Vin alb
Vinul alb este o bautura eleganta, aromata si racoritoare pe care toti o cumparam la un moment dat, fie pentru a o oferi cadou, fie pentru a o savura dupa o zi stresanta la munca. Daca si tie iti place sa te rasfeti cu un pahar de vin alb, atunci ai ajuns pe site-ul potrivit! Beicevrei.ro iti pune la dispozitie o gama extrem de variata de vinuri, asa ca vei gasi cu siguranta si sortimentul tau preferat! In plus, noi iti oferim garantia calitatii si a preturilor avantajoase!
Ce trebuie sa stii despre vinul alb? Multe lucruri! Aceasta “licoare” delicioasa poate fi clasificata in 4 tipuri in functie de continutul de zaharuri: sec, demisec, dulce si demidulce. In functie de soiul strugurilor folositi la producerea lui, vei intalni vin alb:
1. Chardonnay. Strugurii din care este obtinut acest tip de vin alb sunt cultivati in regiunea Burgundia din Franta, insa pot fi regasiti si in alte parti ale lumii, inclusiv tara noastra. Aroma vinului alb Chardonnay este fina, cu nuante florale si poate fi asociat excelent cu preparatele culinare din fructe de mare sau peste.
2. Sauvignon Blanc. Acest sortiment de vin alb este produs din struguri cultivati in Franta si are o aroma puternica. In plus, trebuie sa stii ca vinul alb Sauvignon blanc are un miros placut de flori de vita de vie si este usor acidulat. Cu cat va petrece mai mult timp intr-un butoi de stejar, cu atat acest tip de vin alb va fi mai delicios!
3. Pinot Gris. Tipul acesta de struguri se dezvolta in Burgundia, Franta. Vinul alb Pinot Gris se diferentiaza de celelalte sortimente prin faptul ca are un continut redus de alcool si este bogat in arome, cele mai puternice fiind de mere verzi, pere si pepene galben. In ceea ce priveste asocierea culinara, acest tip de vin alb poate fi asociat foarte bine cu branzeturi proaspete, salate si diferite deserturi.
4. Gewürztraminer. Numele acestui vin alb provine de la cuvantul german tradus prin “condimentat”. Aromele lui sunt exotice si are note de ghimbir si scortisoara. Acest vin alb poate fi servit impreuna cu preparate din carne de vanat salbatic sau branzeturi.
5. Riesling. Chiar daca a aparut de mult timp in Germania, acest sortiment de vin alb a fost apreciat abia in ultimul deceniu. Este foarte aromat si are nuante de ananas, nectarine si piersici. Vinul alb Riesling este o adevarata delicatesa si poate fi asociat cu preparate cu specific asiatic.
Un vin alb se serveste in pahare tip “lalea” cu picior la o temperatura cuprinsa intre 10 si 12 grade Celsius, iar ceea ce stiu putine persoane este faptul ca asigura nenumarate beneficii pentru sanatate. Un vin alb de calitate contine magneziu, potasiu si multe vitamine. Vinul alb contribuie la intarirea sistemului imunitar, ajuta persoanele care sufera de insomnii si este un digestiv excelent. In plus, subtiaza sangele si previne formarea cheagurilor de sange.
Prin urmare, daca iti place vinul alb, bucura-te de el cu moderatie, bineinteles! Pe Beicevrei.ro, vei gasi intotdeauna multe sortimente de vin alb, la super preturi! Specialistii nostri au selectat pentru tine cele mai apreciate branduri pentru ca tu sa investesti doar in vinuri albe de calitate! Acceseaza site-ul Beicevrei.ro si descopera gama noastra impresionanta de vinuri!
Citește Mai Mult Afiseaza mai putine-
Domeniile Prince Matei
Domeniile Prince Matei - Bistrot Cuvee Alb, DOC 2021 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ REGALĂ, FETEASCĂ NEAGRĂ
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB SEC. Domeniile Prince Matei se află în Dealu Mare, în jurul dealurilor Tegăneanu și Zorilor, pe o suprafață de 70 de hectare, plantată cu viță de vie bătrână de peste 40 de ani. Producția vinurilor Prince Matei a început în 1998, după aproape 25 de ani de activitate vinificatorul a înțeles că cele mai bune vinuri sunt obținute prin îngrijirea viței de vie și utilizarea tehnologiei moderne.
Portofoliul Prince Matei este alcătuit din două game excepționale (Domeniile Prince Matei și Bistrot), completate de vinuri semnătură. Fiecare dintre cupajele și monosoiurile Prince Matei reprezintă acel mult dorit echilibrul între natură, om și tehnologie.
Pentru acest cupaj rose strugurii sunt culeși manual, apoi sortați cu echipament optic. Pentru cupajul cu soiul alb Fetească Regală este ales soiul Fetească Neagră, care este vinificat în alb. Aromele persistente și corpolența vinului este dezvoltată prin după ce vinul este ținut 25 de zile în budană din lemn de stejar italian cu capacitatea de 5000 L.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.
MIROS: Un cupaj alb deosebit, ce aduce împreună note de fructe albe, citrice și flori de salcâm ce se apropie de mirosul lemnului tare în atmosfera rece a pivniței.
GUST: Energic, cu note de minerale, citrice și agrișe. Post gust mediu, cu o tușă de ierburi amare.
ASOCIERE CULINARĂ: O alegere bună pentru aperitiv sau vin de masă la preparatele din carne de pasăre (pui, curcan), miel la grătar, pește gras și crustacee.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
37,51 RON Începând cu: 33,76 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Sarica Niculitel
Sarica Niculitel - Caii de la Letea Princeps Riesling de Rin DOC 2019 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2019
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD SARICA NICULIȚEL - COLINELE DOBROGEI / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: RIESLING DE RIN
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Viticultura practicată de localnicii nord-dobrogeni este documentată cel mai devreme în anul 1412. Podgoria Sarica Niculițel o găsim în nordul Dobrogei, aproape de Tulcea, în partea deluroasă, numită Sarica, din localitatea Niculițel, locul de unde a pornit renumele acestor vinuri.
Dezvoltarea viticulturii în Niculițel a fost favorizată de condițiile climatice unice, mai exact: expunerea nordică, lacurile din apropiere și întinsele zone împădurite din sud, care au permis apariția unor culturi sănătoase de viță și producția unor vinuri apreciate în toată țara. Viticola Sarica Niculițel este o afacere de familie începută în 2003. După 17 ani de activitate, culturile de viță de vie se întind pe 400 de hectare, cultivate cu soiuri românești și soiuri cunoscute în marile regiuni viticole ale lumii.
Princeps este o colecție de vinuri produse din cele mai bune plantații aflate în podgoria Sarica Niculițel. Vinificarea clasică este urmată de maturarea vinurilor în butoaie de stejar pentru a oferi cele mai bune varietăți ale etichetei Caii de la Letea.
ASPECT: Galben-pai.
MIROS: Buchet cu arome de caise, pere, ierburi, flori, fân și alte vegetale uscate.
GUST: Onctuos, răcoritor și mineral, note de citrice moi, tușe de migdale și pere, cu un post gust scurt, acidulat.
ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la preparate condimentate din bucătăria asiatică, pește la grătar, pește afumat sau sărat, icre, ori paste cu fructe de mare.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
58,08 RON Începând cu: 52,27 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Crama Mennini
Crama Mennini - Le Reve Sauvignon Blanc DOC 2021 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DRĂGĂȘANI - OLTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. Crama Mennini a fost înființată în 2012 de Paolo Mennini din Toscana, un profesionist al industriei ce a colaborat în creația vinurilor Valahorum de la crama Tohani. Crama Mennini se află în localitatea Strejesti, parte din zona podgoriei Drăgășani, un loc plin de viață, cu livezi și 300 de hectare de pământ din care peste 70 ocupate cu viță de vie de calitate superioară.
Viticultura modernă practicată de oamenii locului și proprietarii cramei este concentrată pe soiurile autohtone: Burgund Mare, Negru de Drăgășani, Tămâioasă Românească și Muscat Ottonel, urmate de soiuri cu renume internațional: Chardonay, Sauvignon Blanc, Pinot Noir, Merlot și Cabernet Sauvignon. Vița de vie replantată, aflată în producție pentru Mennini oferă peste 1 milion de litri de vin
LE RÊVE Sauvignon Blanc este obținut din strugurii soiului alb, desciorchinați și macerați pentru scurt timp. După presarea ușoară a boabelor mustul rezultat este clarificat prin decantare. După fermentarea alcoolică în cisterne din oțel la temperatură controlată vinul rezultat este lăsat la maturare pe drojdie cu batonaj regulat timp de 6 luni. În final vinul este învechit la sticlă timp de 2 luni înainte de comercializare.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.
MIROS: Un parfum cuceritor ce împletește arome de fructul pasiunii, pepene alb, floare de soc, floare de portocal și mirodenii, anunțate prin notele de ardei iute și ghimbir. Spectrul floral este prezent prin note de lămâiță, măghiran și mentă proaspătă.
GUST: Onctuos și echilibrat, cu note de salvie, fructe tropicale și fructe de livadă coapte. Notele minerale contribuie la un gust final lung, savuros, potrivit pentru cele mai alese gusturi.
ASOCIERE CULINARĂ: Un Sauvignon Blanc jovial și foarte ușor de savurat la mesele cu preparate din carne albă, pește și homar.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
47,19 RON Începând cu: 42,47 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Cotnari
Cotnari - Euforia Tamaioasa Romaneasca Alb DOC, demisec 2023 - 1.5L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD COTNARI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB DEMISEC. Cramele Cotnari își au originile într-o istorie de peste 2000 de ani a unui loc plin de legende și tradiții, neatinse de trecerea timpului, și datorită oamenilor care produc vinuri de generații. Prima distincție pentru vinurile din Cotnari a venit încă din vremurile Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci podgoria s-a extins și a devenit cunoscută pentru soiurile tradiționale albe: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească și Fetească Albă, cărora li s-au alăturat Busuioaca (vinificată rosé) și Fetească Neagră, pentru vinuri roșii.
Istoria podgoriei Cotnari a fost continuată și de fostul Guvernator BNR, boierul Vlădoianu, care a construit în 1901 conacul ce-i poartă numele, în prezent sediul Casei de Vinuri Cotnari. De la plantații, recoltă și vinificare, Cramele Cotnari folosește tehnologii moderne pentru a oferi cele mai bune vinuri, desăvârșite prin maturarea de până la 24 de luni în butoaie din stejar.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii aurii.
MIROS: Buchet cu arome de fructe exotice, cum ar fi ananas proaspăt și ierburi aromatice, cu o notă mediteraneană.
GUST: Aroma de ananas persistă pe papile, este ușor onctuos, completat de citrice coapte. Gustul final este lung, cu o notă vegetală dulce.
ASOCIERE CULINARĂ: Răcoritor, fie savurat simplu, fie alături de preparate din carne de pește, fructe de mare, paste și gustări cu brânzeturi.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
117,66 RON Începând cu: 105,89 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
1000 de Chipuri
1000 de Chipuri - Tamaioasa Romaneasca DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC - CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. Povestea vinurilor 1000 de Chipuri a început în 2007, odată cu plantarea primilor butași de viță de vie în podgoria din județul Buzău, în arealul Dealu Mare, ce cuprinde și comunele Fințești-Năeni. În 2011 au fost recoltați primii struguri, iar în 2012 au fost lansate primele vinuri cu eticheta 1000 de Chipuri.
Pe cele 63 de hectare deținute în prezent, sunt lucrate anual soiuri de viță de vie românească (Fetească Neagră, Fetească Albă, Tămâioasă Românească) și soiuri populare în majoritatea regiunilor viticole cu tradiție din Franța și Italia (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz, Cabernet Franc, Riesling Italian).
Vinurile albe din crama 1000 de Chipuri sunt produse prin fermentarea mustului la temperaturi scăzute și limpezire prin decantare gravitațională. Pentru vinul de Tămâioasă Românească vinificarea are loc timp de 24 de zile în cisterne din oțel inoxidabil, la temperaturi controlate (24 - 26°C). Pentru maturare, vinul este ținut în butoaie din stejar aflate la a treia umplere, apoi este îmbuteliat și învechit 6 luni.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.
MIROS: Tămâioasa Românească reprezintă foarte bine aromele verzi și tonice ale soiurilor albe românești. De la aromele delicate de flori de tei și salcâm, la note de pere galbene și vanilie verde.
GUST: Textura dulce persistentă inspiră fructe de livadă, precum caise și piersici, coapte perfect și delicioase. Postgust mediu spre lung, acidulat și ușor dulce.
ASOCIERE CULINARĂ: Savuros la mesele cu preparate din pește, fructe de mare, paste și brânzeturi.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
60,50 RON Începând cu: 54,45 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
1000 de Chipuri
1000 de Chipuri - Cupaj alb Fințești DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13.2%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC - CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ ALBĂ, RIESLING ITALIAN, CHARDONNAY, SAUVIGNON BLANC, MUSCAT OTTONEL
VOL. ALC.: 13.2%
VIN ALB SEC. Povestea vinurilor 1000 de Chipuri a început în 2007, odată cu plantarea primilor butași de viță de vie în podgoria din județul Buzău, în arealul Dealu Mare, ce cuprinde și comunele Fințești-Năeni. În 2011 au fost recoltați primii struguri, iar în 2012 au fost lansate primele vinuri cu eticheta 1000 de Chipuri.
Pe cele 63 de hectare deținute în prezent, sunt lucrate anual soiuri de viță de vie românească (Fetească Neagră, Fetească Albă, Tămâioasă Românească) și soiuri populare în majoritatea regiunilor viticole cu tradiție din Franța și Italia (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz, Cabernet Franc, Riesling Italian).
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii aurii.
MIROS: Buchet delicat, cu note de fructe de livadă coapte și suculente, armonizate cu note de infuzie de soc și mușețel.
GUST: Cele cinci soiuri formează o bază aromatică clasică ce evoluează pe papile în stilul exotic al unui Sauvignon Blanc de Marlborough, cu arome de mere, pere și nectarine.
ASOCIERE CULINARĂ: Răcorește simțurile și aduce un plus de savoare alături de aperitive și gustări cu mezeluri crud-uscate, brânzeturi ușoare și moi, preparate din carne de pasăre, și paste.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
49,61 RON Începând cu: 44,65 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
1000 de Chipuri
1000 de Chipuri - Iordache Feteasca Alba DOC 2024 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ ALBĂ
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB SEC. Povestea vinurilor 1000 de Chipuri a început în 2007, odată cu plantarea primilor butași de viță de vie în podgoria din județul Buzău, în arealul Dealu Mare, ce cuprinde și comunele Fințești-Năeni. În 2011 au fost recoltați primii struguri, iar în 2012 au fost lansate primele vinuri cu eticheta 1000 de Chipuri.
Pe cele 63 de hectare deținute în prezent, sunt lucrate anual soiuri de viță de vie românească (Fetească Neagră, Fetească Albă, Tămâioasă Românească) și soiuri populare în majoritatea regiunilor viticole cu tradiție din Franța și Italia (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz, Cabernet Franc, Riesling Italian).
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.
MIROS: Nasul este delectat de o adiere proaspătă, revigorantă, de fructe coapte și flori sălbatice.
GUST: Ușor acidulat, cu tușe dulci de miere polifloră, note de calcar și fructe coapte cu miez lemnos. Postgust scurt spre mediu, răcoritor.
ASOCIERE CULINARĂ: O alegere foarte bună pentru mesele cu preparate din carne albă, fructe de mare și brânzeturi proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
60,50 RON Începând cu: 54,45 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Averesti
Averesti - Diamond Magnum Zghihara de Averesti DOC 2023 - 1.5L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD HUŞI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: ZGHIHARĂ
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB SEC. În partea de nord-est a României, pe pământul scăldat de soare se află culturile de struguri ale podgoriei Huşi. În acelaşi loc se află Centrul Viticol Avereşti, unde se produc unele dintre cele mai bune vinuri din regiunea Moldova. În această parte a ţării, prin locurile civilizaţiei străvechi Cucuteni, viţa de vie se cultivă de mii de ani.
Vinuri de pe pământul Moldovei sunt apreciate de sute de ani. Însuși Dimitrie Cantemir, a scris în lucrarea sa ''Descriptio Moldaviae'', faptul că vinurile (Moldovei), sunt mai bune decât alte vinuri europene și chiar decât cele din regiunea viticolă Tokaj, din Ungaria.
Zghihara și-a căpătat numele în timpul ocupației otomane, când turcii ar fi spus despre acest soi că este ca o “zghihară”, o formă a cuvântului “ghiară”. Alături de soiul Zghihara, în Huși se cultivă şi Busuioaca de Bohotin, Fetească Regală, Fetească Albă şi soiurile clasice din vestul Europei: Aligote, Sauvignon Blanc, Traminer şi Cabernet Sauvignon.
ASPECT: Galben, cu reflexii verzui.
MIROS: Buchet cu efervescență și arome de flori, cârcei și frunze verzi, caracteristie soiului alb Zghihară.
GUST: Alături de notele florale, se desfac note de citrice, fructe de livadă și o nuanță de condimente. Gustul final este mediu, citric.
ASOCIERE CULINARĂ: Revigorează papilele gustative la mesele cu preparate din carne de vită și porc, vinete cu maioneză, salate cu legume și maioneză (boeuf, orientală).
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
133,10 RON Începând cu: 119,79 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Bauer
Bauer - Cramposie Selectionata 2023 - 0.75L, Alc: 10.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE OLTENIEI - OLTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: CRÂMPOȘIE SELECȚIONATĂ
VOL. ALC.: 10.5%
VIN ALB SEC. Crama Bauer a fost fondată în 2012 de Oliver Bauer și soția. Venit de ”undeva de lângă Stuttgart” pentru a doua oară în Romania, Oliver a fost cucerit de potențialul viticol din Drăgășani, și a hotărât să se stabilească în România pentru a începe activitatea de vinificator.
Primele loturi de vin au fost produse din strugurii aflați pe parcele învecinate. Soiurile rare, autohtone, cu diferite vârste și caracteristici au fost alese de Oliver pentru vinurilor cu eticheta proprie în ediții foarte limitate. Vinificare are loc în beciul case sale, amenajat cu utilaje moderne, butii și budane din stejar pentru maturare.
Din 2018 la Oliver și-a amenajat pământul pentru a începe cultivarea viței de vie ce se întinde pe doar câteva hectare. Crama Bauer oferă vinuri liniștite roșii, albe și rose, maturate până la 3 ani (în cazul celor roșii) și învechite în depozitul propriu înainte de a fi comercializate.
ASPECT: Galben-verzui, limpede și strălucitor.
MIROS: Arome vibrante de fructe verzi (măr, pară), citrice (lămâie, grapefruit) și flori albe.
GUST: Sec, cu o aciditate ridicată și revigorantă. Gustul este dominat de prospețimea citricelor și a merelor verzi mici, ușor acrișoare, cu o notă minerală specifică soiului. Finalul este crocant și răcoritor.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin ușor pentru mesele cu fructe de mare, pește la grătar, salate proaspete de vară, brânzeturi proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
71,54 RON Începând cu: 64,39 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
72,37 RON Începând cu: 65,13 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
35,09 RON Începând cu: 31,58 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metamorfosis
Metamorfosis - Viile Metamorfosis Alb (FA + SB) DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ ALBĂ, SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB SEC. Crama Vitis Metamorfosis este parte din antreprizele Marchizului Piero Antinori, care a dezvoltat anterior proiecte similare în alte regiuni viticole din Italia, SUA, Chile și Ungaria.
În România, Marchizul a ales Dealu Mare, pentru condițiile asemănătoare cu regiunea viticolă Toscana. Potențialul și calitatea vinurilor produse pe alte podgorii din Dealu Mare au fost de ajuns pentru a demara proiectul Metamorfosis. În prezent, domeniul se întinde pe trei plaiuri viticole (Valea Urloi, Fintești și Năeni), cu o suprafață totală de 100 de hectare.
Soiurile de struguri au fost vinificate în mod separat, iar proporțiile egale au fost asamblate ulterior. Metamorfosis a folosit tehnologia modernă a cramei pentru a macera strugurii timp de 5 ore la temperaturi foarte scăzute în interiorul unei prese pneumatice. Astfel au fost extrase cu atenție aromele, iar fermentația a avut loc în vase de inox la temperaturi de 17°C. Proporțiile egale ale acestui blend sunt decise de vinificator după ce sunt testate cu grijă mai multe clone de Sauvignon Blanc, amestecat cu soiul local Fetească Albă.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.
MIROS: Un cupaj alb produs dintr-un soi românesc și unul cu origini în Franța, ce oferă aromele proaspete de citrice, iarbă proaspăt cosită, flori de salcâm și nectarine coapte.
GUST: Vinul păstrează echilibrul între prospețime, tușe de fructe și ierburi, ce dau un post gust scurt și acidulat.
ASOCIERE CULINARĂ: Cupajul alb este recomandat la mesele cu preparatele din carne albă, pește de baltă, fructe de mare și salate.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
30,50 RON Începând cu: 27,45 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Baron Philippe de Rothschild
Mouton Cadet - Bordeaux AOC, blanc 2020 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2020
REGIUNE / ȚARĂ: BORDEAUX AOC / FRANŢA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC, SEMILLON, MUSCADELLE
VOL. ALC.: 12.5%
În 2021, Decanter World Wine Awards, cel mai mare concurs de vinuri din lume, a oferit vinului Mouton Cadet Blanc 2020, medalia de aur, cu 95 de puncte. Tot anul acesta, Concours Mondial de Bruxelles, a oferit cupajului alb de Bordeaux, o medalie de argint.
VIN ALB SEC. Descendent al unei familii bogate din Frankfurt, Nathaniel de Rothschild, se stabilește la Paris în 1853, apoi în regiunea viticolă Medoc, în orașul Pauillac, unde cumpără un palat pe care îl redenumește Chateau Mouton Rothschild. În 1922, baronul Philippe de Rothschild, fiul cel mic al baronului Henri și strănepot al lui Nathaniel, începe schimbările majore asupra proprietății.
Vinul comercializat anterior în butoaie și trimis în Bordeaux este îmbuteliat în vinăria palatului și este creată faimoasa etichetă de artistul Jean Carlu.
Pentru a păstra standardul de excelență al vinurilor consacrate cu eticheta Chateau Mouton-Rothschild, produse pe proprietatea sa, baronul Philippe de Rothschild a decis ca vinul din culturile anului 1930 să fie îmbuteliat cu eticheta Mouton Cadet. Noua eticheta oferea un vin tânăr, cu arome mai proaspete și mai ușor de savurat. Încă din primele decenii Mouton Cadet a avut succes și a devenit unul dintre sortimentele de bază ale casei franceze.
ASPECT: Galben-pal, strălucitor.
MIROS: Parfum delicat de citrice, o notă clară de lime, ierburi și caise coapte, proaspete.
GUST: Acidulat si onctuos, aduce pe papile alte note de citrice, cum ar fi cea de lămâie, coajă de lămâie și pepene galben, copt. Mai corpolent spre sfârșit, acest Bordeux alb aduce un post gust scurt spre mediu, fructat și sec.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin frațuzesc potrivit pentru o fasă franțuzească cu scoici de apă sărată scăldate în unt, sos de portocale, stridii și multe alte preparate cu fructe de mare.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 11°C.
31,28 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Regnard
Regnard - Chablis AOC, Grand Regnard blanc 2021 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: CHABLIS AOC - BURGUNDIA / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Regnard este unul dintre cei mai vechi și prestigioși producători de vin din Franța. Afacerea a luat naștere în 1860 la inițiativa lui Zéphir Régnard, în zona Pouilly Fuissé, unde se află și domeniul cu pivnițe folosite încă din anul 1755.
Din anii ‘80, când proprietatea fost preluată de baronul Patrick De Ladoucette, palatul a fost renovat, iar podgoria cultivată cu soiuri pure pentru a oferi unele dintre cele mai bune vinuri ale regiunii Burgundia.
Strugurii din care sunt obţinute vinurile Regnard sunt ierarhizați în funcţie de straturile de sol Kimmeridgian şi Portlandian. Solul Kimmeridgian oferă vinului mineralele extrase din carbonat din calciu, format din perioada Jurassicului, iar solul Portlandian oferă un strugure fără minerale, dar bogat în arome de fructe.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii aurii. Ușor efervescent.
MIROS: Parfumul din fructe de livadă, coajă de lămâie și iarbă verde, trezită cu apă de ploaie rece.
GUST: Măr verde, pară, lămâie și calcar umed. Pe final apar note de unt și lemn verde și drojdie, ce dau nota caracteristică vinului de Chardonnay din regiunea Burgundia.
ASOCIERE CULINARĂ: O alegere excelentă pentru mesele cu preparate din pește crud (sushi, sashimi), sau gătit la grill. Acest vin este o alegere bună și pentru homarul cu risotto de legume sau brânzeturi semitari.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C. (Este recomandată decantarea timp de 30 de minute).
70,03 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Metamorfosis
Metamorfosis - Coltul Pietrei, Sauvignon Blanc DOC 2024 - 0.75L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 14%
VIN ALB SEC. Crama Vitis Metamorfosis este parte din antreprizele Marchizului Piero Antinori, care a dezvoltat anterior proiecte similare în alte regiuni viticole din Italia, SUA, Chile și Ungaria.
În România, Marchizul a ales Dealu Mare, pentru condițiile asemănătoare cu regiunea viticolă Toscana. Potențialul și calitatea vinurilor produse pe alte podgorii din Dealu Mare au fost de ajuns pentru a demara proiectul Metamorfosis. În prezent, domeniul se întinde pe trei plaiuri viticole (Valea Urloi, Fintești și Năeni), cu o suprafață totală de 100 de hectare.
Pe domeniul Vitis Metamorfosis sunt plantate soiuri autohtone, cât și soiuri cu origini franceze, pentru cele patru game de vinuri, în majoritate monosoiuri roșii, urmate de cupaje albe și rose.
ASPECT: Galben-pai, limpede și strălucitor.
MIROS: Buchet complex și expresiv, dominat de citrice vibrante, acompaniate de fructe verzi și accente fine de ierburi aromatice. În fundal se strecoară subtilități minerale și note florale diafane, conferind adâncime și sofisticare întregii structuri olfactive.
GUST: Atacul este proaspăt și echilibrat, cu aciditate fin conturată, care evidențiază aromele clare de fructe verzi și citrice. Textura delicată se combină armonios cu nuanțe subtile de ierburi și mineralitate discretă, rezultând un echilibru elegant între corp și prospețime. Finalul este persistent, limpede și plin de rafinament, lăsând o impresie durabilă și sofisticată pe papile.
ASOCIERE CULINARĂ: Se desăvârșește alături de preparate rafinate din pește alb, fructe de mare, salate cu ierburi aromatice, sau brânzeturi proaspete cu textură fină, oferind o experiență gastronomică armonioasă și elegantă.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
49,83 RON Începând cu: 44,85 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Metamorfosis
Metamorfosis - Viile Metamorfosis Feteasca Regala DOC 2023 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ REGALĂ
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. Crama Vitis Metamorfosis este parte din antreprizele Marchizului Piero Antinori, care a dezvoltat anterior proiecte similare în alte regiuni viticole din Italia, SUA, Chile și Ungaria.
În România, Marchizul a ales Dealu Mare, pentru condițiile asemănătoare cu regiunea viticolă Toscana. Potențialul și calitatea vinurilor produse pe alte podgorii din Dealu Mare au fost de ajuns pentru a demara proiectul Metamorfosis. În prezent, domeniul se întinde pe trei plaiuri viticole (Valea Urloi, Fințești și Năeni), cu o suprafață totală de 100 de hectare.
Pentru această Fetească Regală strugurii sunt zdrobiți, desciorchinați și macerați scurt la temperatură scăzută pentru a extrage aromele naturale. Fermentarea alcoolică a vinului are loc în cisterne din oțel inoxidabil la temperatura de 16°C.
ASPECT: Galben, strălucitor, cu reflexii verzui.
MIROS: O Fetească Regală cultivată și vinificată cu atenție deosebită, ce oferă aromele pure și delicate de citrice, caise și alte drupe, completate de florile de salcâm ce inspiră o adiere de primăvară.
GUST: Mineralitate naturală, note florale și fructate, ușor dulci, cu o remanență scurtă și răcoritoare.
ASOCIERE CULINARĂ: Unul dintre cele mai bune vinuri din soi românesc, recomandat la mesele cu salate, preparate din carne albă, pește de apă dulce și fructe de mare.
TEMP. DE SERVIRE: 8°C.
32,54 RON Începând cu: 29,29 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Domeniul Bogdan
Domeniul Bogdan - Clasic Sauvignon Blanc DOC, BIO 2024 demisec - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB DEMISEC. În Murfatlar, satul Peștera, este un loc cu tradiție în cultivarea viței de vie încă din vremurile dacilor și Imperiului Roman. Acolo, unde pământul dă multe roade, Domeniul Pogdan a mărit podgoria cu soiuri noi ce se întind pe 154 de hectare.
Domeniul Bogdan s-a născut în 2011 din dorința de a produce un vin de excepție, total natural, asemenea celui produs de strămoșii noștri în urmă cu sute și mii de ani.
Sauvignon Blanc demisec 2024 este obținut din struguri cultivați organic, culeși la maturitate deplină și selectați manual, vinificați la temperaturi controlate pentru a păstra prospețimea și aromele fructate. Fermentarea parțială în inox oferă claritate și o ușoară dulceață naturală, fără adaos de conservanți chimici.
ASPECT: Galben-pai intens, cu nuanțe verzui discrete.
MIROS: Aroma se deschide cu note expresive de flori albe, soc și citrice, urmate de accente fine de măr verde, coajă de lime și frunze de coacăz. Se remarcă o notă vegetală elegantă, perfect integrată într-un buchet curat și vibrant, tipic soiului.
GUST: Pe papile, vinul se arată echilibrat și proaspăt, cu o aciditate bine conturată și o textură suplă. Gustul aduce în prim-plan tonuri de grepfrut, piersică albă și ierburi aromatice, care se împletesc într-un final persistent, cu o amprentă minerală rafinată.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește excelent cu preparate ușoare din pește alb, fructe de mare, brânzeturi proaspete sau salate cu ierburi fine și dressinguri citrice. Poate însoți cu grație și paste cu legume sau risotto cu sparanghel.
TEMP. DE SERVIRE: 7 - 9°C.
33,28 RON Începând cu: 29,95 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
La Salina
La Salina - Issa Chardonnay Barrique Editie Limitata 2023 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE TRANSILVANIEI / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Crama La Salina este un proiect realizat de doi iubitori de vinuri nobile care și-au folosit pasiunea și resursele pentru a reface arealul viticol din județul Cluj, dealurile Durgău, începând cu anul 2011. După zeci ani în care pământul a fost neexploatat, în 2012 antreprenorii au plantat viță de vie și au investit în utilaje de ultimă generație.
Pe mai bine de 70 de hectare La Salina cultivă soiuri cu tradiție în Lumea Veche, pentru cele mai prețioase monosoiuri din Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Noir, Rhein Riesling și Muscat Ottonel.
Munca la culturile de viță și la vechea crama (acum renovată), în care se află butoaiele de maturare, a permis dezvoltarea gamei generoase de vinuri albe și roșii, denumite inspirat Issa (de la localitatea Potaissa, cunoscută din timpul Imperiului Roman).
Chardonnay Barique este starul cramei La Salina, iar vinul anului 2022 a remintit acest fapt, de aceea succesul acestui vin este continuat de ediția 2023.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii aurii.
MIROS: Creat cu aceeași măiestrie de vinificatorii din Turda, ediția anului 2023 reiterează aromele savuroase de flori, vanilie, pâine prăjită și caramel, ce aduc mai multă energie după doar un an de la producție.
GUST: Pe papile aduce onctuozitatea nelipsită soiului, apoi arome de fistic și ciocolată cu un ton final lemnos, ce anunță maturarea la stejar și potențialul de învechire la sticlă.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin de excepție, savuros la mesele cu aperitive, rață la cuptor cu portocale și miere, pește la grătar sau la cuptor cu legume, crustacee mari și cocktail de creveți. Potrivit și alături de brânzeturi proaspete sau cremoase.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
60,50 RON Începând cu: 54,45 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Cotnari
Cotnari - Naiv Grasa de Cotnari Alb DOC 2023 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CT COTNARI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: GRASĂ DE COTNARI
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Cramele Cotnari își au originile într-o istorie de peste 2000 de ani a unui loc plin de legende și tradiții, neatinse de trecerea timpului, și datorită oamenilor care produc vinuri de generații. Prima distincție pentru vinurile din Cotnari a venit încă din vremurile Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci podgoria s-a extins și a devenit cunoscută pentru soiurile tradiționale albe: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească și Fetească Albă, cărora li s-au alăturat Busuioaca (vinificată rosé) și Fetească Neagră, pentru vinuri roșii.
Istoria podgoriei Cotnari a fost continuată și de fostul Guvernator BNR, boierul Vlădoianu, care a construit în 1901 conacul ce-i poartă numele, în prezent sediul Casei de Vinuri Cotnari. De la plantații, recoltă și vinificare, Cramele Cotnari folosește tehnologii moderne pentru a oferi cele mai bune vinuri, desăvârșite prin maturarea de până la 24 de luni în butoaie din stejar.
Prin gama NAIV, Casa de Vinuri Cotnari oferă soiului Grasă de Cotnari, pentru prima dată, ocazia de a fi savurat la cea mai înaltă treaptă de calitate: Denumire de Origine Controlată - Cules Târziu și baricat 3 luni. Podgoria de pe care se recoltează acest soi tradițional românesc se află la o altitudine de 200-300 de metri, are expoziție sudică și soluri cernoziomice și cenușii de silvostepă, modificate prin viticultură îndelungată.
ASPECT: Galben pal, cu reflexii aurii.
MIROS: Nasul dezvăluie arome delicate de mere verzi, pere coapte și flori albe, completate de nuanțe subtile de miere și citrice, care oferă un buchet echilibrat și armonios.
GUST: Elegant, cu o aciditate moderată care susține structura și prospețimea. Aromele de fructe albe și citrice se împletesc armonios, iar finalul este persistent și plăcut, cu impresii ușor dulci, tipice soiului Grasă de Cotnari.
ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat alături de aperitive ușoare, pește alb, fructe de mare, salate sau deserturi cu fructe albe.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
56,41 RON Începând cu: 50,77 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Mazzei
Mazzei - Contrada Zisola Catarratto Terre Siciliane IGT 2023 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: SICILIA IGT / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: CATARRATTO
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB SEC. Familia Mazzei este una dintre cele mai vechi dinastii italiene din regiunea viticolă Toscana. Răcăcinile datează din secolul al XI-lea, iar stema inițială cu trei ciocane de lemn, era asociată cu breasla dogarilor. În 1435 (anul înscris pe brand-ul actual), proprietatea Castello di Fonterutoli a devenit parte din moștenirea familiei Mazzei. De peste 600 de ani, familia Mazzei cultivă viță de vie și produce vinuri fine, tradiționale, de calitate premium. Mazzei deține în prezent trei domenii viticole în diferită părți ale Italiei. Castello di Fonterutoli și Belguardo în Toscana, apoi domeniul Zisola, în Noto, regiunea Siciliei.
Zisola este o proprietate a familiei Mazzei, achiziționată în anul 2000. Proprietatea se află în zona rurală a orașului Noto, în sud-estul Siciliei, o regiune cu o puternică tradiție viticolă și o climă ideală. Aici, Mazzei a adus experiența și filozofia sa de a produce vinuri de înaltă calitate, respectând în același timp soiurile de struguri locale și terroir-ul sicilian. Terroirul este caracterizat de soluri calcaroase, bogate în argilă roșie, care sunt perfecte pentru viticultură. Zona beneficiază de o climă mediteraneană, cu veri calde și uscate și ierni blânde. Apropierea de mare contribuie la o ventilație constantă, care previne bolile viței de vie și favorizează coacerea soiurilor locale, cum ar fi Nero d'Avola, considerat "regele" soiurilor de struguri siciliene.
Contrada Zisola Catarratto 2024 este un vin produs din 50% must fermentat și macerat pe pielițe în amfore ”cocciopesto” timp de 3 luni, iar restul de 50% este vinificat tradițional după metoda „sur lies” (pe drojdie). Vinul a fost îmbuteliat în octombrie 2024 și are un potențial de învechire de până la 10 ani.
ASPECT: Galben-pai strălucitor, cu reflexii verzui.
MIROS: Arome delicate de flori albe, piersică și citrice, completate de o mineralitate distinctă, specifică solurilor calcaroase.
GUST: Proaspăt și vibrant, cu o aciditate echilibrată. Se simt note de fructe albe și o textură plăcută, cu un final persistent și curat, ușor sărat.
ASOCIERE CULINARĂ: Pește la grătar sau la cuptor, fructe de mare, aperitive, paste cu sosuri ușoare, brânzeturi proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C. (Potențial de învechire în sticlă de până la 10 ani).
282,66 RON Începând cu: 247,32 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat