SGR-Category
-
Cotnari
Cotnari - Naiv Busuioaca de Bohotin Rose DOC 2024 - 0.75L, Alc: 11.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CT COTNARI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: BUSUIOACĂ DE BOHOTIN
VOL. ALC.: 11.5%
VIN ROSE SEC. Cramele Cotnari își au originile într-o istorie de peste 2000 de ani a unui loc plin de legende și tradiții, neatinse de trecerea timpului, și datorită oamenilor care produc vinuri de generații. Prima distincție pentru vinurile din Cotnari a venit încă din vremurile Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci podgoria s-a extins și a devenit cunoscută pentru soiurile tradiționale albe: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească și Fetească Albă, cărora li s-au alăturat Busuioaca (vinificată rosé) și Fetească Neagră, pentru vinuri roșii.
Istoria podgoriei Cotnari a fost continuată și de fostul Guvernator BNR, boierul Vlădoianu, care a construit în 1901 conacul ce-i poartă numele, în prezent sediul Casei de Vinuri Cotnari. De la plantații, recoltă și vinificare, Cramele Cotnari folosește tehnologii moderne pentru a oferi cele mai bune vinuri, desăvârșite prin maturarea de până la 24 de luni în butoaie din stejar.
NAIV Busuioacă de Bohotin este un vin cu Denumire de Origine Controlată - Cules Târziu. Podgoria de pe care se recoltează acest soi tradițional românesc se află la o altitudine de 200-300 de metri, are expoziție sudică și soluri cernoziomice și cenușii de silvostepă, modificate prin viticultură îndelungată.
ASPECT: Roz antic, cu nuanțe de trandafir.
MIROS: Dincolo de eticheta cu personaje interesante, într-o scenă generoasă, Busuioaca de Bohotin din gama NAIV seduce prin aromele naturale de căpșune și frăguțe proaspete.
GUST: Pe papile aduce arome de fructe roșii de pădure și o notă florală, scurtată de vinificarea în sec.
ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la mesele cu salate, preparate din carne albă și brânzeturi.
TEMP. DE SERVIRE: 7 - 9°C.
56,87 RON Începând cu: 51,18 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Patrick De Ladoucette
Patrick De Ladoucette - L'Angelo Toscana Rouge 2015 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2015
REGIUNE / ȚARĂ: TOSCANA IGT / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: SANGIOVESE, MERLOT
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ROȘU SEC. Familiile Comte Lafond si Ladoucette au produs primele vinuri încă din secolul al XVII-lea, iar parteneriatul acestora a câștigat admirație și a adus prestigiu vinurilor produse in Valea Loarei.
În 1972, baronul Patrick De Ladoucette a preluat conducerea companiei, a extins operațiunile în Sancerre, Chablis, Vouvray și Chinon și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți exportatori ai vinurilor franțuzești la nivel european.
L'Angelo este un vin cu indicație geografica tipică, produs pentru casa franceză Baron Patrick De Ladoucette în regiunea viticolă Toscana, din Italia. Cupajul roșu este obținut din soiul local Sangiovese, în proporție de 60%, și soiul Merlot cu 40%.
ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.
MIROS: Unul dintre giuvaierurile vinurilor roșii, cu un echilibru perfect între arome intense și eleganță. Deschide orizontul vinurilor roșii prin aromele de fructe roșii, note florale delicate și accente scurte de lemn, oferite de maturarea în baricuri din stejar.
GUST: Pe papile seduce cu textura sa catifelată, tanini bine integrați și persisteța aromelor de coacăze negre, vișine și condimente exotice. Gust final lung și armonios.
ASOCIERE CULINARĂ: Profilul fructat, cu remanență lungă, este perfect la mesele cu mezeluri crud-uscate, feluri principale cu carne de miel, vițel și pasăre (pui, curcan, rață).
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
58,08 RON Începând cu: 52,27 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Tenuta Il Poggione
Il Poggione - Bianco di Toscana IGT 2024 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: MONTALCINO DOCG - TOSCANA / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: VERMENTINO, CHARDONNAY
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Povestea domeniului Il Poggione a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe dealurile aflate deasupra orașului Florența. Lavinio Franceschi, proprietar de teren din Scandicci a fost fermecat de poveștile locului și a cumpărat terenul ce a devenit apoi parte din comoara viticolă a regiunii Toscana. Francesci a văzut potențialul viticol al zonei, mai ales pentru a dezvolta soiul local Sangiovese. Clonele de struguri au fost triate pentru cultivare și adaptate mai bine pământului, podgoria a fost extinsă în alte zone, special alese pentru producție mare și sănătoasă.
Astăzi domeniul Il Poggione include una dintre cele mai mari vinării din Montalcino, cu 140 de hectare ocupate de podgorie și alte aproape 400 de hectare cu plantații de măslini, cereale și păduri. Pentru toate vinurile Il Poggione strugurii sunt culeși manual, iar vinificarea se face prin metoda tradițională, cu tehnologie de ultimă generație. Noua vinărie, construită în 2004, are cisterne de fermentare cu temperatură controlată, iar maturarea vinurilor roșii se face în butoaie mari din stejar franțuzesc, păstrate la 5 metri sub pământ.
Bianco di Toscana este obținut din struguri Vermentino și Chardonnay, culeși manual din parcele aflate la altitudini cuprinse între 150 și 450 de metri deasupra nivelului mării. Pielițele strugurilor sunt lăsate la macerat în must timp de 24 de ore. Fermentarea alcoolică are loc în cisterne din oțel la temperatura de 12°C.
ASPECT: Galben-pai, limpede și strălucitor.
MIROS: Cupajul Bianco de Toscana este dominat de aromele soiului Vermentino, asociate cu mere galbene și note citrice, completate de mineralitatea discretă a soiului Chardonnay.
GUST: Pe papile este suculent și acidulat, de aceea un moment de respiro aduce o notă scurtă de fruct copt și postgust la fel de scurt.
ASOCIERE CULINARĂ: Potrivit la mesele cu aperitive calde din pește, aperitive reci cu pește afumat, risotto cu fructe de mare, sushi, sashimi, brânzeturi proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
52,27 RON Începând cu: 47,04 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Tenuta Il Poggione
Il Poggione - Rosso di Montalcino DOC 2023 - 0.75L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: MONTALCINO DOC - TOSCANA / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: SANGIOVESE
VOL. ALC.: 14%
VIN ROȘU SEC. Povestea domeniului Il Poggione a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe dealurile aflate deasupra orașului Florența. Lavinio Franceschi, proprietar de teren din Scandicci a fost fermecat de poveștile locului și a cumpărat terenul ce a devenit apoi parte din comoara viticolă a regiunii Toscana. Francesci a văzut potențialul viticol al zonei, mai ales pentru a dezvolta soiul local Sangiovese. Clonele de struguri au fost triate pentru cultivare și adaptate mai bine pământului, podgoria a fost extinsă în alte zone, special alese pentru producție mare și sănătoasă.
Astăzi domeniul Il Poggione include una dintre cele mai mari vinării din Montalcino, cu 140 de hectare ocupate de podgorie și alte aproape 400 de hectare cu plantații de măslini, cereale și păduri. Pentru toate vinurile Il Poggione strugurii sunt culeși manual, iar vinificarea se face prin metoda tradițională, cu tehnologie de ultimă generație. Noua vinărie, construită în 2004, are cisterne de fermentare cu temperatură controlată, iar maturarea vinurilor roșii se face în butoaie mari din stejar franțuzesc, păstrate la 5 metri sub pământ.
Rosso di Montalcino este produs din struguri Sangiovese, culeși manual din rândurile cele mai tinere ale domeniului Il Poggione. Fermentarea alcoolică are loc în cisterne din oțel după metoda ”submerged cap”, în care strugurii sunt presați iar pielița este scufundată în must, fără a lua contact cu oxigenul, în acest caz timp de 15 zile. În final vinul este fermentat malolactic în același tip de vas, apoi baricat timp de 12 luni în butoaie mari din stejar franțuzesc și învechit la sticlă.
ASPECT: Roșu rubiniu, intens.
MIROS: Expresiv și rafinat, cu arome de vișine coapte, cireșe negre și prune, împletite cu note florale de violete și accente fine de condimente dulci, piper și lemn nobil.
GUST: Generos și echilibrat, cu taninuri catifelate și o aciditate bine integrată. Fructele roșii și negre se contopesc cu nuanțe subtile de ierburi mediteraneene și o mineralitate discretă. Final lung, armonios și persistent.
ASOCIERE CULINARĂ: O alegere delicioasă pentru mesele cu carne roșie la grătar, paste cu sos bogat, brânzeturi maturate sau preparate tradiționale italienești.
TEMP. DE SERVIRE: 18 - 20°C.
94,86 RON Începând cu: 85,37 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Chateau Plantey
Chateau Plantey - Pauillac AOC, Cru Bourgeois 2020 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2020
REGIUNE / ȚARĂ: PAUILLAC AOC - BORDEAUX / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, MERLOT
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ROȘU SEC. Château Plantey, situat în inima prestigioasei apelatii Pauillac, reprezintă o emblemă a tradiției viticole transmise prin pasiunea familiei Meffre, care a achiziționat proprietatea în anul 1958. Istoricul domeniului este strâns legat de viziunea de a produce vinuri care să exprime puritatea stilului tipic zonei Médoc, beneficiind de expertiza acumulată de generații la proprietatea soră, Château Bellegrave.
Terroir-ul este unul de excepție, definit de solurile specifice peninsulei Médoc, compuse din straturi generoase de pietriș de Garonne (graves). Această structură geologică permite un drenaj natural excelent și o acumulare optimă de căldură pe parcursul zilei, condiții ideale pentru coacerea lentă a soiurilor roșii. Estuarul râului Gironde, aflat in apropiere, joacă un rol crucial în acest terroir, acționând ca un regulator termic care protejează podgoria de temperaturile extreme și favorizează dezvoltarea aromatică a strugurilor.
Podgoria se întinde pe o suprafață de aproximativ 24 de hectare, fiind plantată predominant cu Cabernet Sauvignon, completat de Merlot. După recoltă și sortare atentă are loc fermentarea în cuve de inox cu temperatură controlată, proces urmat de o macerație prelungită pentru a extrage structura și culoarea profundă. Ulterior, vinul este maturat timp de aproximativ 12 luni în baricuri de stejar franțuzesc, pentru a oferi vinului longevitate și o textură mătăsoasă.
ASPECT: Roșu granat intens, cu reflexii violet.
MIROS: Buchetul se deschide cu o aromă seducătoare de coacăze negre și prune brumate, îmbogățită de o nuanță elegantă de cedru și grafit, specifică terroir-ului din Pauillac. Se distinge o tușă fină de mirodenii și un ton discret de cafea prăjită.
GUST: Delectează cu o structură fermă și taninurile bine definite, dar surprinzător de mătăsoase. Se percep și note de fructe negre de pădure și ciocolată amară, pe un fond cu alcool bine integrat ce oferă o remanență lungă și ușor caldă.
ASOCIERE CULINARĂ: Acest vin de o corpolență remarcabilă însoțește cu succes un antricot de vită la grătar cu sos de piper verde, un confit de rață sau brânzeturi maturate cu arome complexe.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
115,19 RON Începând cu: 103,67 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Kolonne Null
Kolonne Null - Sauvignon Blanc Vin Alb Fara Alcool 2024 - 0.75L
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: RUEDA / SPANIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VIN ALB FĂRĂ ALCOOL. Kolonne Null este un brand fondat în 2018, la Berlin, de către Philipp Rößle și Moritz Bülow. Proiectul a apărut din dorința de a crea alternative fără alcool care să păstreze cât mai fidel expresia vinului clasic. În loc să pornească de la băuturi aromatizate, fondatorii au ales să colaboreze cu vinificatori consacrați din Europa, dezvoltând produse premium dezalcoolizate, cu accent pe autenticitate și finețe.
Kolonne Null nu deține un terroir propriu în sens clasic, deoarece nu este o cramă tradițională cu podgorii proprii. Strugurii provin din diferite regiuni viticole europene, în special din Germania, dar și din Franța sau Italia, în funcție de stilul vinului vizat. Terroir-ul este astfel unul „compozit”, selecția fiind făcută pentru a obține profiluri aromatice precise, care să reziste bine procesului de dezalcoolizare.
Procesul începe cu vinuri reale, obținute prin vinificație clasică, din struguri atent selecționați. Ulterior, alcoolul este îndepărtat prin tehnici moderne, în special prin distilare în vid la temperaturi joase, ceea ce permite conservarea compușilor aromatici volatili.
ASPECT: Galben pai luminos, cu reflexii verzui discrete.
MIROS: Buchet intens și expresiv, dominat de arome de fructe tropicale precum ananas, mango și fructul pasiunii, completate de note citrice fine și o nuanță vegetală elegantă, tipică soiului.
GUST: O textură cu aciditate revigorantă și o ușoară senzație de dulceață echilibrată. Pe papile domină aromele de fructe tropicale și accente citrice. Finalul este curat și stăruitor.
ASOCIERE CULINARĂ: Se armonizează cu preparate ușoare din pește, fructe de mare, salate fresh sau preparate din bucătărie asiatică, unde prospețimea și aciditatea vinului completează delicatețea aromelor.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
59,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Kolonne Null
Kolonne Null - Spumant Alb Fara Alcool Cuvee No.1 - 0.75L
SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY, PINOT GRIS, PINOT BLANC
VIN SPUMANT ALB. Kolonne Null este un brand fondat în 2018, la Berlin, de către Philipp Rößle și Moritz Bülow. Proiectul a apărut din dorința de a crea alternative fără alcool care să păstreze cât mai fidel expresia vinului clasic. În loc să pornească de la băuturi aromatizate, fondatorii au ales să colaboreze cu vinificatori consacrați din Europa, dezvoltând produse premium dezalcoolizate, cu accent pe autenticitate și finețe.
Kolonne Null nu deține un terroir propriu în sens clasic, deoarece nu este o cramă tradițională cu podgorii proprii. Strugurii provin din diferite regiuni viticole europene, în special din Germania, dar și din Franța sau Italia, în funcție de stilul vinului vizat. Terroir-ul este astfel unul „compozit”, selecția fiind făcută pentru a obține profiluri aromatice precise, care să reziste bine procesului de dezalcoolizare.
Procesul începe cu vinuri reale, obținute prin vinificație clasică, din struguri atent selecționați. Ulterior, alcoolul este îndepărtat prin tehnici moderne, în special prin distilare în vid la temperaturi joase, ceea ce permite conservarea compușilor aromatici volatili.
ASPECT: Galben pai luminos, cu reflexii fine aurii și un perlaj delicat.
MIROS: Buchet fin și expresiv, în care aromele de pere coapte și mirabelle se împletesc cu note subtile de brioche și aluat proaspăt.
GUST: Atac proaspăt și echilibrat, susținut de o efervescență fină și o textură ușor cremoasă. Profilul gustativ este dominat de fructe galbene și accente ușor dulci, perfect integrate într-o aciditate elegantă.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește excelent ca aperitiv, alături de fructe de mare, canapé-uri fine sau deserturi ușoare pe bază de fructe.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
79,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Kolonne Null
Kolonne Null - Vin Rose Fara Alcool 2024 - 0.75L
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: PROVENCE / FRANŢA
SOIUL / SOIURILE: GRENACHE, SYRAH, CINSAULT
VIN ROSE. Kolonne Null este un brand fondat în 2018, la Berlin, de către Philipp Rößle și Moritz Bülow. Proiectul a apărut din dorința de a crea alternative fără alcool care să păstreze cât mai fidel expresia vinului clasic. În loc să pornească de la băuturi aromatizate, fondatorii au ales să colaboreze cu vinificatori consacrați din Europa, dezvoltând produse premium dezalcoolizate, cu accent pe autenticitate și finețe.
Kolonne Null nu deține un terroir propriu în sens clasic, deoarece nu este o cramă tradițională cu podgorii proprii. Strugurii provin din diferite regiuni viticole europene, în special din Germania, dar și din Franța sau Italia, în funcție de stilul vinului vizat. Terroir-ul este astfel unul „compozit”, selecția fiind făcută pentru a obține profiluri aromatice precise, care să reziste bine procesului de dezalcoolizare.
Procesul începe cu vinuri reale, obținute prin vinificație clasică, din struguri atent selecționați. Ulterior, alcoolul este îndepărtat prin tehnici moderne, în special prin distilare în vid la temperaturi joase, ceea ce permite conservarea compușilor aromatici volatili.
ASPECT: Roz pal delicat, cu reflexii de somon.
MIROS: Buchet proaspăt și rafinat, dominat de arome de fructe roșii precum zmeura și căpșunile, completate de note de piersică de vie și accente subtile minerale.
GUST: Atac suplu și revigorant, susținut de o aciditate echilibrată și o textură ușoară, precisă. Gustul este dominat de fructe roșii proaspete și tonuri de piersică, cu o ușoară senzație minerală ce adaugă tensiune.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește cu salate fresh, preparate mediteraneene, pește la grătar sau aperitive ușoare, unde prospețimea vinului amplifică finețea gusturilor.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
50,18 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Kolonne Null
Kolonne Null - Spumant Rose Fara Alcool - 0.75L
SOIUL / SOIURILE: SYRAH, GRENACHE
VIN ROSE. Kolonne Null este un brand fondat în 2018, la Berlin, de către Philipp Rößle și Moritz Bülow. Proiectul a apărut din dorința de a crea alternative fără alcool care să păstreze cât mai fidel expresia vinului clasic. În loc să pornească de la băuturi aromatizate, fondatorii au ales să colaboreze cu vinificatori consacrați din Europa, dezvoltând produse premium dezalcoolizate, cu accent pe autenticitate și finețe.
Kolonne Null nu deține un terroir propriu în sens clasic, deoarece nu este o cramă tradițională cu podgorii proprii. Strugurii provin din diferite regiuni viticole europene, în special din Germania, dar și din Franța sau Italia, în funcție de stilul vinului vizat. Terroir-ul este astfel unul „compozit”, selecția fiind făcută pentru a obține profiluri aromatice precise, care să reziste bine procesului de dezalcoolizare.
Procesul începe cu vinuri reale, obținute prin vinificație clasică, din struguri atent selecționați. Ulterior, alcoolul este îndepărtat prin tehnici moderne, în special prin distilare în vid la temperaturi joase, ceea ce permite conservarea compușilor aromatici volatili.
ASPECT: Culoare roz pal delicat cu reflexii somon, limpede și strălucitor, animat de un perlaj fin și jucăuș.
MIROS: Aromă proaspătă de fructe roșii ușoare, precum căpșune, zmeură și cireșe coapte, completată de note florale fine și o ușoară nuanță citrică ce aduce vivacitate.
GUST: Gust proaspăt și echilibrat, fără alcool, cu o aciditate plăcută și o efervescență vibrantă, în care notele de fructe roșii se împletesc armonios cu tonuri florale și citrice.
ASOCIERE CULINARĂ: Ideal ca aperitiv sau alături de salate proaspete, fructe, deserturi ușoare sau preparate fine de tip brunch, unde își exprimă caracterul său delicat și festiv.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
79,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Kolonne Null
Kolonne Null - Cuvee Rouge No.2 Vin Rosu Fara Alcool - 0.75L
SOIUL / SOIURILE: TEMPRANILLO, SYRAH
VIN ROȘU. Kolonne Null este un brand fondat în 2018, la Berlin, de către Philipp Rößle și Moritz Bülow. Proiectul a apărut din dorința de a crea alternative fără alcool care să păstreze cât mai fidel expresia vinului clasic. În loc să pornească de la băuturi aromatizate, fondatorii au ales să colaboreze cu vinificatori consacrați din Europa, dezvoltând produse premium dezalcoolizate, cu accent pe autenticitate și finețe.
Kolonne Null nu deține un terroir propriu în sens clasic, deoarece nu este o cramă tradițională cu podgorii proprii. Strugurii provin din diferite regiuni viticole europene, în special din Germania, dar și din Franța sau Italia, în funcție de stilul vinului vizat. Terroir-ul este astfel unul „compozit”, selecția fiind făcută pentru a obține profiluri aromatice precise, care să reziste bine procesului de dezalcoolizare.
Procesul începe cu vinuri reale, obținute prin vinificație clasică, din struguri atent selecționați. Ulterior, alcoolul este îndepărtat prin tehnici moderne, în special prin distilare în vid la temperaturi joase, ceea ce permite conservarea compușilor aromatici volatili.
ASPECT: Culoare roșu rubiniu intens cu reflexii violet.
MIROS: Aromă bogată de fructe roșii și negre, precum cireșe coapte, prune și mure, completată de note fine de condimente dulci și o nuanță subtilă de cacao și piper.
GUST: Gust echilibrat și suplu, cu o textură plăcută și aciditate bine integrată, în care notele de fructe se împletesc armonios cu tonuri ușor condimentate și o tușă discretă de ciocolată.
ASOCIERE CULINARĂ: Se recomandă alături de preparate din carne la grătar, paste cu sosuri aromate sau brânzeturi semi-maturate, evidențiind versatilitatea și echilibrul vinului.
TEMP. DE SERVIRE: 14 - 16°C.
69,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Pearsons Botanicals
Pearsons Botanicals - London Botanic Alternativa Fara Alcool la Gin - 0.7L
Pearsons Botanicals este un brand britanic fondat de Roddy și Kerr Nicoll, creat inițial ca un proiect artizanal în Regatul Unit, cu scopul de a dezvolta alternative premium fără alcool la ginurile clasice. Evoluția sa a pornit dintr-un mic atelier de producție și s-a extins ulterior internațional, fiind asociat cu mișcarea modernă de „mindful drinking” și consum responsabil.
Brandul se bazează pe ideea de a recrea complexitatea unui gin clasic fără alcool, folosind ingrediente obținute din plante botanice, citrice și rădăcini aromatice atent selecționate. Printre ingredientele frecvent utilizate se regăsesc ienupărul, coriandrul, rădăcina de orris și citricele mediteraneene, toate integrate într-un profil aromatic stratificat și echilibrat.
Procesul de producție este unul de tip infuzie și distilare a aromelor botanice, unde extractele sunt combinate pentru a reproduce structura gustativă a unui distilat clasic.
ASPECT: Clar, cu reflexii ușor strălucitoare.
MIROS: Buchet intens și stratificat, în care notele de ienupăr, coajă de citrice și coriandru se împletesc cu tonuri florale fine, accente de rădăcină de angelică și o tușă ușor pământie.
GUST: Proaspăt și structurat, cu o deschidere citrică vibrantă urmată de nuanțe botanice complexe, ușor picante și floral-ierboase.
FINISH: Final curat și elegant, cu ecouri de citrice coapte, ierburi aromatice și o amprentă vegetală subtil condimentată.
109,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Pearsons Botanicals
Pearsons Botanicals - Hibiscus & Rose Alternativa Fara Alcool la Gin - 0.7L
Pearsons Botanicals este un brand britanic fondat de Roddy și Kerr Nicoll, creat inițial ca un proiect artizanal în Regatul Unit, cu scopul de a dezvolta alternative premium fără alcool la ginurile clasice. Evoluția sa a pornit dintr-un mic atelier de producție și s-a extins ulterior internațional, fiind asociat cu mișcarea modernă de „mindful drinking” și consum responsabil.
Brandul se bazează pe ideea de a recrea complexitatea unui gin clasic fără alcool, folosind ingrediente obținute din plante botanice, citrice și rădăcini aromatice atent selecționate. Printre ingredientele frecvent utilizate se regăsesc ienupărul, coriandrul, rădăcina de orris și citricele mediteraneene, toate integrate într-un profil aromatic stratificat și echilibrat.
Procesul de producție este unul de tip infuzie și distilare a aromelor botanice, unde extractele sunt combinate pentru a reproduce structura gustativă a unui distilat clasic.
ASPECT: Limpede, cu o nuanță roz, delicată, cu reflexii luminoase.
MIROS: Debut floral intens de hibiscus, ușor acrișor și fructat, urmat de o tușă elegantă de trandafir proaspăt. Buchetul aduce un profil parfumat, stăruitor, cu nuanțe de fructe roșii și petale fine, într un ton modern și rafinat.
GUST: Gustul se referă la senzațiile pe care le percepem pe cale gustativă, iar aici se exprimă prin prospețime florală și echilibru aromatic. Atacul este curat și viu, cu hibiscus dominant și o aciditate discretă, bine integrată.
FINISH: Final mediu, curat și floral, cu tușe de hibiscus și trandafir.
109,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Pearsons Botanicals
Pearsons Botanicals - Rhubarb & Ginger Alternativa Fara Alcool la Gin - 0.7L
Pearsons Botanicals este un brand britanic fondat de Roddy și Kerr Nicoll, creat inițial ca un proiect artizanal în Regatul Unit, cu scopul de a dezvolta alternative premium fără alcool la ginurile clasice. Evoluția sa a pornit dintr-un mic atelier de producție și s-a extins ulterior internațional, fiind asociat cu mișcarea modernă de „mindful drinking” și consum responsabil.
Brandul se bazează pe ideea de a recrea complexitatea unui gin clasic fără alcool, folosind ingrediente obținute din plante botanice, citrice și rădăcini aromatice atent selecționate. Printre ingredientele frecvent utilizate se regăsesc ienupărul, coriandrul, rădăcina de orris și citricele mediteraneene, toate integrate într-un profil aromatic stratificat și echilibrat.
Procesul de producție este unul de tip infuzie și distilare a aromelor botanice, unde extractele sunt combinate pentru a reproduce structura gustativă a unui distilat clasic.
ASPECT: Limpede, cu reflexi roz.
MIROS: Debut intens de rubarbă, acrișor fructată și ușor vegetală, urmat de o tușă caldă de ghimbir proaspăt. Buchetul se formează din combinarea perfectă a gustului și a aromei, conturând un profil vibrant, energic, cu nuanțe de fructe roșii crude și rădăcini condimentate, într un ton modern și dinamic.
GUST: Proaspăt și ușor acidulat, dominat de rubarbă. Evoluția aduce echilibru prin ghimbir, care introduce o căldură picantă fină, bine integrată, oferind structură și profunzime. Ansamblul este curat, cu alternanță între note de fructe și condimente.
FINISH: Final mediu, ușor picant și revigorant, cu ecouri de ghimbir și rubarbă.
109,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Glen Dochus
Glen Dochus - Island Blend Alternativa fara alcool la Whiskey - 0.7L
Brandul Glen Dochus a fost creat în Scoția de compania Spirits of Virtue, fondată de frații Roddy și Kerr Nicoll în regiunea rurală a Scoției. Conceptul a apărut ca răspuns la creșterea interesului pentru băuturi premium fără alcool, dar cu profil aromatic matur și complex, apropiat de experiența unui whisky clasic.
Numele „Dochus” provine din limba gaelică și este asociat ideii de speranță și autenticitate scoțiană. Fiecare gamă Glen Dochus este construită pentru a reda diferite expresii aromatice inspirate din regiunile Scoției, precum Highlands, West Coast sau Island Blend.
Expresiile Glen Dochus sunt produse din apă pură din Royal Deeside și zona munților Cairngorm, extracte botanice și infuzii naturale realizate separat, apoi amestecate atent pentru obținerea profilului aromatic final. Sunt utilizate ingrediente precum extracte botanice, caramel natural, zahăr ars, condimente, note de fum, fructe uscate și glicerină vegetală pentru rotunjime și textură.
ASPECT: Chihlimbar deschis, cu reflexii aurii deschise
MIROS: Debut expresiv de fum delicat și sare marină, urmat de note de caramel brun, fructe uscate și o tușă subtilă de alge și lemn afumat. Buchetul dezvoltă nuanțe de mirodenii completate de accente minerale și impresii de stejar umed.
GUST: Profilul aromatic este dominat de note afumate și caramelizate. Evoluția aduce echilibru între fructele uscate, condimentele calde și nota sărată, specifică stilului inspirat de whisky-urile insulare scoțiene.
FINISH: Final mediu spre lung, cu persistență aromatică elegantă, unde tonurile afumate și minerale rămân prezente alături de nuanțe condimentate și caramel ars.
109,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Glen Dochus
Glen Dochus - Export Alternativa fara alcool la Whiskey - 0.7L
Brandul Glen Dochus a fost creat în Scoția de compania Spirits of Virtue, fondată de frații Roddy și Kerr Nicoll în regiunea rurală a Scoției. Conceptul a apărut ca răspuns la creșterea interesului pentru băuturi premium fără alcool, dar cu profil aromatic matur și complex, apropiat de experiența unui whisky clasic.
Numele „Dochus” provine din limba gaelică și este asociat ideii de speranță și autenticitate scoțiană. Fiecare gamă Glen Dochus este construită pentru a reda diferite expresii aromatice inspirate din regiunile Scoției, precum Highlands, West Coast sau Island Blend.
Expresiile Glen Dochus sunt produse din apă pură din Royal Deeside și zona munților Cairngorm, extracte botanice și infuzii naturale realizate separat, apoi amestecate atent pentru obținerea profilului aromatic final. Sunt utilizate ingrediente precum extracte botanice, caramel natural, zahăr ars, condimente, note de fum, fructe uscate și glicerină vegetală pentru rotunjime și textură.
ASPECT: Chihlimbar deschis, cu reflexii aurii.
MIROS: Alintă cu note de caramel fin și malt de orz, urmat de note de fructe uscate, vanilie și o tușă discret condimentată. Buchetul dezvoltă nuanțe de zahăr ars, lemn dulce și fum.
GUST: Atacul este rotund și catifelat, construit pe note de caramel brun și malț dulce, afumat. Ansamblul aromatic amintește de whisky-urile scoțiene clasice și echilibrate.
FINISH: Cald și armonios, cu note dulci din caramel și mirodenii lemnoase.
109,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Sobour
Sobour - Bourbonesque Alternative fara alcool la Bourbon Whiskey - 0.7L
Brandul Sobour Beverages a fost fondat în Belgia și este specializat în dezvoltarea de alternative premium fără alcool pentru băuturi spirtoase clasice. Conceptul brandului s a dezvoltat pe fondul creșterii interesului pentru segmentul no & low alcohol, unde consumatorii caută experiențe sofisticate și profiluri aromatice mature, fără alcool. Sobour urmărește reinterpretarea stilurilor clasice precum gin, rum sau aperitive botanice printr o abordare contemporană orientată spre echilibru aromatic și mixologie modernă.
Portofoliul Sobour Beverages include băuturi băuturi ce pot fi utilizate atât în cocktailuri fără alcool, cât și pentru consum simplu, cu accent pe complexitate și textură.
Produsele Sobour sunt realizate prin extracții botanice și infuzii naturale, unde fiecare ingredient este tratat separat pentru a păstra identitatea aromatică proprie. Procesul implică macerări controlate și amestecuri a extractelor vegetale, condimentelor, citricelor și ingredientelor florale.
ASPECT: Arămiu, cu reflexii discrete de chihlimbar deschis.
MIROS: Parfumul de zahăr ars, stejar dulce și fructe uscate evoluează în note de condimente calde, nuci caramelizate și o tușă discretă de fum dulce. O expresie rotundă și catifelată, ce se apropie discret de eleganța unui bourbon american.
GUST: Structura aromatică generoasă aduce pe papile note de caramel intens, vanilie și cereale dulci. Evoluția aduce echilibru între tonurile lemnoase, condimentele fine și tonurile fine de fum și vanilie caldă.
FINISH: Mediu spre lung, cu note de caramel, vanilie și stejar dulce.
109,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Sobour
Sobour - Rye Style Alternativa fara alcool la Bourbon Whiskey - 0.7L
Brandul Sobour Beverages a fost fondat în Belgia și este specializat în dezvoltarea de alternative premium fără alcool pentru băuturi spirtoase clasice. Conceptul brandului s a dezvoltat pe fondul creșterii interesului pentru segmentul no & low alcohol, unde consumatorii caută experiențe sofisticate și profiluri aromatice mature, fără alcool. Sobour urmărește reinterpretarea stilurilor clasice precum gin, rum sau aperitive botanice printr o abordare contemporană orientată spre echilibru aromatic și mixologie modernă.
Portofoliul Sobour Beverages include băuturi băuturi ce pot fi utilizate atât în cocktailuri fără alcool, cât și pentru consum simplu, cu accent pe complexitate și textură.
Produsele Sobour sunt realizate prin extracții botanice și infuzii naturale, unde fiecare ingredient este tratat separat pentru a păstra identitatea aromatică proprie. Procesul implică macerări controlate și amestecuri a extractelor vegetale, condimentelor, citricelor și ingredientelor florale.
ASPECT: Arămiu, cu reflexii de chihlimbar.
MIROS: Debut condimentat și vibrant, dominat de note de piper fin, secară și caramel brun, urmat de nuanțe de vanilie și lemn dulce.
GUST: Ferm și energic, construit pe note de caramel, cereale condimentate și accente ușor picante specifice secarei. Evoluția aduce echilibru între tonurile lemnoase, vanilia discretă și condimentele calde, susținute de o textură rotundă și elegantă.
FINISH: Condimentat și armonios, cu note de secară, caramel brun și condimente.
109,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Seven Giants
Seven Giants - Blanco Style Alternativa fara alcool la Tequila - 0.7L
Brandul Seven Giants aparține producătorului scoțian Spirits of Virtue, companie fondată în 2018 de frații Roddy și Kerr Nicoll în Scoția. Brandul a fost creat pentru a oferi alternative premium fără alcool inspirate de tequila și de cultura agavei mexicane, într un moment în care segmentul no & low alcohol cunoștea o creștere accelerată la nivel internațional.
Conceptul Seven Giants combină influența scoțiană cu identitatea aromatică mexicană, utilizând apă pură din Munții Cairngorm și agavă albastră mexicană organică. Gama include expresii inspirate de stilurile Blanco, Reposado și Añejo, toate dezvoltate pentru a reproduce cât mai fidel profilul aromatic și senzația unei tequila clasice, dar fără alcool.
Produsele Seven Giants sunt realizate prin infuzii botanice și extracții naturale, fără fermentație alcoolică. Procesul de producție combină apa de izvor din Cairngorm Highlands cu agavă albastră mexicană organică, miere texană și ingrediente naturale precum piperul negru indian și alte botanice condimentate.
ASPECT: Limpede și cristalin, cu reflexii argintii discrete.
MIROS: Debut intens de agavă proaspătă și citrice verzi, urmat de note vegetale fine și o tușă condimentată de piper alb. Buchetul dezvoltă nuanțe ierboase și tonuri ușor minerale, completate de accente delicate de lime și plante aromatice.
GUST: Proaspăt și vibrant, construit pe note de agavă verde și citrice. Evoluția aduce echilibru între tonurile vegetale, accentele condimentate și senzația discret minerală, susținute de o textură curată și bine definită.
FINISH: Proaspăt și ușor condimentat, unde notele de agavă și citrice persistă elegant, lăsând o impresie energică și revigorantă.
119,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Seven Giants
Seven Giants - Reposado Style Alternativa fara alcool la Tequila - 0.7L
Brandul Seven Giants aparține producătorului scoțian Spirits of Virtue, companie fondată în 2018 de frații Roddy și Kerr Nicoll în Scoția. Brandul a fost creat pentru a oferi alternative premium fără alcool inspirate de tequila și de cultura agavei mexicane, într un moment în care segmentul no & low alcohol cunoștea o creștere accelerată la nivel internațional.
Conceptul Seven Giants combină influența scoțiană cu identitatea aromatică mexicană, utilizând apă pură din Munții Cairngorm și agavă albastră mexicană organică. Gama include expresii inspirate de stilurile Blanco, Reposado și Añejo, toate dezvoltate pentru a reproduce cât mai fidel profilul aromatic și senzația unei tequila clasice, dar fără alcool.
Produsele Seven Giants sunt realizate prin infuzii botanice și extracții naturale, fără fermentație alcoolică. Procesul de producție combină apa de izvor din Cairngorm Highlands cu agavă albastră mexicană organică, miere texană și ingrediente naturale precum piperul negru indian și alte botanice condimentate.
ASPECT: Limpede, cu reflexe aurii pale și tonuri de chihlimbar deschis.
MIROS: Arome de agavă coaptă și vanilie fină, urmat de note de caramel delicat și condimente dulci. Buchetul dezvoltă nuanțe vegetale elegante și tonuri ușor lemnoase, completate de accente de miere și o tușă discretă de stejar dulce.
GUST: Atacul este rotund și catifelat, construit pe note de agavă matură și caramel blond. Evoluția aduce echilibru între tonurile condimentate, accentele vegetale și senzațiile ușor lemnoase, susținute de o textură amplă și elegantă.
FINISH: Remanență medie spre lungă, caldă și armonioasă, unde notele de agavă, vanilie și condimente persistă elegant.
119,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Cerocero
Cerocero - Hibiscus & Lingonberry Alternativa fara alcool la Gin - 0.7L
Cerocero este un brand de băuturi fără alcool creat de compania scoțiană Spirits of Virtue, activă în segmentul „no alcohol spirits”, fondată de antreprenori din Scoția și cunoscută pentru dezvoltarea de alternative moderne la gin și alte distilate clasice. Brandul a devenit cunoscut pe piața europeană în jurul anului 2019, la Festilavul de Gin Scoțian, organizat de un retailer popular în Marea Britanie ca parte din valul de produse „0% alcool” inspirate de ginurile clasice.
Produsele sunt realizate prin tehnici de extracție la rece și infuzie de plante botanice, fără fermentație alcoolică. Se folosesc ingrediente precum ienupăr, citrice, note florale și fructate, care sunt combinate într o bază neutră pentru a recrea structura aromatică a unui gin clasic.
Procesul nu implică distilare alcoolică, ci tehnici de captare și suspendare a aromelor botanice, urmate de echilibrare prin blenduire și ajustare a profilului aromatic. Rezultatul este o băutură 0.0% alcool, construită pentru a se apropia de experiența organoleptică a ginului, cu accent pe prospețime, citrice și note vegetale.
ASPECT: Limpede, cu reflexe roz-aurii delicate.
MIROS: Debut intens floral de hibiscus, ușor acrișor și vibrant, urmat de note de lingonberry (merișor de munte), fructat și ușor astringent. Buchetul se completează cu accente de ienupăr, citrice verzi și o tușă vegetală fină.
GUST: Profilul aromatic este dominat de hibiscus și fructe roșii sălbatice. Evoluția aduce echilibru prin ienupăr, care conferă structură și caracter de gin, alături de accente citrice și tonuri vegetale discrete.
FINISH: Proaspăt și ușor astringent, unde hibiscusul și merișorul persistă elegant, lăsând o impresie floral-fructată curată.
109,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR