Se spune ca vesnicia s-a nascut la tara, si poate e adevarat... sau poate ca nu. Poate e doar o vorba a poetului, sau poate e doar un crez al nostru, o atractie catre lucrurile simple, catre vremuri mai simple, cand valorile erau erau palpabile si prietenii erau langa noi cand aveam nevoie, si nu pierduti (ca si valorile) intr-un univers virtual.
Nu stiu daca ‘vesnicia’ s-a nascut la tara, dar stiu sigur ca rose-ul s-a ‘nascut’ sau mai bine spus renascut in Provence, tot la tara, si tot structurat dupa valori simple, de onestitate, de mestesug bine infaptuit, si cu dragoste pentru vita de vie si vin.
In 2006, Chateau D’Esclans (ce troneaza pe inaltimile situate la doar 25 km de coasta Marii Mediterane, si a carui existenta este datata de inainte de 1201), o proprietate de 267 de hectare din care 44 de hectare cu vita de vie pe rod, a fost achizitionat de Sacha Lichine. Vinificatorul ce a acceptat provocarea rose-ului, avea deja o vasta experienta in lumea vinului, si mai ales reusise performanta de a devenii managerul Chateau Prieure Lichine, un Grand Cru Classe din 1855 mai exact un Quatriemes Crus din Cantenac-Margaux, Bordeaux, Franta, la doar 27 de ani. Rezultatul mariajului intre un vinificator serios si terroir-ul din Provence, a fost unul spectaculos. In ziua de astazi, doar cativa ani mai tarziu, vinurile de la Chateau D’Esclans au devenit o marca a calitatii si sunt cunoscute si apreciate in intreaga lume. Rose-urile create sub bagheta lui Sacha Lichine la Chateau D’Esclans, au contribuit mai ales la o crestere fara precedent a vinurilor rose in popularitate, iar trendul consumului masiv cat si tratarea cu seriozitate a acestui tip de vin, (considerat mult timp de catre criticii si specialistii in vin, doar un ‘moft’, un produs adiacent industriei de vin dedicata calitatii) este un rezultat direct al eforturilor vinificatorilor din Provence.
Whispering Angel
Un produs al Caves D’Esclans, un proiect ce a ajutat producatorii locali de struguri de calitate din regiune, Whispering Angel Rose, alaturi de celalalte vinuri de la Chateau D’Esclans (rose-urile ‘Les Clans” , ‘Garrus’, ‘Deesse Astree’ si chiar ‘Deesse” rosu, produse de Chateau D’Esclans - Domaine Sacha Lichine) demonstreaza continu consumatorilor, talentul de vinificator cat si cababilitatile manageriale de negociant de vin, ale lui Sacha Lichine.
Purtand numele unei capele din secolul al X|X-lea (a carui doi heruvimi din altar au inspirat creatia acestui vin de exceptie), Whispering Angel a castigat in scurt timp reputatia la nivel mondial, ca unul din cele mai bune vinuri rose in piata. Cupajul din 2013 , bazat pe Grenache, Rolle (Vermentino), Cinsault, Syrah si Tibouren, a fost laudat de mai toate revistele de specialitate.
90 puncte / din maxim 100 din partea lui James Suckling pe jamessuckilng.com
89 puncte / din maxim 100 din partea The Tasting Panel de la Antony Dias Blue
Recenzii pozitive din partea lui Jonathan Ray de la The Spectator, din partea revistelor Decanter, Food & Wine si a celui mai mare site de rating-uri de vin din Canada, tinut de Natalie Maclean.
Ca mai toate rose-urile, Whispering Angel este un vin versatil, ce poate fi asociat cu o multitudine de preparate, indiferent de tipul de carne care sta la baza acestora (vita, porc, fructe de mare, crustacee, peste), atata timp cat produsul final nu este foarte iute sau extrem de intens si prea bogat condimentat. Este recomandat a fi servit la 8-10º C, in pahare mari de vin alb.
A votre sante!