Chateau Lafite Rothschild - Pauillac AOC, Premier Grand Cru Classe 2021 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: PAUILLAC AOC - BORDEAUX / FRANŢA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, MERLOT, CABERNET FRANC, PETIT VERDOT
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ROȘU SEC. Numele Lafite este menționat pentru prima dată într-un document ce datează din 1234. Existența celor din familia Lafite se întinde pe următorii ani și sunt parte a istoriei medievale a Franței iar, descendenții din familia Ségur sunt primii care încep să cultive struguri în secolul al XVII-lea.
Vinurile Lafite au ajuns în secolul al XVIII-lea în Anglia, apoi la curtea Regelui francez și a nobililor, unde a fost foarte apreciat și popularizat. În 1855, după Expoziția Universală de la Paris, primele reglementări legate de clasificarea vinurilor franțuzești au încadrat Château Lafite în categoria First Growth (premier cru), cel mai bun calificativ de calitate al unui vin din zona Médoc (Bordeaux). La 8 august 1868, Château Lafite a fost cumpărat de Baronul James de Rothschild, iar activitatea lor a continuat pănă în 1940.
După război baronii de Rothschild au reconstruit domeniul și au continuat producția vinurilor denumite Lafite Rothschild. Asemenea tradiției îndelungate a regiunii, strugurii sunt vinificați separat în funcție de parcela de proveniență în cisterne din oțel și în cuve de stejar. Fermentația malolactică are loc în cuve mari din lemn, apoi vinul este tras în butoaie noi din stejar pentru o maturare îndelungată de 18 până la 20 de luni.
ASPECT: Un roșu granat intens și luminos, cu reflexii rubinii vii.
MIROS: Pe măsură ce respiră, se deschid arome delicate de fructe roșii proaspete, în frunte cu cireșe, coacăze roșii și o notă de zmeură. Maturarea cupajului se simte prin nuanțe subtile de coacăze negre (fără energia edițiilor anterioare). Se distinge prin nota minerală de grafit, accente florale și vegetale uscate: tabac fin, cedru, și condimente dulci precum vanilia și lemnul dulce, integrate perfect, fără a domina fructul.
GUST: Pe papile este un etalon a eleganței și echilibrului oenologic. Aromele de fructe roșii și negre sunt completate de aceleași note minerale și lemnoase subtile. Taninurile sunt extraordinar de fine și mătăsoase, aproape imperceptibile, dar prezente și bine integrate alături de alcoolul discret. Aciditatea vibrantă și proaspătă contribuie la remanența impresionantă a ediției din anul 2021.
ASOCIERE CULINARĂ: Un partener excelent pentru preparate rafinate, care să nu domine subtilitatea vinului: vită la cuptor, preparate cu vită Wagyu sau Kobe, cotlete de miel la grătar cu ierburi fine, rasol de miel cu sos ușor, vânat mic, cum ar fi rață la cuptor, prepeliță, cât și preparate cu trufe negre. La finalul mesei sau la orice degustare este perfect cu brânzeturi rafinate, maturate, dar nu excesiv de puternice, precum Comté, Gouda veche sau un Saint-Nectaire.
TEMP. DE SERVIRE: 16-18°C. (Este recomandată decantarea timp de minimum 40 de minute. Potențial de învechire în sticlă de peste 25 de ani).
| Soi strugure | Cupaj rosu |
|---|---|
| Ţara de Origine | Franta |
| Regiune | Pauillac AOC - Bordeaux |
| Tip ambalaj | Sticla |
| Brand | Chateau Lafite Rothschild |
| An productie | 2021 |
| Culoare | Vin rosu |
| Tip dulce | Sec |
| Alcool | 12.5 % |
| Litraj | 0,75 L |
| Ingrediente | Vin linistit rosu din soiul / soiurile de struguri Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Petit Verdot. |
| Alergeni | Contine sulfiti. |
| Atentionari speciale | Consumati cu moderatie, alcoolul dauneaza grav sanatatii. Nerecomandat femeilor insarcinate. Este interzisa vanzarea catre persoanele cu varsta sub 18 ani. |