Vinuri linistite

Vinurile linistite fac parte din categoria bauturilor obtinute prin fermentatie alcoolica naturala, realizata exclusiv din must de struguri. Pentru a fi incadrate in categoria vinurilor linistite, bautura trebuie sa ofere o tarie alcoolica de minimum 8,5% vol. Vinurile linistite sunt produse agroalimentare la care se interzice adaosul de arome dintr-o sursa externa. Aromatizarea acceptata legal este cea oferita de contactul bauturii cu vase confectionate din lemn.


Clasificare vinurilor in functie de culoare:


-          Vinuri albe;


-          Vinuri rose;


-          Vinuri rosii.


Vinurile linistite pot fi obtinute dintr-un singur soi de struguri, sau din doua sau mai multe te soiuri cupajate. In cazul vinurilor obtinute dintr-un singur soi, acestea vor avea culoarea strugurilor (exemplu: soiuri albe - vinuri albe, soiuri rosii - vinuri rosii ) Exceptie de la acest fapt sunt vinurile albe obtinute din struguri rosii (ex: Blanc de noir - vin alb obtinut din Pinot Noir,  sau vinurile rose).  Vinurile rosii mai pot avea in componenta, in procente foarte scazute si soiuri de vinuri albe cu scopul imbunatatirii gustului / mirosului cupajului obtinut.


Stiati ca inlaturand  pielita  boabelor de strugurilor, corpul boabelor  arata la fel? Toate sunt albe.... Culoarea vinului este data de fapt de culoarea pielitei, iar intensitatea culorii vinurilor este datorata direct timpului in care vinul sta in contact cu pielita strugurelui.... Pentru un vin rose pal, contactul vinului cu pielita se face pentru o perioada foarte scurta de timp (probabil cateva ore)...



 Clasificarea vinurilor in functie de zaharul rezidual din compozitie:


 -         vinuri seci - cel mult 4 grame de zahar rezidual la un litru;


-          vinuri demiseci - 4,1 - 12 grame de zahar rezidual la un litru;     


-          demidulci - 12,1 - 50 de grame de zahar rezidual la un litru;


-          dulci - peste 50 de grame de zahar rezidual la un litru.


 


Clasificarea vinurilor in functie de calitatea strugurilor din care sunt obtinute si metoda de productie:


-          Vinuri de masa. Aceasta denumire este data pentru vinuri cu productie nereglementata in functie de soi sau regiune. Aceste vinuri au tarie alcoolica de maxim 10%.


-          Vinuri de calitate superioara. Sunt vinurile din struguri de calitate superioara dintr-o regiune mare, ce contin tarie alcoolica de peste 10%.


-          Vinuri cu denumire de origine controlata (DOC). Aceste vinuri sunt obtinute din cele mai bune soiuri, recoltate din podgorii recunoscute la nivel international, aflate sub reglementare care garanteaza calitatea. Vinurile de origine controlata au tarie alcoolica de peste 11%.


 


Organizatia Internationala a Vinului a publicat un clasament oficial alcatuit din 21 de state producatoare de vin si cantitatile de vin produse de acestea in anul 2018. Primele trei state cu cea mai mare productie de vin din lume, sunt statele din Lumea Veche (Europa), care au istorie si traditie indelungata in productia de vinuri. In top 10, Italia, Franta si Spania ocupa locurile fruntase, urmate de SUA, Argentina, Chile, Australia, Germania, Africa de Sud si China,


La nivel european Romania, Germania, Austria si Ungaria, au înregistrat o crestere a recoltei în 2018 mai mare decât media ultimilor 5 ani.


La nivel mondial, Romania se afla pe locul 13, cu 510 milioane de litri produsi in 2018, iar vecinii de peste Prut, se afla pe locul 19, cu 190 milioane de litri produsi in acelasi an.


 

Citește Mai Mult Afiseaza mai putine
Pagina:
  1. 9
  2. 10
  3. 11
  4. 12
  5. 13
Grilă Listă
Filtru
  • Balla Geza - Rozzy, Frizzante rose, DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13% Balla Geza - Rozzy, Frizzante rose, DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13%

    Balla Geza

    Balla Geza - Rozzy, Frizzante rose, DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC MINIȘ - CRIȘANA ȘI MARAMUREȘ / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: PINOT NOIR, CABERNET SAUVIGNON, FETEASCĂ NEAGRĂ, BLAUFRANKISCH

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN FRIZZANTE ROSE SEC. Pe câmpiile aflate în apropiere de Arad se află podgoria Miniș-Măderat, locul de origine al soiurilor Cădarcă și Fetească Regală, din care erau produse vinuri cunoscute în toată Europa.

     

    Vinurile produse în Miniș au început să scadă în popularitate până în 1999, când Dr. Géza Balla a reluat producția de vin cu misiunea de a aduce faima de altă dată vinurilor tradiționale românești din Transilvania.

     

    Strugurii culeși de pe 124 de hectare sunt vinificați în cele mai bune cupaje și monosoiuri roșii, albe și rose. Vinurile roșii sunt maturate în budane (butoaie de capacitate mare) și baricuri din stejar. Vinurile albe sunt maturate scurt în cisternele din oțel inoxidabil montate în pivniță, unde se pot depozita până la 8000 de hectolitri.

     

     

    ASPECT: Roz-somon, cu reflexii roșiatice.

     

    MIROS: Buchet proaspăt și vivace, dominat de fructe roșii de pădure (căpșuni, zmeură și cireșe), completate de note citrice fine de grepfrut roz și accente florale subtile, ce conferă eleganță și complexitate aromatică.

     

    GUST: Textură lejeră și aciditate revigorantă, cu arome fructate echilibrate; fructele roșii persistă în gust, iar efervescența fină amplifică senzația de prospețime. Gustul final este scurt spre mediu, plăcut, cu tușe fructate și discret florală.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește cu aperitive ușoare, salate cu fructe sau legume, preparate din carne albă sau pasăre, sushi și tartare de pește, brânzeturi proaspete sau deserturi ușor acrișoare pe bază de fructe. Este ideal pentru momente de socializare, picnicuri sau cocktailuri răcoritoare.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C. 

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Caraman - Tabu Rose (FN+Sy+CS+M) DOC, demisec 2024 - 0.75L, Alc: 13% Caraman - Tabu Rose (FN+Sy+CS+M) DOC, demisec 2024 - 0.75L, Alc: 13%

    Caraman

    Caraman - Tabu Rose (FN+Sy+CS+M) DOC, demisec 2024 - 0.75L, Alc: 13%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ, SYRAH, CABERNET SAUVIGNON, MERLOT

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN ROSE DEMISEC. Pe pământul Dobrogei, pe dealurile Murfatlarului, vița de vie pare să fie veșnică, ori cunoscută de om de cel puțin 2700 de ani, din vremuri antice unde nectarul strugurelui era închinat zeului Bachus, ce păzea vițele și ocrotea rodul pentru locuitorii Tomisului.

     

    De la Răscoala din 1907 se consemnează prima atestare a podgoriei Murfatlar pe numai 10 hectare, iar de acolo s-au extins viile cu soiurile lumii vechi, dar și soiuri autohtone. În aceeași zonă milenară a Murfatlarului este locul de naștere al Domeniilor Caraman, deținute de Agroserv Trading din Constanța, al lui Stelian și Dumitru Caraman. În activitatea de vinificare aceștia beneficiază și de serviciile lui Nicolae Itu, un vinificator profesionist ce a lucrat anterior la Crama Murfatlar România SA.

     

     

    ASPECT: Roz pal luminos, cu reflexii de somon.

     

    MIROS: Un buchet aromat complex: fructe roșii suculente (căpșuni, zmeură) combinat cu accente de cireșe negre. Soiurile Syrah și Cabernet Sauvignon adaugă un strop de piper negru și mirodenii subtile, iar Merlot și Feteasca Neagră oferă note de prune coapte și o tentă fină de vanilie.

     

    GUST: Profil demisec echilibrat: dulceața este prezentă, dar nu excesivă; este temperatã de o aciditate bine conturată care aduce prospețime. Fructele roșii persistă pe palat, evoluând spre prune, cu tanini moi, blânzi, care oferă structură fără să încarce vinul. Final mediu-lung, plăcut și armonios.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește excelent cu preparate ușoare dar aromate: salate mediteraneene cu roșii și brânză de capră, ceviche de pește, sushi sau tacos. De asemenea, poate găzdui armonios deserturi cu fructe - tarte de piersici sau fructe de pădure - ori brânzeturi moi (Brie, Camembert).

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Domeniul Bogdan - Premium Syrah DOC, BIO 2022 - 0.75L, Alc: 14.3% Domeniul Bogdan - Premium Syrah DOC, BIO 2022 - 0.75L, Alc: 14.3%

    Domeniul Bogdan

    Domeniul Bogdan - Premium Syrah DOC, BIO 2022 - 0.75L, Alc: 14.3%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: SYRAH

     

    VOL. ALC.: 14.3%

     

    VIN ROȘU SEC. În Murfatlar, satul Peștera este un loc cu tradiție în cultivarea viței de vie încă din vremurile dacilor și Imperiului Roman. Acolo, unde pământul dă multe roade, Domeniul Pogdan a mărit podgoria cu soiuri noi ce se întind pe 154 de hectare.

     

    Domeniul Bogdan s-a născut în 2011 din dorința de a produce un vin de excepție, total natural, asemenea celui produs de strămoșii noștri în urmă cu sute și mii de ani. 

     

    În solul cernoziom al Dobrogei, acolo unde vița de vie din soiul Syrah, oferă 6 tone la hectar, recolta strugurilor ajunși la maturitate deplină  începe în a doua jumătate a lunii octombrie. Strugurii sunt desciorchinați iar boabele mutate în vase de inox și bebeton pentru macerare la temperatura de 5°C., urmată de fermentare alcoolică. Vinificarea durează 10 zile și are loc la temperatura controlată de 24°C. pentru a dezvolta culoare și aromele. Această operațiune este urmată de o macerare la cald în care vinul este adus la temperatura de 28-30°C.post fermentare, și este menținut astfel o perioadă de 3-4 săptămâni. În final vinul este maturat parțial în baricuri din stejar franțuzesc timp de 4-6 luni, apoi îmbuteliat și învechit cel puțin 4 luni.

     

     

    ASPECT: Roșu-violet, intens.

     

    MIROS: Un Syrah deosebit de viticultura și tehnicile domeniului Bogdan, ce aduce arome de cafea verde și condimente uscate cu note apropiate de lemn.

     

    GUST: Pe papile se remarcă inițial prospețimea texturii, compensată de tanini ce îi dau și corpolență, tușe de fructe roșii și gust final cu astringență suficient de lungă.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Aromele intense fac față admirabil preparatelor din carne de miel, gulașului de vită, sau pieptului de rață caramelizat.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Balla Geza - Stone Wine - Feteasca Neagra DOC 2022 - 0.75L, Alc: 15% Balla Geza - Stone Wine - Feteasca Neagra DOC 2022 - 0.75L, Alc: 15%

    Balla Geza

    Balla Geza - Stone Wine - Feteasca Neagra DOC 2022 - 0.75L, Alc: 15%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC MINIȘ - CRIȘANA ȘI MARAMUREȘ / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 15%

     

    VIN ROȘU SEC. Pe câmpiile aflate în apropiere de Arad se află podgoria Miniș-Măderat, locul de origine al soiurilor Cădarcă și Fetească Regală, din care erau produse vinuri cunoscute în toată Europa. În 1999 Dr. Ing. Balla Geza, administratorul și oenologul societății, a reluat producția cu misiunea de a aduce faima de altă dată vinurilor tradiționale, obținute în această zonă.

     

    Strugurii culeși de pe 124 de hectare sunt vinificați în cele mai bune cupaje și monosoiuri roșii, albe și rose. Vinurile roșii sunt maturate în budane (butoaie de capacitate mare) și baricuri din stejar. Vinurile albe sunt maturate scurt în cisternele din oțel inoxidabil montate în pivniță, unde se pot ține până la 8000 de hectolitri.

     

    Fetească Neagră este un soi românesc vechi, cultivat în sol cu straturi de granit, fermentat la o temperatură de 12-14°C, cu drojdii naturale. Un vin maturat în butoaie de stejar, vechi și noi, cu un profil aromatic unic, pentru toți cei care doresc un vin premium din Transilvania.

     

     

    ASPECT: Roșu intens, cu reflexii de rubin.

     

    MIROS: O Fetească cu arome consistente de dulceață, trandafir, tușe vegetale de frunze, lemn verde afumat, vanilie și fructe confiate. Nota vegetală sugerează ardei gras verde, iar condimentele sunt prezente printr-o tușă de piper.

     

    GUST: Profilul aromatic al acestui vin este în dezvoltare, însă după doi ani de învechire aduce aciditate, tanini echilibrați, note de ierburi uscate, lemn ars, fructe roșii în frunte cu prune și aceleași note de fructe uscate ce dau un final mediu spre lung.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin cu potențial de maturare, dar și o alegere potrivită la mesele cu preparate din carne de vânat (gulaș de porc mistreţ, căprioară la cuptor cu piure de cartofi), vită la tigaie și rață la cuptor condimentată.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Este recomandată decantarea timp de 30 de minute).

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Crama Oprisor - Caloian Pinot Grigio 2024 - 0.75L, Alc: 13% Crama Oprisor - Caloian Pinot Grigio 2024 - 0.75L, Alc: 13%

    Oprisor

    Crama Oprisor - Caloian Pinot Grigio 2024 - 0.75L, Alc: 13%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE OLTENIEI - OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: PINOT GRIGIO

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN ALB SEC. Cultivarea viței în Mehedinți este un fapt dovedit de scrieri ce ne întorc în timpul boierilor pământeni din Oltenia, care aveau culturi, crame și vinuri ce au devenit parte din legendele locului. Vinurile din Oprișor și-au găsit locul și în perioada modernă.

     

    În august 1994 s-a înființat în România Compania Carl Reh Trading, cu menirea specifică de a selecta vinuri românești pentru piața internațională, iar în iunie 1997, divizia s-a stabilit la Oprișor, luând decizia de a produce vinuri proprii din struguri proveniți de pe culturile din Mehedinți.

     

     

    ASPECT: Galben-deschis, cu ușoare reflexii aurii.

     

    MIROS: Din munca pământului și recolta anului 2024, Caloian aduce bucuria aromelor delicate de flori albe, urmate de tonuri citrice de lămâie şi lime, mere verzi crocante şi o nuanţă plăcută de fruct tropical.

     

    GUST: Papilele sunt răsfățate de textura acidulată, dulceața minunată din pere verzi și lămâi coapte. Gustul final este mediu spre lung cu o tușă de ierburi verzi și minerale.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin alb pentru voie bună și mese îmbelșugate cu peşte alb la grătar, fructe de mare, legume la grătar, salate mediteraneene și preparate ușoare din carne albă.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Tinazzi - Cantine San Giorgio - Sentieri Infiniti, Bianco di Puglia IGP 2024 - 0.75L, Alc: 12.5% Tinazzi - Cantine San Giorgio - Sentieri Infiniti, Bianco di Puglia IGP 2024 - 0.75L, Alc: 12.5%

    Tinazzi

    Tinazzi - Cantine San Giorgio - Sentieri Infiniti, Bianco di Puglia IGP 2024 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: PUGLIA IGP / ITALIA

     

    SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY, MALVASIA, FIANO

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ALB SEC. Cantine San Giorgio este una dintre vinăriile familiei Tinazzi. La sfârșitul anilor 1960, determinarea și pasiunea pentru vinuri au fost de ajuns pentru Eugenio Tinazzi, încât să pornească propria afacere, vinăria Tinazzi în orășelul Lazise. Pasiunea a fost transmisă din tată în fiu, iar în anii următori Gian Andreea Tinazzi a deschis treptat orizonturile companiei. 

     

    Cantine San Giorgio este parte dintr-o cooperativă stabilită în 1962. Familia Tinazzi a investit în această vinărie pentru a oferi în prezent cele mai bune monosoiuri și cupaje din regiunea Puglia. Soiurile vinificate de San Giorgio în această parte a Italiei sunt Malvasia Nera, Zinfandel (Primitivo), Negroamaro del Salento și Fiano.

     

     

    ASPECT: Galben-pai, limpede.

     

    MIROS: Arome delicate de pere și piersici, însoțite de note citrice și o adiere subtilă de flori de câmp, ce evocă o senzație de prospețime și echilibru.

     

    GUST: Corpolent și suculent, cu o aciditate bine integrată, oferind o senzație de prospețime și echilibru. Bianco di Puglia aduce prospețimea soiurilor albe și oferă o experiență distinctă a terroir-ului italian.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește perfect cu preparate din pește alb, fructe de mare, salate proaspete sau brânzeturi moi.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Crama Oprisor - Dragaica Rosie 2020 - 0.75L, Alc: 14.5% Crama Oprisor - Dragaica Rosie 2020 - 0.75L, Alc: 14.5%

    Oprisor

    Crama Oprisor - Dragaica Rosie 2020 - 0.75L, Alc: 14.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2020

     

    REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE OLTENIEI - OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ, CABERNET SAUVIGNON, MERLOT, SHIRAZ

     

    VOL. ALC.: 14.5%

     

    VIN ROȘU SEC. Cultivarea viței în Mehedinți este un fapt dovedit de scrieri ce ne întorc în timpul boierilor pământeni din Oltenia, care aveau culturi, crame și vinuri ce au devenit parte din legendele locului. Vinurile din Oprișor și-au găsit locul și în perioada modernă.

     

    În august 1994 s-a înființat în România Compania Carl Reh Trading, cu menirea specifică de a selecta vinuri românești pentru piața internațională, iar în iunie 1997, divizia s-a stabilit la Oprișor, luând decizia de a produce vinuri proprii din struguri proveniți de pe culturile din Mehedinți.

     

    În Drăgaica Roşie se îmbină eleganța din Feteasca Negră cu intensitate Cabernet Sauvignon-ului, corpul catifelat al Merlot-ului şi picanteria Shiraz-ului. Acest cupaj fermecător a fost denumit Drăgaica Roșie și asemenea multor ființe din folclorul popular își are originea în mitologia romană. Sancta Diana din Imperiul Roman este la noi Sânziana, iar după aceasta a apărut Drăgaica (de la „cel drag”), o creație feminină care, în Noatea de Sânziene, alungă spiritele rele și vestește dragostea. Drăgaica este asociată și cu recolte bogate și sănătatea copiilor ținuți în braţele fecioarelor care joacă în horă.

     

     

    ASPECT: Rubiniu intens.

     

    MIROS: Patru soiuri roșii aduc simțurilor un buchet geros în arome de fructe de pădure roșii și negre.

     

    GUST: Corpolent, echilibrat, cu arome de coacăze negre, afine și zmeură neagră, urmate de gustul final lung, cu note de fructe, frunze de tutun uscat și vanilie.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la mesele cu mezeluri crud uscate, salate vegetariene, friptură de porc la grătar, vită, mai ales tocănițe de vițel și coaste de miel la grătar.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Perelada - Chivite Coleccion 125 Rosado 2022 - 0.75L, Alc: 14% Perelada - Chivite Coleccion 125 Rosado 2022 - 0.75L, Alc: 14%

    Perelada - Chivite

    Perelada - Chivite Coleccion 125 Rosado 2022 - 0.75L, Alc: 14%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: NAVARRA / SPANIA

     

    SOIUL / SOIURILE: GARNACHA, TEMPRANILLO, SYRAH

     

    VOL. ALC.: 14%

     

    VIN ROSE SEC. Familia Chivite produce vin în Spania, provincia Navarra încă de la 1647. Vinăria actuală, aflată în aceeaşi parte a Spaniei, a fost construită de Claudio Chivite, în secolul al XIX-lea. Claudio a construit în 1872 şi vinăria ‘La Cascajera’. În prezent, în același loc, se află pivnița ce păstrează cu grijă vinul produs de alt brand de succes - Gran Feudo, parte din grupul Chivite.

     

    Familia Chivite cultivă un total de 1000 de hectare în Navarra, cu soiuri tradiţionale spaniole (Tempranillo, Garnacha, Moscatel de Grand Menudo), dar şi soiuri de origine franceză (Merlot, Cabernet Sauvignon şi Chardonnay), pentru vinuri de calitate, exportate în 60 de state.   

     

    Colección 125 Rosado este eticheta rose a gamei clasice Chivite, produs pe domeniul Lagardeta. După ce strugurii au ajuns la maturitatea deplină are loc recoltarea manuală în lăzi de 200 de Kg și selecționare în crama din Navarra. După o scurtă macerare în cisterne, strugurii sunt supuși metodei tradiționale de obținere a mustului ravac. Mustul pur este tras în butoaie de 225 de litri din stejar franțuzesc unde fermentează alcoolic, apoi vinul proaspăt este lăsat la maturare pe drojdie timp de 9 - 12 luni.

     

     

    ASPECT: Roz-somon, cu reflexii aurii.

     

    MIROS: Un rose foarte bine așezat, cu note de maturare, prezente în primele minute de aerare și întrepătrunse discret cu note de citrice, fructe roșii și o notă de condimente exotice.

     

    GUST: Pe papile este echilibrat, cu tanini proaspeți. Note de lemn dulce, flori și vegetale pământii se dezvoltă pe papile și aduc mai multă consistență acestui rose. Pe măsură ce se încălzește în post gust se simt note de fructe roșii.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un rose potrivit la mesele cu pește afumat, gătit la grătar sau înăbușit, carne de pasăre cu garnitură de orez, iebure, paste cu sos de tomate, legume, fructe de mare. 

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Chateau Petit-Village - Pomerol 2015 - 0.75L, Alc: 13.5% Chateau Petit-Village - Pomerol 2015 - 0.75L, Alc: 13.5%

    Chateau Petit-Village

    Chateau Petit-Village - Pomerol 2015 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2015

     

    REGIUNE / ȚARĂ: BORDEAUX / FRANȚA

     

    SOIUL / SOIURILE: MERLOT, CABERNET FRANC, CABERNET SAUVIGNON

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ROȘU SEC. Château Petit-Village este un domeniu cunoscut de cel puțin 130 de ani pentru culturile de viță de calitate superioară Premier Cru, aflate pe dealurile ce înconjoară localitatea Pomerol, din regiunea viticolă Bordeaux.

     

    Platoul cu soluri bogate în pietriș, calcar și clei, cu temperaturi favorabile și cantități generoase de apă formează un terroir excepțional pentru Merlot, Cabernet Franc și Cabernet Sauvignon, din generații diferite, cele mai vechi fiind plantate în 1948. Producția vinului începe cu recoltarea manuală, sortarea, desciorchinarea și fermentarea de 20 – 25 de zile în vase din beton atribuite fiecărui lot de pământ.

     

    Urmează maturarea timp de 15 luni, pentru toate vinurile, în butoaie din stejar franțuzesc, marcate în continuare după loturile și parcele de pe care s-au cules strugurii. În fiecare an sunt date în folosință butoaie noi ce reprezintă 30 până la 50% din numărul total.

     

    Vinurile Château Petit Village oferă tot ce este mai bun din strugurii crescuți în terroir-ul Pomerol: proaspețime, textură fină, echilibru între arome intense de fructe și alte familii de arome, ce îi îmbogățesc constant caracterul.   

     

     

    ASPECT: Roșu intens cu reflexii rubinii.

     

    MIROS: Delicios ca o dulceață de mure, prune coapte și condimente exotice, cu accente de cacao și fum de stejar.

     

    GUST: Dens, cremos și extrem de senzual. Tanii sunt ca o mătase grea, îmbrăcând palatul în straturi de fructe negre și note de mocha, conducând spre un final lung și nobil.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat alături de un faimos Tournedos Rossini sau alte preparate din carne roșie cu sosuri bogate pe bază de vin roșu.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Este recomandată decantarea timp de 30 de minute).

     

    483,52 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Purcari - Sapiens Rara Neagra de Purcari 2023 - 0.75L, Alc: 13% Purcari - Sapiens Rara Neagra de Purcari 2023 - 0.75L, Alc: 13%

    Purcari

    Purcari - Sapiens Rara Neagra de Purcari 2023 - 0.75L, Alc: 13%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: IGP ȘTEFAN VODĂ / REPUBLICA MOLDOVA

     

    SOIUL / SOIURILE: RARĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN ROȘU SEC. Fondat în 1827 Château Purcari reprezintă unul dintre cele mai valoroase și renumite domenii ale Europei de Est. Vinurile din Purcari au fost servite la Curțile Regale din Europa încă de acum 150 de ani.

     

    Prima medalie de aur a fost acordată vinurilor din Purcari în 1878, la Expoziția Mondială de la Paris, când experții francezi au fost profund impresionați de aroma bogată și intensă a soiului Negru de Purcari, care a fost confundat cu unul originar din faimoasa regiune viticolă Bordeaux.

     

    Sapiens este un termen din limba latină și se traduce în rațional, inteligent sau înțelept și este asociat cu o clasificare biologică a omului modern. Un nume foarte inspirat pentru o gamă de vinuri Purcari, ce reprezintă omul, întradevăr, ce-a mai înaltă și controversată creatură, cu multe contradicții, dar și capabilă de creație, așa cum se poate vedea prin aceste vinuri de excepție. Pentru acest vin din Rară Neagră strugurii sunt recoltați manual și vinificați tradițional. Timp de 9 luni vinul este maturat în baricuri noi din stejar franțuzesc.

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.

     

    MIROS: Vibrează pe simțuri cu note de vișine, zmeură și fructe roșii de pădure, completate de accente delicate de condimente dulci de patiserie și tonuri ușor florale.

     

    GUST: Plin de prospețime, cu tanini vioi și o aciditate care susține aromele fructate. Gustul final este curat și savuros, mulțumită tușelor de fructe roșii ce dau o dispoziție de jovialitate și relaxare.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat alături de preparate din carne de porc sau pui la grătar, paste cu sosuri ușoare pe bază de roșii, mâncăruri rustice de toamnă și brânzeturi semimaturate.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Domeniul Bogdan - Primordial Sauvignon Blanc DOC, BIO 2024 - 0.75L, Alc: 13.5% Domeniul Bogdan - Primordial Sauvignon Blanc DOC, BIO 2024 - 0.75L, Alc: 13.5%

    Domeniul Bogdan

    Domeniul Bogdan - Primordial Sauvignon Blanc DOC, BIO 2024 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ALB SEC. În Murfatlar, satul Peștera este un loc cu tradiție în cultivarea viței de vie încă din vremurile dacilor și Imperiului Roman. Acolo, unde pământul dă multe roade, Domeniul Pogdan a mărit podgoria cu soiuri noi ce se întind pe 154 de hectare.

     

    Domeniul Bogdan s-a născut în 2011 din dorința de a produce un vin de excepție, total natural, asemenea celui produs de strămoșii noștri în urmă cu sute și mii de ani. 

     

    Vița de vie din soiul Sauvignon Blanc, plantată în solul cernoziom al domeniului Bogdan, oferă o producție de 7 tone la hectar, recoltată manual în lădițe de zece kilograme în a doua jumătate a lunii august. Strugurii sunt desciorchinați, sortați cu atenție și trecuți prin zdrobitorul cu acțiune centrifugă. Urmează presarea ușoară a boabelor și limpezirea gravitațională a mustului. Fermentarea mustului are loc în baricuri din stejar franțuzesc, la prima umplere, la o temperatură de 12-13°C. cu amestecare a drojdiei (batonnage), de 3-4 ori pe săptămână. Un procent de 85% din vin este maturat în butoaie din stejar timp de patru luni, iar restul de 15% este ținut în cisternele din oțel inoxidabil.

     

     

    ASPECT: Galben-pal, cu reflexii verzui.

     

    MIROS: Adiere cu note de soc, flori albe și ierburi proaspete, completate de nuanțe de grapefruit și măr verde cu o discretă tușă minerală.

     

    GUST: Bine definit și susținut de o aciditate vioaie care evidențiază tonurile citrice și vegetale. Echilibrul este elegant, iar finalul este tonic și persistent.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Excelent alături de fructe de mare, pește la grătar, salate verzi, preparate vegetariene sau brânzeturi proaspete.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Mouton Cadet - Bordeaux AOC, blanc 2024 - 0.75L, Alc: 12% Mouton Cadet - Bordeaux AOC, blanc 2024 - 0.75L, Alc: 12%

    Baron Philippe de Rothschild

    Mouton Cadet - Bordeaux AOC, blanc 2024 - 0.75L, Alc: 12%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: BORDEAUX AOC / FRANŢA

     

    SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC, SEMILLON, MUSCADELLE

     

    VOL. ALC.: 12%

     

    În 2021, Decanter World Wine Awards, cel mai mare concurs de vinuri din lume, a oferit vinului Mouton Cadet Blanc 2020, medalia de aur, cu 95 de puncte. Tot anul acesta, Concours Mondial de Bruxelles, a oferit cupajului alb de Bordeaux, o medalie de argint.

     

    VIN ALB SEC. Descendent al unei familii bogate din Frankfurt, Nathaniel de Rothschild, se stabilește la Paris în 1853, apoi în regiunea viticolă Medoc, în orașul Pauillac, unde cumpără un palat pe care îl redenumește Chateau Mouton Rothschild. În 1922, baronul Philippe de Rothschild, fiul cel mic al baronului Henri și strănepot al lui Nathaniel, începe schimbările majore asupra proprietății.

     

    Vinul comercializat anterior în butoaie și trimis în Bordeaux este îmbuteliat în vinăria palatului și este creată faimoasa etichetă de artistul Jean Carlu.

     

    Pentru a păstra standardul de excelență al vinurilor consacrate cu eticheta Chateau Mouton-Rothschild, produse pe proprietatea sa, baronul Philippe de Rothschild a decis ca vinul din culturile anului 1930 să fie îmbuteliat cu eticheta Mouton Cadet. Noua eticheta oferea un vin tânăr, cu arome mai proaspete și mai ușor de savurat. Încă din primele decenii Mouton Cadet a avut succes și a devenit unul dintre sortimentele de bază ale casei franceze.

     

     

    ASPECT: Galben-pal, strălucitor.

     

    MIROS: Parfum delicat de citrice, o notă clară de lime, ierburi și caise coapte, proaspete.

     

    GUST: Acidulat si onctuos, aduce pe papile alte note de citrice, cum ar fi cea de lămâie, coajă de lămâie și pepene galben, copt. Mai corpolent spre sfârșit, acest Bordeux alb aduce un post gust scurt spre mediu, fructat și sec.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin frațuzesc potrivit pentru o fasă franțuzească cu scoici de apă sărată scăldate în unt, sos de portocale, stridii și multe alte preparate cu fructe de mare.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 11°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Gitana - Premium - Lupi (CS+M+S) 2019 - 0.75L, Alc: 14.5% Gitana - Premium - Lupi (CS+M+S) 2019 - 0.75L, Alc: 14.5%

    Gitana

    Gitana - Premium - Lupi (CS+M+S) 2019 - 0.75L, Alc: 14.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2019

     

    REGIUNE / ȚARĂ: VALUL LUI TRAIAN / REPUBLICA MOLDOVA

     

    SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, MERLOT, SAPERAVI

     

    VOL. ALC.: 14.5%

     

    VIN ALB SEC. Republica Moldova este cunoscută de zeci de ani pentru calitatea și tradiția urmată în procesele de cultivare a strugurilor, recoltă, vinificație și mai ales maturare. Înainte de a deveni crama producătorului Gitana, spațiul actual a fost în proprietatea statului. Începând cu anul 1953, vinaria și crama Țiganca din satul Plopi, a oferit vinuri de calitate excepțională, apreciate în Republica Moldova și peste hotare.

     

    În 1999, familia Dulgher a cumpărat vinăria și crama Țiganca, a extins plantațiile de viță cu soiuri diferite (până la 360 de hectare), a creat brand-ul Gitana și a oferit publicului primele serii de vinuri tradiționale. Brand-ul Gitana adus din nou faimă și apreciere pentru vinurile din Republica Moldova, prin exporturile în state din Europa și Asia.

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu intens și profund, cu nuanțe de granat la margine. Textura pare densă în pahar.

     

    MIROS: Un buchet aromatic complex și bogat. Se deschid arome de fructe negre de pădure, precum mure și coacăze, urmate de note de prune uscate și stafide. Odată ce vinul se oxigenează, apar notele de condimente dulci (vanilie, scorțișoară), ciocolată neagră, tutun, piele și o notă discretă de vegetație pământie.

     

    GUST: Corpolent și catifelat, cu taninuri coapte și bine integrate. Aduce în prim-plan fructele negre, care se împletesc cu notele de vanilie, cafea prăjită și un final ușor picant. Postgust fructat, lung și persistent.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Se asociază perfect cu preparate tradiționale românești: tochitură, sarmale cu carne de porc, preparate din carne roșie: fripturi de vită și miel la cuptor, preparate vânătorești din carne de mistreț sau cerb, brânzeturi maturate (cașcaval afumat, parmezan, brânzeturi tari cu mucegai).

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Este recomandată decantarea timp de minimum 60 de minute).

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Il Poggione - Rosso di Toscana IGT 2022 - 0.75L  Alc: 13.5% Il Poggione - Rosso di Toscana IGT 2022 - 0.75L  Alc: 13.5%

    Tenuta Il Poggione

    Il Poggione - Rosso di Toscana IGT 2022 - 0.75L Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: TOSCANA IGT / ITALIA

     

    SOIUL / SOIURILE: SANGIOVESE, MERLOT, CABERNET SAUVIGNON

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ROȘU SEC. Povestea domeniului Il Poggione a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe dealurile aflate deasupra orașului Florența. Lavinio Franceschi, proprietar de teren din Scandicci a fost fermecat de poveștile locului și a cumpărat terenul ce a devenit apoi parte din comoara viticolă a regiunii Toscana. Francesci a văzut potențialul viticol al zonei, mai ales pentru a dezvolta soiul local Sangiovese. Clonele de struguri au fost triate pentru cultivare și adaptate mai bine pământului, podgoria a fost extinsă în alte zone, special alese pentru producție mare și sănătoasă. 

     

    Astăzi domeniul Il Poggione include una dintre cele mai mari vinării din Montalcino, cu 140 de hectare ocupate de podgorie și alte aproape 400 de hectare cu plantații de măslini, cereale și păduri. Pentru toate vinurile Il Poggione strugurii sunt culeși manual, iar vinificarea se face prin metoda tradițională, cu tehnologie de ultimă generație. Noua vinărie, construită în 2004, are cisterne de fermentare cu temperatură controlată, iar maturarea vinurilor roșii se face în butoaie mari din stejar franțuzesc, păstrate la 5 metri sub pământ. 

     

    Rosso di Toscana este obținut din struguri Sangiovese, Merlot, Cabernet, culeși manual din parcele aflate la altitudini cuprinse între 150 și 450 de metri deasupra nivel,ului mării. Fermentarea alcoolică are loc în cisterne din oțel după metoda ‘submerged cap’ în care strugurii sunt presați, iar pielița este scufundată în must, fără a lua contact cu oxigenul timp de 15 zile. În final vinul este fermentat malolactic în același tip de vas, finisat în baricuri din stejar franțuzesc, îmbuteliat și învechit.

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.

     

    MIROS: Un Toscan complex, cu buchetul clasic de fructe roșii coapte și acrișoare, vanilie și lemn parfumat. Tușele din cireșe răscoapte și afine îndulcite completează discret senzațiile inițiale oferite de acest cupaj.

     

    GUST: Ușor robust, bine structurat de aromele fructelor roșii, frunze de plate aromatice de mirt și mentol. Postgust lung cu note de fructe roșii amare și tanini.  

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Potrivit într-un  cadru privat, dar și alături de cei dragi, la mesele cu friptură la cuptor sau la grătar și degustări cu brânzeturi semi-maturate.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Chateau d'Esclans - Rock Angel  rose 2022 - 0.75L, Alc: 13.5% Chateau d'Esclans - Rock Angel  rose 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%

    Chateau d'Esclans

    Chateau d'Esclans - Rock Angel rose 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: PROVENCE / FRANŢA

     

    SOIUL / SOIURILE: GRENACHE, VERMENTINO, CINSAULT

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ROSE SEC. Brandul actual şi popularitatea vinurilor Chateau d’Esclans au apărut începând cu anul 2006, când proprietatea a fost achiziţionată de oenologul Sacha Lichine. Vinurile Chateau d’Esclans sunt un vis născut și devenit relitate pe dealurile însorite, pline de farmec, ale regiunii Provance.

     

    În acest loc a renăscut vinul rose, cu expresii desăvârșite de talentul și munca lui Sacha Lichine și a echipei sale. Pe cele 267 de hectare, sunt cultivate și transformate de terroir soiuri tradiționale ale regiunii Provence: Grenache - plantat în urmă cu 90 de ani - Vermentino, Cinsault, Merlot, Mourvedre, Syrah și Tibouren.

     

    De pe parcele selecționate ale zonei La Motte en Provence, strugurii sunt culeşi din zori până la amiază, apoi selecţionaţi manual, curăţaţi şi zdrobiţi uşor la temperatura de 7-8°C. pentru a se evita oxidarea. Atât mustul ravac cât şi cel obţinut din presare este fermentat parțial, la temperatură controlată, în butoaie din stejar cu capacitatea de 600 de litri. Pentru a îmbogăţi aromele și structura complexă vinul este ţinut la temperatură constantă, apoi agitat prin metoda batonnage de două ori pe săptămână timp de 10 luni.

     

     

    ASPECT: Roz somon. 

     

    MIROS: Un excelent rose din Provence, cu arome din fructe de livadă, fructe de pădure și citrice. Notele minerale stau discrete pe fundal și promit o experiență consistentă a cupajului, bine răcit și savurat într-un moment de relaxare.  

     

    GUST: Proaspăt, cu note scurte de lămâie grepfrut, căpșune coapte, caise și piersici. Aciditatea îl face să fie revigorant, vioi, iar notele de minerale din sol nisipos aduc puțină consistență. Gustul final este scurt, dar perfect într-o seară toridă de vară.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Savurați acest rose ca aperitiv sau la mesele cu antreuri şi salate mediteraneene, peşte şi fructe de mare, mezeluri fine din carne de porc, vită sau curcan, brânzeturi proaspete de oaie şi capră.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    80,37 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Serve - Cuvee Charlotte Rosu (CS+M+FN) DOC 2016 - 0.75L, Alc: 14.5% Serve - Cuvee Charlotte Rosu (CS+M+FN) DOC 2016 - 0.75L, Alc: 14.5%

    SERVE

    Serve - Cuvee Charlotte Rosu (CS+M+FN) DOC 2016 - 0.75L, Alc: 14.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2016

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE – MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: MERLOT, CABERNET SAUVIGNON, FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 14.5%

     

    VIN ROȘU SEC. S.E.R.V.E este o poveste frumoasă despre puterea de a persevera și emoția descoperirii ce alimentează curiozitatea. S.E.R.V.E (Societatea Euro Română de Vinuri de Excepție), a fost inființată în 1994, iar la începutul anilor 2000, au fost realizate investiții în construcția unei crame proprii, complet nouă, în apropiere de culturile de viță din Ceptura.

     

    În anii următori, S.E.R.V.E a realizat prima îmbuteliere a vinurilor sale și vinificarea primilor struguri din recolta proprie. Fondatorul cramei, Contele Guy Tyrel de Poix, și echipa sa, au adus oenologia la stadiul de artă, transformată în practică, cu răbdare și atenție deosebită, pentru a oferi tuturor un vin de excepție din cel mai bun rod al pământului muntean.

     

    Cuvee Charlotte din cultura anului 2016 este obținut din Merlot 55.8%, Cabernet Sauvignon 29.3% și Fetească Neagră 14.9%. Acest cupaj roșu este maturat 12 luni în butoaie din stejar și este poate cel mai sofisticat vin din portofoliul S.E.R.V.E. Aromele sale dau naștere unui caracter atemporal și o structură ce satisface până și cele mai pretențioase simțuri.

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu intens.

     

    MIROS: Deși pare că aduce esențe tari și bine închegate din cele trei soiuri roșii, Charlotte 2016 se deschide simțurilor după o aerare generoasă și oferă aromele sofisticate de fructe roșii și negre.

     

    GUST: Mure roșii, vișine și prune coapte cuceresc bolta palatină și papilele gustative. Taninurile și procentul generos de alcool aduc un gust final lung și fructat.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un pentru masa din această seară sau pentru orice altă seară din următorii ani, unde sunt servite preparate din carne roșie de vită argentiniană, vânat la cuptor, miel sau brânzeturi maturate. Potrivit și la deserturile cu ciocolată neagră.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 15 - 16°C. (Este recomandată decantarea timp de 120 de minute. Potențial de învechire de minimum 15 ani).

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Cloudy Bay - Sauvignon Blanc 2024 - 0.75L, Alc: 13.5% Cloudy Bay - Sauvignon Blanc 2024 - 0.75L, Alc: 13.5%

    Cloudy Bay

    Cloudy Bay - Sauvignon Blanc 2024 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: MARLBOROUGH / NOUA ZEELANDĂ

     

    SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ALB SEC. În 1983 David Hohnen a savurat pentru prima dată un vin din soiul Sauvignon Blanc produs în regiunea viticolă Marlborough din Noua Zeelandă. Captivat de intensitatea aromelor oferite de acel vin, acesta a dorit să descopere întregul potențial viticol al regiunii, iar în 1985, alături de vinificatorul Kevin Judd, acesta a lansat brandul Cloudy Bay. În același an a obținut recunoasterea internațională cu un Sauvignon Blanc din Marlborough și a pus Noua Zeelandă pe harta marilor state din lumea vinului. În 2003 Cloudy Bay s-a alăturat brandului Veuve Clicquot, iar în 2010 a devenit parte din marele grup de branduri LVMH.

     

    Cloudy Bay este este un membru fondator al unei asociații ce pune în practică și promovează metodele viticulturii organice, pentru asigurarea sustenabilității în toate podgoriile pe care le deține. În podgoria din Marlborough sunt cultivate 163 de parcele apropiate de râul Awairau, cu sol format din straturi de piatră și nisip ce permite drenarea mai rapidă a apelor și favorizează soiul Sauvignon Blanc. În Văile de Sud soiurile bogate în clei favorizează soiurile Pinot Noir și Chardonnay.

     

    Otago este a doua zonă cu podgorii aflate în două tipuri de terroir, cu soluri diferite, dar propice soiurilor roșii. Clasicul Pinot Noir crescut în cele două subzone este folosit într-un asamblaj de calitate, definit de tanini puternici și structură mătăsoasă.

     

     

    ASPECT: Galben-pai, strălucitor.

     

    MIROS: Parfumul aduce dispoziția perfectă a unei zi de vară, unde se simte dulceața din fructul pasiunii, ananas suculent, busuioc proaspăt cules și frunze de roșii cu un ton amărui-vegetal.

     

    GUST: Pe papile se întinde cu notele verzi și dulci, din fructe tropicale, ardei gras verde și o notă de măsline verzi, completate frumos de aciditatea naturală și o nuanță de citrice.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Merită încercat la mesele cu fructe de mare (shrimp cocktail), stridii tempura, sashimi, midii cu usturoi, citrice și pătrunjel. De asemenea, îl puteți savura alături de salate verzi și brânză de capră.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C. (Potențial de învechire la sticlă până la 10 ani).

     

    145,48 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Davino - Revelatio Cupaj Alb DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13.5% Davino - Revelatio Cupaj Alb DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13.5%

    Davino

    Davino - Revelatio Cupaj Alb DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC, FETEASCĂ ALBĂ

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ALB SEC. Crama Davino a fost înființată în 2003 în regiunea viticolă Dealu Mare din Muntenia, iar proprietarii sunt Dan Balaban și Bogdan Costăchescu, care se ocupă și de operațiunile de vinificare. Pe cele 68 de hectare aflate în proprietatea cramei și alte 18 hectare, deținute în arendă, sunt cultivate numeroase soiuri de calitate superioară, din care se obțin vinuri cu Denumire de Origine Controlată.

     

    Sauvignon Blanc cuprinde peste 80% din cupajul cu Fetească Albă, iar cele două soiuri sunt vinificate separat. Strugurii din Sauvignon Blanc sunt culeși din parcelele plaiului Valea Gardului și selecționați din viță de vie cu vârsta de 28-32 de ani, dar și din rânduri de viță mai tânără - 9 ani.

     

    Din cele mai mai pure clone originare din Franța, sunt alese aproximativ 30% pentru fermentare și maturare parțială în vase mari din lemn de 10 hectolitri. Boabele sunt macerate 5-6 ore la 12-15°C. iar mustul este separat prin metoda gravitațională și deburbat la rece timp de 24 de ore. Fermentarea cu drojdii selecționate în vase mici de inox la 10-12°C. este urmată de maturarea tradițională Sur Lie timp de 6 luni pentru Sauvignon Blanc.  

     

     

    ASPECT: Galben-verzui.

     

    MIROS: Arome de fructe albe și citrice, precum mere, pere și lime, împletite cu accente florale fine și note subtile de ierburi aromatice. Buchetul este armonios și persistent.

     

    GUST: Rotund și echilibrat, cu fructe coapte și citrice bine integrate. Aciditatea fină menține prospețimea, iar gustul finalul este elegant și armonios, cu tușe minerale și florale care se prelungesc plăcut pe papile.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește cu salate de vară, preparate din pește sau fructe de mare, pui în sosuri fine sau brânzeturi proaspete. Poate fi savurat și ca vin de relaxare, într-un moment de liniște.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Regnard - Petit Chablis Regnard AOC, 2023 - 0.75L, Alc: 12.5% Regnard - Petit Chablis Regnard AOC, 2023 - 0.75L, Alc: 12.5%

    Regnard

    Regnard - Petit Chablis Regnard AOC, 2023 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: PETIT CHABLIS AOC - BOURGOGNE / FRANȚA

     

    SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ALB SEC. Regnard este unul dintre cei mai vechi și prestigioși producători de vin din Franța. Afacerea a luat naștere în 1860 la inițiativa lui Zéphir Régnard, în zona Pouilly Fuissé, unde se află și domeniul cu pivnițe folosite încă din anul 1755.

     

    Din anii ‘80, când proprietatea fost preluată de Baronul Patrick De Ladoucette, palatul a fost renovat, iar podgoria cultivată cu soiuri pure pentru a oferi unele dintre cele mai bune vinuri ale regiunii Burgundia.

     

    Strugurii din care sunt obţinute vinurile Regnard sunt ierarhizați în funcţie de straturile de sol Kimmeridgian şi Portlandian. Solul Kimmeridgian oferă vinului mineralele extrase din carbonat din calciu, format din perioada Jurassicului, iar solul Portlandian oferă un strugure fără minerale, dar bogat în arome de fructe.

     

     

    ASPECT: Galben-pai, limpede, ușor petiant.

     

    MIROS: Arome delicate de fructe albe (măr verde, piersică), citrice (lămâie) și note minerale, cu accente subtile de flori albe și ierburi proaspete.

     

    GUST: Vinul are o textură ușoară și catifelată, cu o aciditate bine integrată, care susține prospețimea și echilibrul. Gustul final este curat și persistent, cu o notă minerală caracteristică terroir-ului din Chablis.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește excelent cu preparate din pește și fructe de mare (sushi, homar, scoici), brânzeturi proaspete sau ca aperitiv elegant.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

Pagina:
  1. 9
  2. 10
  3. 11
  4. 12
  5. 13
Grilă Listă