- Pagina Principală /
- Fee Brothers - Bitter Celery - 0.15L, Alc: 1.3%
- Pagina Principală /
- Fee Brothers - Bitter Celery - 0.15L, Alc: 1.3%
Fee Brothers - Bitter Celery - 0.15L, Alc: 1.3%
Fee Brothers este afacerea pornită de frații Fee, prima generație a unei familii de imigranți irlandezi, stabilită în Rochester, Statul New York. Ceea ce a pornit în 1863 ca un magazin mixt de cartier este în prezent una dintre cele mai cunoscute companii americane din industria băuturilor alcoolice.
În fabrica din Rochester, Ellen și Joe, a patra generație a familiei Fee, duc mai departe tradiția și moștenirea fondatorilor. Fee Brothers oferă o gamă variată de bittere, siropuri, ape aromate și mixuri folosite în prepararea cocktail-urilor.
Bitterul este o băutură alcoolică aromată cu vegetale (ierburi, rădăcini, coji și diferite părți din fructe), cu gust amar, consumată inițial ca un remediu pentru diferite afecțiuni. Familia Fee a produs primele bittere în perioada Prohibiției. Una dintre primele rețete a fost creată ținând cont de restricțiile vremii: cu glicerină în loc de alcool și extracte de arome pe bază de alcool. În prezent, bitter-ul este produs cu aceleași ingrediente, bineînțeles cu aportul tehnologiei moderne și a echipei care se asigură că fiecare produs respectă standardele de calitate.
AROMĂ: Deși este un bitter produs cu țelină, aromele aduc puțin și din esența arborelui de cinchona sau chinină, ușor îndulcită de caramel. Trezește simțurile cu finețe ca un tonic bine echilibrat.
| Ţara de Origine | SUA |
|---|---|
| Tip ambalaj | Sticla |
| Brand | Fee Brothers |
| Ingrediente | Apa, glicerina, arome (aroma naturala de telina, alte extracte naturale de condimente si arome). |
| Atentionari speciale | Consumati cu moderatie, alcoolul dauneaza grav sanatatii. Nerecomandat femeilor insarcinate. Este interzisa vanzarea catre persoanele cu varsta sub 18 ani. |
| Litraj | 0.15L |
| Alcool | 1.3% |
| Energie | 17 kJ |
| Energie | 4 kcal |
| Proteine | 0 g |
| Carbohidrati/Glucide | 1 g |
| Zahar | 0 g |
| Grasimi | 0 g |
| Grasimi saturate | 0 g |
| Sare | 0.01 g |
*informatii nutritionale la 100 ml
Clienţii au achiziţionat şi
-
Montenegro
Montenegro - Lichior Amaro - 0.7L, Alc: 23%
După ani de călătorii cu vasele italiene, în toate colțurile lumii, de unde a cules 40 de ingrediente (ierburi, mirodenii, rădăcini și fructe exotice), Stanislao Cobianchi s-a întors în Italia, la Bologna și creat un lichior special. În 1885 Stanislao a fondat în Bologna compania Gruppo Montenegro, prezentă astăzi printre cei mai mari producători din Europa.
Pasionat de arta distileriei, a poțiunilor și a alchimiei din acele vremuri, Cobianchi a reușit să obțină un lichior numit inițial Elisir Lungavita. După 11 ani, elixirul vieții lungi a fost redenumit Amaro Montenegro și dedicat Prințesei Elena de Muntenegru, care a devenit Regina Italiei.
În prezent, este urmată aceeași rețetă cu 40 de ingrediente, știută doar de câțiva oameni dedicați, asemenea fondatorului, să păstreze caracterul unic al acestui lichior. Cu toate acestea, sunt cunoscute câteva dintre ingredientele delicate, prezente în miros și gust: condimente (scorțișoară, cuișoare și nucșoară), citrice (portocale dulci, amărui și mandarine uscate) și ierburi / plante aromatice (semințe de coriandru, măghiran, oregano și amestec din mai multe feluri de pelin - Artemisia).
ASPECT: Chihlimbar, cu reflexii aurii.
MIROS: Parfumul este vibrant și fructat de mandarine, bomboane cu caramel și amestec de coriandru proaspăt cu piper alb.
GUST: La început este dulce, apoi este puțin amărui, ca o limonadă sau coajă de portocală rasă. Condimentele se păstrează prin amestecul de coriandru, vanilie și cuișoare.
FINISH: Amărui și citric. În ansamblu un amaro italian mult mai generos și mai dulce decât alte lichioruri amare produse în Italia.
76,58 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Merlin's
Vitamin Aqua - Ca+ Vitamin D, Zero, Coconut & Pineapple - 6 buc. x 0.6L - PET
Parte din portofoliul Merlin's Beverages, Vitamin Aqua este o gamă de băuturi necarbogazoase ce conțin vitamine, minerale, arome naturale, apă osmozată, un procent redus de calorii și fără conservanți.
Vitamin Aqua - Ca+Vitamin D Zero, Coconut & Pineapple conține: calciu, vitamina D, niacină (vitamina B3), acid pantotenic (vitamina B5), vitamina B6, tiamina (vitamina B1), acid folic, vitamina B12.
AROMĂ: Textură cremoasă cu aromă din nucă de cocos și ananas dulce pentru o experiență tropicală.
32,31 RON+ 3,00 RON garanție SGR
-
Jagermeister
Jagermeister - Herbal Liqueur - 1.75L, Alc: 35%
În secolul al XIX- lea Wilhelm Mast era un producător de oțet din Germania, însă fiul său, Curt Mast a decis să ducă afacerea mai departe și să creeze un produs diferit. Astfel, în anii 1930, în orașul Wolfenbüttel din Saxonia Inferioară, Curt Mast a creat un lichior de plante care a fost la început o băutură de sărbătoare pentru vânători. După ani de cercetare și perfecționare, Curt a stabilit rețeta finală pentru un lichior din 56 de ingrediente naturale.
După mai bine de 80 de ani, lumea lui Curt s-a schimbat însă alchimia sa a rămas aceeași. Băutura conține ierburi, muguri, rădăcini și fructe de cea mai bună calitate, aduse din toată lumea, prelucrate în 4 amestecuri diferite, macerate, apoi amestecate din nou și ținute la maturat în butoi din stejar german timp de 12 luni.
După maturare, licoarea își spune povestea de fiecare dată, prin parfum și arome din patru colțurile ale lumii. Jägermeister este ingredientul de petrecere și voie bună, în club, sau cine știe, poate la o partidă de vânătoare, adânc în pădurea cerbului.
ASPECT: Roșu Burgundia.
MIROS: Savurat sec sau în cocktail-uri, Jägermeister este mereu impunător. Ingredientele naturale ale acestui lichior sunt concentrate inițial în note intense de ierburi și citrice care pregătesc o revelație.
GUST: În varianta clasică, Jägermeister este un lichior al contrastelor: condimentat, dulce și fructat, cu note din coajă de portocală zaharisită, nucșoară și piper negru.
FINISH: Piperat și fructat.
Producătorul recomandă păstrarea lichiorului Jägermeister la rece și consumul la o temperatură precisă de -18°C.
168,47 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Campari
Campari - Lichior aperitiv - 0.7L, Alc: 25%
Aflat în aproape toate barurile din lume și faimos de zeci de ani, lichiorul Campari a fost creat acum 160 de ani. Originar din Lombardia, Gaspare Campari a început în 1840 să experimenteze cu diferite ierburi, condimente și alte ingrediente pentru a crea un aperitiv amar. În 1860, după 20 de ani de încercări, Campari a desăvârșit rețeta pentru bitter-ul pe care îl cunoaștem astăzi.
În 1864, Gaspare și-a deschis un bar în centrul orașului Milano, în apropiere de atracțiile turistice, iar în scurt timp, stabilimentul său a devenit popular în rândul artiștilor. La începutul secolului următor, Campari a deschis prima fabrică în mica localitate Sesto San Giovanni, în zona Milano, iar acest pas a dus către dezvoltarea și popularizarea băuturii create de Gaspare.
În deceniile următoare Campari a câștigat marile piețe ale lumii prin calitatea produselor, eleganța și spiritul artistic insuflat de brand. Aceleași calități sunt păstrate și revigorate în ultimii anii de Campari, prin imaginea de brand și colaborările cu diferiți artiști consacrați și de avantgardă.
ASPECT: Roșu-deschis.
MIROS: Revigorant și foarte artistic prin aromele de portocală roșie maturată, șerbet de portocală, ulei din coajă de grepfrut roșu, chinină, frunze de dafin, cireș și lemn verde. Un buchet complicat ce răsplătește cu note finale de alcool condimentat ce gâdilă nasul.
GUST: Pe papile băutura devine mai serioasă, dar și mai simplă, prin aromele de ierburi amare, printre care și chinina, echilibrate de o dulceață din sirop de zahăr amestecat cu suc din portocală roșie, mentă, cuișoare și miere.
FINISH: Chinina se simte cel mai bine, urmată de gustul amar din coajă și sâmburi de portocală.
Pachetul conține sticla de lichior Campari de 0.7L + 2 pahare de sticlă cu însemnele brand-ului Campari.
70,68 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Bushmills
Bushmills - Irish Blended Whiskey The Original - 0.7L, Alc: 40%
Bushmills este un whiskey Irlandez, creat pentru prima dată în 1608, de aceea este considerat brand-ul cu cea mai veche distilerie de whiskey din lume. Pe 20 aprilie 1608, Rege Angliei și Irlandei, James I, i-a acordat lui Sir Thomas Phillips, moșier și guvernator, o licență pentru distilare.
Bushmills păstrează rețeta originală a whiskey-ului irlandez și metodele tradiționale de producție în cea mai veche distilerie din Irlanda, construită în secolul XIX-lea într-o zonă traversată de râul Bush.
Bushmills Original este primul și cel mai renumit sortiment al distileriei din Irlanda. Clasicul blend irlandez are în compoziţie whiskey din amestec de cereale maturat timp de cinci ani înainte de a fi amestecat cu whiskey-uri single malt (din orz), beneficiind astfel de o aromă distinctă. Triplu distilat, sortimentul este cunoscut şi apreciat în toată lumea pentru gustul său inconfundabil.
ASPECT: Chihlimbar, cu reflexii aurii.
MIROS: Note de vanilie, cereale şi tonuri florale, care amintesc de mirosul cremei de zahăr ars.
GUST: Arome intense şi delicioase de cereale, miere şi vanilie.
FINISH: Lung, cu note de cardamom.
69,87 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
The Famous Grouse
The Famous Grouse - Scotch Blended Whisky - 1L, Alc: 40%
The Famous Grouse este un brand apărut din inițiativa lui Matthew Gloag, urmașul unei familii de negustori de vin și băuturi distilate din Scoția, care îți vindeau marfa în orașul Perth.
Experiența de zeci de ani în blend-uri de whisky și oportunitățile economice al vremurilor i-au permis lui Matthew să creeze în 1896 un blend numit The Famous Grouse, care a devenit cunoscut în toată lumea.
În prezent, The Famous Grouse păstrează viziunea fondatorului: aceea de a crea cel mai bun blend de whisky. Pentru a îndeplini această viziune, echipa trece whisky-ul prin patru pași esențiali. Primul pas implică maturarea în butoaie din stejar, al doilea pas este amestecul a diferite loturi, ce poate dura săptămâni - nu este nici o grabă. Al treilea pas este procesul de selecție și îmbuteliere, iar cel de-al patrulea pas are legătură cu inovarea și experimentarea continuă a distilatorilor din echipa Famous Grouse.
ASPECT: Auriu, clar și strălucitor.
MIROS: Fructe zaharisite, biscuiți tradiționali scoțieni cu unt și coji de citrice.
GUST: Fructe uscate, mirodenii fine (scorțișoară, ghimbir) și notă de stejar.
FINISH: Final moale, bine echilibrat.
106,71 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Averna
Averna - Lichior Amaro Siciliano - 0.7L, Alc: 29%
Amaro este o băutură cu tradiție îndelungată în Italia. Rețeta secretă pentru Amaro Averna a fost creată la începutul secolului al XIX-lea de călugării Benedictini din Abbazia Di Santo Spirito. Istoria acestei băuturi se leagă de familia Averna încă din 1868, anul în care Salvatore Averna, un negustor de țesături, primește rețeta de la un călugăr și începe producția în distileria proprie.
La începutul anilor 1900, fiul fondatorului, Francesco, a prezentat băutura în toată țara, la diferite evenimente. În decenii de activitate Averna și-a dezvoltat produsele și a devenit cunoscută în Europa cât și în SUA, iar eticheta actuală prezintă istoria companiei italiene, cum ar fi blazonul casei de Savoy sau inscripția patentului regal.
După zeci de ani de activitate Averna își produce faimosul amaro după aceeași rețetă în distileria din orașul Caltanissetta din Sicilia. Aromele băuturii sunt oferite de infuzia de ierburi produsă în Caltanissetta. Producția începe cu amestecul de ierburi, rădăcini, condimente, apoi alte ingrediente cum ar fi rodia, uleiurile esențiale de portocale amare și lămâi, măcinate, amestecate și infuzate cu alcool pentru a se extrage aromele intense. Averna este un amaro autentic italian, recomandat ca aperitiv, sec sau cu gheață și lămâie.
ASPECT: Maro închis, cu reflexii de bronz.
MIROS: Parfumul acestui amaro trezește simțurile, apoi dezvăluie arome de cola și condimente, portocală amară, vegetale și scoarță, iasomie, chinină și scrum.
GUST: Amărui și puțin picant, cu arome din coajă de portocală, cafea, lemn dulce, gențiană, chinină, caramel și cola cu rozmarin.
FINISH: Post gustul este mediu spre lung, cu note de lemn dulce, cola, cacao și ierburi macerate.
65,35 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Cynar
Cynar - Bitter - 0.7L, Alc: 16.5%
Cynar bitter a fost creat în Italia, în anul 1952 de Angelo Dalle Molle, un antreprenor şi filatrop veneţian. Încă din anii 1950, Cynar (denumit după Cynar scolymus, numele ştiinţific din botanică al plantei de anghinare), a devenit popular în Italia, iar în prezent este parte din portofoliul grupului Campari şi este comercializat la nivel internaţional.
Cynar este un biter dulce-amărui, produs din anghinare, cunoscut pentru aroma sa plăcută şi distinctă, obţinută prin îmbogăţirea cu o infuzie de 13 ierburi aromatice şi plante. Reţeta după care este produs acest bitter, rămasă secretă încă din 1952, este bazată pe substanţele naturale care se găsesc în aghinare, printre care se află şi compusul activ numit cinarină.
Mulţumită amestecului de ierburi și plante din compoziție, Cynar bitter este un excelent aperitiv, digestiv sau ingredient sofisticat pentru cocktail-uri originale.
ASPECT: Roşu-rubiniu, intens.
MIROS: Lichiorul Cynar întâmpină simţurile cu arome vegetale de castravecior, nucă, trestie de zmeură, roşie de seră şi un ton fin de fum.
GUST: La gust este dulce-amărui, un laitmotiv aromatic, urmat de un amestec de caramel şi chinină amară, urmată de un condiment ce duce cu gândul la scorţişoară.
FINISH: Sfârşitul este definit de gustul amărui al chininei, cu puţină mentă şi caramel afumat.
63,68 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
The Botanist
The Botanist - Dry Gin - 0.7L, Alc: 46%
THE BOTANIST este un gin super-premium, produs artizanal pe insula Islay, din arhipelagul Hebrides, aflat în nord-vestul Scoției. Ginul este parte din istoria locului, de aceea, Botanist este produs în faimoasa distilerie Bruichladdich, construită în 1881.
Baza ginului THE BOTANIST este compusă din cele 9 plante clasice pentru acest tip de băutură. Alături de cele 9, sunt adăugate încă 22 de plante unice de pe insula Islay. Din această perspectivă, THE BOTANIST este o expresie rară a tot ce înseamnă inimă și suflet pentru vechiul teritoriu scoțian.
THE BOTANIST este și un testimonial al culturii, filosofiei și pasiunii oamenilor care știu meșteșugul unei băuturi excepționale.
ASPECT: Un gin clar, într-o sticlă cu etichetă minimalistă și text în relief cu numele plantelor folosite la producție.
MIROS: Parfumul dăruit de acest gin este echivalentul unui spectacol vizual creat de Aurora Borealis - învăluie simțurile cu aromele plantelor aproape primordiale ale insulei scoțiene. Botanist proiectează o compoziție rară de mentol dulce, mentă, lemn de primăvară, ienupăr, coriandru cu note de anason, lămâie și coajă de portocală.
Mirosul aduce și un buchet de flori primăvăratice, miere de ciulini, nucă de cocos, mentă sălbatică și alte vegetale proaspete.
GUST: Gustul este bogat și moale; rece atunci când ajunge pe papile, apoi cald și absolut pur, mulțumită alcoolului fin. Un gin cu toate atributele unei băuturi deosebite, create cu plante alese, după o rețetă unică.
FINISH: Finalul aduce o notă de condimente și un gând răzleț de a privi din nou sticla elegantă.
174,98 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Plantation
Plantation - Rom Barbados Grande Reserve - 0.7L, Alc: 40%
În anii ‘90 Alexandre Gabriel, creatorul brand-ului de coniac Pierre Ferrand, din regiunea viticolă Cognac, și-a dus mai departe pasiunea pentru tehnicile vechi de producție a romului. Alexander a ales romuri din Caraibe și le-a oferit o notă personală prin dubla maturare în butoaie din stejar aflate pe domeniul Château de Bonbonnet din Ars, Franța.
În 2017, Casa Ferrand a achiziționat Distileria Indiilor de Vest din Barbados și a încheiat colaborări cu alte distilerii din Caraibe. Astfel a fost creat și brand-ul Plantation cu romuri venite de la distilerii recunoscute în statele caraibiene.
Grande Réserve este un blend din mai multe romuri din Barbados, maturate în butoaie de bourbon în statele din Caraibe. Din această parte a lumii, romurile sunt trimise în sud-vestul Franței unde sunt amestecate și maturate a doua oară în butoaie vechi din stejar franțuzesc pentru aproximativ 12 luni.
ASPECT: Chihlimbar, cu reflexii aurii.
MIROS: Complex și bine echilibrat în note de fructe tropicale coapte și vanilie ce evoluează în piersici albe și nucă de cocos.
GUST: Dubla maturare aduce primul val de fructe tropicale zaharisite și note de vanilie din butoi de bourbon. Vanilia este echilibrată de fructe proaspete și taninuri delicate, aduse de un al doilea val, ceva mai subtil și persistent.
FINISH: Lung, cu note de fructe și vanilie.
100,25 RON+ 0,50 RON garanție SGR
TRANSPORT GRATUIT
în București și județul Ilfov
100% GARANTAT
importatori oficiali de bauturi fine
RETUR
garantăm returnarea imediată a banilor