Vinuri linistite

Vinurile linistite fac parte din categoria bauturilor obtinute prin fermentatie alcoolica naturala, realizata exclusiv din must de struguri. Pentru a fi incadrate in categoria vinurilor linistite, bautura trebuie sa ofere o tarie alcoolica de minimum 8,5% vol. Vinurile linistite sunt produse agroalimentare la care se interzice adaosul de arome dintr-o sursa externa. Aromatizarea acceptata legal este cea oferita de contactul bauturii cu vase confectionate din lemn.


Clasificare vinurilor in functie de culoare:


-          Vinuri albe;


-          Vinuri rose;


-          Vinuri rosii.


Vinurile linistite pot fi obtinute dintr-un singur soi de struguri, sau din doua sau mai multe te soiuri cupajate. In cazul vinurilor obtinute dintr-un singur soi, acestea vor avea culoarea strugurilor (exemplu: soiuri albe - vinuri albe, soiuri rosii - vinuri rosii ) Exceptie de la acest fapt sunt vinurile albe obtinute din struguri rosii (ex: Blanc de noir - vin alb obtinut din Pinot Noir,  sau vinurile rose).  Vinurile rosii mai pot avea in componenta, in procente foarte scazute si soiuri de vinuri albe cu scopul imbunatatirii gustului / mirosului cupajului obtinut.


Stiati ca inlaturand  pielita  boabelor de strugurilor, corpul boabelor  arata la fel? Toate sunt albe.... Culoarea vinului este data de fapt de culoarea pielitei, iar intensitatea culorii vinurilor este datorata direct timpului in care vinul sta in contact cu pielita strugurelui.... Pentru un vin rose pal, contactul vinului cu pielita se face pentru o perioada foarte scurta de timp (probabil cateva ore)...



 Clasificarea vinurilor in functie de zaharul rezidual din compozitie:


 -         vinuri seci - cel mult 4 grame de zahar rezidual la un litru;


-          vinuri demiseci - 4,1 - 12 grame de zahar rezidual la un litru;     


-          demidulci - 12,1 - 50 de grame de zahar rezidual la un litru;


-          dulci - peste 50 de grame de zahar rezidual la un litru.


 


Clasificarea vinurilor in functie de calitatea strugurilor din care sunt obtinute si metoda de productie:


-          Vinuri de masa. Aceasta denumire este data pentru vinuri cu productie nereglementata in functie de soi sau regiune. Aceste vinuri au tarie alcoolica de maxim 10%.


-          Vinuri de calitate superioara. Sunt vinurile din struguri de calitate superioara dintr-o regiune mare, ce contin tarie alcoolica de peste 10%.


-          Vinuri cu denumire de origine controlata (DOC). Aceste vinuri sunt obtinute din cele mai bune soiuri, recoltate din podgorii recunoscute la nivel international, aflate sub reglementare care garanteaza calitatea. Vinurile de origine controlata au tarie alcoolica de peste 11%.


 


Organizatia Internationala a Vinului a publicat un clasament oficial alcatuit din 21 de state producatoare de vin si cantitatile de vin produse de acestea in anul 2018. Primele trei state cu cea mai mare productie de vin din lume, sunt statele din Lumea Veche (Europa), care au istorie si traditie indelungata in productia de vinuri. In top 10, Italia, Franta si Spania ocupa locurile fruntase, urmate de SUA, Argentina, Chile, Australia, Germania, Africa de Sud si China,


La nivel european Romania, Germania, Austria si Ungaria, au înregistrat o crestere a recoltei în 2018 mai mare decât media ultimilor 5 ani.


La nivel mondial, Romania se afla pe locul 13, cu 510 milioane de litri produsi in 2018, iar vecinii de peste Prut, se afla pe locul 19, cu 190 milioane de litri produsi in acelasi an.


 

Citește Mai Mult Afiseaza mai putine
Pagina:
  1. 20
  2. 21
  3. 22
  4. 23
  5. 24
Grilă Listă
Filtru
  • Mazzei - Zisola Azisa Grillo Sicilia DOC 2024 - 0.75L, Alc: 12.5% Mazzei - Zisola Azisa Grillo Sicilia DOC 2024 - 0.75L, Alc: 12.5%

    Mazzei

    Mazzei - Zisola Azisa Grillo Sicilia DOC 2024 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: SICILIA DOC / ITALIA

     

    SOIUL / SOIURILE: GRILLO

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ALB SEC. Familia Mazzei este una dintre cele mai vechi dinastii italiene din regiunea viticolă Toscana. Răcăcinile datează din secolul al XI-lea, iar stema inițială cu trei ciocane de lemn, era asociată cu breasla dogarilor. În 1435 (anul înscris pe brand-ul actual), proprietatea Castello di Fonterutoli a devenit parte din moștenirea familiei Mazzei. De peste 600 de ani, familia Mazzei cultivă viță de vie și produce vinuri fine, tradiționale, de calitate premium. Mazzei deține în prezent trei domenii viticole în diferită părți ale Italiei. Castello di Fonterutoli și Belguardo în Toscana, apoi domeniul Zisola, în Noto, regiunea Siciliei.

     

    Zisola este o proprietate a familiei Mazzei, achiziționată în anul 2000. Proprietatea se află în zona rurală a orașului Noto, în sud-estul Siciliei, o regiune cu o puternică tradiție viticolă și o climă ideală. Aici, Mazzei a adus experiența și filozofia sa de a produce vinuri de înaltă calitate, respectând în același timp soiurile de struguri locale și terroir-ul sicilian. Terroirul este caracterizat de soluri calcaroase, bogate în argilă roșie, care sunt perfecte pentru viticultură. Zona beneficiază de o climă mediteraneană, cu veri calde și uscate și ierni blânde. Apropierea de mare contribuie la o ventilație constantă, care previne bolile viței de vie și favorizează coacerea soiurilor locale, cum ar fi Nero d'Avola, considerat "regele" soiurilor de struguri siciliene.

     

    Azisa Sicilia DOC 2024 este un vin alb obținut din struguri Grillo, culeși manual din podgoriile situate la 130 de metri altitudine. Fermentația se realizează la rece, aproximativ 15°C. în cisterne de oțel. Vinul este îmbuteliat proaspăt, fără maturare îndelungată. Cu toate acestea, soiul oferă un potențial de învechire în sticlă remarcabil.   

     

     

    ASPECT: Galben-pai strălucitor, cu reflexii verzui.

     

    MIROS: Arome intense și proaspete de citrice (lămâie verde, grapefruit), note florale de flori albe și iasomie, completate de o mineralitate fină și o notă discretă de ierburi aromatice mediteraneene.

     

    GUST: Elegant, cu o aciditate vibrantă și o structură echilibrată. Gustul de citrice și fructe cu pulpă albă este completat de o nuanță sărată, specifică solului calcaros al regiunii. Finalul este persistent și răcoritor.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Ideal alături de preparate pe bază de pește și fructe de mare, aperitive, salate proaspete și brânzeturi tinere.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C. (Potențial de învechire în sticlă până la 5 ani).

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Mazzei - Belguardo V Vermentino Superiore Maremma Toscana DOC 2023 - 0.75L, Alc: 13.5% Mazzei - Belguardo V Vermentino Superiore Maremma Toscana DOC 2023 - 0.75L, Alc: 13.5%

    Mazzei

    Mazzei - Belguardo V Vermentino Superiore Maremma Toscana DOC 2023 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: TOSCANA DOC / ITALIA

     

    SOIUL / SOIURILE: VERMENTINO

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ALB SEC. Familia Mazzei este una dintre cele mai vechi dinastii italiene din regiunea viticolă Toscana. Răcăcinile datează din secolul al XI-lea, iar stema inițială cu trei ciocane de lemn, era asociată cu breasla dogarilor. În 1435 (anul înscris pe brand-ul actual), proprietatea Castello di Fonterutoli a devenit parte din moștenirea familiei Mazzei. De peste 600 de ani, familia Mazzei cultivă viță de vie și produce vinuri fine, tradiționale, de calitate premium. Mazzei deține în prezent trei domenii viticole în diferită părți ale Italiei. Castello di Fonterutoli și Belguardo în Toscana, apoi domeniul Zisola, în Noto, regiunea Siciliei.

     

    Mazzei Belguardo este o proprietate a familiei Mazzei, situată în inima regiunii Maremma, Toscana, pe dealurile dintre Grosseto și Montiano, foarte aproape de Marea Tireniană. Achiziționat de Mazzei la mijlocul anilor '90, acest domeniu se întinde pe o suprafață de 80 de hectare, dintre care aproape jumătate sunt cultivate cu viță de vie. Datorită solului calcaros și stâncos, dar și a proximității mării, Belguardo a devenit cunoscută pentru producția de vinuri roșii și albe de înaltă calitate, obținute atât din soiuri locale, precum Sangiovese și Vermentino, cât și din soiuri internaționale cum ar fi Cabernet Sauvignon sau Cabernet Franc.

     

    Mazzei Belguardo V Vermentino Superiore Maremma Toscana 2023 este rezultatul unui proiect de cercetare aprofundată a terroir-ului și soiului, în care sunt vinificate patru clone de Vermentino din Corsica și Sardinia.
    Pentru acest asamblaj 50% din must este fermentat alcoolic în amfore și maturat cu pieliță timp de 5 luni, iar 50% din must este fermentat și maturat pe drojdii fine (sur lies) în cisterne din oțel inoxidabil, cu batonnage săptămânal.

     

     

    ASPECT: Galben auriu, limpede și strălucitor.

     

    MIROS: Un buchet complex și intens, cu arome de fructe galbene coapte, cum ar fi mere și piersici, note de miere, migdale, ierburi aromatice și o mineralitate distinctă.

     

    GUST: Savuros și cu o structură complexă. Aromele de fructe se regăsesc în gust, alături de o aciditate echilibrată, o textură fină și un final lung, sărat și ușor amărui, specific soiului alb italian Vermentino.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește bine cu preparate din pește și carne albă, risotto cu ciuperci porcini, fructe de mare și brânzeturi semimaturate.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C. (Potențial de învechire în sticlă de 12 - 15 ani).

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Sacha Lichine - Le Coq Rouge 2022 - 0.75L, Alc: 13.5% Sacha Lichine - Le Coq Rouge 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%

    Sacha Lichine

    Sacha Lichine - Le Coq Rouge 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: LANGUEDOC / FRANȚA 

     

    SOIUL / SOIURILE: SYRAH, GRENACHE

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ROȘU SEC. Născut în Bordeaux și educat în S.U.A, Sacha Lichine a început să lucreze pe proprietatea Chateau Prieuré din Franța de la vârsta de 23 de ani. Activitatea sa în lumea vinurilor franțuzești în regiuni ca Burgundia, Rhone sau Bordeaux în anii ‘90, a fost urmată de achiziția domeniului Chateau d’Esclans din Provence, unde a creat un brand axat pe categoria vinurilor rose. Experienţa acumulată în producția de vinuri rose este urmată de această gamă cuprinsă din trei vinuri create pentru toate gusturile: un cupaj roșu, un monosoi alb și un cupaj rose.  

     

    Pentru Le Coq Rouge strugurii din soiurile Syrah şi Grenache, cultivaţi în regiunea Hérault, între localităţile Pezenas şi Béziers sunt vinificaţi după cele mai moderne și riguroase metode tehnologice. Vinificarea ghidată de cunoștiințele dobândite de Sacha Lichine oferă un cupaj elegant, creat în stilul autentic franțuzesc.

     

    "Ca și tatăl meu, cred de vinul trebuie savurat și nu idolatrizat. Am creat acest cupaj cu o bucurie de hedonist în minte." (Sacha Lichine - vinificator).

     

     

    ASPECT: Roşu-rubiniu, cu reflexii grena.

     

    MIROS: Cupajul creat de Sacha Lichine este caracterizat de aromele consistente de merișoare, prune coapte, dude roșii și alte note din fructe de pădure.   

     

    GUST: Fructele roșii se simt dulci, coapte, transformate în dulceață, cu tușe acrișoare și mirodenii lemnoase ce dau o remanență lungă.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Pentru cei care preferă preparatele din carne de vită (tartar), şniţel de porc umplut cu şuncă şi caşcaval, coaste la cuptor, sarmale cu ciolan, platouri cu jumări, şorici și cârnaţi prăjiţi.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Vinarte - Colectie Nedeea cupaj rose, DOC 2021 - 0.75L, Alc: 12.5% Vinarte - Colectie Nedeea cupaj rose, DOC 2021 - 0.75L, Alc: 12.5%

    Vinarte

    Vinarte - Colectie Nedeea cupaj rose, DOC 2021 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2021

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MEHEDINȚI - OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ, BĂBEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ROSE SEC. În 1998 un grup de afaceriști români, francezi și italieni, aduși împreună de pasiunea pentru vin au creat brand-ul Vinarte. Fondatorii au început activitatea pe trei domenii viticole din Muntenia: Villa Zorilor-Dealu Mare; Bolovanu-Sâmburești și Stârmina-Mehedinți, unde au plantat soiuri autohnone și soiuri populare din Europa de vest.

     

    Soiurile românești sunt reprezentate de Tămâioasă, Fetească Neagră, Fetească Albă, Novac, iar cele europene sunt Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon, Merlot și Riesling. Soiurile plantate în Mehedinți sunt vinificate cu expertiza și aparatura modernă a cramei Vinarte, apoi cele mai bune soiuri și cupaje sunt maturate în baricuri din stejar.

     

    Acest vin provine din struguri hrăniți de sol argiluvian cu sedimente din pietrișuri, nisipuri și marne. Clima din Oltenia este temperat continentală cu influențe mediteraneene propice pentru coacerea optimă a strugurilor și păstrarea aromelor caracteristici fiecărui soi.

     

     

    ASPECT: Rose-somon, limpede.

     

    MIROS: Cupajul de Fetească Neagră și Băbească aduce un parfum armonios din cireșe albe, frăguțe, prune zemoase și bujori.

     

    GUST: Textura de fructe albe și roșii cu post gust scurt, ușor acidulat.  

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin alb pentru preparatele cu carne de pasăre, pește, fructe de mare și preparate vegetariene.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Purcari - Nocturne Rkatsiteli Orange - 0.75L, Alc: 13% Purcari - Nocturne Rkatsiteli Orange - 0.75L, Alc: 13%

    Purcari

    Purcari - Nocturne Rkatsiteli Orange - 0.75L, Alc: 13%

    REGIUNE / ȚARĂ: ȘTEFAN VODĂ / REPUBLICA MOLDOVA

     

    SOIUL / SOIURILE: RKATSITELI

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN ROȘU SEC. Fondat în 1827 Château Purcari reprezintă unul dintre cele mai valoroase și renumite domenii ale Europei de Est. Vinurile din Purcari au fost servite la Curțile Regale din Europa încă de acum 150 de ani.

     

    Prima medalie de aur a fost acordată vinurilor din Purcari în 1878, la Expoziția Mondială de la Paris, când experții francezi au fost profund impresionați de aroma bogată și intensă a soiului Negru de Purcari, care a fost confundat cu unul originar din faimoasa regiune viticolă Bordeaux.

     

    Purcari Nocturne Rkatsiteli Orange este un vin alb obținut din struguri Rkatsiteli, recoltați manual noaptea pentru a păstra prospețimea și aroma fructului, vinificat în stil „orange” prin macerare pe pielițe.

     

     

    ASPECT: Roșu rubiniu, intens.

     

    MIROS: Aromă sofisticată, compusă din note de caise confiate, coajă de portocală, ceai negru și miere de salcâm, completate de nuanțe fine de ierburi uscate și migdale.

     

    GUST: Gust rotund și bine structurat, cu accente de fructe galbene, stafide aurii și condimente dulci subtile. Taninurile fine, surprinzătoare pentru un vin alb, aduc profunzime și rafinament. În postgust este ușor amărui și citric.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Își găsește armonia alături de preparate asiatice condimentate, brânzeturi maturate sau paste cu sosuri cremoase, dar poate însoți cu eleganță și pește gras ori carne albă la cuptor.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Mosia Tohani - Apogeum Feteasca Neagra Editie Limitata V DOC 2015 - 1.5L, Alc: 14.8% Mosia Tohani - Apogeum Feteasca Neagra Editie Limitata V DOC 2015 - 1.5L, Alc: 14.8%

    Tohani

    Mosia Tohani - Apogeum Feteasca Neagra Editie Limitata V DOC 2015 - 1.5L, Alc: 14.8%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2015

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 14.8%

     

    VIN ROȘU SEC. După atestările documentare din 1773, vinurile din Tohani au stat sub semnul regalității. Din anul 1930, Principele Nicolae al României, fratele regelui Carol al II-lea, devine proprietarul domeniului și după ce renunță la tron și se căsătorește cu Ioana Doletti, duce mai departe pasiunea pentru vinurile din Tohani.

     

    Începând cu anul 2000, zonele viticole din Tohani au fost privatizate. Noii proprietari au replantat vița, au extins culturile și au învestit în clădiri și echipamente moderne. Vinurile din Tohani s-au alăturat celorlalte brand-uri cu istorie îndelungată, care au oferit cele mai bune vinuri din Europa de Est. În semn de recunoaștere a calității și valorilor promovate de Tohani Romania, compania devine în 2012 furnizor al Casei Regale.

     

    Apogeum Fetească Neagră Ediție Limitată 2015 este un vin special din soi românesc, cu arome elegante, adunate într-un buchet ce desfată caracterele rafinate și aduce acel stil regal, gândit pentru toate vinurile Tohani. Vinul este maturat timp de 24 de luni în baricuri din stejar franțuzesc, îmbuteliat și lăsat la învechit încă 12 luni înainte de comercializare.

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu, strălucitor.

     

    MIROS: Buchet fructat de prune, afine și coacăze negre armonizate de notele foarte scurte de maturare, dezvoltate de maturarea în baric.

     

    GUST: Catifelat și condimentat, cu note de piper uscat și vanilie dulce. Taninii rotunjiți și nota de ciocolată cu vișine oferă o remanență lungă și satisfăcătoare.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la preparatele delicioase din carne rosie, piept de rață cu miere și oțet balsamic, brânzeturi maturate și deserturi cu ciocolată amăruie.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 15 - 17°C. (Este recomandată decantarea timp de minimum 120 de minute).

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Sarica Niculitel - Caii de la Letea Princeps Chardonnay DOC 2023 - 0.75L, Alc: 13% Sarica Niculitel - Caii de la Letea Princeps Chardonnay DOC 2023 - 0.75L, Alc: 13%

    Sarica Niculitel

    Sarica Niculitel - Caii de la Letea Princeps Chardonnay DOC 2023 - 0.75L, Alc: 13%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD SARICA NICULIȚEL - COLINELE DOBROGEI / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN ALB SEC. Viticultura practicată de localnicii nord-dobrogeni este documentată cel mai devreme în anul 1412. Podgoria Sarica Niculițel o găsim în nordul Dobrogei, aproape de Tulcea, în partea deluroasă, numită Sarica, din localitatea Niculițel, locul de unde a pornit renumele acestor vinuri.

     

    Dezvoltarea viticulturii în Niculițel a fost favorizată de condițiile climatice unice, mai exact: expunerea nordică, lacurile din apropiere și întinsele zone împădurite din sud, care au permis apariția unor culturi sănătoase de viță și producția unor vinuri apreciate în toată țara. Viticola Sarica Niculițel este o afacere de familie începută în 2003. După 17 ani de activitate, culturile de viță de vie se întind pe 400 de hectare, cultivate cu soiuri românești și soiuri cunoscute în marile regiuni viticole ale lumii.

     

    Princeps este o colecție de vinuri produse din cele mai bune plantații aflate în podgoria Sarica Niculițel. Vinificarea clasică este urmată de maturarea vinurilor în butoaie de stejar pentru a oferi cele mai bune varietăți ale etichetei Caii de la Letea.

     

     

    ASPECT: Galben-pai.

     

    MIROS: Rafinat, dominat de arome de fructe galbene coapte, precum piersică, pară și mango, îmbogățite de note subtile de vanilie, migdale dulci și unt.

     

    GUST: Catifelat și echilibrat, cu un miez fructat susținut de o aciditate delicată. Aromele de fructe coapte și flori albe se împletesc cu impresii fine de stejar și o ușoară tentă minerală. Finalul este persistent, rotund și elegant, cu o tușă de vanilie și miere care persistă plăcut.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește cu pește alb în sos de unt, carne de pui sau curcan, risotto cremos, ori brânzeturi maturate. Un vin ce poate însoți perfect o cină rafinată sau un moment de destindere contemplativă.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Folklore - Calusarii Tamaioasa Romaneasca demidulce 2019 - 0.75L, Alc: 13% Folklore - Calusarii Tamaioasa Romaneasca demidulce 2019 - 0.75L, Alc: 13%

    Folklore

    Folklore - Calusarii Tamaioasa Romaneasca demidulce 2019 - 0.75L, Alc: 13%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2019

     

    REGIUNE / ȚARĂ: COTNARI / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN ALB DEMIDULCE. Eticheta Folklore prezintă vinurile din regiunea Dealu Mare, însoțite de simboluri și descrieri ale obiceiurilor vechi de sute de ani, precum și povești și legende din folclorul românesc. Vinurile Folklore sunt monovarietale, albe, roșii și rose, obținute din soiuri românești tradiționale, dar și din soiuri cu origini în Europa de Vest, cultivate de zeci de ani în regiunile viticole ale României.

     

    Folklore Tămâioasă Românească aduce pe etichetă o reprezentare a celui mai cunoscut obicei al României: Călușarii. Originile acestui dans sunt păgâne, iar cronologia îl plasează în timpurile Daciei antice. Călușarii erau călugări într-un cult ce venera soarele, iar dansul lor era un război cu forțele răului, despre care se spune că le amenința așezările.

     

    În prezent, oamenii încă mai cred în dansul călușarilor, norocul adus de aceștia pentru tot anul, bucurie și protecție împotriva bolilor. Tradiția mai spune că fiecare grup de călușari dă viață dansului ritualic și ia suferința altora.

     

     

    ASPECT: Galben-pai, strălucitor.

     

    MIROS: Parfumat de miere delicată și flori albe.

     

    GUST: Proaspăt, dulce, aromat de fructe și flori, ca un tonic de sorginte veche. Ușor acidulat, cu alcool bine integrat și postgust scurt, cu o notă de maturare.  

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Savurați acest vin alături de pateu, preparate asiatice, condimentate, paste și deserturi puțin dulci.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Caraman - Cuvee Dimitri rosu (M+CS+FN) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 14% Caraman - Cuvee Dimitri rosu (M+CS+FN) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 14%

    Caraman

    Caraman - Cuvee Dimitri rosu (M+CS+FN) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 14%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: MERLOT, CABERNET SAUVIGNON, FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 14%

     

    VIN ROȘU SEC. Pe pământul Dobrogei, pe dealurile Murfatlarului, vița de vie pare să fie veșnică, ori cunoscută de om de cel puțin 2700 de ani, din vremuri antice unde nectarul strugurelui era închinat zeului Bachus, ce păzea vițele și ocrotea rodul pentru locuitorii Tomisului.

     

    De la Răscoala din 1907 se consemnează prima atestare a podgoriei Murfatlar pe numai 10 hectare, iar de acolo s-au extins viile cu soiurile lumii vechi, dar și soiuri autohtone. În aceeași zonă milenară a Murfatlarului este locul de naștere al Domeniilor Caraman, deținute de Agroserv Trading din Constanța, al lui Stelian și Dumitru Caraman.

     

    Colecția Cuvée este compusă din cele mai valoroase vinuri produse din struguri selecționați de pe suprafețe mici ale podgoriei. Caraman Cuvee Dimitri este un cupaj din soiurile Merlot, Cabernet Sauvignon și Fetească Neagră. Vinul este produs și maturat în baric sub atenta supraveghere a vinificatorului Nicolae Itu, a cărui semnătură este prezentă pe contraetichetă.

     

     

    ASPECT: Roșu intens, cu reflexii de rubin.

     

    MIROS: Merlot și Cabernet Sauvignon șoptesc în tihnă secretele terroir-ului prin aromele delicate de cireșe și vișine, armonizate de vanilia efemeră a baricului din crama.

     

    GUST: Învăluie bolta și papilele cu gustul astringent al taninilor finisați ce dau o notă de cacao și un gust final rustic și lung.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin potrivit la mesele cu preparate consistente din carne de vită, miel sau pasăre, gătite simplu sau condimentate.  

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Folklore - Caiutii Tamaioasa Romaneasca DOC, demisec 2022 - 0.75L, Alc: 12% Folklore - Caiutii Tamaioasa Romaneasca DOC, demisec 2022 - 0.75L, Alc: 12%

    Folklore

    Folklore - Caiutii Tamaioasa Romaneasca DOC, demisec 2022 - 0.75L, Alc: 12%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD COTNARI / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ

     

    VOL. ALC.: 12%

     

    VIN ALB DEMISEC. Eticheta Folklore prezintă vinurile din regiunea Dealu Mare, însoțite de simboluri și descrieri ale obiceiurilor vechi de sute de ani, precum și povești și legende din folclorul românesc. Vinurile Folklore sunt monovarietale, albe, roșii și rose, obținute din soiuri românești tradiționale, dar și din soiuri cu origini în Europa de Vest, cultivate de zeci de ani în regiunile viticole ale României.

     

    Vinul alb de Tămâioasă Românească are pe etichetă un cal desenat cu motive tradiționale în culori vii. Calul face referire la dansul unui tânăr ce ține un cap de cal stilizat și este acoperit de o pânză albă împodobită cu broderie și ciucuri.

     

    În dansul numit ”Căiuții”, mișcările sunt energice, cu sărituri ce imită galopul, cu sunete ascuțite și pocnituri de cizme. În trecut, despre caii albi se credea că sunt mesageri ai vieții și ai norocului, iar acest dans simbolizează legătura dintre oamenii și animalele care muncesc pământul.

     

     

    ASPECT: Galben-pai, strălucitor.

     

    MIROS: Arome intense de mango, ananas, pepene și o notă vegetală, deosebită, ce aduce cu un mănunchi de busuioc proaspăt.

     

    GUST: Tămăioasa aduce pe papile aceleași note fructate, din care se remarcă cea de grepfrut. Post gust mediu, revigorant.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin alb potrivit la mesele cu pește, fructe de mare, paste și gustări cu brânzeturi.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • La Salina - Issa Feteasca Neagra 2023 - 0.75L, Alc: 12.5% La Salina - Issa Feteasca Neagra 2023 - 0.75L, Alc: 12.5%

    La Salina

    La Salina - Issa Feteasca Neagra 2023 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE TRANSILVANIEI / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ROȘU SEC. Crama La Salina este un proiect realizat de doi iubitori de vinuri nobile care și-au folosit pasiunea și resursele pentru a reface arealul viticol din județul Cluj, dealurile Durgău, începând cu anul 2011. După zeci ani în care pământul a fost neexploatat, în 2012 antreprenorii au plantat viță de vie și au investit în utilaje de ultimă generație.

     

    Pe mai bine de 70 de hectare La Salina cultivă soiuri cu tradiție în Lumea Veche, pentru cele mai prețioase monosoiuri din Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Noir, Rhein Riesling și Muscat Ottonel.

     

    Munca la culturile de viță și la vechea crama (acum renovată), în care se află butoaiele de maturare, a permis dezvoltarea gamei generoase de vinuri albe și roșii, denumite inspirat Issa (de la localitatea Potaissa, cunoscută din timpul Imperiului Roman).

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.

     

    MIROS: Un an de învechire a adus un buchet echilibrat, cu arome pronunțate de prune coapte, vișine, ciocolată și o notă de coacăze negre.

     

    GUST: Rotund, echilibrat de alcool bine integrat, acidulat, cu tanini și tușe de fructe negre. Postgust mediu, sec.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin roșu tânăr, recomandat la mesele cu preparatele noastre tradiționale (sarmale, tochitură, tocană) din carne de vită și porc, preparate din carne de miel, vânat și brânzeturi maturate.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Potențial de învechire la sticlă de 5 până la 7 ani). 

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Domeniul Bogdan - Cuvee Experience Rosu DOC, BIO 2022 - 0.75L, Alc: 14% Domeniul Bogdan - Cuvee Experience Rosu DOC, BIO 2022 - 0.75L, Alc: 14%

    Domeniul Bogdan

    Domeniul Bogdan - Cuvee Experience Rosu DOC, BIO 2022 - 0.75L, Alc: 14%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ, MERLOT, SYRAH

     

    VOL. ALC.: 14%

     

    VIN ROȘU SEC. În Murfatlar, satul Peștera este un loc cu tradiție în cultivarea viței de vie încă din vremurile dacilor și Imperiului Roman. Acolo, unde pământul dă multe roade, Domeniul Pogdan a mărit podgoria cu soiuri noi ce se întind pe 154 de hectare.

     

    Domeniul Bogdan s-a născut în 2011 din dorința de a produce un vin de excepție, total natural, asemenea celui produs de strămoșii noștri în urmă cu sute și mii de ani. 

     

    Cuvee Experience Roșu este un cupaj realizat dintr-un soi românesc autentic și două soiuri cu prestigiu în regiunile viticole ale Lumii Vechi. Vinificarea are loc cu macerare îndelungată la cald necesară soiurilor roșii pentru a se extrage culoarea și aromele intense, urmată de fermentare alcoolică în cisterne din oțel. Fiecare dintre cele trei soiuri roșii sunt maturate separte pentru perioade scurte în butoaie din stejar cu diferite grade de utilizare. Cupajarea este urmată de îmbuteliere și învechirea de scurtă durată în depozitele cramei.

     

     

    ASPECT: Roșu-violet, intens.

     

    MIROS: Buchetul generos se desface în note de fructe negre coapte, mure și cireșe, completate de note subtile de condimente dulci, cacao și lemn fin.

     

    GUST: Rotund, cu tanini eleganți și catifelați, echilibrați de fructe negre, tonuri de ciocolată și condimente delicate. Corpul mediu spre amplu și suplețea texturii amplifică impresia de rafinament și persistență.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat alături de carne roșie la grătar, fripturi de vânat sau brânzeturi maturate, unde notele complexe ale vinului se pot contopi cu bogăția preparatelor. 

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Domeniul Bogdan - Premium Riesling DOC, BIO 2022 - 0.75L, Alc: 12.8% Domeniul Bogdan - Premium Riesling DOC, BIO 2022 - 0.75L, Alc: 12.8%

    Domeniul Bogdan

    Domeniul Bogdan - Premium Riesling DOC, BIO 2022 - 0.75L, Alc: 12.8%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: RIESLING

     

    VOL. ALC.: 12.8%

     

    VIN ALB SEC. În Murfatlar, satul Peștera, este un loc cu tradiție în cultivarea viței de vie încă din vremurile dacilor și Imperiului Roman. Acolo, unde pământul dă multe roade, Domeniul Pogdan a mărit podgoria cu soiuri noi ce se întind pe 154 de hectare.

     

    Domeniul Bogdan s-a născut în 2011 din dorința de a produce un vin de excepție, total natural, asemenea celui produs de strămoșii noștri în urmă cu sute și mii de ani. 

     

    În solul cernoziom, pe pat de roci calcaroase, vița de vie din soiul Riesling oferă 7 tone de struguri la hectar. Producția începe la jumătatea lunii septembrie cu recoltarea manuală în lădițe de zece kilograme. În crama strugurii sunt desciorchinați și boabele zdrobite în utilaje cu acțiune centrifugă. După zdrobire boabele sunt răcite până la 5°C. și trecute prin presa pneumatică. Limpezirea gravitațională a mustului este urmată de fermentarea în cisterne, cu drojdii selecționate, timp de 15 zile, la o temperatură constantă de 14°C. Fermentarea alcoolică este urmată de maturarea pe drojdii în aceleași vase, cu batonaj periodic timp de 45 de zile.   

     

     

    ASPECT: Galben-pai, strălucitor.

     

    MIROS: Buchetul aduce arome clare de ierburi ușor aromate, fructe de livadă, în special pere verzi și nectarine.

     

    GUST: Aciditatea specifică soiului oferă impresia unui frizant, dar perlajul durează mai puțin, iar aromele de fructe delectează papilele alături de nota citrică, cu o remanență scurtă spre medie, tonică.  

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Efervescența și aromele de fructe îl recomandă la aperitive cu fructe de mare, crustacee sau curcan gătit pe îndelete la cuptor.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Avincis - Alutus Primus DOC 2022 - 0.75L, Alc: 14.5% Avincis - Alutus Primus DOC 2022 - 0.75L, Alc: 14.5%

    Avincis

    Avincis - Alutus Primus DOC 2022 - 0.75L, Alc: 14.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DRĂGĂȘANI - OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: ALUTUS

     

    VOL. ALC.: 14.5%

     

    VIN ROȘU SEC. Înainte de cucerirea Daciei de Imperiul Roman, la Drăgășani se cultivau struguri folosiți la producția de vin. Mănăstirea Dobruşa, construită în secolul al XV-lea, avea propria vie pe colină, iar vinurile obținute în această parte a țării au fost cunoscute și apreciate în Europa, la expozițiile universale de la Paris.

     

    În 1927, Maria şi Iancu Râmniceanu au cumpărat în Drăgășani un conac construit în stil neoromânesc, înconjurat de vii. Mai târziu, conacul a fost redenumit Vila Dobrușa. Din 2007, strănepoata lor Cristiana și soțul acesteia, Valeriu Stoica, păstrează cu drag tradiția vinurilor, oferă o gamă extinsă de monosoiuri și cupaje, promovează arta, cultura, frumusețea locului și serenitatea vilei Dobrușa.

     

    Alutus Primus este un vin deosebit, obținut din soiul roșu Alutus, denumire împrumutată de numele latin al râului Olt și născut din încrucișarea vechiului soi roșu românesc Băbească Neagră cu soiul roșu Saperavi, originar din Georgia. Cercetătorii de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Drăgășani au creat și omologat în 2003 soiul Alutus, cel de-al treilea de acest fel, după Negru de Drăgășani creat în 1993 și Crâmpoșie Selecționată, creat în 1972. Alutus a fost plantat pentru prima dată în 2020  pe Domeniul Vila Dobrușa al cramei Avincis.

     

     

    ASPECT: Violet închis, cu reflexii scurte.

     

    MIROS: Buchetul trimite la originile vechi ale părinților din România și Georgia, două locuri unde vinurile se găsesc de milenii și păstrează atemporale aromele fructate de cireșe, mure, coacăze negre, completate echilibrat de ciocolată, lemn dulce, struguri uscați în vie și violete.  

     

    GUST: Pe papile se între note de fructe negre, amărui, ușor rustice, întreținute de alcool foarte bine integrat și prelungite de tanini catifelați. Corpolența nativă a soiului aduce un gust final foarte lung.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: O alegere specială pentru momente speciale, momente de răsfăț sau mese cu preparate alese din carne roșie, fie că este friptură maturată, miel la cuptor sau vânat. De asemenea, este recomandat alături de preparate tradiționale românești din carne de porc și vită, brânzeturi maturate (parmezan, pecorino, gorgonzola) și deserturi cu ciocolată neagră, nuci și caramel.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 17°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Avincis - Orange DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13.5% Avincis - Orange DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%

    Avincis

    Avincis - Orange DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DRĂGĂȘANI - OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ, FETEASCĂ REGALĂ, CRÂMPOȘIE SELECȚIONATĂ

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ALB SEC. Înainte de cucerirea Daciei de Imperiul Roman, la Drăgășani se cultivau struguri folosiți la producția de vin. Mănăstirea Dobruşa, construită în secolul al XV-lea, avea propria vie pe colină, iar vinurile obținute în această parte a țării au fost cunoscute și apreciate în Europa, la expozițiile universale de la Paris.

     

    În 1927, Maria şi Iancu Râmniceanu au cumpărat în Drăgășani un conac construit în stil neoromânesc, înconjurat de vii. Mai târziu, conacul a fost redenumit Vila Dobrușa. Din 2007, strănepoata lor Cristiana și soțul acesteia, Valeriu Stoica, păstrează cu drag tradiția vinurilor, oferă o gamă extinsă de monosoiuri și cupaje, promovează arta, cultura, frumusețea locului și serenitatea vilei Dobrușa.

     

    Orange este un cupaj reușit din trei soiuri tradiționale românești: Tămâioasă Românească, Fetească Regală si Crâmpoșie Selecționată. Strugurii sunt vinificați printr-o metodă foarte veche, pe care echipa Avincis dorește să o aducă în prezent: strugurii sunt vinificați cu macerare în amfore. Această metodă are o referință istorică ce se întinde pe mii de ani. Cele mai vechi amfore de lut folosite la vinificare au fost găsite în Georgia, și sunt denumite tradițional Qvevri.

     

     

    ASPECT: Galben-pai, strălucitor.

     

    MIROS: Buchetul este mai generos, peste intensitatea medie a unui cupaj alb. Arome de flori uscate, portocală confiată și chai. Buchetul evoluează grațios către note de miere polifloră, fructe exotice răscoapte și o tușă de nucă.

     

    GUST: Fructele coapte și mirodeniile stau țanțoșe pe papile, înconjurate de drupe uscate, ierburi sălbatice și infuzie consistentă de Matcha. Postgust mediu spre lung, sățios.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la mesele cu preparate picante, brânzeturi, legume, pește și carne albă.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 15°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Recas - Muse Day rose, DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13% Recas - Muse Day rose, DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13%

    Recas

    Recas - Muse Day rose, DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD RECAȘ - BANAT / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: MERLOT, CABERNET SAUVIGNON

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN ROSE SEC. Colecția Muse este una inovatoare pe piața din România și se adresează în special persoanelor moderne, cu viață socială activă. Sortimentul este îmbuteliat într-o sticlă cu design elegant, sablată integral pentru a proteja vinul de acțiunea directă a razelor soarelui.

     

    Muse Day este produs din strugurii culeși din viile cu cea mai bună expunere la razele soarelui și hrănite de solul puțin alcalin al regiunii. Strugurii sunt macerați scurt, sunt infuzați pentru a se extrage culoarea sa de roz pal și aromele celor două soiuri.

     

    Fermentarea alcoolică a strugurilor are loc în condiții controlate, pentru a păstra toți compușii naturali ce oferă calitate cupajului. După fermentarea alcoolică vinul este ferit de oxidare și este îmbuteliat imediat pentru a se păstra aromele proaspete de fructe și flori.

     

     

    ASPECT: Roz-somon, limpede.

     

    MIROS: Nasul se deschide cu arome delicate de fructe roșii proaspete – căpșuni, zmeură și coacăze roșii, completate de note florale subtile de trandafir și flori de câmp. În plan secund, se simt accente ușor citrice și de piersică albă, care sporesc finețea și persistența olfactivă.

     

    GUST: Suplu și fructat, cu o aciditate fină și prospețime. Aromele de fructe roșii se împletesc armonios cu tușe florale și minerale delicate. Finalul este persistent, elegant și echilibrat, cu reminiscențe plăcute de fructe și flori ce rămân insistent pe palat.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat alături de aperitive ușoare, salate cu fructe, pește sau fructe de mare, sau savurat ca vin de terasă în momentele de relaxare ale serii. 

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Segarcea - Marama Feteasca Alba DOC 2022 - 0.75L, Alc: 12.5% Segarcea - Marama Feteasca Alba DOC 2022 - 0.75L, Alc: 12.5%

    Domeniul Coroanei Segarcea

    Segarcea - Marama Feteasca Alba DOC 2022 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD SEGARCEA - OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ ALBĂ

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ALB SEC. În 1884, în timpul regelui Carol I, a luat naștere Administrația Domeniilor Coroanei (ADC). Administrația a sprijinit Coroana Regală, a promovat și a răspândit tehnici agricole noi, a creat o pepinieră cu 60 de soiuri, o cramă, apoi a început producția vinurilor de calitate superioară, cu Denumire de Origine Controlată.

     

    Reconstrucția Domeniului Coroanei Segarcea a început în 2002, de Ziua Regalităţii, atunci când familia Anghel a reluat lucrările la plantația de 300 de hectare de viță, a restaurat crama și arhitectura originală din timpul monarhiei. Toate acestea au permis reluarea producției de vinuri cu tehnologie de ultimă generație, la cele mai înalte standarde de calitate.

     

    Pentru acest vin crama Segarcea a folosit soiul Fetească Albă, existent în această parte a Europei de aproape 1000 de ani și vinificat până în prezent ca un soi rustic, fără potențial crescut de a oferi un vin de calitate. Segarcea reușit să ofere un vin superior prin metodele atent controlate și tehnologia modernă. Mustul obținut din strugurii culeși de pe 15 hectare, este extras la presiuni mici și limpezit natural, la rece. Fermentarea alcoolică are loc la temperatura controlată apoi vinul este înnobilat prin maturarea cu drojdii fine și batonnage de minim 3 luni. Din toate aceste procese rezultă un vin de Fetească Albă, carismatic și nobil, cu arome florale intense.

     

     

    ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.

     

    MIROS: Buchet cu arome dominante de flori și ierburi.

     

    GUST: Alături de notele florale sunt cele de fructe galbene, cum ar fi mere și pere coapte. Postgust scurt și sățios. cu o nuanță minerală.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Ușor de servit ca aperitiv sau alături de preparate din carne albă (pui, găină grasă de curte, curcan), pește, paste cu sos alb sau brânzeturi fine.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 11 - 13°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Recas - Selene Syrah DOC 2021 - 0.75L, Alc: 14.5% Recas - Selene Syrah DOC 2021 - 0.75L, Alc: 14.5%

    Recas

    Recas - Selene Syrah DOC 2021 - 0.75L, Alc: 14.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2021

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD RECAȘ - BANAT / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: SYRAH

     

    VOL. ALC.: 14.5%

     

    VIN ROȘU SEC. Gama Selene este formată din vinuri monosoi, produse în ediții limitate. Denumirea Selene este inspirată de zeița cu același nume din mitologia greacă. Numele Selene a fost ales și pentru a evidenția obiceiul vinificatorului de a culege strugurii noaptea, când fructul lipsit de lumina soarelui își păstrează aroma intensă înainte de vinificare.

     

    Selene Syrah este reușita vinificatorului australian Hartley Smithers, care a văzut potențialul soiului Syrah în terroir-ul din Recaș. Astfel, începând cu anul 2006 acest soi roșu este cultivat pe o parcelă însorită cu expoziție Sud-Sud Vest, în sol argilos, bogat în oxizi de fier.

     

    Anul 2021 are cea mai prosperă recoltă din ultimii 40 de ani, inclusiv pentru soiurile roșii. Strugurii sunt culeși manual și vinificați cu atenție prin macerare lentă. Fermentarea alcoolică este urmată de maturare în baric din stejar Allier timp de 6 luni pentru stabilizarea și rotunjirea taninurilor. Vinul este îmbuteliat fără filtrare.  

     

     

    ASPECT: Roșu purpuriu, cu reflexii violet.

     

    MIROS: Arome de fructe negre, stratificate, ce oferă compexitate. Primele facere se fac remarcate sunt poamele negre, prin afine și cireșe negre. În plan secund sunt note de fum și bacon, completate delicat de piper negru.

     

    GUST: Aciditate echilibrată, corpolență, arome de fructe, alcool generos, dar bine integrat și taninuri lemnoase. Postgust lung, cu note de fructe și condimente dulci.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Savuros la o mesele îmbeșugate, unde se găsesc brânzeturi cu chimen, carpaccio de vițel, fripturi, preparate din carne de căprioacă cu sos de muștar și cotlet de miel. La desert completează prăjituri cu fructe roșii, nuici, migdale și stafide.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 14 - 17°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • La Salina - Issa Feteasca Neagra 2024 - 0.75L, Alc: 14% La Salina - Issa Feteasca Neagra 2024 - 0.75L, Alc: 14%

    La Salina

    La Salina - Issa Feteasca Neagra 2024 - 0.75L, Alc: 14%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE TRANSILVANIEI / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 14%

     

    VIN ROȘU SEC. Crama La Salina este un proiect realizat de doi iubitori de vinuri nobile care și-au folosit pasiunea și resursele pentru a reface arealul viticol din județul Cluj, dealurile Durgău, începând cu anul 2011. După zeci ani în care pământul a fost neexploatat, în 2012 antreprenorii au plantat viță de vie și au investit în utilaje de ultimă generație.

     

    Pe mai bine de 70 de hectare La Salina cultivă soiuri cu tradiție în Lumea Veche, pentru cele mai prețioase monosoiuri din Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Noir, Rhein Riesling și Muscat Ottonel.

     

    Munca la culturile de viță și la vechea crama (acum renovată), în care se află butoaiele de maturare, a permis dezvoltarea gamei generoase de vinuri albe și roșii, denumite inspirat Issa (de la localitatea Potaissa, cunoscută din timpul Imperiului Roman).

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.

     

    MIROS: Buchet rafinat, cu arome de fructe negre bine coapte (mure, afine și coacăze), întrepătrunse armonios cu note de prune uscate, piper roz, ciocolată amără și o nuanță delicată de lemn dulce.

     

    GUST: O textură ce balansează între mătăsos și catifelat. Fructele roșii stau în prim-plan, urmate de mirodenii și tanini ce se sting ușor pe papile.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: O alegere foarte potrivită la mesele cu preparate din carne roșie fragedă, mușchi de vită în sos de vin roșu, vânat aromat sau brânzeturi cu gust intens. De asemenea, acompaniază plăcut preparate tradiționale cu savoare rustică.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Potențial de învechire la sticlă de 5 până la 7 ani).

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Tinazzi - Duca delle Corone - Primitivo di Salento IGP, Rosato 2023 - 0.75L, Alc: 12.5% Tinazzi - Duca delle Corone - Primitivo di Salento IGP, Rosato 2023 - 0.75L, Alc: 12.5%

    Tinazzi

    Tinazzi - Duca delle Corone - Primitivo di Salento IGP, Rosato 2023 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: SALENTO IGP - PUGLIA / ITALIA

     

    SOIUL / SOIURILE: PRIMITIVO DIN SALENTO

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ROSE SEC. La sfârșitul anilor 1960 determinarea și pasiunea pentru vinuri au fost de ajuns pentru Eugenio Tinazzi, încât să pornească propria afacere, vinăria Tinazzi. Pasiunea a fost transmisă din tată în fiu, iar în anii următori Gian Andreea Tinazzi a deschis treptat orizonturile companiei. 

     

    În prezent, Gian și copiii săi conduc Casa Tinazzi, una dintre cele mai respectabile vinării din Italia, și continuă să producă propriile vinuri în orășelul Lazise. Tinazzi deține și proprietăți extinse în Valpolicella și Apulia unde sunt cultivați struguri din soiuri locale, vinificați cu tehnologie modernă, pentru numeroasele game de vinuri roșii, albe și rose, produse anual.

     

    Soiul de struguri roșii Primitivo, din zona cu indicație geografică protejată Salento, regiunea Puglia, este vinificat în rose prin presarea ușoară și fermentare alcoolică la temperatura de 17-18°C. Maturarea vinului are loc în cisterne din oțel inoxidabil.

     

     

    ASPECT: Roz deschis, strălucitor.

     

    MIROS: Buchet cu arome proaspete de fructe tropicale și fructe roșii dulci.

     

    GUST: Aromele de fructe sunt definite mai bine de căpșune confiate, iar gustul dulce este dat de o notă de bomboane cu fructe. Postgust dulce, fructat, cu aciditate intensă.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Savurat în orice sezon și cu orice ocazie, acest rose aduce mai multă savoare preparatelor din carne albă, pește, paste și risotto.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 9 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

Pagina:
  1. 20
  2. 21
  3. 22
  4. 23
  5. 24
Grilă Listă