LUXURY BRANDS
Cum recunosti un whisky care merita savurat din plin? Sau un cognac de exceptie, rezervat pentru momente unice? Cum alegi sampania cu care sa sarbatoresti ocaziile cu adevarat speciale? Care este cel mai bun vin, apreciat chiar si de cei mai pretentiosi degustatori?
A venit momentul sa descoperi gustul rafinat al unor branduri de lux originale! BeiCeVrei iti pune la dispozitie o gama variata de bauturi de lux, care nu ar trebui sa lipseasca din colectia niciunui amator de bauturi alcoolice. Colectia de luxury brands BeiCeVrei include bauturi fine care trebuie incercate macar o data in viata! Tot aici, vei gasi cadoul ideal pentru o persoana speciala, pe care vrei sa o impresionezi.
Cum recunosti bauturile de lux?
Criteriile care definesc o bautura de lux sunt usor de inteles, insa greu de definit. Calitatea si recunoasterea brandului pe plan international joaca un rol important. Insa aprecierea venita din partea consumatorilor este esentiala. Astfel, fiecare sticla de bauturi de lux pe care o vei gasi in colectia magazinului nostru beneficiaza de aprobarea cunoscatorilor din domeniu.
Luxury brands nu inseamna doar nume celebre, recunoscute pe plan international. De multe ori, colectia luxury include editii de colectie, bauturi de lux si sortimente inedite, pe care trebuie sa le savurezi in tihna, bucurandu-te de aroma lor unica.
De asemenea, atunci cand vorbim despre bauturi de lux, trebuie sa retinem ca acestea sunt rare, multe dintre ele fiind incluse in editii limitate / de colectie. Rezervate pentru persoane si momente speciale, gustul lor inedit este „compatibil” cu exclusivitatea care le caracterizeaza. Iata doar cateva bauturi fine pe care le vei gasi in colectia de branduri luxury!
Whisky
Conform lui Sir Winston Churchill, cei care aleg sa savureze un pahar de whisky sunt „persoane simple – se multumesc cu ce-i mai bun”. Iti punem la dispozitie cele mai alese sortimente de whisky, cu un parfum intens si gust echilibrat.
Lasa-te ispitit de branduri arhicunoscute, precum Ardberg, Talisker sau Chivas Regal. In colectia noastra, vei gasi si renumitele branduri japoneze de bauturi de lux – Hibiki, Yamazaki si Hakushu –, care te vor purta in taramuri exotice si iti vor seduce simturile.
Sampanie
Momentele cu adevarat importante din viata trebuie marcate cu sampanie de lux. Expertii sunt de parere ca unul dintre cele mai fine sortimente de sampanie este reprezentat de brandul Armand de Brignac. BeiCeVrei este importatorul oficial in Romania al sampaniei Armand de Brignac, ceea ce iti garanteaza o experienta inedita, 100% originala.
Ti-am pregatit, de asemenea, sampanie de lux de la branduri de exceptie, dintre care amintim doar Louis Roender, Veuve Clicquot Cristal sau Laurent Perrier. Toate aceste bauturi fine te asteapta in colectia Luxury Brands a magazinului nostru.
Cognac
Ti-am pregatit o colectie impresionanta de cognac luxury, cu gust nobil si prezentare inedita. Din colectia de bauturi fine, cognacul este alegerea ideala atunci cand vrei sa surprinzi placut pe cineva. Aroma fina si gustul inconfundabil ii vor cuceri pana si pe cel mai pretentios amator al bauturilor alcoolice.
Iar lista nu se opreste aici! Ti-am pregatit oferte de nerefuzat, dintre care amintim si vinul Opus One, unul dintre cele mai iubite vinuri rosii de pe mapamond, bine-cunoscuta tequila mexicana Don Julio, alaturi de sortimente de gin originale si multe alte bauturi deosebite.
Pentru ca meriti ce-i mai bun, colectia de bauturi fine de la BeiCeVrei a fost gandita special pentru tine! Rasfata-ti simturile cu bauturi de lux de la branduri de lux!
Citește Mai Mult Afiseaza mai putine-
Chateau d'Esclans
Chateau d'Esclans - Garrus rose 2023 - 0.75L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: PROVENCE / FRANŢA
SOIUL / SOIURILE: GRENACHE, ROLLE
VOL. ALC.: 14%
VIN ROSE SEC. Brandul actual şi popularitatea vinurilor Chateau d’Esclans au apărut începând cu anul 2006, când proprietatea a fost achiziţionată de oenologul Sacha Lichine. Vinurile Chateau d’Esclans sunt un vis născut și devenit relitate pe dealurile însorite, pline de farmec, ale regiunii Provance.
În acest loc a renăscut vinul rose, cu expresii desăvârșite de talentul și munca lui Sacha Lichine și a echipei sale. Pe cele 267 de hectare, sunt cultivate și transformate de terroir soiuri tradiționale ale regiunii Provence: Grenache - plantat în urmă cu 90 de ani - Vermentino, Cinsault, Merlot, Mourvedre, Syrah și Tibouren.
Atât mustul ravac cât şi cel obţinut din presare este fermentat parțial la temperatură controlată în butoaie din stejar cu capacitatea de 600 de litri. Vinificarea are loc fără macerare, iar fermentația malolactică în butoi de stejar este stimulată prin batonnage în stil Burgundia de două ori pe săptămână timp de 10 luni.
ASPECT: Roz pal, cu nuanţă somon şi reflexii aurii.
MIROS: Complex și elegant, cu arome rafinate de fructe roșii coapte (căpșune, zmeură, cireșe), nuanțe discrete de citrice confiate și piersică albă, completate de accente florale fine și note subtile de condimente și vanilie.
GUST: Textură catifelată și amplă, cu un echilibru perfect între prospețime și complexitate. Fructele roșii și albe se împletesc cu tonuri minerale, delicate atingeri lemnoase și o aciditate vibrantă. Final lung, sofisticat și persistent, cu eleganță remarcabilă.
ASOCIERE CULINARĂ: Alegerea perfectă pentru cine rafinate, alături de homar, pește nobil, preparate asiatice fine sau brânzeturi maturate.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
450,00 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Ornellaia
Ornellaia - Bolgheri DOC Superiore Rosso 2021 - 0.75L, Alc: 14.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: BOLGHERI DOC - TOSCANA / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, MERLOT, CABERNET FRANC, PETIT VERDOT
VOL. ALC.: 14.5%
VIN ROȘU SEC. Domeniul Ornellaia a fost construit în 1981 de Marchizul Lodovico Antinori. În 1982 a avut loc primele plantări de viță de vie pe noul domeniul, iar anul 1985 a adus primul vin cu eticheta Ornellaia. În 1999 a fost lansat cel de-al doilea vin, un cupaj roșu, iar în anii următori casa italiana a dezvoltat cupaje noi, apreciate în Italia și alte state europene.
Podgoria Ornellaia se află pe dealuri din apropiere de mica localitate Bolgheri, la câțiva kilometri de coasta Mediterană. Culturile se află într-un terroir propice, cu veri calde și briză rece, urmate de ierni în care vița este protejată de dealurile satului. Solul este compus din sedimente marine, aluviuni și rocă vulcanică. Soiurile cultivate sunt în majoritate roșii: Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Petit Verdot.
Pentru acest vin strugurii sunt culeși manual în lădițe de 15 kilograme, sortați în două rânduri pe masă, desciorchinați și storși prin presare ușoară. Mustul din fiecare soi este fermentat alcoolic în cisterne din oțel separate, la temperatura de 26-30°C timp de o săptămână. Fermentarea este urmată de macerare timp de 15 zile. Pentru fermentarea malolactică vinul este ținut în diferite butoaie de stejar după următoarele proporții: 70% în butoaie noi și 30% în butoaie folosite odată. Vinul este ținut în baricuri, în pivnițele Ornallaia timp de 18 luni. După 12 luni de maturare are loc asamblarea soiurilor, apoi cupajul este tras din nou în baricuri pentru încă 6 luni. După îmbuteliere vinul este învechit încă 12 luni.
ASPECT: Roșu-rubiniu, închis.
MIROS: Complex și intens, cu arome de fructe negre bine coapte (coacăze, mure, prune), completate de note de violete, tutun fin, ciocolată amară și accente condimentate de piper și vanilie.
GUST: Puternic și elegant, cu taninuri ferme, dar bine integrate. Structura este amplă, susținută de o aciditate echilibrată și de un alcool armonios. Aromele de fructe negre și condimente se prelungesc în gust, unde apar și nuanțe de cafea și lemn nobil. Final lung, catifelat, cu mare potențial de învechire.
ASOCIERE CULINARĂ: O potrivire rafinată pentru mesele cu fripturi de vită maturată, miel la cuptor, preparate de vânat sau brânzeturi tari și maturate.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
1.329,14 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Regnard
Regnard - Chevalier Montrachet AOC, Grand Cru blanc 2003 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2003
REGIUNE / ȚARĂ: CHEVALIER-MONTRACHET AOC - BOURGOGNE / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. Regnard este unul dintre cei mai vechi și prestigioși producători de vin din Franța. Afacerea a luat naștere în 1860 la inițiativa lui Zéphir Régnard, în zona Pouilly Fuissé, unde se află și domeniul cu pivnițe folosite încă din anul 1755.
Din anii ‘80, când proprietatea fost preluată de baronul Patrick De Ladoucette, palatul a fost renovat, iar podgoria cultivată cu soiuri pure pentru a oferi unele dintre cele mai bune vinuri ale regiunii Burgundia.
Strugurii din care sunt obţinute vinurile Regnard sunt ierarhizați în funcţie de straturile de sol Kimmeridgian şi Portlandian. Solul Kimmeridgian oferă vinului mineralele extrase din carbonat din calciu, format din perioada Jurassicului, iar solul Portlandian oferă un strugure fără minerale, dar bogat în arome de fructe.
ASPECT: Galben-auriu, intens și strălucitor.
MIROS: Un vin cu parfum complex, dominat de fructe exotice, soc și iasomie.
GUST: Rafinat, fructat (pere, ananas, banane, pepene galben și citrice). Vinul alunecă ușor, păstrează o aciditate medie și un post gust mineral.
ASOCIERE CULINARĂ: Un aperitiv excelent, sau un companion respectabil la mesele cu salate ușoare de vară, cu fructe, file de pește (somon, biban de mare) și fructe de mare.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C. (Se recomandă aerarea prin decantare).
2.321,99 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Chateau Lynch-Bages
Chateau Lynch-Bages - Pauillac AOC, Grand Cru Classe 2014 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2014
REGIUNE / ȚARĂ: BORDEAUX / FRANŢA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, MERLOT, CABERNET FRANC, PETIT VERDOT
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ROȘU SEC. Lynch Bages se află pe lotul de pământ numit Batges, la intrare în comuna Pauillac din regiunea Bordeaux. Deşi sunt documente care atestă proprietatea, în secolul XVI, în această zonă viticultura a apărut 100 de ani mai târziu şi au aparţinut lui Thomas Lynch, un negustor cu origini irlandeze.
Vinurile produse din culturile lui Lynch au primit în 1855, clasificarea de calitate superioară (pentru vinurile Medoc din Bordeaux), cu ocazia Expoziţiei Universale de la Paris. În anii 1930, o parte din domeniul Lynch Bages a fost dat în arendă lui Jean-Charles Cazes. În prezent familia Cazes oferă unele dintre cele mai bune vinuri ale regiunii Bordeaux. Fie că sunt cupaje roşii sau albe, vinurile sunt produse tradiţional, cu tehnologie modernă şi maturate în butoaie din stejar, aflate în pivniţa vechiului domeniu din Pauillac.
Vinurile Lync Bages cu denumire de origine controlată sunt în majoritate roşii (cupaje tradiţionale din Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Petit Verdot), urmate de cupajele albe din cele mai bune soiuri franțuzești.
ASPECT: Roşu-rubiniu intes cu reflexii violet.
MIROS: Parfumul este precis, un pic serios la început şi foarte timid. După câteva minute se deschide cu un mix de fructe roşii şi negre, lemn de cedru şi tutun.
GUST: Pe papile are un corp mediu, cu tanini fini, arome liniare de fructe concentrate pe armonie şi intensitate. Acum, vinul are toată maturitatea pentru a atrage cu aromele sale şi mai adânci, şi mai robuste, cu final astringent, dar savuros şi post gust lung.
ASOCIERE CULINARĂ: Evident, un vin pentru preparatele cu carne roşie pregătită pe grill, proţap, tigaie sau la grătar, vită, porc, miel şi chiar cu preparate în sos vânătoresc. La finalul mesei se înţelege bine cu brânzeturi fine (Gorgonzola, Camembert).
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Este recomandată decantarea timp de minimum 60 de minute. Potențial de învechire în sticlă de peste 30 de ani).
1.328,58 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Chateau d'Armailhac
Chateau d'Armailhac - Pauillac AOC, Grand Cru Classe, rouge Magnum 2018 - 1.5L, Alc: 14.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2018
REGIUNE / ȚARĂ: PAUILLAC AOC - BORDEAUX / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET FRANC, MERLOT, CABERNET SAUVIGNON, PETIT VERDOT
VOL. ALC.: 14.5%
VIN ROSU SEC. Domeniul Armailhac din regiunea Bordeaux, localitatea Pauillac, este menționat prima dată într-un act întocmit în 1680 de frații Dominique și Guilhem Armailhac. În 1750 au fost menționate plantațiile de viță de vie existente pe terenul deținut de Dominique, într-o perioadă când multe dintre terenurile porțiunii Medoc erau plantate pentru prima dată cu viță de vie. Vinul produs pe domeniul Armailhac a primit în 1855 o clasificare de calitate Fifth Growth în sistemul realizat după expoziția Universală de la Paris.
Vinurile au fost produse sub diferite etichete până în 1989 când fiica Baronului, Philippine, redă vinului numele original: Chateau d'Armailhac. Podgoria Chateau d'Armailhac se întinde pe 70 de hectare în Pauillac. Platourile oferă multe tipuri de sol, benefice pentru soiurile franceze cunoscute de sute de ani. Solurile cu straturi superficiale și foarte adânci de pietriș, dar si solurile cu piatră de calcar și clei.
Vârsta medie pentru vițele din podgoria Armailhac este 46 de ani, dar aproape 20% din suprafața totală este ocupată de viță plantată în 1890. Chateau d'Armailhac păstrează vechile metode de control al calității și oferă în prezent unele dintrele cele mai tradiționale și prestigioase vinuri franțuzești din regiunea Bordeaux.
ASPECT: O culoare intensă, roșu-rubiniu, aproape opacă.
MIROS: Un buchet bogat și puternic, cu arome concentrate de fructe negre coapte (mure, cireșe negre), împletite cu note de moka, ciocolată neagră și condimente prăjite.
GUST: Un vin corpolent și opulent, cu un miez dens de fructe și taninuri puternice, dar bine integrate. Vinul se remarcă prin concentrație și un final lung, memorabil. Formatul magnum contribuie la o evoluție lentă și elegantă în timp.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin consistent pentru preparatele din carne roșie, legume la cuptor, coaste de porc la grătar, cartofi gratinați cu mirodenii, rață la tavă lângă risotto cu mazăre și pătrunjel. La finalul mesei îl puteți savura cu brânzeturi moi și semimoi, prune uscate, nucă și biscuiți din cereale integrale.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Este recomandată decantarea timp de minimum 60 de minute).
1.512,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metaxa
Metaxa - Brandy AEN Gift Box - 0.7L, Alc: 45.3%
Grecul Spyros Metaxa, descendent al unei familii de negustori, aventurier și om cu gusturi rafinate, decide să înființeze o afacere cu produse rafinate. În 1888 Spyros Metaxa pune bazele companiei care îi poartă numele. Producția începe în Piraeus, portul din Atena, și în scurt timp băutura sa este exportată în toate statele cu deschidere la Marea Mediterană.
În anii care au urmat, Metaxa și-a dezvoltat imaginea de brand cu simbolul Războinicului din Salamina, iar urmașii săi au creat o gamă de produse obținute cu aceeași tradiție și dedicare.
Una dintre băuturile rare, create pentru a fi un tribut adus lui Spyros Metaxa, este blend-ul AEN. În greacă, AEN înseamnă “pentru totdeauna”, și este una dintre cele mai prețioase licori originare din Grecia.
Elixirul păstrat în Butoiul nr. 1, care se numară printre butoiele originale provenite de la prima distilerie a Casei Metaxa din Pireu, este obținut dintr-un amestec de mai bine de 200 de distilate diferite, maturate timp de optzeci de ani.ASPECT: Mahon închis, cu reflexii arămii.
MIROS: Întens, complex și foarte sofisticat. Aroma de stejar este atotprezentă, însoțită de vegetație și alte note ce zugrăvesc imaginea unei păduri bogate. După stejar, se întrezăresc arome de fructe uscate (prune, smochine, stafide), coji de citrice, vanilie, migdale prăjite, nuci, alune de pădure și caramel. Apar și note de miere proaspătă, cutie de trabucuri, vin fortifiat port și piper alb.
GUST: Cald, expresiv și rotund. Papilele sunt cucerite de aromele strugurilor uscați de soare, praf de scorțișoară, vanilie, cuișoare, condimente dulci și puțin piper alb.
FINISH: Excepțional de lung și aromat. Cafeaua, fructele uscate, migdalele și condimentele dulci sunt ultimele care părăsesc simțurile.
11.341,33 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Macallan
Macallan - No.6 Scotch Single Malt Whisky GB - 0.7L, Alc: 43%
Alexander Reid a construit distileria The Macallan, în Scoția, la începutul secolului al XIX-lea. Reid a fost unul dintre primii proprietari de distilerie care au primit de la Stat licență pentru producția de băuturi alcoolice. Distileria The Macallan a schimbat mai mulți proprietari de-a lungul secolelor, până în 1999 când a fost achiziționată de Edrington Group.
În prezent, The Macallan este unul dintre cei trei mari producători de whisky din lume, după cantitatea produsă anual, în distileria aflată în regiunea Speyside.
The Macallan No.6 aduce tuturor o îmbinare a artelor desăvârșite într-un singur produs, cu adevărat exclusivist. Whisky-ul distileriei din Speyside este protejat de elegantul decantor din cristal creat de Casa Lalique. Această ediție, foarte limitată, aduce un single malt excelent, maturat în butoaie din stejar din Spania, regiunea Jerez de la Frontera, folosite pentru prima dată după ce au ținut anterior vin fortifiat sherry.
ASPECT: Auriu fermecător cu tentă din chihlimbar și străluciri amplificate de decantorul Lalique.
MIROS: Cucerește aproape instant cu un parfum fructat din coajă de măr roșu, coajă de portocală, pandișpan, vanilie și coacăze roșii.
GUST: Textură mătăsoasă de fructe roșii, nedespărțite de notele mai sobre de lemn ars și ghimbir.
FINISH: Lung, cu note de smochine și condimente uscate.
22.100,35 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Highland Park
Highland Park - Scotch Single Malt Whisky 21 yo GB - 0.7L, Alc: 46%
Distileria Highland Park, a fost construită în anul 1798 de Magnus Eunson pe una dintre insulele arhipelagului Orkney, în nord estul coastei Scoțiene. Magnus, un personaj controversat al timpurilor sale, este descendent al coloniștilor vikingi din Norvegia și Danemarca.
Astăzi, maeștrii și profesioniștii care fac parte din echipa Highland Park, își onorează strămoșii vikingi prin tradiție, creație și viziune în fiecare strop de whisky obținut în distileria din Orkney.
Expresia de 21 de ani este creată din whisky-ul tras din trei tipuri de butoaie: butoaie de sherry, de tip hogshead, la prima umplere, butoaie de bourbon și butoaie aflate la a doua umplere. Această uniune a adus împreună un număr total de doar 55 de butoaie, lăsate la maturat din noiembrie 1998. Acest whisky aduce aromele complexe și reafirmă calitatea oferită de o maturare îndelungată, dusă la capăt așa cum doar scoțienii știu să o facă.
ASPECT: Auriu, cu reflexii de cupru.
MIROS: Parfum de stafide sultana, înghețată cu caramel, fum din ierburi uscate și o notă de lut ars.
GUST: Aroma de fum se simte mai bine, mai intensă, completată de clementine și chimen amestecat cu puțin piper negru. Se adună încet și o notă de stejar matur.
FINISH: Ceai negru, alte vegetale pământii, păstaie de vanilie și lemn dulce.
1.125,64 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Hakushu
Hakushu - Japanese Single Malt Whisky 12 yo GB - 0.7L, Alc: 43%
Whisky-ul japonez Hakushu este produs în distileria cu același nume, parte din grupul Suntory, fondat de Shinjiro Torii în anii 1920.
În misiunea de a produse un whisky complet diferit de cel deja faimos produs în distileria Yamakazi, noua echipă (Hakushu), a cautat cele mai bune surse de apă pentru amestecul de fermentare: cereale, apă și drojdie. După ce au căutat în toate regiunile au ajuns în Hakushu, o zonă cunoscută pentru sursele bogate de apă.
În 1973, la 50 de ani de la construcția primei distilerii Suntory, a fost stabilită și distileria Hakushu. Apa rămâne unul dintre cele trei ingrediente importante ale whisky-ului single malt Suntory Hakushu. Din Alpii de Sud, apa urmează un curs natural pe o distanță lungă, este extrasă din subteran, rece, pură, bogată în minerale ce ajută la dezvoltarea unor arome interesante pentru un single malt.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii aurii de șampanie.
MIROS: Whisky-urile japoneze sunt adesea bogate în alăturări surprinzătoare de arome naturale. Pentru Hakushu de 12 ani busuiocul, acele verzi de pin și mărul verde aduc un parfum pentru gusturi rare, specifice culturii japoneze.
GUST: Aromele de pere dulci, mentă și kiwi înfățișează o grădină japoneză. Malțul de orz dublu distilat reamintește papilelor de tăria unui alcool rafinat cu tradiție și maturat cu disciplină în acele butoaie speciale care se găsesc în distileria de la poalele Alpilor Japonezi.
FINISH: Ceai verde și note de fum.
1.236,15 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Chateau d'Esclans
Chateau d'Esclans - Limited Estate Collection (2 buc - Garrus, d'Esclans, Les Clans) 2022 - 6 buc x 0.75L
Pe domeniul din Provence, viile Chateau d’Esclans se întind pe un total de 267 de hectare ți sunt cultivate în majoritate cu soiurile Grenache (unul dintre cele mai vechi, de aproape 90 de ani) şi Vermentino. Alte soiuri cultivate sunt: Cinsault, Merlot, Mourvedre, Syrah şi Tibouren.
Limited Estate Collection aduce împreună trei dintre cele mai selecte vinuri rose produse de Sacha Lichine pe domeniul Chateau d'Esclans. Soiurile din care sunt obținute cele trei cupaje sunt, în majoritate, Grenache și Vermentino (Rolle), iar diferențe delicate sunt oferite prin cupajarea cu alte soiuri, adăugate în cantități mici, cât și metodele de vinificare din care rezultă trei profiluri diferite.
Dintre cele trei etichete de vinuri rose Chateau d'Esclans, se poate alege ușor cupajul proaspăt și energic, cel echilibrat și potrivit tuturor gusturilor sau cel clasic, cu arome complexe și potențial de maturare.
1.300,36 RON+ 3,00 RON garanție SGR
-
Patron
Patron - Tequila Reposado El Alto - 0.7L, Alc: 40%
Patron este unul din cele mai cunoscute nume dintre cele aflate în prezent în industria producătoare de tequila. Inițial, Patrón Tequila a fost produsă de distileria Casa 7 Leguas, una dintre cele mai vechi distilerii din Mexic. Din 1989 Patron a mutat operațiunile într-o distilerie nouă în statul mexican Jalisco, a dezvoltat gama de produse și a introdus o sticlă cu design aparte.
După schimbările din anii 1990 și 2000, Patrón tequila s-a poziționat ca o băutură premium, diferită de brand-urile populare pe piața nord-americană.
Tequila Patron este produsă 100% din cea mai bună varietate de agavă albastră Weber, recoltată din cel mai înalte părți ale regiunii Atotonilco El Alto, care a inspirat numele acestei ediții. După ce sunt recoltate doar cele mai bune plantele ajunse la maturitate, acestea sunt mărunțite cu piatră vulcanică antică, apoi coapte câteva zile în cuptoare de lut. Din distilarea platelor se obține expresia clasică Extra Añejo, maturată timp de patru ani și amestecată cu loturi de tequila Añejo și Reposado. Blend-ul final este o expresie a perfecțiunii aromatice, o inovație unică, realizată după cele mai înalte standarde de calitate.
ASPECT: Auriu, strălucitor.
MIROS: Savuros, cu arome de agave dulci, fructe uscate și lemn rumenit.
GUST: Textura aduce pe papile aromele minunate de caise, vanilie, migdale și agave rumenite. Un gust excepțional și incomparabil la fiecare degustare.
FINISH: Rafinat, ușor dulce și perfect până la ultima picătură.
1.936,00 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Moet & Chandon
Moet & Chandon - Sampanie brut rose Imperial Magnum - 1.5L, Alc: 12%
REGIUNE / ȚARĂ: CHAMPAGNE / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: PINOT NOIR, PINOT MEUNIER, CHARDONNAY
VOL. ALC.: 12%
ȘAMPANIE ROSE BRUT. Moët & Chandon este una dintre șampaniile care ies în evidență indiscutabil, prin tradiția, istoria și eleganța oferită în fiecare cupaj, în orice colț al lumii. Moët & Chandon este un brand francez creat de Claude Moët în 1743. La scurt timp, șampania sa a fost apreciată în cele mai selecte cercuri ale societății europene.
Marchiza de Pompadour și Împăratul Napoleon Bonaparte sunt doar câteva din primele personalități care au influențat istoria numelui Moët (& Chandon). Șampania la care se taie dopul cu spada este o legendă atribuită lui Bonaparte, care obișnuia să celebreze cu șampanie Moët numeroasele sale victorii militare.
Jean-Rémy Moët, a adus șampania bunicului său la standardele unui vin faimos în întreaga Europă, prin extinderea operațiunilor și transporturi internaționale. Moët & Chandon deține în prezent una dintre cele mai mari părți din regiunea viticolă Champagne.
Pe cei 1150 de hectare de pământ bogat în straturi de calcar, cu apă din belșug, soare și temperaturi potrivite, echipele Moët & Chandon cultivă struguri de calitate superioară din soiurile clasice cupajul de șampanie: Pinot Noir, Pinot Meunier și Chardonnay.
ASPECT: Roz cu reflexii de ambră, cu perlaj elegant, ce ridică natural la suprafața paharului.
MIROS: Un buchet fermecător și plin de viață, câștigat din fructe roșii (căpșuni sălbatice, zmeură și cireșe), nuanțe din petale de trandafir și note de condimente (piper negru).
GUST: Parfumul fructat și elegant este vestitorul unui cupaj clasic, realizat din trei mari soiuri proaspete, și alte vinuri, în proporție de 20 - 30%. Vinurile proaspete și cele de rezervă aduc arome bogate, delicate și consistente cupajului final.
Pinot Noir este un soi intens, Pinot Meunier este echilibrat, iar Chardonnay este elegant și exclusivist. Acest trio versat aduce un mix suculent din fructe de pădure (căpșuni, zmeură și coacăze), pulpă dulce de piersică și prospețime din petale de izmă, revigorată de o ploaie călduță de toamnă.
ASOCIERE CULINARĂ: Un rose de vază pe care îl vedem la o masă cu preparate din rață, gâscă, brânză proaspătă de capră, mozzarella, mascarpone, salate și tarte irezistibile cu fructe roșii, proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 9 - 10°C.
555,43 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Volcan
Volcan - Tequila X.A Luminous - 0.7L, Alc: 40%
Volcan tequila este produsă din cele mai bune exemplare de agave albastre weber din Mexic. Agavele sunt cultivate și recoltate în văile și dealurile regiunii Jalisco, din apropierea vulcanului Tequila, care a erupt în urmă cu 200.000 de ani. Erupția vulcanului a lăsat în sol cenușa și a contribuit la fertilizarea solului pentru toată flora din zonă. Timp de generații, localnicii se ocupă de recoltarea plantelor de agave, asemenea celor folosite pentru această expresie premium.
Expresiile Volcano sunt produse din agave rumenite în cuptoare vechi, apoi stoarse într-o moară Tahoma, construită din piatră vulcanică, ce separă sucul de fibrele plantei. Sucul din agave este fermentat lent după care este distilat în instalații moderne.
Volcan X.A este o tequila de calitate super-premium, un blend inovativ compus din expresii añejo și extra-añejo, obținute doar din distilarea agavei albastre. Blend-ul X.A este creat fără aditivi, prin arta deosebită a artizanilor mexicani. Maturarea distilatului din agave se face în butoaie din stejar plasate într-o pivniță de 8 metri adâncime cu pereți groși de 1,5 metri. Aceste dimensiuni au fost alese pentru a proteja butoaiele cu tequila de temperaturile ridicate din Jalisco și pentru a permite dezvoltarea liniștită a băuturii în contact cu diferite tipuri de stejar.
ASPECT: Gălbui.
MIROS: Volcan X.A are o structură aromatică cu 3 straturi. Baza reposado aduce un nivel echilibrat de dulceață și finețe în timp ce expresiile anejo si extra-anejo contribuie prin eleganța aromatică și corpolență.
GUST: Balansul aromelor este reinventat de aroma perfectă a frunzelor de agavă rumenită la cuptor, note de condimente - vanilie, și note dulci din caramel și fructe uscate ce pot fermeca cele mai selecte papile, la o degustare cu gheață, ori sec.
FINISH: Lung, cu note de agave dulci și condimente.
1.316,02 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Veuve Clicquot
Veuve Clicquot - Sampanie La Grande Dame - 0.75L, Alc: 12.5%
REGIUNE / ȚARĂ: CHAMPAGNE / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: PINOT NOIR, CHARDONNAY
VOL. ALC.: 12.5%
ȘAMPANIE CLASSIC BRUT. Veuve Clicquot este unul dintre cele mai respectabile brand-uri de șampanie din lume, creat în urmă cu aproape 250 de ani. În 1772, Philippe Clicquot un afacerist francez care deținea o podgorie în regiunea Champagne fondează Casa Clicquot. Din 1805, tânăra soție a fiului sau, rămasă văduvă, preia afacerea și devine una dintre primele femei antreprenor din lume.
În următorii ani, tânăra Clicquot a condus cu pricepere afacerile, a adus îmbunătățiri metodei de producție odată cu descoperirile și schimbările din viticultura europeană. În prezent, cu tot avansul tehnologic, șampania Veuve Clicquot urmează o parte importantă din metoda de producție tradițională ce își are originile în secolul al XVIII-lea.
Creată în 1962 și lansată în 1972 pentru a celebra 200 de ani de la fondarea Casei, La Grande Dame este un tribut adus inspiratei doamne Clicquot. La Grande Dame este un cupaj de Pinot Noir (92%) și Chardonnay (8%), creat pentru pune în evidență chintesența stilului Veuve Clicquot: arome echilibrate și elegante.
ASPECT: Galben deschis cu reflexii aurii. Perlaj fin, persistent.
MIROS: Parfumul inițial scoate în evidență abordarea consistentă și delicată a șampaniei. Odată ajuns în pahar, șampania se deschide cu note de fructe uscate (migdale, smochine, caise), fructe albe, coapte (pere) și note fine de alune de pădure prăjite și pralină.
GUST: Papilele sunt delectate de un cupaj puternic și curat. Textura este mătăsoasă, cu arome de fructe necoapte, citrice și note de fructe roșii (cireșe). Prospețimea și mineralitatea sunt alte trăsături insconfundabile ce îi aduc distincție și rafinament.
ASOCIERE CULINARĂ: O șampanie potrivită pentru o serie întreagă de preparate: aperitiv, tartar de pește, fructe de mare, paste, parmezan și biscuiți.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
1.003,03 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Balvenie
Balvenie - Portwood Scotch Single Malt Whisky 21 yo GB - 0.7L, Alc: 40%
În 1893 William Grant a achiziționat un vechi conac în regiunea scoțiană Speyside și l-a modificat pentru a face loc unor instalații de distilare. Noua distilerie din limitele orașului Dufftown a fost numită The Balvenie, iar în același an William a început producția de whisky.
În următorii ani, fondatorul și-a folosit experiența deja acumulată în lumea băuturilor distilate pentru a produce whisky-uri single malt cu respectarea tradiției de secole a regiunii Speyside. Generații de-a rândul au folosit și folosesc în continuare rețetele și metodele vechi, ajutate în mică măsură de tehnologia modernă. Dintre producătorii de whisky single malt, The Balvenie, se remarcă prin producția continuă a cinci whisky-uri rare, cu ingrediente naturale și consumabile proprii folosite la distilare, inclusiv turba, care este exploatată local.
The Balvenie PortWood de 21 de ani este obținut dintr-un lot rar de whisky, tras în butoaie folosite anterior la maturarea vinului fortifiat de tip port. Din butoiul de port, whisky-ul este degustat cu regularitate de Maestrul David C. Stewart pentru a-i asigura un nivel optim de maturare, dezvoltare și conservare a caracteristicilor originale obținute în urma distilării.
ASPECT: Chihlimbar.
MIROS: Parfum de fructe și note de stafide, urmate de o notă de alune prăjite.
GUST: Rafinat și remarcabil, acest whisky se așază pe papile cu textura sa cremoasă, bogată în note de fructe, miere și mirodenii.
FINISH: Lung, delicat, cu aromă de alune.
1.887,60 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Glenfiddich
Glenfiddich - Scotch Single Malt Whisky 40 yo GB - 0.7L, Alc: 45.7%
Glenfiddich este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați producători din lumea whisky-ului autentic, cu rădăcini în Scoția, țara care a devenit sinonim pentru această băutură. Pentru Glenfiddich povestea începe în 1886, cu William Grant, care timp de 1 an și-a construit propria distilerie împreună cu familia sa, apoi a denumit-o Glenfiddich (din galeză "Valea Cerbului").
De la fondarea distileriei au trecut peste 130 de ani, iar familia Grant a produs whisky pe timp de război, prohibiție și criză. Cu toate schimbările parcurse într-un secol, whisky-ul Glenfiddich, din regiunea Speyside, păstrează neatinsă tradiția, autenticitatea și respectul pentru whisky-ul scoțian, precum și respectul pentru moștenirea lui William Grant.
Pe de o parte netezit de vânt și de ploaie, cu straturi complexe și ecouri infinite, pe de alta energic și impetuos, whisky-ul cu eticheta cerbului sub care stă ștanța celor 40 de ani de maturare, este ceva cu totul excepțional. Glenfiddich 40 este mai mult decât un single malt exemplar, este rezultatul unei metode ce implică răbdare peste decenii. Maeștrii pionieri din distileria Glenfiddich folosesc o metodă numită ”remnant vatting”: din fiecare lot de whisky care ajunge la maturarea de 40 de ani, se ia o parte care este adăugată într-un amestec special în care cel mai vechi whisky poate avea chiar și 80 de ani vechime.
ASPECT: Mahon închis în decantor elegant din cristal, protejat de un suport de jesmonită, sculptat elegant.
MIROS: Straturi consistente și expresive de fructe uscate, ciocolată neagră, cafea prăjită și vișine coapte. Alături de acestea, finalul olfactiv este desăvârșit cu note fine de lemn ars, piele lustruită și cuișoare.
GUST: Luxuriant, mătăsos și extraordinar de neted, cu ecouri aromatice din whisky-uri cu nuanțe știute și neștiute, apărute și dispărute peste ani. Evoluția organoleptică pleacă de aromele clasice de fructe uscate, ajunge la tarte cu fructe de pădure, curmale, stafide și mere aburite, înainte de a revela nota de stejar uscat, cu tușe de ciocolată amară și turbă pământie.
FINISH: Complex, memorabil și deosebit de lung.
43.814,10 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Tenuta San Guido
Tenuta San Guido - Bolgheri Sassicaia DOC 2021 - 0.75L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: BOLGHERI DOC - TOSCANA / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, CABERNET FRANC
VOL. ALC.: 14%
VIN ROȘU SEC. Tenuta San Guido este o casa italiană fondată de Mario Incisa della Rocheta, descendent al nobililor care au scris istoria regiunilor italiene. La începutul anilor ‘40 Mario a fost interesat de viticultură și soiurile Lumii Vechi, așa că a început să planteze primele soiuri pe câmpiile din apropierea cetății Castiglioncello, în regiunea viticolă Toscana. Mario a observat asemănările între solul italian din Bolgheri și cel din zona Graves în regiunea viticolă Bordeaux din Franța, și s-a concentrat pe producția de vinuri roșii de calitate superioară.
Descendeții lui Mario continuă tradiția monosoiuriulor și cupajelor din Toscana (Super Tuscan). Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Sangiovese și Merlot sunt soiurile cultivate în Bolgheri la altitudini ce variază între 60 și 400 de metri deasupra mării, iar vița de vie are expunere vest - sud vest, și este hrănită de sol compozit ce variază între straturi de calcar, alberese și gabbro.
Pentru acest vin strugurii sunt recoltați până la începutul lui octombrie, presați ușor și desciorchinați, apoi lăsați la fermentat în cisterne din oțel inoxidabil, la temperatura de 28-30°C. fără adăugarea drojdiei. Macerarea durează 11-12 zile pentru Cabernet Franc și 13-14 zile pentru Cabernet Sauvignon. Pomparea la suprafață a vinului și alte operațiuni specifice din timpul fermentării alcoolice dezvoltă structura și aromele vinului proaspăt. După fermentarea malolactică cea mai mare parte din vin este maturată în baricuri din stejar franțuzesc, iar restul în butoaie din stejar american pentru o perioadă de 20 - 25 de luni.
ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.
MIROS: Sassicaia este un vin cupaj clasic italian ce dăruiește simțurilor arome de coacăze, vișine, ierburi de câmp, vanilie și alte condimente uscate.
GUST: Rotund, cu o structură generoasă, tipică stilului toscan, unde se pun în evidență aromele de prune uscate, lemn, fum și rozmarin uscat. Taninii aduc și note de vegetale uscate-pământii de toamnă, ce se păstrează mult pe papile.
ASOCIERE CULINARĂ: O alegere inspirată pentru o seară în stil italian, cu preparate din carne de vită / vițel, miel sau vânat la cuptor, ori la grătar, dar și tradiționalele paste și brânzeturi maturate din regiunile Italiei.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Este recomandată decantarea timp de 60 de minute. Potențial de învechire la sticlă de 15 până la 20 ani în condiții de pivniță).
1.281,17 RON+ 0,50 RON garanție SGR