Vin rose

Cui nu-i place sa se rasfete din cand in cand cu un pahar de vin roze? Beicevrei.ro este magazinul online care ti-l va oferi intotdeauna la cel mai bun pret! Alege Beicevrei si ai garantia ca te vei bucura de aroma autentica a unui vin roze de calitate!


Preferat in special de femei, vinul roze poate fi avea o multime de arome. Printre cele mai intalnite sunt aromele de capsuni, petale de trandafiri, pepene galben, rubarba si coaja de lamaie, insa acestea pot fi diferite in functie de soiul de strugure care este la baza lui.


Acest tip de vin este racoritor, fiind ideal pentru zilele toride ale sezonului estival. In ceea ce priveste temperatura optima de servire, trebuie sa stii ca un vin roze dulce se serveste mai rece, la 7-9 grade Celsius, iar vinurile seci si demiseci se servesc la o temperatura de 9-12 grade Celsius. Asadar, un vin roze este perfect pentru a fi savurat in zilele de vara, alaturi de prietenii tai!


In comparatie cu vinurile rosii care sunt obtinute dupa ce pielita strugurilor fermenteaza multe saptamani la rand, un vin roze este produs atunci cand cojile strugurilor sunt lasate la fermentat pentru o perioada foarte scurta de timp, alaturi de pulpa. Asa se obtine culoarea roz a vinului care ne duce pe toti cu gandul la vara!



Daca te numeri printre iubitorii vinului roze, atunci ar trebui sa stii ca acest sortiment poate fi produs prin trei metode:


1. Metoda Macerarii. Aceasta este cea mai simpla tehnica de a obtine un vin roze. Strugurii sunt lasati la macerat in suc propriu pentru o anumita perioda de timp, iar apoi amestecul este transformat in vin roze. Metoda Macerarii este utilizata mai ales in Franta, in zonele in care acest sortiment de vin are o importanta majora.


2. Metoda Saignee (sangerarii). Aceasta se realizeaza in primele ore din procesul de productie a unui vin rosu. O parte din must este varsat separat intr-o cuva speciala, iar astfel se obtine un vin roze exceptional. Metoda Saignee este utilizata, in special, in podgoriile din California, Napa si Sonoma Valley. Vinurile roze obtinute prin aceasta metoda au o savoare deosebita, dar se intalnesc destul de rar.


3. Metoda cupajului. Aceasta este o alta tehnica simpla de a obtine un vin roze si consta in adaugarea unei cantitati mici de vin rosu intr-o cuva de vin alb. Metoda cupajului presupune folosirea a doar 5% de vin rosu si este folosita mai ales pentru producerea vinului spumant.


Bineinteles, daca iti place vinul roze, trebuie sa stii si cu ce preparate sa il asociezi. Ei bine, acest sortiment de vin face “echipa buna” cu preparatele din carne alba, peste sau fructe de mare. In plus, poti savura un vin roze alaturi de o pizza delicioasa sau o portie gustoasa de paste.


Pe Beicevrei.ro gasesti vinuri roze care apartin celor mai cunoscute branduri atat romanesti, cat si frantuzesti. Avem o gama bogata de vinuri care pot multumi chiar si cele mai pretentioase gusturi. Iti oferim numai bauturi 100% originale la preturi fara egal!

Citește Mai Mult Afiseaza mai putine
Pagina:
  1. 4
  2. 5
  3. 6
  4. 7
  5. 8
Grilă Listă
Filtru
  • Principe Dracula - Busuioaca de Bohotin DOC, demidulce 2022 - 0.75L, Alc: 12.5% Principe Dracula - Busuioaca de Bohotin DOC, demidulce 2022 - 0.75L, Alc: 12.5%

    Legendary Dracula

    Principe Dracula - Busuioaca de Bohotin DOC, demidulce 2022 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD HUȘI - MOLDOVA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: BUSUIOACĂ DE BOHOTIN

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ROSE DEMIDULCE. Produs de Legendary Dracula, Legend of Dracula Sauvignon Blanc este obținut 100% din struguri vinificați clasic în podgoria din Huși, Moldova.  În partea de nord-est a României, pe pământul scăldat de soare, prin locurile civilizaţiei străvechi Cucuteni, se află și viţa de vie, cu tradiție ce se întinde pe mii de ani.

     

    Vinurile de pe pământul Moldovei sunt apreciate de sute de ani. Însuși Dimitrie Cantemir, a scris în lucrarea sa ''Descriptio Moldaviae'', faptul că vinurile Moldovei, sunt mai bune decât alte vinuri europene și chiar decât cele din regiunea viticolă Tokaj, din Ungaria.

     

    Printre soiurile cultivate în Podgoria Huşi sunt Zghihara de Huși, Busuioaca de Bohotin, Feteasca Regală, Feteasca Albă, Aligote, Sauvignon Blanc, Traminer şi Cabernet Sauvignon.

     

     

    ASPECT: Roz intens.

     

    MIROS: Buchet armonios cu aromă dominantă de trandafir și o notă de busuioc.

     

    GUST: Foarte fructat, aduce gustul pe pară coaptă pe papile, și se păstrează notele florale, ce evoluează mai clar spre trandafir roșu. Postgust lung și aromat.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin pentru mesele cu preparate condimentate și desert cu prăjituri dulci-acrișoare.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Castellum Dracula - Rose (FN + M) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13% Castellum Dracula - Rose (FN + M) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13%

    Legendary Dracula

    Castellum Dracula - Rose (FN + M) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD COTEȘTI - MOLDOVA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ, MERLOT

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN ROSE SEC. Regiunea Dealu Mare ocupă 14.500 de hectare și are poziție sudică, sol calcaros, bogat în argilă și resturi de cochilie lăsate de fauna bogată a unui corp de apă dispărut în urmă cu milioane de ani. Clima temperată cu ierni grele și veri calde, temperaturi extreme și expunere la soare de 1635 de ore pe an oferă tuturor cultivatorilor cei mai buni struguri din toate soiurile, pentru cele mai bune vinuri albe, roșii și rose.

     

    Acesta este și cazul vinului Castellum Dracula rose, obținut din soiurile Fetească Neagră și Merlot.  La fel ca toate vinurile de calitate, povestea acestui cupaj începe cu recoltarea manuală și sortarea strugurilor, urmată de desciorchinare și presarea boabelor.

     

     

    ASPECT: Roz cu o ușoară tentă portocalie.  

     

    MIROS: Buchetul este un spectacol natural al aromelor de căpșune, piersici, mure și grepfrut roz cu note tropicale din fructul pasiunii, mango și litchi.

     

    GUST: Echilibrat, așezat, cu taninuri delicate ce păstrează corpolența și oferă un postgust mediu, fructat și cremos.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un rose ce poate deveni favoritul meselor cu paella și fructe de mare, brânzeturi Camembert și Brie.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Rose Mary - Prosecco DOC, Rose - 0.75L, Alc: 11% Rose Mary - Prosecco DOC, Rose - 0.75L, Alc: 11%

    Rose Mary

    Rose Mary - Prosecco DOC, Rose - 0.75L, Alc: 11%

    REGIUNE / ȚARĂ: PROSECCO DOC - PIEMONTE / ITALIA

     

    SOIUL / SOIURILE: GLERA, PINOT NERO

     

    VOL. ALC.: 11%

     

    VIN SPUMANT ROSE EXTRA BRUT. Rose Mary este un spumant produs după o rețetă italiană autentică, în Piemonte, faimoasa regiune viticolă din Italia. Pentru a obține acest spumant, italienii culeg cei mai buni struguri din soiul Glera, îi vinifică apoi folosesc metoda de fermentație Charmat. 

     

    Prin metoda Charmat se adaugă zahăr, care întreține a doua fermentație și se transformă în alcool și dioxid de carbon (spumă) la o temperatură controlată.

     

    În ultimele faze, vinul este filtrat de drojdie și îmbuteliat. Astfel, rezultă un vin spumant cu perlaj fin și persistent ce se remarcă prin arome naturale și proaspete.

     

     

    ASPECT: Roz-piersică.

     

    MIROS: Buchet proaspăt, fructat, cu note de mure și trandafir sălbatic.

     

    GUST: Arome de strugurii roșii, nectarine și alte drupe coapte.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat alături de aperitive, preparate din pește și alte feluri de carne albă.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.

     

    30,25 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • D. Vladoi - Brizza Rose, demidulce 2023 - 0.75L, Alc: 11.8% D. Vladoi - Brizza Rose, demidulce 2023 - 0.75L, Alc: 11.8%

    Vladoi

    D. Vladoi - Brizza Rose, demidulce 2023 - 0.75L, Alc: 11.8%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, SYRAH, MERLOT, FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 11.8%

     

    VIN ROSE DEMIDULCE. Pasionat de viticultură și arta de a crea cele mai bune vinuri românești, Niculae Vlădoi a adus vițe hibride și nobile din Drăgășani și le-a plantat pe pământul din jurul satului Siminoc. Pasiunea domnului Vlădoi pentru vinuri a mers mai departe și în anii comunismului cu o mică viță ce se intindea în curtea casei.

     

    După 1989, familia Vlădoi a redobândit proprietățile, a reluat producția de vin, iar în anii 2000 au fost făcute schimbări majore în ceea ce privește vița, sistemele de irigație, utilajele și aparatura pentru vinificare.

     

    De pe cele 19 hectare ale Murfatlarului, hrănite de soarele generos și solul fertil, familia Vlădoi oferă o gamă variată de vinuri albe și roșii liniștite, dar și frizante. Gamele produse de Domeniul Vlădoi includ monosoiuri și cupaje, proaspete și maturate, din soiuri românești și soiuri populare la nivel internațional.

     

     

    ASPECT: Roz-somon, cu reflexii scurte.

     

    MIROS: Brizza rose pune în evidență aromele soiurilor și dulceața acestora, ce poate fi asociată cu fructe dulci, în special fragi și căpșune, completate cu o notă de flori verzi.  

     

    GUST: Proaspăt, cu aciditate peste medie, ce lasă să se strecoare aroma de căpșune și ierburi verzi. În final este tonic, ușor dulce și absolut răcoritor.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Ușor de savurat acasă, după zi toridă de vară, la un picnic sau la o petrecere pe plajă, simplu sau alături de preparate din bucătăria fusion.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Chateau D'Esclans - Les Clans rose 2021 - 0.75L, Alc: 14% Chateau D'Esclans - Les Clans rose 2021 - 0.75L, Alc: 14%

    Chateau d'Esclans

    Chateau D'Esclans - Les Clans rose 2021 - 0.75L, Alc: 14%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2021

     

    REGIUNE / ȚARĂ: PROVENCE / FRANŢA

     

    SOIUL / SOIURILE: GRENACHE, VERMENTINO

     

    VOL. ALC.: 14%

     

    VIN ROSE SEC. Brandul actual şi popularitatea vinurilor Chateau d’Esclans au apărut începând cu anul 2006, când proprietatea a fost achiziţionată de oenologul Sacha Lichine. Vinurile Chateau d’Esclans sunt un vis născut și devenit relitate pe dealurile însorite, pline de farmec, ale regiunii Provance.

     

    În acest loc a renăscut vinul rose, cu expresii desăvârșite de talentul și munca lui Sacha Lichine și a echipei sale. Pe cele 267 de hectare, sunt cultivate și transformate de terroir soiuri tradiționale ale regiunii Provence: Grenache - plantat în urmă cu 90 de ani - Vermentino, Cinsault, Merlot, Mourvedre, Syrah și Tibouren.

     

    De pe parcele selecționate ale zonei La Motte en Provence, strugurii sunt culeşi din zori până la amiază, apoi selecţionaţi manual, curăţaţi şi zdrobiţi uşor la temperatura de 7-8°C. pentru a se evita oxidarea. Atât mustul ravac cât şi cel obţinut din presare este fermentat parțial, la temperatură controlată, în butoaie din stejar cu capacitatea de 600 de litri. Pentru a îmbogăţi aroma şi corpul vinului, mustul este ţinut la temperatură constantă, apoi este agitat (batonnage), de două ori pe săptămână timp de 10 luni.

     

     

    ASPECT: Roz, cu nuanţă de coajă de piersică coaptă. 

     

    MIROS: Arome de fructe exotice, cum ar fi litchi și papaya, note florale difuze, note de portocală uscată și unt ars.

     

    GUST: Un rose de Provence mai robust, onctuos, cu aciditate echilibrată. Se ivesc și arome de fructe roșii, cireșe zaharisite, lapte de cocos și doar o tușă de stejar. Post gust mediu, sec.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: O alegere foarte bună la mesele cu mezeluri fine din carne de porc, vită sau curcan (jambon, Mortadella, salam de Sibiu, carnaţi de vară, ceafă afumată, bacon de curcan) sau brânzeturi proaspete de oaie şi capră. De asemenea, un vin potrivit la antreuri şi salate mediteraneene pe bază de peşte şi fructe de mare.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    156,14 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Bauer - Rose 2023 - 0.75L, Alc: 13.5% Bauer - Rose 2023 - 0.75L, Alc: 13.5%

    Bauer

    Bauer - Rose 2023 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE OLTENIEI - OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: MERLOT

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ROSE SEC. Crama Bauer a fost fondată în 2012 de Oliver Bauer și soția. Venit de ”undeva de lângă Stuttgart” pentru a doua oară în Romania, Oliver a fost cucerit de potențialul viticol din Drăgășani, și a hotărât să se stabilească în România pentru a începe activitatea de vinificator.

     

    Primele loturi de vin au fost produse din strugurii aflați pe parcele învecinate. Soiurile rare, autohtone, cu diferite vârste și caracteristici au fost alese de Oliver pentru vinurilor cu eticheta proprie în ediții foarte limitate. Vinificare are loc în beciul case sale, amenajat cu utilaje moderne, butii și budane din stejar pentru maturare.

     

    Din 2018 la Oliver și-a amenajat pământul pentru a începe cultivarea viței de vie ce se întinde pe doar câteva hectare. Crama Bauer oferă vinuri liniștite roșii, albe și rose, maturate până la 3 ani (în cazul celor roșii) și învechite în depozitul propriu înainte de a fi comercializate. 

     

     

    ASPECT: Culoare roz pal, elegantă, cu reflexii luminoase, ce sugerează prospețime și finețe.

     

    MIROS: Arome delicate de fructe roșii – căpșuni și zmeură – însoțite de note florale subtile, evocând o senzație de prospețime și echilibru.

     

    GUST: Vinul prezintă o aciditate crocantă, cu un corp ușor și un finisaj moale, efemer, ce îl face plăcut și răcoritor.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Ideal alături de salate proaspete, brânzeturi moi, preparate din pește alb sau fructe de mare.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • De Ladoucette - Comte Lafond Grande Cuvee Sancerre AOC, rose 2021 - 0.75L, Alc: 12.5% De Ladoucette - Comte Lafond Grande Cuvee Sancerre AOC, rose 2021 - 0.75L, Alc: 12.5%

    Domaine de Ladoucette

    De Ladoucette - Comte Lafond Grande Cuvee Sancerre AOC, rose 2021 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2021

     

    REGIUNE / ȚARĂ: SANCERRE AOC - VALEA LOAREI / FRANȚA

     

    SOIUL / SOIURILE: PINOT NOIR

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ROSE SEC. Familia Comte a produs primele vinuri încă din secolul al XVII-lea. În 1972, baronul Patrick De Ladoucette a preluat conducerea companiei, a extins operațiunile în Sancerre, Chablis, Vouvray și Chinon și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți exportatori de vinuri franțuzești la nivel european.

     

    Vinul Comte Lafond este produs în regiunea cu denumire de origine controlată Sancerre, alcătuită din patru localități cu plantații de viță (Bué, Chaudoux, Chavignol și Verdigny). Solul din aceste zone este bogat în straturi de lut, calcar și siliciu, care oferă viței de Sauvignon Blanc, plantată în urmă cu 25-30 de ani, o cantitate considerabilă de minerale.

     

     

    ASPECT: Roz-somon.

     

    MIROS: La nas aduce arome ușoare din fructe de pădure, note fine de brioșe englezești și drojdie rămasă din fermentare, bine integrată în profilul vinului.

     

    GUST: Pe papile se simt foarte bine mineralele, ce sugerează piatră slefuită de râu. În spectrul fructat Sancerre rose excelează cu note de coacăze roșii, balansate de condimente, ce se păstrează subtil în postgust unde aciditatea scurtează intensitate taninilor sau senzației fructate.  

     

    ASOCIERE CULINARĂ: O alegere inspirată cu orice ocazie, la mesele cu aperitive, preparate din pește, crustacee și moluște, salate și brânzeturi tari din lapte de capră.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C. (Potențial de învechire la sticlă de până la 10 ani).

     

    114,03 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Prince Stirbey - Rose Novac Sec 2022 - 0.75L, Alc: 13% Prince Stirbey - Rose Novac Sec 2022 - 0.75L, Alc: 13%

    Prince Stirbey

    Prince Stirbey - Rose Novac Sec 2022 - 0.75L, Alc: 13%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC DRĂGĂȘANI - OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: NOVAC

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN ROSE SEC. Renașterea numelui Știrbey în lumea vinurilor românești a fost posibilă mulțumită descendentei Prințului Barbu Știrbey - baroneasa Ileana Kripp-Costinescu și a soțului acesteia, care au descoperit zona Drăgășani în 1999. Cele două personalități s-au îndrăgostit de locuri, de oameni, de tradiția lor în munca viilor și arta de a produce cele mai bune vinuri din regiune.

     

    Strugurii Novac, culeși manual și atent selectați, sunt presați delicat pentru a păstra prospețimea și culoarea roz pal, fermentați în rezervoare de inox la temperaturi controlate, maturați pe drojdii fine pentru complexitate și postgust elegant, apoi filtrați ușor și îmbuteliați, rezultând un vin sec rafinat, cu aromă fructată și structură echilibrată.

     

     

    ASPECT: Roz-piersică, limpede.

     

    MIROS: Buchet rafinat de fructe roșii proaspete, căpșuni și zmeură, completat de note florale subtile și accente ușoare citrice, armonios echilibrate.

     

    GUST: Catifelat și echilibrat, cu aciditate fină și textură plăcută. Dulceața subtilă a fructelor oferă un gust final persistent, armonios și elegant.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește perfect cu salate ușoare, preparate de pește sau aperitive rafinate, aducând un contrast delicat și savuros.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Corcova - Rose DOC 2024 - 0.75L, Alc: 14% Corcova - Rose DOC 2024 - 0.75L, Alc: 14%

    Corcova

    Corcova - Rose DOC 2024 - 0.75L, Alc: 14%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC MEHEDINȚI - OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: SYRAH

     

    VOL. ALC.: 14%

     

    VIN ROSE SEC. Viticultura din Mehedinți pare să fi fost dintotdeauna o resursă și o parte din viața localnicilor. Viile și vinul din Corcova sunt menționate de nobilii și scriitori români și francezi din secolele XIX-XX. Din anul 2005, oamenii pasionați și dedicați de la Crama Corcova, au extins domeniile și au început să producă cele mai bune monosoiuri și cupaje din regiune.

     

    Pe domeniile Corcova, întinse pe 55 de hectare, parte din vechea moșie a boierilor pământeni din familia Bibești, au fost replantate soiuri românești: Fetească Neagră, Muscat Ottonel, precum și soiuri furnizate de Pepinieres Hebinger din Franța: Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Syrah, Chardonnay, Sauvignon Blanc.

     

    Strugurii sunt recoltați manual, presați delicat, fermentați în inox la temperaturi scăzute, maturarea pe drojdii fine adaugă volum și finețe, iar filtrarea ușoară și îmbutelierea atentă asigură claritate și eleganță.

     

     

    ASPECT: Roz pal, limpede și strălucitor.

     

    MIROS: Note proaspete de fructe roșii, căpșuni și flori albe, păstrate prin fermentarea la temperaturi controlate.

     

    GUST: Ușor, proaspăt și echilibrat, cu postgust fructat și aciditate plăcută.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Perfect pentru mesele de vară, acest rosé se potrivește cu salate de sezon cu brânzeturi proaspete, tartar de somon, pui la grătar cu ierburi aromatice sau tapas mediteraneene ușoare.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Prince Stirbey - Rose Cabernet Sauvignon 2023 - 0.75L, Alc: 13% Prince Stirbey - Rose Cabernet Sauvignon 2023 - 0.75L, Alc: 13%

    Prince Stirbey

    Prince Stirbey - Rose Cabernet Sauvignon 2023 - 0.75L, Alc: 13%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE OLTENIEI - OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN ROSE SEC. Renașterea numelui Știrbey în lumea vinurilor românești a fost posibilă mulțumită descendentei Prințului Barbu Știrbey - baroneasa Ileana Kripp-Costinescu și a soțului acesteia, care au descoperit zona Drăgășani în 1999. Cele două personalități s-au îndrăgostit de locuri, de oameni, de tradiția lor în munca viilor și arta de a produce cele mai bune vinuri din regiune.

     

    Rose-ul oferit de crama Prințului Stirbey este obținut din 100% struguri din soiul Cabernet Sauvignon, selecționați pentru a fi vinificați în alb.

     

    Procesul de vinificare implică o scurtă macerare a pielițelor în must, urmată de separarea prin presare. Din aceste operațiuni rezultă un vin interesant și elegant prin simplitatea aromelor de fructe roșii, ce dau vinului prospețime și energie.

     

     

    ASPECT: Intens, cu reflexii de roz somon.

     

    MIROS: Un rose pe placul tuturor, clasic, cu arome delicate de căpșune, măceșe, mure și adieri scurte de trandafir parfumat.

     

    GUST: Arome de fructe roșii ce se așază bine pe papile pentru a întâmpina o notă de grepfrut roz, răcoritoare, ce persistă prin aciditatea și mineralitatea naturală.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Savurat la temperatura recomandată este numai bun cu pește afumat, șuncă crudă, friptură la grătar și cele mai interesante discuții despre Prințul Stirbey.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Vinopera - Prosecco DOC Bervini 1955 Rose Brut - 0.75L, Alc: 11% Vinopera - Prosecco DOC Bervini 1955 Rose Brut - 0.75L, Alc: 11%

    Bervini

    Vinopera - Prosecco DOC Bervini 1955 Rose Brut - 0.75L, Alc: 11%

    REGIUNE / ȚARĂ: PROSECCO DOC - VENETO, FRIULI VENEZIA GIULIA / ITALIA

     

    SOIUL / SOIURILE: GLERA, PINOT NOIR

     

    VOL. ALC.: 11%

     

    VIN SPUMANT ROSE BRUT. Antonio Bergamo a înfiinţat societatea Bervini în 1955, în oraşul italian Bergamo. La început fondatorul a comercializat Prosecco neîmbuteliat, restaurantelor şi stabilimentelor în regim hotelier. Odată cu trecerea anilor familia din Bergamo şi-a achiziționat propria vinărie, instalaţii moderne pentru producţia vinului spumant şi linie de îmbuteliere. 

     

    Aflaţi la a treia generaţie, descendenţii lui Antonio Bergamo se îngrijesc de producţia unui portofoliu divers de vinuri spumante, de calitate superioară, printre care se află și acest Prosecco rose brut, din soiurile Glera (85-90%) și Pinot Noir (15-10%), cultivate în regiunea cu Denumire de Origine Controlată Friuli-Venezia Giulia.

     

     

    ASPECT: Roz-pal, cu perlaj fin, mediu.

     

    MIROS: Parfum delicat din fructe negre și roșii, proaspete.

     

    GUST: Aromele inițiale de fructe de pădure sunt completate de note citrice. Un spumant cu aciditate echilibrată și corp mediu.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Răcoritor într-o zi de vară, alături de aperitive și gustări.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • D. Vladoi - Brizza Rose demisec 2023 - 0.75L, Alc: 12.5% D. Vladoi - Brizza Rose demisec 2023 - 0.75L, Alc: 12.5%

    Vladoi

    D. Vladoi - Brizza Rose demisec 2023 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, FETEASCA NEAGRA, SYRAH, MERLOT

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ROSE DEMISEC. Pasionat de viticultură și arta de a crea cele mai bune vinuri românești, Niculae Vlădoi a adus vițe hibride și nobile din Drăgășani și le-a plantat pe pământul din jurul satului Siminoc. Pasiunea domnului Vlădoi pentru vinuri a mers mai departe și în anii comunismului cu o mică viță ce se intindea în curtea casei.

     

    După 1989, familia Vlădoi a redobândit proprietățile, a reluat producția de vin, iar în anii 2000 au fost făcute schimbări majore în ceea ce privește vița, sistemele de irigație, utilajele și aparatura pentru vinificare.

     

    De pe cele 19 hectare ale Murfatlarului, hrănite de soarele generos și solul fertil, familia Vlădoi oferă o gamă variată de vinuri albe și roșii liniștite, dar și frizante. Gamele produse de Domeniul Vlădoi includ monosoiuri și cupaje, proaspete și maturate, din soiuri românești și soiuri populare la nivel internațional.

     

     

    ASPECT: Roz-somon, cu reflexii aurii.

     

    MIROS: Proaspăt, acidulat, cu note timide de fructe roșii completate scurt de condimente uscate.

     

    GUST: Mineral, cu o dulceață echilibrată de mure acrisșoare și alte poame de pădure. Alcoolul discret, bine integrat, apoi condimentele, sunt acoperite de notele dulci și amărui cu remanență aproape medie.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un rose recomandat mereu rece, la mesele cu mâncăruri picante din bucătăria fusion.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Davino - Domaine Ceptura Rose, DOC 2022 -  0.75L, Alc: 13.5% Davino - Domaine Ceptura Rose, DOC 2022 -  0.75L, Alc: 13.5%

    Davino

    Davino - Domaine Ceptura Rose, DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: MERLOT, CABERNET SAUVIGNON

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ROSE SEC. Davino Domaine Ceptura rose este unul dintre vinurile produse în Crama din Dealu Mare, aflată sub conducerea lui Dan Balaban. Din 1997, până în prezent Davino și-a extins viile pe 90 de hectare. Vița de vie folosită la producția vinurilor Davino este îngrijită pe tot parcursul anului, fără excepție, pentru recolte bogate din care se produc vinuri dintr-un singur soi și cupaje roșii, albe și rose.

     

    Acest rose este produs în anii cu cele mai bune recolte din parcelele cu soiuri Merlot și Cabernet Sauvignon. Strugurii sunt culeși la momentul optim, deschiorchinați și zdrobiți ușor. Vinificarea în rose se face prin metoda macerației peliculare la temperaturi de 14-15°C, cu perioade de păstrare a pieliței în must diferențiate după soi (3 ore pentru Merlot și 5 ore pentru Cabernet Sauvignon).

     

    După aceste procese mustul este decantat și fermentat în cuve din oțel inoxidabil la temperatură controlată de 10-12°C. timp de 14 până la 17 zile. Dezvoltarea proprietăților organoleptice ale vinului rose este dată de maturarea în prezența drojdiei fine.

     

     

    ASPECT: Roz-somon, limpede.

     

    MIROS:  Domaine Ceptura rose aduce arome de fructe roșii de pădure, mure și coacăze negre.

     

    GUST:  Pe papile este echilibrat, cu o structură simplă care asigură un gust final mediu spre lung, răcoritor în orice perioadă a anului.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin de savurat ca aperitiv sau alături de preparate din pește, fructe de mare și brânzeturi proaspete.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Davino - Vast Rose (M + CS) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13.5% Davino - Vast Rose (M + CS) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%

    Davino

    Davino - Vast Rose (M + CS) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: MERLOT, CABERNET SAUVIGNON

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ROSE SEC. Crama Davino a fost înființată în 2003 în regiunea viticolă Dealu Mare din Muntenia, iar proprietarii sunt Dan Balaban și Bogdan Costăchescu - care se ocupă și de operațiunile de vinificație. Pe cele 68 de hectare aflate în proprietatea cramei și alte 18 hectare, deținute în arendă, sunt cultivate numeroase soiuri de struguri de calitate superioară, din care se obțin vinuri cu Denumire de Origine Controlată.

     

    Printre soiurile reprezentative ale cramei Davino se află Feteasca Albă, Feteasca Neagră, Sauvignon Blanc, Riesling Italian, Cabernet Sauvignon și Merlot. Crama Davino produce vinuri dintr-un singur soi, dar și cupaje, roșii, albe și rose, cu tehnologie modernă a cisternelor din oțel cu temperatură controlată, aparate de sortare optică a boabelor cât și alte echipamente profesionale. 

     

    Vast rose este un cupaj din soiurile Merlot și Cabernet Sauvignon, vinificate în alb la maturitate deplină. Pentru a se obține culoarea rose și aromele celor două soiuri, vinificatorul folosește metoda saignée în care se face macerație peliculară la 12-15°C, timp de 1-3 ore. După această fază vinul este decantat static la temperatura de 10°C, timp de 24 de ore. Fermentarea alcoolică are loc în cisterne din inox de 1000 de hectolitri, la temperatura de 16-18°C, pentru un interval de 12 până la 15 zile. În final vinul este lăsat în cisterne la maturat, cu depozit de drojdii fine, timp de 7 luni, apoi este îmbuteliat.  

     

     

    ASPECT: Roz piersică, limpede și strălucitor.

     

    MIROS: Proaspăt, cu arome de fructe roșii de pădure dominate de fragi coapte.

     

    GUST: Rotund, cu mai multe arome de fructe roșii, din care se deosebesc scurt cele de zmeură și piersici coapte. Post gust mediu, sec, și aciditate medie.  

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la aperitive, preparate din pește și fructe de mare.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Sacha Lichine - Le Poussin Rose 2022 - 0.75L, Alc: 12% Sacha Lichine - Le Poussin Rose 2022 - 0.75L, Alc: 12%

    Sacha Lichine

    Sacha Lichine - Le Poussin Rose 2022 - 0.75L, Alc: 12%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: LANGUEDOC / FRANȚA 

     

    SOIUL / SOIURILE: GRENACHE, CINSAULT

     

    VOL. ALC.: 12%

     

    VIN ROSE SEC. Născut în Bordeaux și educat în S.U.A, Sacha Lichine a început să lucreze pe proprietatea Chateau Prieuré din Franța de la vârsta de 23 de ani. Activitatea sa în lumea vinurilor franțuzești în regiuni ca Burgundia, Rhone sau Bordeaux în anii ‘90, a fost urmată de achiziția domeniului Chateau d’Esclans din Provence, unde a creat un brand axat pe categoria vinurilor rose. Experienţa acumulată în producția de vinuri rose este urmată de această gamă cuprinsă din trei vinuri create pentru toate gusturile: un cupaj roșu, un monosoi alb și un cupaj rose. 

     

    Le Pousin Rose este un cupaj din soiurile Grenache și Cinsault, produs după cele mai moderne și riguroase metode tehnologice, ghidate de cunoștințele despre vinificare tradițională, dobândite de Sacha Lichine în Franța. Strugurii urmează o pre-fermentate la temperatură scăzută, urmată de extracție ușoară și păstrare în cisterne timp de 12 până la 18 zile.

     

    "Ca și tatăl meu, cred de vinul trebuie savurat și nu idolatrizat. Am creat acest cupaj cu o bucurie de hedonist în minte." (Sacha Lichine - vinificator).

     

     

    ASPECT: Roz-pal, cu reflexii de piersică.

     

    MIROS: Buchet cu note de căpșune și frunze verzi, grepfrut roz și tușe din alte fructe roșii ce stau discrete pe fundal.

     

    GUST: Acidulat, fructat, cu alcool subtil și gust final sec, scurt. Un vin potrivit pentru după-amiezile și serile călduroase de vară.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Răcoritor ca aperitiv sau alături de gustări și preparate din carne albă și carne roșie fiartă sau înăbușită la tigaie. Absolut superb lângă o friptură de ton, asezonat cu măsline negre, ori un sandwich cu carne de crab.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    31,05 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Galicea Mare - Martha Rose (FN + M) 2021 - 0.75L, Alc: 12% Galicea Mare - Martha Rose (FN + M) 2021 - 0.75L, Alc: 12%

    Galicea Mare

    Galicea Mare - Martha Rose (FN + M) 2021 - 0.75L, Alc: 12%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2021

     

    REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE OLTENIEI - OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ, MERLOT

     

    VOL. ALC.: 12%

     

    VIN ROSE SEC. Pe pământul din județul Dolj, comuna Galicea Mare, viile și vinul fac parte din viața localnicilor de peste 100 de ani. Crama originală a fost ridicată în 1912 de nepotul domnitorului Gheorghe Bibescu, marele aviator George-Valentin Bibescu. În apropiere de cramă se aflau 15 hectare de vie, cu soiuri altoite la pepiniera Prințului Știrbei.

     

    În 1916, după inaugurarea cramei, românii s-au bucurat de primele vinuri din Galicea Mare. Aceste evenimente au fost inspirația pentru efortul mare depus în ultimii ani, de actualul vinificator al cramei Galicea Mare.

     

    Din anul 2016, Iosefin Florea a finanțat lucrările de renovare și a început să producă din nou vinuri pe Moșia Galicea Mare, după o pauză de zeci de ani. Vinurile produse în Dolj sunt obținute de pe mai bine de 40 de hectare, cultivate cu soiuri albe și roșii, românești și cu origini în Franța, vinificate tradițional pentru toate gusturile.

     

     

    ASPECT: Roz-trandafiriu.

     

    MIROS: Proaspăt și atrăgător, cu note de căpșuni coapte, zmeură, cireșe roșii și o tentă delicată florală de trandafir. Se disting accente subtile de citrice și pepene roșu.

     

    GUST: Lejer și echilibrat, cu o aciditate vioaie ce amplifică senzația de prospețime. Aromele de fructe roșii de pădure și cireșe se regăsesc clar în gust, completate de o ușoară mineralitate. Textura este catifelată, cu un final curat și revigorant.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Excelent alături de salate mediteraneene, preparate din pește la grătar, fructe de mare sau brânzeturi proaspete.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Chateau D'Esclans - Les Clans rose 2022 - 0.75L, Alc: 14% Chateau D'Esclans - Les Clans rose 2022 - 0.75L, Alc: 14%

    Chateau d'Esclans

    Chateau D'Esclans - Les Clans rose 2022 - 0.75L, Alc: 14%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: PROVENCE / FRANŢA

     

    SOIUL / SOIURILE: GRENACHE, VERMENTINO

     

    VOL. ALC.: 14%

     

    VIN ROSE SEC. Brandul actual şi popularitatea vinurilor Chateau d’Esclans au apărut începând cu anul 2006, când proprietatea a fost achiziţionată de oenologul Sacha Lichine. Vinurile Chateau d’Esclans sunt un vis născut și devenit relitate pe dealurile însorite, pline de farmec, ale regiunii Provance.

     

    În acest loc a renăscut vinul rose, cu expresii desăvârșite de talentul și munca lui Sacha Lichine și a echipei sale. Pe cele 267 de hectare, sunt cultivate și transformate de terroir soiuri tradiționale ale regiunii Provence: Grenache - plantat în urmă cu 90 de ani - Vermentino, Cinsault, Merlot, Mourvedre, Syrah și Tibouren.

     

    De pe parcele selecționate ale zonei La Motte en Provence, strugurii sunt culeşi din zori până la amiază, apoi selecţionaţi manual, curăţaţi şi zdrobiţi uşor la temperatura de 7-8°C. pentru a se evita oxidarea. Atât mustul ravac cât şi cel obţinut din presare este fermentat parțial, la temperatură controlată, în butoaie din stejar cu capacitatea de 600 de litri. Pentru a îmbogăţi aroma şi corpul vinului, mustul este ţinut la temperatură constantă, apoi este agitat (batonnage), de două ori pe săptămână timp de 10 luni.

     

     

    ASPECT: Roz, cu nuanţă de coajă de piersică coaptă. 

     

    MIROS: Arome de fructe de pădure coapte, note de pâine prăjită și alune de pădure prăjite.

     

    GUST: Un rose corpolent, dar elegant, cu arome de ananas copt, ghimbir și note de lemn dulce negru pentru un postgust exotic și răcoritor.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Savurați acest rose la mesele cu mezeluri fine din carne de porc, vită sau curcan (jambon, Mortadella, salam de Sibiu, carnaţi de vară, ceafă afumată, bacon de curcan) sau brânzeturi proaspete de oaie şi capră. De asemenea, un vin potrivit la antreuri şi salate mediteraneene pe bază de peşte şi fructe de mare.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    174,64 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Cotnari - Domenii Busuioaca de Bohotin Rose DOC, demisec 2024 - 0.75L, Alc: 11% Cotnari - Domenii Busuioaca de Bohotin Rose DOC, demisec 2024 - 0.75L, Alc: 11%

    Cotnari

    Cotnari - Domenii Busuioaca de Bohotin Rose DOC, demisec 2024 - 0.75L, Alc: 11%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CT COTNARI - MOLDOVA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: BUSUIOACĂ DE BOHOTIN

     

    VOL. ALC.: 11%

     

    VIN ROSE DEMISEC. Cramele Cotnari își au originile într-o istorie de peste 2000 de ani a unui loc plin de legende și tradiții, neatinse de trecerea timpului, și datorită oamenilor care produc vinuri de generații. Prima distincție pentru vinurile din Cotnari a venit încă din vremurile Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci podgoria s-a extins și a devenit cunoscută pentru soiurile tradiționale albe: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească și Fetească Albă, cărora li s-au alăturat Busuioaca (vinificată rosé) și Fetească Neagră, pentru vinuri roșii.

     

    Istoria podgoriei Cotnari a fost continuată și de fostul Guvernator BNR, boierul Vlădoianu, care a construit în 1901 conacul ce-i poartă numele, în prezent sediul Casei de Vinuri Cotnari. De la plantații, recoltă și vinificare, Cramele Cotnari folosește tehnologii moderne pentru a oferi cele mai bune vinuri, desăvârșite prin maturarea de până la 24 de luni în butoaie din stejar.

     

     

    ASPECT: Roz somon, cu reflexii aurii.

     

    MIROS: Reflexiile aurii sunt completate de note florale, dominate de trandafir și completate de căpșune și fragi.

     

    GUST: Delicat, cu aciditate redusă, note de fructe și o tușă de tanini pe fundal cu alcool bine integrat. Postgust mediu spre lung, ușor dulce.  

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la mesele cu preparate din carne de pui și pește, ușor condimentate. De asemenea poate fi savurat și la finalul mesei.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Pierre Zero - Sparkling Rose (fara alcool) - 0.75L Pierre Zero - Sparkling Rose (fara alcool) - 0.75L

    Pierre Zero

    Pierre Zero - Sparkling Rose (fara alcool) - 0.75L

    ȚARĂ: FRANȚA

     

    SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY, MERLOT

     

    VIN SPUMANT ROSE FĂRĂ ALCOOL. Pierre 0% este o gamă completă de vinuri fără alcool, o linie elegantă de produse, destinată consumatorilor care sunt în căutare de ceva nou.

     

    Colecția Pierre 0% este rodul experienței vaste a creatorilor Domaines Pierre Chavin. O înțelegere aprofundată a podgoriilor și a tehnicilor de vinificație din Franța au permis vinificatorilor Pierre Zero să creeze vinuri fără alcool ce prezintă o diversitate cromatică excepțională și o gamă largă de arome și texturi.

     

    Mândră de originile ei din regiunea Champagne, Mathilde Boulachin, co-fondator al Domaines Pierre Chavin, a dorit să creeze un vin spumant fără alcool cu bule fine și delicate pentru a onora legăturile strânse cu lumea vinurilor spumante.

     

     

    ASPECT: Pal, cu tentă de roz-somon. Perlaj fin și persistent.

     

    MIROS: Un parfum vioi cu arome verzi ce se apropie de vechiul soi Muscat, flori și fructe roșii (coacăze și zmeură).

     

    GUST: Pe papile aduce arome dulci și prospețime.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: O alegere bunî pentru un mix rpcirtor de vară și la desert alături de produse de patiserie și prăjituri dulci.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C. (Potențial de învechire la sticlă de până la 5 ani).

     

    68,00 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

Pagina:
  1. 4
  2. 5
  3. 6
  4. 7
  5. 8
Grilă Listă