cont de proprietățile soiurilor folosite.
ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.
MIROS: Un profil aromatic bogat, definit de notele clasice de coacăze negre și mure coapte, la care se adaugă accente de mirodenii și cacao.
GUST: Structură cu taninuri ferme, dar armonios integrate, care oferă o senzație de robustețe; aromele de fructe negre de pădure sunt acompaniate de nuanțe de vanilie și cafea oferă un post gust lung, persistent.
ASOCIERE CULINARĂ: Partenerul ideal pentru preparate din carne roșie cu arome intense, cum ar fi o friptură de vită la grătar cu unt aromatizat, un gulaș tradițional de vânat sau brânzeturi maturate și dure, care să îi pună în valoare corpolența.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
30,25 RON Începând cu: 27,23 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Domeniile Cuza
Domeniile Cuza - Spumant Wine Crime rose dulce - 0.75L, Alc: 7%
REGIUNE / ȚARĂ: VALUL LUI TRAIAN / REPUBLICA MOLDOVA
VOL. ALC.: 7%
VIN SPUMANT ROSE DULCE. Domeniile Cuza este unul dintre cei mai cunoscuți vinificatori, cu origini în localitatea Alexandru Ioan Cuza din Republica Moldova. După unirea spectaculoasă realizată sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, și intrarea localității cu același nume în hotarele Regatului, localnicii au dezvoltat regiune, însă au mai fost nevoie de multe decenii, până la sfârșitul anilor ‘90 pentru a începe plantații mari cu viță de vie.
Podgoria din Cuza Vodă cuprinde hectare cu viță de vie cu soiuri românești (Fetească Neagră și Rară Neagră), cât și soiuri europene de prestigiu (Cabernet Sauvignon, Saperavi, Sauvignon Blanc și Pinot Noir). În anul 2021 a fost înființată crama Domeniile Cuza, iar portofoliul numeros este compus din vinuri definite de terroir și de om.
ASPECT: Roz-trandafiriu strălucitor cu reflexii de somon, însuflețit de un perlaj fin și elegant.
MIROS: Un buchet cu note florale de trandafir și bujori ce se împletesc armonios cu aromele proaspete de zmeură, căpșune sălbatice și cireșe de mai.
GUST: Pe papile, spumantul se dezvăluie cu un val de prospețime și dulceață, unde efervescența jucăușă amplifică aromele de fructe roșii de pădure. Textura este mătăsoasă, cu o aciditate discretă ce echilibrează perfect zahărul natural.
ASOCIERE CULINARĂ: O delectare răcoritoare alături de deserturi delicate cu fructe de pădure, cum ar fi un cheesecake cu sos de zmeură sau o tartă cu căpșune și cremă de vanilie.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
35,09 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat