Vinuri-Toate
-
Mazzei
Mazzei - Fonterutoli Chianti Classico DOCG 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: CHIANTI CLASSICO DOCG - TOSCANA / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: SANGIOVESE, MALVASIA NERA, COLORINO
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ROȘU SEC. Familia Mazzei este una dintre cele mai vechi dinastii italiene din regiunea viticolă Toscana. Răcăcinile datează din secolul al XI-lea, iar stema inițială cu trei ciocane de lemn, era asociată cu breasla dogarilor. În 1435 (anul înscris pe brand-ul actual), proprietatea Castello di Fonterutoli a devenit parte din moștenirea familiei Mazzei. De peste 600 de ani, familia Mazzei cultivă viță de vie și produce vinuri fine, tradiționale, de calitate premium. Mazzei deține în prezent trei domenii viticole în diferită părți ale Italiei. Castello di Fonterutoli și Belguardo în Toscana, apoi domeniul Zisola, în Noto, regiunea Siciliei.
Castello di Fonterutoli are o suprafață totală de aproximativ 650 de hectare. Din această suprafață, 110 până la 117 hectare sunt dedicate viței de vie. Aceste vii sunt organizate în șapte zone principale, situate la altitudini între 220 și 570 de metri deasupra nivelului mării, și sunt împărțite în peste 114 sau 120 de parcele individuale, fiecare cu caracteristici specifice de sol și microclimat. Această diversitate a parcelelor permite producerea unor vinuri cu o complexitate și o gamă aromatică extraordinară.
Chianti Classico este cupajul cel mai de preț al fiecărui viticultor din regiune. Și pentru casa Mazzei, acest vin cu istorie și faimă nemărginită este produs la cel mai înalt standard de calitate: DOCG. Vinul anului 2022 îmbină 90% Sangiovese cu 5% Malvasia Nera și 5% Colorino. După recolta manuală a strugurilor are loc vinificarea în cuve de oțel inoxidabil, unde fermentația se desfășoară la o temperatură de 26-28°C. Ulterior, vinul este maturat timp de 12 luni în butoaie mici de stejar franțuzesc.
ASPECT: Roșu-rubiniu intens, strălucitor.
MIROS: Arome de cireșe negre și fructe de pădure, urmate de note florale de iris și accente condimentate de nucșoară și cuișoare.
GUST: Plin și elegant, cu taninuri fine și o aciditate echilibrată. Se remarcă aromele intense de fructe roșii și condimente dulci, cu un gust final persistent.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește excelent cu preparate din carne la grătar, vânat, brânzeturi maturate și paste cu sos de carne.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Este recomandată decantarea timp de 30 de minute. Potențial de învechire în sticlă de 5 până la 7 ani).
100,67 RON Începând cu: 88,09 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Petro Vaselo
Petro Vaselo - Spumant Alb Kotys Millesime DOC 2015 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2015
REGIUNE / ȚARĂ: DOC RECAȘ - BANAT / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY
VOL. ALC.: 12%
VIN SPUMANT ALB BRUT. Cel care a pus bazele cramei este Nello Dal Tio, originar din Italia, Provincia Treviso. În 2002, Nello a fost inspirat să înceapă producția de vin în România după ce a vizitat podgoriile din Timiș, cu peisaje asemănătoare regiunii Veneto, unde și-a petrecut copilăria.
Crama Petro Vaselo se află în județul Timiș, regiunea Dealurile Banatului, iar compania deține 172 de hectare cu orientare sudică, din care 42 plantate cu viță de vie. Dealurile formează un amfiteatru ce oferă viței un microclimat cu temperaturi și precipitații favorabile. Solul este fertil, cu straturi predominante de clei și calcar.
Calitatea vinurilor Petro Vaselo este oferită de atenția, știința și, nu în ultimul rând, răbdarea de a crea ceva natural și pur. Strugurii sunt culeși și sortați manual de două ori. Fermentarea are loc în vase diferite, în funcție de soi și de lot, iar în funcție de stilul vinului, după fermentare, vinul este maturat cu drojdia sa naturală timp de câteva luni sa chiar ani. Monosoiurile și cupajele roșii sunt îmbuteliate fără filtrare, pentru a permie drojdiei să mărească potențialul de maturare și compușilor naturali să dezvolte cu opulență profilul aromatic al fiecărei ediții.
ASPECT: Galben, cu perlaj fin și persistent.
MIROS: Buchet rafinat de flori albe, mere verzi și citrice, completat de nuanțe delicate de pâine prăjită și migdale, rezultat al maturării îndelungate pe drojdii fine.
GUST: Textură cremoasă și echilibru impecabil între prospețime și finețe. Note de măr verde, lămâie și piersică albă, susținute de o efervescență elegantă și un final curat, cu o subtilă tușă minerală.
ASOCIERE CULINARĂ: Perfect ca aperitiv, alături de stridii, sushi, pește alb sau brânzeturi fine.
TEMP. DE SERVIRE: 12 - 14°C.
131,89 RON Începând cu: 118,70 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Petro Vaselo
Petro Vaselo - Spumant Bendis Nadir 2024 - 0.75L, Alc: 11.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: BANAT / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: PINOT NOIR, CHARDONNAY
VOL. ALC.: 11.5%
VIN SPUMANT ALB BRUT. Cel care a pus bazele cramei este Nello Dal Tio, originar din Italia, Provincia Treviso. În 2002, Nello a fost inspirat să înceapă producția de vin în România după ce a vizitat podgoriile din Timiș, cu peisaje asemănătoare regiunii Veneto, unde și-a petrecut copilăria.
Crama Petro Vaselo se află în județul Timiș, regiunea Dealurile Banatului, iar compania deține 172 de hectare cu orientare sudică, din care 42 plantate cu viță de vie. Dealurile formează un amfiteatru ce oferă viței un microclimat cu temperaturi și precipitații favorabile. Solul este fertil, cu straturi predominante de clei și calcar. Calitatea vinurilor Petro Vaselo este oferită de atenția, știința și, nu în ultimul rând, răbdarea de a crea ceva natural și pur.
Bendis Nadir este un spumant produs din două soiuri, unul roșu și unul alb, recoltate manual. Prima fermentare a strugurilor durează 15 zile și are loc în recipiente mici. A doua fermentare, pentru a obține spumantul, durează aproximativ 60 de zile și se obține în condițiile controlate, oferite de cisternele de inox ale cramei.
ASPECT: Galben-pal, cu reflexii verzui și perlaj fin.
MIROS: Buchet cu arome proaspete de flori și note exotice de ananas și banană, oferite de cupajul deosebit al soiurilor Pinot Noir și Chardonnay.
GUST: Aciditatea aduce pe papile note energice de fructe tropicale, dulci, curmate de un postgust scurt, cremos și răcoritor.
ASOCIERE CULINARĂ: Bendis Nadir este spumantul meselor ce includ pește crud, creveți și alte fructe de mare.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
44,77 RON Începând cu: 40,29 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Tenuta di Biserno
Tenuta di Biserno - Bibbona Super Tuscan Wine Rosso 2020 - 0.75L, Alc: 14.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2020
REGIUNE / ȚARĂ: TOSCANA IGT / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET FRANC, MERLOT, CABERNET SAUVIGNON, PETIT VERDOT
VOL. ALC.: 14.5%
VIN ROȘU SEC. Tenuta di Biserno este un producător de vin din Italia, regiunea viticolă Toscana, cea mai apreciată pentru tradiționalele blend-uri roșii. Originile domeniului Biserno se pierd în timpuri medievale, ori poate antice. În perioada Renașterii viticultura a început să domine această parte a Italiei, iar după multe alte familii care au deținut domeniul, în secolul XX, Tenuta di Biserno și-a găsit ultimul proprietar. Culturile cu viță de vie și clădirile medievale au fost achiziționate de familia Frescobaldi, ce avea deja o lungă tradiție în viticultură, suplimentată de resursele necesare procesului de modernizare și extindere.
Tenuta di Biserno este cunoscută pentru vinurile sale de calitate, în special cele din soiurile de struguri tipice Toscanei, cum ar fi Sangiovese, Merlot și Cabernet Sauvignon. Domeniul a adoptat tehnici moderne de vinificare, combinând tradiția cu inovația.
Bibbona este un blend creat în stilul Bordeaux, și este cel mai apreciat vin dintre toate cele produse pe domeniul Biserno. După recoltă, strugurii sunt selecționați pe bandă, apoi desciorchinați, și ținuți separat în funcție de tarlaua de pe care au fost aduși. Fermentarea strugurilor are loc timp de 3-4 săptămâni în cisterne din oțel inoxidabil la temperatura de 28°C. Fermentare malolactică spontană are loc în butoaie din stejar, cât și în cisterne din oțel. Pentru maturare vinurile sunt ținute timp de 15 luni în butoaie din stejar franțuzesc, dintre care 70% sunt noi. După alegerea atentă a blend-ului, vinul este îmbuteliat.
ASPECT: Roșu rubiniu, intens și vibrant ca o nestemată.
MIROS: Luxuriant și sofisticat, cu arome de fructe negre coapte -mure, prune și coacăze negre - completate de note subtile de cacao, vanilie, condimente dulci și lemn fin, rezultate din maturarea în baric. În fundal se simt nuanțe delicate de tutun și ierburi mediteraneene, care sporesc complexitatea și profunzimea buchetului.
GUST: Gustul este plin, rotund și structurat, cu tanini suple și bine integrați. Fructele negre coapte se împletesc armonios cu aromele de lemn și condimente, iar aciditatea fină echilibrează corpul vinului. Gustul final este lung, elegant și complex, cu reminiscențe de fructe negre și tonuri ușor condimentate.
ASOCIERE CULINARĂ: O delectare pentru un moment de relaxare, dar și o alegere potrivită la mesele cu fripturi de vită sau miel, vânat, paste în sosuri bogate, brânzeturi maturate (mai ales cele tradiționale italiene).
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
965,10 RON Începând cu: 844,46 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Louis Roederer
Louis Roederer - Sampanie Brut Cristal - 0.75L, Alc: 12%
REGIUNE / ȚARĂ: CHAMPAGNE / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: PINOT NOIR, CHARDONNAY
VOL. ALC.: 12%
ȘAMPANIE CLASIC BRUT. Louis Roederer face parte dintr-un grup select de producători francezi încă din 1833, anul în care fondatorul a primit moștenire afacerea și domeniul ce îi poartă numele. Louis a continuat producția cu o abordare nouă, vizionară, ce presupune și în prezent controlul total asupra viței și metodei de vinificare.
După 200 de ani, coreografia dintre om și natură continuă în cele mai bune podgorii cu soiuri Pinot Noir și Chardonnay (Grand și Premier Crus) întinse pe 240 de hectare în Marne. Fiecare lot de pământ este arat cu plug tras de cai, iar automatizarea este minimă. Vița este tăiată cu grijă, recoltarea se face manual în zori, iar procesarea se face prin metoda clasică.
Strugurii de pe fiecare parcelă sunt fermentați în cisterne dedicate. Cupajarea reprezintă amestecul celor mai bune loturi după testarea îndelungată de către maeștrii vinăriei Louis Roederer.
ASPECT: Galben-pai, cu perlaj persistent.
MIROS: Parfumul de fructe proaspete deschide pofta pentru această șampanie elegantă, ce va uimi papilele și cu alte arome intense.
GUST: Cupajul de 60% Pinot Noir și 40% Chardonnay este revigorant și extravagant prin aromele de citrice și fructe.
ASOCIERE CULINARĂ: O șampanie recomandată la aperitive, meniuri diverse din carne de pasăre și cele mai bune preparate din pește.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
1.356,59 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Louis Roederer
Louis Roederer - Sampanie Brut Cristal 2016 - 0.75L, Alc: 12%
REGIUNE / ȚARĂ: CHAMPAGNE / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: PINOT NOIR, CHARDONNAY
VOL. ALC.: 12%
ȘAMPANIE CLASIC BRUT. Louis Roederer face parte dintr-un grup select de producători francezi încă din 1833, anul în care fondatorul a primit moștenire afacerea și domeniul ce îi poartă numele. Louis a continuat producția cu o abordare nouă, vizionară, ce presupune și în prezent controlul total asupra viței și metodei de vinificare.
După 200 de ani, coreografia dintre om și natură continuă în cele mai bune podgorii cu soiuri Pinot Noir și Chardonnay (Grand și Premier Crus) întinse pe 240 de hectare în Marne. Fiecare lot de pământ este arat cu plug tras de cai, iar automatizarea este minimă. Vița este tăiată cu grijă, recoltarea se face manual în zori, iar procesarea se face prin metoda clasică.
Strugurii de pe fiecare parcelă sunt fermentați în cisterne dedicate. Cupajarea reprezintă amestecul celor mai bune loturi după testarea îndelungată de către maeștrii vinăriei Louis Roederer.
ASPECT: Galben-pai, cu perlaj persistent.
MIROS: Aroma se deschide cu nuanțe de flori albe și citrice confiate, peste care se așază tonuri subtile de migdală crudă și miere de salcâm.
GUST: Delectează cu arome de fructe galbene coapte, notele de mere verzi și vanilie. Gustul final este lung, delicat, cu accente minerale. În plan secund se simt tușe de brioșă caldă, caise coapte și alune prăjite. Buchetul este complex și rafinat, cu o eleganță minerală din piatră de silex, specifică solurilor din Champagne.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește minunat alături de preparate fine din fructe de mare, carpaccio de pește alb sau caviar, dar și lângă brânzeturi moi maturate ori foie gras. Eleganța sa acompaniază cu grație mesele de sărbătoare și momentele de celebrare.
TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.
1.326,00 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Davino
Davino - Domaine Ceptura Rouge, DOC 2017 Magnum - 1.5L, Alc: 14.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2017
REGIUNE / ȚARĂ: DOC DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, MERLOT, FETEASCĂ NEAGRĂ
VOL. ALC.: 14.5%
VIN ROŞU SEC. Crama Davino a fost înființată în 2003 în regiunea viticolă Dealu Mare din Muntenia, iar proprietarii sunt Dan Balaban și Bogdan Costăchescu, care se ocupă și de operațiunile de vinificare. Pe cele 68 de hectare aflate în proprietatea cramei și alte 18 hectare, deținute în arendă, sunt cultivate numeroase soiuri de calitate superioară, din care se obțin vinuri cu Denumire de Origine Controlată.
Pentru acest vin strugurii sunt culeşi din parcelele cu vârstă medie de 40 de ani. Strugurii sunt selectaţi pe bandă și fiecare soi vinificat separat, clasic, pe boştină, în cuve mici din inox, la temperatură controlată. Fiecare soi urmează o perioadă diferită de fermentare alcoolică: Cabernet Sauvignon fermentează timp de 29 zile, Merlot – 22 zile și Feteasca Neagră – 19 zile.
După fermentarea alcoolică vinul este maturat în baricuri din stejar românesc (70% din vin în butoaie noi şi 30% în butoaie la a doua umplere), pe o perioadă de 12 luni. Proprietăţile organoleptice ale vinului sunt desăvârșite și de învechirea la sticlă.
ASPECT: Roşu-rubiniu, cu reflexii purpurii.
MIROS: Buchetul dezvăluie note de prune uscate amestecate cu prune coapte și mure, completate de nuanțe subtile de condimente dulci, lemn dulce, vanilie și cafea prăjită.
GUST: Structură robustă și catifelată, cu tanini bine integrați și echilibru perfect între aciditate și alcool. Aromele de fructe negre se împletesc cu nuanțe de condimente, lemn și ciocolată, creând o experiență gustativă armonioasă și complexă. Finalul este lung, cu tonuri persistente de fructe și cacao.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește alături de fripturi de vită sau miel, vânat, brânzeturi maturate sau preparate cu sosuri bogate, evidențiind structura și finețea vinului.
TEMP. DE SERVIRE: 18 - 20°C.
361,79 RON Începând cu: 325,61 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Recas
Recas - Domeniile Recas Merlot DOC, demisec 2020 - 0.75L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2020
REGIUNE / ȚARĂ: RECAȘ - BANAT / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: MERLOT
VOL. ALC.: 14%
VIN ROȘU DEMISEC. Gama Domeniile Recaș a fost lansată în iunie 2016, după 25 de ani de la înființarea cramelor. Această gamă de vârf cuprinde primele vinuri produse de bănățeni, care au la denumire locul exact de unde sunt culeși strugurii.
Vinurile liniștite în majoritate monosepaje, urmate de cupajele liniștite și spumante sunt obținute din soiuri autohtone cu lungă tradiție în regiune (Fetească Regală, Fetească Neagră, Cadarcă), dar și soiuri europene cu origini în Franța (Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Merlot, Muscat, Syrah).
ASPECT: Roșu rubiniu cu reflexii violet.
MIROS: Aroma se deschide cu note de cireșe și vișine, tonuri subtile de prune și afine. Tușele delicate de vanilie se împletesc armonios cu accente florale de violete și tușe minerale discrete.
GUST: Gustul surprinde prin echilibrul între fructul generos și taninurile moi. Aciditatea medie și structura catifelată face vinul ușor de savurat. Postgust este lung, cu note de fructe negre și un ton subtil de lemn dulce.
ASOCIERE CULINARĂ: Își găsește expresia ideală lângă fripturi de vită sau miel, paste cu sosuri ușor picante, brânzeturi maturate sau preparate din ciuperci. Vinul însoțește cu eleganță mesele de seară și momentele relaxante în compania prietenilor.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
28,75 RON Începând cu: 25,88 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Cotnari
Cotnari - Concept Francusa Baricata Editie Limitata DOC 2024 - 0.75L, Alc: 11.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD COTNARI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FRÂNCUȘĂ
VOL. ALC.: 11.5%
VIN ALB SEC. Cramele Cotnari își au originile într-o istorie de peste 2000 de ani a unui loc plin de legende și tradiții, neatinse de trecerea timpului, și datorită oamenilor care produc vinuri de generații. Prima distincție pentru vinurile din Cotnari a venit încă din vremurile Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, iar de atunci podgoria s-a extins și a devenit cunoscută pentru soiurile tradiționale albe: Grasă de Cotnari, Tămâioasă Românească și Fetească Albă, cărora li s-au alăturat Busuioaca (vinificată rosé) și Fetească Neagră, pentru vinuri roșii.
Istoria podgoriei Cotnari a fost continuată și de fostul Guvernator BNR, boierul Vlădoianu, care a construit în 1901 conacul ce-i poartă numele, în prezent sediul Casei de Vinuri Cotnari. De la plantații, recoltă și vinificare, Cramele Cotnari folosește tehnologii moderne pentru a oferi cele mai bune vinuri, desăvârșite prin maturarea de până la 24 de luni în butoaie din stejar.
Procesul de vinificație al vinului Concept Frâncușă Baricată 2024 presupune recoltarea strugurilor devreme, urmată de fermentația cu drojdii selecționate pentru păstrarea caracteristicilor soiului. Vinul este maturat timp de 6 luni în butoaie mari de stejar, conferindu-i complexitate, finețe și note subtile de vanilie și pâine proaspătă.
ASPECT: Galben pai cu reflexii verzui.
MIROS: Arome delicate de flori albe și fructe galbene coapte, cu note subtile de vanilie și pâine proaspătă, dăruite de maturarea în butoaie de stejar.
GUST: Aciditate echilibrată și corp mediu, care susține armonios aromele fructate și lemnoase. Gustul final este elegant și persistent.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește cu preparate din pește slab, fructe de mare, pui la grătar sau brânzeturi cremoase.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
31,46 RON Începând cu: 28,31 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Lechburg
Lechburg - Gewurztraminer alb, DOC, BIO 2023 demisec - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: DOC LECHINȚA - TRANSILVANIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: GEWURZTRAMINER
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB DEMISEC. În Transilvania, la poalele Carpaților, este pământul cultivat cu viță de vie de sute de ani. Printre primi care au cultivat vie sunt germanii veniți din Valea Rhinului și regiunea viticolă situată aproape de râul Mosel. Urmașii lor, sașii, au continuat cultivarea viței de vie și producția de vin chiar și după Al Doilea Război Mondial, când o parte din ei s-au întors pe teritoriile de origine.
În istoria recentă, vinurile din Lechința sunt produse din 1962 într-o cramă din partea locului, iar din 2015 producția a fost preluată de o familie originară din Italia.
În prezent, crama Lechburg păstrează patrimoniul natural al locului, moștenirea influențelor franceze din Alsacia și Rin în cultivarea viței de vie și o gamă variată de vinuri din soiurile Chardonnay, Gewurztraminer, Golden Muscat, Pinot Gris, Pinot Noir, Riesling de Rhin, Sauvignon și Fetească Regală.
ASPECT: Galben‑auriu, cu reflexii verzui, limpede și strălucitor.
MIROS: Arome exotice de litchi, petale de trandafir și piersici coapte se împletesc cu nuanțe delicate de migdale și ghimbir,într-un buchet complex și sofisticat.
GUST: Textură catifelată și echilibrată, cu o dulceață fină ce se întâlnește cu o aciditate proaspătă; fructele galbene și notele florale se continuă cu accente condimentate, iar în postgust este elegant și persistent.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește cu preparate asiatice ușor condimentate, sushi sau tartare de pește, brânzeturi moi sau cu mucegai nobil, foie gras și deserturi delicate cu fructe exotice; ideal și ca aperitiv sofisticat sau pentru momente de socializare.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
57,62 RON Începând cu: 51,86 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Domeniile Davidescu
Domeniile Davidescu - Chardonnay & Viorica 2024 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: IGP VALUL LUI TRAIAN / REPUBLICA MOLDOVA
SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY, VIORICA
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB SEC. Asemenea rădăcinilor unui stejar - cu zeci de ramificații, care s-au prins statornic în sol, familia Davidescu s-a dedicat generații la rând pasiunii pentru vinificație.
Dragostea pentru vin și pământ a început de la bunicul Ilie Davidescu. Împreună cu bunica Parascovia au muncit pentru prosperitatea familiei și au crescut 18 hectare de viță de vie. Moștenirea lor a rămas intactă până astăzi.
Această măiestrie a fost preluată de feciorul și nepoții săi care, cu dăruire de sine și perseverență, continuă îndeletnicirea bunicului, creând vinuri ireproșabile, vinuri care evocă toate doinele, horele noastre și dulceața fagurilor în fiecare picatură de vin.
ASPECT: Galben pai cu reflexii verzi.
MIROS: Arome delicate de floare de portocal, caprifoi, pepene galben copt și litchi, cu accente subtile de citrice.
GUST: Proaspăt și echilibrat, cu o aciditate fină și rotunjire fructată, însoțit de un postgust ușor mineral.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește perfect cu preparate din pește, fructe de mare, tartar de somon cu avocado, creveți în sos curry sau salate ușoare.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
35,74 RON Începând cu: 32,17 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Domaine du Nozay
Domaine du Nozay - Cuvee Domaine Sancerre BIO 2020 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2020
REGIUNE / ȚARĂ: VALEA LOAREI / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. Pe domeniul Nozay vița de vie este hrănită de un sol bogat, pe care s-au aflat cu mult timp în urmă ape bogate în faună și floră. Din era geologică Kimmeridgian au rămas fragmente de piatră cu minerale și clei ce oferă soiurilor mineralitatea evidentă. Tot în Sancerre, unde se află podgoria Nozay, solul este bogat în fosile de crustacee care se albesc pe măsură ce se usucă și devin albe, de aceea în zonă este văzut adesea ‘pământul alb’.
Boabele sunt stoarse cu presă pneumatică pentru cel mai pur must, iar fermentarea are loc în cisterne din oțel inoxidabil în formă de butoi și în vase de teracotă. În timpul vinificării nu se adaugă dioxid de sulf sau drojdie. Mustul este lăsat să fermenteze cu drojdia proprie, fără aditivi și fără reglarea temperaturii.
Timpul și natura sunt lăsate să creeze acest vin, pentru a oferi tuturor prospețimea și aromele pline de viață ale strugurilor crescuți cu grijă în terroir-ul din Valea Loarei.
ASPECT: Galben intens, cu reflexii aurii.
MIROS: Arome de citrice, dezvăluite de grepfrut, litchi și lămâie, piersică galbenă,
GUST: Cu o aciditate bine dozată și o structură ce are la bază note fructate, dominate de pară în sirop. Post gust scurt, puțin dulce și sec.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin pentru aperitivele cu brânză crottin de chavignol, feluri principale cu carne de pasăre - pui cu fenicul, ficat de vită lionez sau stridii.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
106,48 RON Începând cu: 93,17 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
1000 de Chipuri
1000 de Chipuri - Rose, DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: PINOT NOIR
VOL. ALC.: 13%
VIN ROSE SEC. Povestea vinurilor 1000 de Chipuri a început în 2007, odată cu plantarea primilor butași de viță de vie în podgoria din județul Buzău, în arealul Dealu Mare, ce cuprinde și comunele Fințești-Năeni. În 2011 au fost recoltați primii struguri, iar în 2012 au fost lansate primele vinuri cu eticheta 1000 de Chipuri.
Pe cele 63 de hectare deținute în prezent, sunt lucrate anual soiuri de viță de vie românească (Fetească Neagră, Fetească Albă, Tămâioasă Românească) și soiuri populare în majoritatea regiunilor viticole cu tradiție din Franța și Italia (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz, Cabernet Franc, Riesling Italian).
Un rose creat din soiul Pinot Noir ce reamintește de vinurile produse în terroir-ul generos din Dealu Mare, apropiat de zona viticolă Bordeaux din Franța sau Toscana din Italia. Situarea pe Paralela 45 a regiunii din Muntenia oferă anual unele dintre cele mai bune vinuri românești, printre care și acest monsoi rose, ce poate sta ușor printre vinurile produse în celelalte două regiuni viticole faimoase.
ASPECT: Roz intens cu nuanțe corai, ca un buchet de flori sălbatice.
MIROS: Bogat și plin de viață, cu aromă de căpșuni coapte, pepene roșu și o adiere florală.
GUST: Sec și suculent, cu aciditate vie și un final lung, care amintește de prospețimea dimineților de vară.
ASOCIERE CULINARĂ: Aduce armonie lângă preparate la grătar, salate cu brânzeturi proaspete sau mâncăruri asiatice parfumate.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
49,61 RON Începând cu: 44,65 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Avincis
Avincis - Cuvee Andrei Cabernet Sauvignon DOC 2016 Cutie Lemn - 1.5L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2016
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DRĂGĂŞANI - OLTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON
VOL. ALC.: 14%
VIN ROȘU SEC. Înainte de cucerirea Daciei de Imperiul Roman, la Drăgășani se cultivau struguri folosiți la producția de vin. Mănăstirea Dobruşa, construită în secolul al XV-lea, avea propria vie pe colină, iar vinurile obținute în această parte a țării au fost cunoscute și apreciate în Europa, la expozițiile universale de la Paris.
În 1927, Maria şi Iancu Râmniceanu au cumpărat în Drăgășani un conac construit în stil neoromânesc, înconjurat de vii. Mai târziu, conacul a fost redenumit Vila Dobrușa. Din 2007, strănepoata lor Cristiana și soțul acesteia, Valeriu Stoica, păstrează cu drag tradiția vinurilor, oferă o gamă extinsă de monosoiuri și cupaje, promovează arta, cultura, frumusețea locului și serenitatea vilei Dobrușa.
De pe cele mai bune părți ale podgoriei Drăgășani, unde soiul franțuzesc a fost îmbrățișat de terroir, sunt culeși strugurii de Cabernet Sauvignon și vinificați clasic în cisterne de inox. Un procent de 40% din vin este maturat timp de 14 luni în baricuri din stejar (90% noi). O parte de 60% din vin este păstrat în cisternele de fermentare.
ASPECT: Roşu-rubininiu, cu ușoare reflexii mov.
MIROS: Buchetul aduce o mulțime de arome fructate, îmbrâțișate cu note de tutun proaspăt uscat. Tușele de fond sunt anunțate de ciocolată neagră și vanilie, infiripate efemer de timp și stejar tânăr.
GUST: Robust, cu note fructate și condimente încălzite de alcoolul generos, integrat armonios în corpolența vinului. Tanini sunt rotunzi, iar gustul final este lung și generos.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin elegant pentru reflecții tihnite sau mese desăvârșite de friptură de vită în sânge, osso buco sau preparate din vânat, unde consistența cărnii găsește un companion nobil în structura vinului. Poate acompania și brânzeturi tari, maturate, care îi evidențiază complexitatea.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
245,00 RON Începând cu: 220,50 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Aurelia Visinescu
Aurelia Visinescu - Artisan Red (CS+M+FN) DOC 2021 - 0.75L, Alc: 14.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CT DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, MERLOT, FETEASCĂ NEAGRĂ
VOL. ALC.: 14.5%
VIN ROȘU SEC. În 2003, oenologul Aurelia Vișinescu, împreună cu asociatul său Steve Cacenco, au fondat crama Domeniile Săhăteni. Pasionată de viticultură și absolventă a facultății de horticultură, Aurelia Vișinescu este cunoscută pentru succesul vinurilor din gamele Săhăteni, dar și alte colaborări pentru vinuri de excepție create în regiunea viticolă Dealu Mare.
Domeniul Săhăteni reunește în total 82 de hectare din care sunt produse un milion de sticle pe sezon, împărțite în 6 game. Vinurie Săhătenu sunt produse atât din soiuri românești (Fetească Albă, Tămâioasă Românească, Fetească Neagră), cât și soiuri recunoscute la nivel internațional (Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Grigio, Merlot, Syrah, Pinot Noir și Cabernet Sauvignon).
Artisan Red DOC-CT este un cupaj roșu din soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră. Vinul este produs prin fermentare alcoolică cu scufundare căciulii în cisterne din oțel inoxidabil la temperatura de 20-27°C. Vinul este maturat timp de 12 luni în baricuri din stejar românesc, apoi îmbuteliat.
ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.
MIROS: Aromă intensă de fructe negre coapte unde se împletesc tonuri de vișine negre, prune uscate și cireșe amare, însoțite de o notă de cafea și tutun. Buchetul se deschide treptat spre tușe de vanilie, lemn dulce și ciocolată amăruie.
GUST: Catifelat cu o structură echilibrată. Fructele negre revin cu intensitate, completate de o tușă de ciocolată neagră și tonuri condimentate care dau profunzime. Taninii sunt rotunjiți și bine integrați, iar gustul final este mediu spre lung.
ASOCIERE CULINARĂ: Își găsește parteneri inspirați în preparate precum mușchiul de vită maturat, tocănițele intense de vânat, rața cu sos de fructe roșii sau brânzeturile maturate care îi scot în evidență complexitatea.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
55,66 RON Începând cu: 50,09 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Averesti
Averesti - Nativus - Feteasca Neagra DOC 2022 - 0.75L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: DOC HUŞI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ
VOL. ALC.: 14%
VIN ROȘU SEC. În partea de nord-est a României, pe pământul scăldat de soare se află culturile de struguri ale podgoriei Huşi. În acelaşi loc se află Centrul Viticol Avereşti, unde se produc unele dintre cele mai bune vinuri din regiunea Moldova. În această parte a ţării, prin locurile civilizaţiei străvechi Cucuteni, viţa de vie se cultivă de mii de ani.
În 1874, boierul Ştefan Negruzzi şi oenologul francez René Faure au aplicat primele practici ale viticulturii moderne. Talentatului oenolog francez i se datorează renaşterea soiurilor româneşti Zghihară şi Busuioacă, dar şi primele plantaţii ale soiurilor Merlot, Cabernet şi Aligote, aduse din regiunile viticole ale Franței.
Printre soiurile cultivate în Podgoria Huşi sunt Zghihara de Huși şi Busuioaca de Bohotin, Fetească Regală, Fetească Albă, Aligote, Sauvignon Blanc, Traminer şi Cabernet Sauvignon.
ASPECT: Roșu, intens, cu reflexii rubinii.
MIROS: Un parfum generos din dulceață de prune, marmeladă și compot, ce se simte slab pe fundal, unde apare și o notă de fum.
GUST: Bolta este atinsă de textura ce denotă un vin rustic cu arome de struguri roșii crescuți pe munte la temperaturi scăzute. Note de mijloc sunt din fructe roșii și negre, iar finalul aduce piper alb pentru a reaminti de soiul cu arome tari dezvoltate în terroir aspru.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin roșu consistent, numai bun la mesele cu bucate picante, carne rumenită la proțap sau pe grătar (pastramă de oaie și coaste de porc).
TEMP. DE SERVIRE: 12 - 14°C.
43,56 RON Începând cu: 39,20 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Rasova
Rasova - Aripi Alb (S + Ch) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13.3%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SEMILLON, CHARDONNAY
VOL. ALC.: 13.3%
VIN ALB SEC. Crama Rasova se află în Constanța, la Cernavodă, într-un areal generos ce se întinde pe 50 de hectare. Podgoriile se află într-un terroir cu soare generos, climă uscată, vânt adus de Dunăre, sol calcaros, nisipos și, nu în ultimul rând, un lanț trofic cu floră și faună diversă.
În peisajul fermecător dominat de cursul Dunării, podgoriile sunt cultivate cu cele mai mai bune soiuri albe și roșii: Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Cabernet, Syrah și Pinot Noir. Pentru toate vinurile Rasova, strugurii sunt culeși manual, sortați și depozitați în lădițe de maxim 12 kilograme.
La cramă, strugurii sunt desciorchinați mecanic, sunt fermentați în cisterne de diferite dimensiuni pentru a se păstra toate aromele naturale ale fiecărui soi. După ce mustul se transformă în vin, o mare parte din cantitatea totală este maturată în butoaie din stejar franțuzesc, iar în fiecare zi are loc un control calitativ. Procele naturale și tradiționale alături de tehnologia modernă a cramei Rasova oferă unele dintre cele mai bune vinuri din regiune viticolă Dobrogea.
ASPECT: Galben-pai cu reflexii verzui.
MIROS: Buchet expresiv, cu note de mere verzi, pere coapte și citrice dulci, completate de accente florale delicate și tușe fine de migdale și unt. Aromele se împletesc armonios, conturând o tușă elegantă și stăruitoare.
GUST: Atac proaspăt și rotund, cu aciditate echilibrată și fructe albe luminoase. Gustul evoluează armonios spre tonuri ușor cremoase, cu final elegant, persistent și delicat, lăsând o impresie de rafinament și echilibru.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește cu pește la grătar, fructe de mare, salate rafinate sau preparate mediteraneene. Brânzeturi moi și creme delicate amplifică subtilitatea și armonia vinului.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
87,12 RON Începând cu: 78,41 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
78,65 RON Începând cu: 70,79 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Domaine Chavy - Chouet
Domaine Chavy Chouet - 1'er Cru AOC, Les Folatieres 2023 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2023
REGIUNE / ȚARĂ: PULIGNY MONTRACHET AOC - BURGUNDIA / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. Domaine Chavy‑Chouet este un domeniu aflat în inima regiunii Burgundia (Côte de Beaune), cu rădăcini adânci în tradiția viticolă locală, rezultat din unirea patrimoniilor viticole ale familiilor Chavy și Chouet.
Istoria modernă a cramei este legată de Romaric Chavy, reprezentant al celei de‑a șaptea generații, care a preluat conducerea după tatăl său la începutul anilor 2000, urmând o filozofie ce îmbină respectul pentru tradiție cu o viziune proaspătă și riguroasă asupra vinificației.
Podgoria acoperă aproximativ 15 hectare de vie în unele dintre cele mai renumite terroir‑uri din Burgundia, inclusiv Meursault, Puligny‑Montrachet, Saint‑Aubin, Volnay și Pommard, împărțite în numeroase parcele care reflectă diversitatea solurilor și microclimatelor locale.
ASPECT: Galben-pai, strălucitor și clar.
MIROS: Un Chardonnay autentic, cu note de pere coapte, piersici albe și flori albe delicate, completate subtil de vanilie și migdale prăjite.
GUST: Maturarea de 12 luni oferă o textură rotundă, onctuoasă, cu aciditate vie care susține fructele albe și nuanțele de lemn ars. Gust final lung, fructat cu o remanență consistentă.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește cu preparate rafinate din pește alb sau fructe de mare, pui sau curcan la cuptor, brânzeturi fine sau sosuri delicate cu unt și ierburi aromatice.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
832,48 RON Începând cu: 728,42 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat
-
Château d Issan
Château d'Issan - Blason d'Issan Margaux 2019 - 0,75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2019
REGIUNE / ȚARĂ: MARGAUX AOC - BORDEAUX / FRANȚA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, MERLOT
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ROȘU SEC. Situat în inima apelatiunii Margaux, în regiunea prestigioasă Bordeaux, Château d’Issan este o proprietate cu rădăcini istorice ce coboară până în Evul Mediu. Conform tradiției, Château d’Issan este vinul servit în 1152 în Bordeaux la nunta ce i-a unit pe Eleanor de Aquitania cu Henric al II-lea al Angliei, din familia Plantageneților. Clasat ca Troisième Grand Cru Classé în 1855 la Expoziția Universală de la Paris, domeniul îmbină patrimoniul aristocratic cu o viziune modernă asupra viticulturii.
După ilustre personalități ale istoriei franceze medievale, două războaie mondiale și numeroase generații, domeniul aparține astăzi familiilor Cruse și Lorenzetti, care au investit semnificativ în modernizarea cramei și în creșterea calității vinurilor ce îi poartă eticheta. Podgoria se întinde pe aproximativ 55 de hectare, plantate în principal cu Cabernet Sauvignon și Merlot, pe soluri de pietriș profund, tipice pentru Margaux, ce asigură drenaj excelent și favorizează maturarea optimă a strugurilor.
Viticultura este realizată cu grijă pentru echilibrul natural al viței, prin lucrări manuale și randamente controlate. Vinificația are loc parcelar, în cuve termo-controlate, urmată de maturare în baricuri de stejar franțuzesc asezonate, dar și în butoaie noi. Această abordare permite exprimarea fidelă a terroir-ului și a stilului casei.
ASPECT: Culoare rubinie intensă cu reflexe purpurii, limpede și strălucitor.
MIROS: Aromă complexă de coacăze negre, prune bine coapte, violete și tușe fine de cedru, vanilie și condimente delicate.
GUST: Armonios, cu taninuri catifelate, fructe elegante, structura echilibrată și un tonuri subtile de stejar și mirodenii care vor evolua elegant în timp.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește perfect cu friptură de vită la cuptor, rață cu sos de fructe de pădure sau brânzeturi maturate.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
200,38 RON Începând cu: 175,33 RON+ 0,50 RON garanție SGR
Stoc epuizat