Vinuri linistite
Vinurile linistite fac parte din categoria bauturilor obtinute prin fermentatie alcoolica naturala, realizata exclusiv din must de struguri. Pentru a fi incadrate in categoria vinurilor linistite, bautura trebuie sa ofere o tarie alcoolica de minimum 8,5% vol. Vinurile linistite sunt produse agroalimentare la care se interzice adaosul de arome dintr-o sursa externa. Aromatizarea acceptata legal este cea oferita de contactul bauturii cu vase confectionate din lemn.
Clasificare vinurilor in functie de culoare:
- Vinuri albe;
- Vinuri rose;
- Vinuri rosii.
Vinurile linistite pot fi obtinute dintr-un singur soi de struguri, sau din doua sau mai multe te soiuri cupajate. In cazul vinurilor obtinute dintr-un singur soi, acestea vor avea culoarea strugurilor (exemplu: soiuri albe - vinuri albe, soiuri rosii - vinuri rosii ) Exceptie de la acest fapt sunt vinurile albe obtinute din struguri rosii (ex: Blanc de noir - vin alb obtinut din Pinot Noir, sau vinurile rose). Vinurile rosii mai pot avea in componenta, in procente foarte scazute si soiuri de vinuri albe cu scopul imbunatatirii gustului / mirosului cupajului obtinut.
Stiati ca inlaturand pielita boabelor de strugurilor, corpul boabelor arata la fel? Toate sunt albe.... Culoarea vinului este data de fapt de culoarea pielitei, iar intensitatea culorii vinurilor este datorata direct timpului in care vinul sta in contact cu pielita strugurelui.... Pentru un vin rose pal, contactul vinului cu pielita se face pentru o perioada foarte scurta de timp (probabil cateva ore)...
Clasificarea vinurilor in functie de zaharul rezidual din compozitie:
- vinuri seci - cel mult 4 grame de zahar rezidual la un litru;
- vinuri demiseci - 4,1 - 12 grame de zahar rezidual la un litru;
- demidulci - 12,1 - 50 de grame de zahar rezidual la un litru;
- dulci - peste 50 de grame de zahar rezidual la un litru.
Clasificarea vinurilor in functie de calitatea strugurilor din care sunt obtinute si metoda de productie:
- Vinuri de masa. Aceasta denumire este data pentru vinuri cu productie nereglementata in functie de soi sau regiune. Aceste vinuri au tarie alcoolica de maxim 10%.
- Vinuri de calitate superioara. Sunt vinurile din struguri de calitate superioara dintr-o regiune mare, ce contin tarie alcoolica de peste 10%.
- Vinuri cu denumire de origine controlata (DOC). Aceste vinuri sunt obtinute din cele mai bune soiuri, recoltate din podgorii recunoscute la nivel international, aflate sub reglementare care garanteaza calitatea. Vinurile de origine controlata au tarie alcoolica de peste 11%.
Organizatia Internationala a Vinului a publicat un clasament oficial alcatuit din 21 de state producatoare de vin si cantitatile de vin produse de acestea in anul 2018. Primele trei state cu cea mai mare productie de vin din lume, sunt statele din Lumea Veche (Europa), care au istorie si traditie indelungata in productia de vinuri. In top 10, Italia, Franta si Spania ocupa locurile fruntase, urmate de SUA, Argentina, Chile, Australia, Germania, Africa de Sud si China,
La nivel european Romania, Germania, Austria si Ungaria, au înregistrat o crestere a recoltei în 2018 mai mare decât media ultimilor 5 ani.
La nivel mondial, Romania se afla pe locul 13, cu 510 milioane de litri produsi in 2018, iar vecinii de peste Prut, se afla pe locul 19, cu 190 milioane de litri produsi in acelasi an.
Citește Mai Mult Afiseaza mai putine
-
Recas
Recas - Muse White (FR + MO) DOC, demisec 2024 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC RECAȘ - BANAT / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ REGALĂ, MUSCAT OTTONEL
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB DEMISEC. Recaș Muse White este vinul dedicat zilelor de vară și este creat din soiurile Fetească Regală și Muscat Ottonel, culese pe timp de noapte, la maturitate deplină, pentru a asigura prospețimea deplină a vinului.
După deburbarea mustuielii are loc procesul clasic de fermentarea alcoolică în cisterne din oțel, la temperatura controlată. Vinul proaspăt este ferit de de contactul cu oxigenul sau lenul prin utilizarea unei pelicule de gheață carbonică, urmată de îmbuteliere.
La Crama Recaș vinurile liniștite, în majoritate monosepaje, urmate de cupaje liniștite și spumante sunt obținute din soiuri autohtone cu lungă tradiție în regiune (Fetească Regală, Fetească Neagră, Cadarcă), dar și soiuri europene cu origini în Franța (Chardonnay, Cabernet Sauvignon, Merlot, Muscat, Syrah).
ASPECT: Galben-pai, limpede și strălucitor.
MIROS: Parfum intens de flori de câmp, tei și flori de soc, completat de note de piersică albă, strugure proaspăt și o nuanță discretă de miere.
GUST: Textură suplă și armonioasă, cu un echilibru plăcut între dulceața discretă și aciditatea vioaie. Gust de caisă, pepene galben și flori albe, cu o notă finală suavă, ușor dulce, ce lasă o senzație luminoasă și elegantă.
ASOCIERE CULINARĂ: Perfect cu preparate asiatice ușor condimentate, brânzeturi cremoase, fructe de mare sau deserturi pe bază de fructe.
TEMP. DE SERVIRE: 7 - 10°C.
70,18 RON Începând cu: 63,16 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Balla Geza
Balla Geza - Stone Wine - Furmint DOC 2022 - 0.75L, Alc: 15%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MINIȘ - CRIȘANA ȘI MARAMUREȘ / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FURMINT
VOL. ALC.: 15%
VIN ALB SEC. Pe câmpiile aflate în apropiere de Arad se află podgoria Miniș-Măderat, locul de origine al soiurilor Cădarcă și Fetească Regală, din care erau produse vinuri cunoscute în toată Europa. În 1999 Dr. Ing. Balla Geza, administratorul și oenologul societății, a reluat producția cu misiunea de a aduce faima de altă dată vinurilor tradiționale, obținute în această zonă.
Echipa din spatele brand-ului Balla Geza păstrează vinurile de pe 120 de hectare de vie, în budane din stejar și baricuri pentru vinurile roșii. Vinurile albe sunt obținute și păstrate în rezervoare din oțel inoxidabil, montate în pivnița cu o capacitate de 8000 de hectolitri.
Vinul din Furmint este singurul sortiment alb al gamei Stone Wine, iar acest fapt se datorează soiului sensibil la solul stâncos, afectat de secetă, din zona Crişana. Strugurii Furmint sunt culeşi în cantitate mică, iar fermentarea şi maturarea după metoda Sur Lie (pe drojdie), timp de 8 - 9 luni în butoaie de 500 de litri, oferă un vin deosebit, cu arome intense.
ASPECT: Galben-verzui, strălucitor.
MIROS: Un buchet de o complexitate fascinantă, unde aromele de pere coapte și gutuie se împletesc cu note fine de miere și flori de câmp, totul fiind străbătut de o mineralitate ce evocă direct solurile stâncoase și vulcanice specifice terroir-ului din Miniș.
GUST: Oferă o textură plină, aproape onctuoasă, echilibrată de o aciditatea pronunțată; notele de fructe uscate și sâmburi de caisă ce sunt învăluite în accente subtile de mirodenii.Gust final lung, ușor salin.
ASOCIERE CULINARĂ: O alegere foarte bună pentru mesele cu piept de curcan umplut sau foie gras cu dulceață de smochine, dar se poate aventura cu succes și lângă preparate mai rustice, precum un pui la ceaun cu smântână și hribi.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
85,91 RON Începând cu: 77,32 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Domeniul Coroanei Segarcea
Segarcea - Minima Moralia Recunostinta rosu, DOC 2020 - 0.75L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2020
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD SEGARCEA - OLTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON
VOL. ALC.: 14%
VIN ROŞU SEC. În 1884, în timpul regelui Carol I, a luat naștere Administrația Domeniilor Coroanei (ADC). Administrația a sprijinit Coroana Regală, a promovat și a răspândit tehnici agricole noi, a creat o pepinieră cu 60 de soiuri, o cramă, apoi a început producția vinurilor de calitate superioară, cu Denumire de Origine Controlată.
Reconstrucția Domeniului Coroanei Segarcea a început în 2002, de Ziua Regalităţii, atunci când familia Anghel a reluat lucrările la plantația de 300 de hectare de viță, a restaurat crama și arhitectura originală din timpul monarhiei. Toate acestea au permis reluarea producției de vinuri cu tehnologie de ultimă generație, la cele mai înalte standarde de calitate.
Gama Minima Moralia a fost creată pentru a reaminti și a redefini valorile umanității. Bineînțeles, este vorba de acele valori care stau la baza caracterului uman, promovate de Domeniul Coroanei Segarcea prin intermediul unor vinuri de excepție, cupaje din soiuri cu origini în România și Franța.
ASPECT: Roşu, cu reflexii rubinii.
MIROS: Primele adieri sunt cele din fructe acrișoare și amărui, cu un ton uscat, lemnos.
GUST: Pe măsură ce respiră, dezvoltă nuanțe mai plăcute de gemuri din amestec de fructe roșii și negre de pădure: coacăze, vișine și aronia. Postgust lung, sec, pământiu.
ASOCIERE CULINARĂ: Un Cabernet Sauvignon deosebit, recomandat la meniuri cu friptură din carne de porc și vită, gătită la cuptor, la grătar sau la tigaie cu garnituri din legume condimentate.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
91,96 RON Începând cu: 82,76 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Domeniul Coroanei Segarcea
Segarcea - Principesa Margareta alb, DOC 2022 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD SEGARCEA - OLTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: VIOGNIER, PINOT GRIS, CHARDONNAY
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. În 1884, în timpul regelui Carol I, a luat naștere Administrația Domeniilor Coroanei (ADC). Administrația a sprijinit Coroana Regală, a promovat și a răspândit tehnici agricole noi, a creat o pepinieră cu 60 de soiuri, o cramă, apoi a început producția vinurilor de calitate superioară, cu Denumire de Origine Controlată.
Reconstrucția Domeniului Coroanei Segarcea a început în 2002, de Ziua Regalităţii, atunci când familia Anghel a reluat lucrările la plantația de 300 de hectare de viță, a restaurat crama și arhitectura originală din timpul monarhiei. Toate acestea au permis reluarea producției de vinuri cu tehnologie de ultimă generație, la cele mai înalte standarde de calitate.
Gama de vinuri Principesa Margareta reprezintă încă un efort al companiei Segarcea de a sprijini caracterul nobil şi spiritul monarhiei, dovedit de Alteța Sa Regală Principesa Margareta, fiica Regelui Mihai I.
ASPECT: Galben-pai, strălucitor.
MIROS: Meșteșugit în mare parte din soiul Viognier, buchetul oferă arome de ierburi și flori sălbatice, completate discret cu o notă lemnoasă, ce dezvăluie maturarea în butoaie din stejar.
GUST: Flori de salcâm, ierburi onctuoase, lămâie și o notă dulce de miere amestecată cu vanilie. Gust final lung, vegetal și sec.
ASOCIERE CULINARĂ: Principesa Margareta alb este recomandat la preparatele din carne de vită, porc, pui, peşte, meniuri asiatice, salate şi brânzeturi.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
101,64 RON Începând cu: 91,48 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Domeniile Davidescu
Domeniile Davidescu - Chardonnay 2024 - 0.75L, Alc: 12.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: VALUL LUI TRAIAN / REPUBLICA MOLDOVA
SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY
VOL. ALC.: 12.5%
VIN ALB SEC. Asemenea rădăcinilor unui stejar - cu zeci de ramificații, care s-au prins statornic în sol, familia Davidescu s-a dedicat generații la rând pasiunii pentru vinificație.
Dragostea pentru vin și pământ a început de la bunicul Ilie Davidescu. Împreună cu bunica Parascovia au muncit pentru prosperitatea familiei și au crescut 18 hectare de viță de vie.
Moștenirea lor a rămas intactă până astăzi. Această măiestrie a fost preluată de feciorul și nepoții săi care, cu dăruire de sine și perseverență, continuă îndeletnicirea bunicului, creând vinuri ireproșabile, vinuri care evocă toate doinele, horele noastre și dulceața fagurilor în fiecare picatură de vin.
ASPECT: Galben-pai, cu nuanțe verzui.
MIROS: Arome de coacăză roșie, lămâie verde, piersică albă și grepfrut.
GUST: Proaspăt, cu aciditate echilibrată, rotund fructat și post gust lung, cu notă de piersică albă.
ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la mesele cu stridii, melci, tartar de somon cu avocado, creveți în sos curry, file de sturion la cuptor, escalop fraged de vită.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
38,72 RON Începând cu: 34,85 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Tinazzi
Tinazzi - Coresei Garganega Verona IGP 2022 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: VERONA IGP - VENETO / ITALIA
SOIUL / SOIURILE: GARGANEGA
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB SEC. La sfârșitul anilor 1960 determinarea și pasiunea pentru vinuri au fost de ajuns pentru Eugenio Tinazzi, încât să pornească propria afacere, vinăria Tinazzi. Pasiunea a fost transmisă din tată în fiu, iar în anii următori Gian Andreea Tinazzi a deschis treptat orizonturile companiei.
În prezent, Gian și copiii săi conduc Casa Tinazzi, una dintre cele mai respectabile vinării din Italia, și continuă să producă propriile vinuri în orășelul Lazise. Tinazzi deține și proprietăți extinse în Valpolicella și Apulia unde sunt cultivați struguri din soiuri locale, vinificați cu tehnologie modernă, pentru numeroasele game de vinuri roșii, albe și rose, produse anual.
ASPECT: Galben-pai, strălucitor și limpede.
MIROS: Un parfum foarte promițător, ce abundă în energie oferită prin aromele de vanilie, pepene galben și pere verzi.
GUST: Păstrează notele de fructe dulci și acidulate, ca o băutură răcoritoare. O notă amăruie de citrice se strecoară înainte de gustul final cu note de mere verzi și pere galbene.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin alb pentru mesele cu mezeluri crud-uscate și brânzeturi maturate, pește slab, creveți și paste gătite după rețete clasice italiene.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
26,14 RON Începând cu: 22,87 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Velvet Winery
Velvet - La Tiganci Feteasca Regala DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ REGALĂ
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB SEC. Velvet Winery este o cramă nouă, fondată în regiunea viticolă Dealu Mare, pordgoria Tohani din județul Prahova. Tradiția viticulturii din cea mai cunoscută podgorie a țării și inițiativa fondatorilor de a produce vinuri după un concept “boutique” a rezultat într-o crama cu tehnologie modernă pentru toate procesele de vinificare.
Vița de vie aflată în grija cramei Velvet se întinde pe numai 36 de hectare, aflate la o altitudine de peste 400 de hectare. Terasele pe care se află plantația beneficiză de o expoziție sudică și condiții climatice pentru dezvoltarea celor mai bune soiuri din Lumea Veche, dar și soiuri locale. Dintre acestea, cele mai cunoscute soiuri vinificate de Velvet sunt: Chardonnay, Muscat, Riesling Italian, Merlot, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Syrah, Fetească Neagră, Fetească Regală și Tămâioasă Românească.
La Țigănci Fetească Regală este obținut din struguri recoltați manual de la care s-a colectat mustul dulce prin scurgere, apoi prin presare, lăsat să se limpezească prin metoda gravitațională. Fermentația alcoolică are loc în instalații cu temperatură controlată (16-18°C.). Pentru a dezvolta profilul aromatic o parte din vin este maturat în butoaie din stejar franțuzesc timp de 6 luni, apoi este cupajat cu procentul de vin proaspăt, stabilizat și îmbuteliat.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.
MIROS: Arome diafane de flori albe și iasomie, împletite cu note de pere coapte și mere verzi. Nuanțe fine de miere de tei și o tușă vegetală de fân proaspăt cosit oferă ansamblului o eleganță naturală și curată.
GUST: Echilibru delicat și textură catifelată, susținută de o aciditate vie. Gustul oferă arome de fruct alb și caise verzi, cu o notă onctuoasă. Final proaspăt, cu tonuri florale ce adaugă profunzime.
ASOCIERE CULINARĂ: Pește alb la grătar, fructe de mare, brânzeturi proaspete sau salate cu ierburi aromatice.
TEMP. DE SERVIRE: 7 - 9°C.
41,44 RON Începând cu: 37,30 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
La Salina
La Salina - Issa Sauvignon Blanc 2024 - 0.75L, Alc: 12.2%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE TRANSILVANIEI / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 12.2%
VIN ALB SEC. Crama La Salina este un proiect realizat de doi iubitori de vinuri nobile care și-au folosit pasiunea și resursele pentru a reface arealul viticol din județul Cluj, dealurile Durgău, începând cu anul 2011. După zeci ani în care pământul a fost neexploatat, în 2012 antreprenorii au plantat viță de vie și au investit în utilaje de ultimă generație.
Pe mai bine de 70 de hectare La Salina cultivă soiuri cu tradiție în Lumea Veche, pentru cele mai prețioase monosoiuri din Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Noir, Rhein Riesling și Muscat Ottonel.
Munca la culturile de viță și la vechea crama (acum renovată), în care se află butoaiele de maturare, a permis dezvoltarea gamei generoase de vinuri albe și roșii, denumite inspirat Issa (de la localitatea Potaissa, cunoscută din timpul Imperiului Roman).
ASPECT: Galben-pal, limpede și strălucitor.
MIROS: Proaspăt, cu arome de lime și grepfrut, flori sălbatice și multe alte note vegetale, fructe de pădure galbene, acrișoare.
GUST: Arome de coacăze galbene, agrișe verzi și note onctuoase de ierburi, în plan secund, oferă un postgust mediu spre lung. Un vin cu potențial de învechire la sticlă.
ASOCIERE CULINARĂ: Savuros și răcoritor, mai ales vara, la mesele cu salate proaspete, preparate din carne slabă, inclusiv pește și gustări cu brânzeturi proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
54,45 RON Începând cu: 49,01 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Domeniile Davidescu
Domeniile Davidescu - Viorica & Pinot Grigio 2024 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: IGP VALUL LUI TRAIAN / REPUBLICA MOLDOVA
SOIUL / SOIURILE: VIORICA, PINOT GRIGIO
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB SEC. Asemenea rădăcinilor unui stejar - cu zeci de ramificații, care s-au prins statornic în sol, familia Davidescu s-a dedicat generații la rând pasiunii pentru vinificație.
Dragostea pentru vin și pământ a început de la bunicul Ilie Davidescu. Împreună cu bunica Parascovia au muncit pentru prosperitatea familiei și au crescut 18 hectare de viță de vie. Moștenirea lor a rămas intactă până astăzi. Această măiestrie a fost preluată de feciorul și nepoții săi care, cu dăruire de sine și perseverență, continuă îndeletnicirea bunicului, creând vinuri ireproșabile, vinuri care evocă toate doinele, horele noastre și dulceața fagurilor în fiecare picatură de vin.
Cupajul alb de Viorica și Pinot Grigio este produs din struguri recoltați manual și vinificați prin metoda clasică în cisterne din inox, cu temperatură controlată, pentru a se extrage aromele intense.
ASPECT: Galben-pai, cu nuanțe verzui.
MIROS: Proaspăt și expresiv, cu note de flori albe, citrice și nuanțe delicate de piersică și caisă. Se simte și o tentă ușor exotică, dată de soiul Viorica.
GUST: Echilibrat și vioi, cu aciditate plăcută și o textură catifelată. Aromele de fructe albe și citrice se combină armonios cu accentele florale, oferind un final răcoritor și persistent.
ASOCIERE CULINARĂ: Se potrivește excelent alături de preparate din pește, fructe de mare, salate de vară sau brânzeturi proaspete.
TEMP. DE SERVIRE: 12 - 14°C.
38,72 RON Începând cu: 34,85 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Casal Garcia
Casal Garcia - Vinho Rose, demidulce - 0.75L, Alc: 9.5%
REGIUNE / ȚARĂ: PORTUGALIA
SOIUL / SOIURILE: TOURIGA NACIONAL, SOUSÃO, SYRAH, TINTA RORIZ
VOL. ALC.: 9.5%
VIN ALB DEMIDULCE. Casal Garcia îți are începuturile în 1939, în Portugalia, atunci când vinifcatorul francez Eugène Hélisse se afla într-o calatorie cu trenul din Douro în Porto. Pe drum acesta a fost atras de podgoriile unice, aflate în Quinta da Aveleda, deținute Roberto Guedes. Eugène s-a angajat la podgoria Aveleda și, pentru a oferi un design unic sticlelor de vin, obișnuia să le înfășoare în batiste de dantelă, un element prezent și astăzi pe etichetele brandului portughez. Numele cramei a fost dat de îngrijitorii podgoriei, care se numeau Casal Garcia.
Podgoriile Casal Garcia se păstrează în regiunea viticolă Vinho Verde, în limitele micului oraș portughez Penafiel, ce găzduiește un areal dedicat oenoturismului, Quinta da Aveleda. Podgoriile înconjurate de grădini și multe alte atracții, oferă numeroase soiuri de struguri specifici Portugaliei.
După ce sunt aduși la centru de vinificare din Aveleda, strugurii sunt presați ușor, apoi fermentați alcoolic la temperaturi cuprinse între 16-18°C. Înainte de îmbuteliere vinul este filtrat cu atenție și stabilizat la temperaturi scăzute. Această ordine a procesului de vinificare este stabilită pentru a păstra cât mai bine profilul aromatic al cupajului compus din soiurile Touriga Nacional, Sousão, Syrah și Tinta Roriz, printre altele.
ASPECT: Roz – somon, strălucitor.
MIROS: Acest cupaj rose oferă cel mai fructat profil aromatic dintre toate vinurile familiei Casal Garcia. Buchetul oferă arome memorabile de zmeură și căpșune proaspete și revigorante.
GUST: Echilibrat, foarte proaspăt, cu arome de fructe de pădure dulci și gust final mediu spre lung, delicios.
ASOCIERE CULINARĂ: Ideal ca vin aperitiv, dar și la mesele ușoare cu salate, sau preparate din pește, fructe de mare, preparate din carne albă, inclusiv preparate la grill.
TEMP. DE SERVIRE: 7 - 10°C.
27,10 RON Începând cu: 24,39 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
72,60 RON Începând cu: 65,34 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
72,60 RON Începând cu: 65,34 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Rasova
Rasova - Imperfect Alb (FR + FA) DOC 2025 - 0.75L, Alc: 12.7%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ REGALĂ, FETEASCĂ ALBĂ
VOL. ALC.: 12.7%
VIN ALB SEC. Crama Rasova se află în Constanța, la Cernavodă, într-un areal generos ce se întinde pe 50 de hectare. Podgoriile se află într-un terroir cu soare generos, climă uscată, vânt adus de Dunăre, sol calcaros, nisipos și, nu în ultimul rând, un lanț trofic cu floră și faună diversă.
În peisajul fermecător dominat de cursul Dunării, podgoriile sunt cultivate cu cele mai mai bune soiuri albe și roșii: Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Cabernet, Syrah și Pinot Noir. Pentru toate vinurile Rasova, strugurii sunt culeși manual, sortați și depozitați în lădițe de maxim 12 kilograme.
La cramă, strugurii sunt desciorchinați mecanic, sunt fermentați în cisterne de diferite dimensiuni pentru a se păstra toate aromele naturale ale fiecărui soi. După ce mustul se transformă în vin, o mare parte din cantitatea totală este maturată în butoaie din stejar franțuzesc, iar în fiecare zi are loc un control calitativ. Procele naturale și tradiționale alături de tehnologia modernă a cramei Rasova oferă unele dintre cele mai bune vinuri din regiune viticolă Dobrogea.
ASPECT: Galben-pai cu reflexii verzui.
MIROS: Aromă proaspătă și expresivă de flori albe și salcâm, învăluită de note de măr verde, pară zemoasă și o nuanță fină de citrice coapte, completate de o tușă delicată minerală ce amintește de briza dobrogeană.
GUST: Gust echilibrat, cu aciditate vioaie și structură armonioasă, unde notele de fructe albe crocante se împletesc cu tonuri florale și o ușoară nuanță migdalată. Buchetul se conturează elegant prin îmbinarea dintre aromă și gust, oferind o senzație durabilă și revigorantă.
ASOCIERE CULINARĂ: Poate însoți cu rafinament preparate din pește la grătar, fructe de mare sau brânzeturi proaspete, punând în valoare caracterul său luminos și echilibrat.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
78,65 RON Începând cu: 70,79 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
78,65 RON Începând cu: 70,79 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
SERVE
Serve - Cuvee Pacs 2024 - 0.75L, Alc: 12%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE MUNTENIEI - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: PINOT NOIR, RIESLING, FETEASCĂ ALBĂ
VOL. ALC.: 12%
VIN ALB SEC. S.E.R.V.E este o poveste frumoasă despre puterea de a persevera și emoția descoperirii ce alimentează curiozitatea. S.E.R.V.E (Societatea Euro Română de Vinuri de Excepție), a fost inființată în 1994, iar la începutul anilor 2000, au fost realizate investiții în construcția unei crame proprii, complet nouă, în apropiere de culturile de viță din Ceptura.
În anii următori, S.E.R.V.E a realizat prima îmbuteliere a vinurilor sale și vinificarea primilor struguri din recolta proprie. Fondatorul cramei, Contele Guy Tyrel de Poix, și echipa sa, au adus oenologia la stadiul de artă, transformată în practică, cu răbdare și atenție deosebită.
Cuvee Pacs este un vin creat pentru a fi savurat fără întârziere pentru a înțelege aromele energice și prețioase ale terroir-ului din Dealu Mare. Cele trei soiuri au fost culese din parcele selecte și vinificate separat în ultimele zile ale lunii august. Cupajul anului 2023 este realizat din Pinot Noir, Riesling și Fetească Albă într-o ediție de numai 20345 de sticle.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.
MIROS: Pacs continuă să ofere, și în ediția din 2024, aromele naturale obținute din trei soiuri diferite: două albe și unul roșu. Baza aromatică este definită de citrice și fructe exotice.
GUST: Citricele sunt simțite prin notele de lămâie și grepfrut, iar notele fructate sunt anunțate de mere verzi și mango. Cu un procent de alcool foarte bine integrat, gustul final este ușor acidulat, aromat și are o remanență medie.
ASOCIERE CULINARĂ: Un cupaj interesand ce merită explorat simplu, ca aperitiv, sau alături de preparate ușoare de vară: gustări, aperitive, salate.
TEMP. DE SERVIRE: 12 - 14°C.
71,00 RON Începând cu: 63,14 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Oprisor
Crama Oprisor - Smerenie rosu 2021 - 0.75L, Alc: 14.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2021
REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE OLTENIEI - OLTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: SHIRAZ, PINOT NOIR, DORNFELDER
VOL. ALC.: 14.5%
VIN ROȘU SEC. Cultivarea viței în Mehedinți este un fapt dovedit de scrieri ce ne întorc în timpul boierilor pământeni din Oltenia, care aveau culturi, crame și vinuri ce au devenit parte din legendele locului. Vinurile din Oprișor și-au găsit locul și în perioada modernă.
În august 1994 s-a înființat în România Compania Carl Reh Trading, cu menirea specifică de a selecta vinuri românești pentru piața internațională, iar în iunie 1997, divizia s-a stabilit la Oprișor, luând decizia de a produce vinuri proprii din struguri proveniți de pe culturile din Mehedinți.
Smerenie este un cupaj roșu din Shiraz, Pinot Noir și Dormfelder. Shiraz și Pinot Noir sunt populare de mai bine de 10 ani printre producătorii români, iar soiul Dornfelder este un soi roșu creat în anii 1950 în Germania, ce reprezintă o semnătură a stilului dovedit de Crama Oprișor. Cupajul Smerenie este și un tribut adus credinței prezente în toate colțurile Olteniei, unde se regăsesc valori, tradiții și lăcașe de cult vechi de secole. Prin experiența oenologului Liviu Grigorică, completată de munca și dedicarea colegei sale Veronica Gheorghiu, care s-a ocupat de puritate soiurilor, a fost creat acest vin rafinat și complex cu potențial de învechire la sticlă.
ASPECT: Roșu intens, aproape opac.
MIROS: Un cupaj construit în jurul soiului Shiraz, cu un stil reminiscent toscan, definit de aromele fructate generoase de prune, vișine uscate, vanilie, piper, alte note de fructe de pădure, stejar și piele tăbăcită vegetal.
GUST: Acidulat, cu tanini ce oferă structură ușor robustă, note de fructe și alcool bine integrat. Postgust lung, ușor pământiu și sec.
ASOCIERE CULINARĂ: Servit acum sau peste ani, aromele sale sunt potrivite la preparatele din carne roșie, inclusiv cele tradiționale din amestec porc-vită.
TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.
163,35 RON Începând cu: 147,02 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Legendary Dracula
Legend of Dracula - Tamaioasa Romaneasca DOC 2022 - 0.75L, Alc: 13.5%
ANUL DE RECOLTĂ: 2022
REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE MOLDOVEI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: TĂMÂIOASĂ ROMÂNEASCĂ
VOL. ALC.: 13.5%
VIN ALB SEC. Regiunea Dealu Mare ocupă 14.500 de hectare și are poziție sudică, sol calcaros, bogat în argilă și resturi de cochilie lăsate de fauna bogată a unui corp de apă dispărut în urmă cu milioane de ani. Clima temperată cu ierni grele și veri calde, temperaturi extreme și expunere la soare de 1635 de ore pe an oferă tuturor cultivatorilor cei mai buni struguri din toate soiurile, pentru cele mai bune vinuri albe, roșii și rose.
Castellum Dracula Tămâioasă Românească este o creație a enologului George Vasile sub supravegherea expertului Giovanni Menotti din regiunea viticolă italiană Veneto. În fiecare dintre colaborările sale acesta contribuie cu experiența adunată în ce 40 de ani de activitate.
Din vița de vie cultivată fără fertilizatori chimici sunt alese parcelele de Tămâioasă de pe care se începe culesul manual, în timpul nopții, atunci când este răcoare și se evită oxidarea strugurilor. După desciorchinarea și presarea ușoară a boabelor sucul obținut este tras în cisterne și fermentat cu drojdii selecționate la temperaturi cuprinse între 14-16°C. Vinul proaspăt este lăsat să se liniștească pe drojdii timp de 4-6 luni, apoi este filtrat și îmbuteliat.
ASPECT: Galben deschis, cu reflexii verzui.
MIROS: Seduce simțurile cu parfumul florilor de soc, fagure uscat la soare și pere coapte, suculente.
GUST: Textura ușor verde, florală și dulce, cu o tușă minerală, scurtă spre medie, savuroasă în sezonul cald.
ASOCIERE CULINARĂ: Din primăvară până în vara indiană, răcorește papilele la mesele cu aperitive pe bază de brânzeturi moi, preparate din carne de pasăre și preparate exotice din bucătăria thailandeză.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
49,61 RON Începând cu: 44,65 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Legendary Dracula
Legend of Dracula - Babeasca Neagra DOC 2020 - 0.75L, Alc: 14%
ANUL DE RECOLTĂ: 2020
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD NICOREȘTI - MOLDOVA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: BĂBEASCĂ NEAGRĂ
VOL. ALC.: 14%
VIN ROȘU SEC. Produs de Legendary Dracula, Nobilis Dracula Băbească Neagră este obținut 100% din struguri cultivați în regiunea extinsă numită generic Dealurile Munteniei.
Băbeasca Neagră este are la origini vița sălbatică vitis vinifera ssp.sylvestris, este dăruită de selecția naturii și este cunoscută sub multe nume în regiunile viticole ale Europei de Est. Deși este plasat departe în timp, în perioada geto-dacilor, prima mențiune atestată a soiului este plasată în secolul al XIV-lea.
În anii ’50 ai secolului trecut soiul roșu a rămas definitiv sub numele actual, comercializat la pepiniera Istrița din Buzău. În România Băbeasca este al doilea cel mai răspândit soi roșu autohton, după Fetească Neagră.
ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.
MIROS: Parfum din fructe roșii de livadă, mai ales vișine și cireșe, completate de prune uscate și afumate pe lojniță,
GUST: Aciditate echilibrată, corp rotund, tanini fructați, dulci-acrișori. Postgust lung, ușor afumat și sec.
ASOCIERE CULINARĂ: Un vin bun pentru șuete și mese îmbelșugate cu preparate din carne de curcan și pui. Pentru o degustare ce pune în valoare aromele sale tonice, brânzeturile maturate sunt cea mai bună alegere.
TEMP. DE SERVIRE: 14 - 16°C.
49,61 RON Începând cu: 44,65 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Metamorfosis
Metamorfosis - Viile Metamorfosis Alb (FA + SB) DOC 2025 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2025
REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ ALBĂ, SAUVIGNON BLANC
VOL. ALC.: 13%
VIN ALB SEC. Crama Vitis Metamorfosis este parte din antreprizele Marchizului Piero Antinori, care a dezvoltat anterior proiecte similare în alte regiuni viticole din Italia, SUA, Chile și Ungaria.
În România, Marchizul a ales Dealu Mare, pentru condițiile asemănătoare cu regiunea viticolă Toscana. Potențialul și calitatea vinurilor produse pe alte podgorii din Dealu Mare au fost de ajuns pentru a demara proiectul Metamorfosis. În prezent, domeniul se întinde pe trei plaiuri viticole (Valea Urloi, Fintești și Năeni), cu o suprafață totală de 100 de hectare.
Soiurile de struguri au fost vinificate în mod separat, iar proporțiile egale au fost asamblate ulterior. Metamorfosis a folosit tehnologia modernă a cramei pentru a macera strugurii timp de 5 ore la temperaturi foarte scăzute în interiorul unei prese pneumatice. Astfel au fost extrase cu atenție aromele, iar fermentația a avut loc în vase de inox la temperaturi de 17°C. Proporțiile egale ale acestui blend sunt decise de vinificator după ce sunt testate cu grijă mai multe clone de Sauvignon Blanc, amestecat cu soiul local Fetească Albă.
ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.
MIROS: Un cupaj alb produs dintr-un soi românesc și unul cu origini în Franța, ce oferă aromele proaspete de citrice, iarbă proaspăt cosită, flori de salcâm și nectarine coapte.
GUST: Vinul păstrează echilibrul între prospețime, tușe de fructe și ierburi, ce dau un post gust scurt și acidulat.
ASOCIERE CULINARĂ: Cupajul alb este recomandat la mesele cu preparatele din carne albă, pește de baltă, fructe de mare și salate.
TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.
32,54 RON Începând cu: 29,29 RON+ 0,50 RON garanție SGR
-
Purcari
Purcari - Vinohora Rose Feteasca Neagra & Pinot Grigio 2024 - 0.75L, Alc: 13%
ANUL DE RECOLTĂ: 2024
REGIUNE / ȚARĂ: IGP ȘTEFAN VODĂ / REPUBLICA MOLDOVA
SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ, PINOT GRIGIO
VOL. ALC.: 13%
VIN ROSE SEC. Fondat în 1827 Château Purcari reprezintă unul dintre cele mai valoroase și renumite domenii ale Europei de Est. Vinurile din Purcari au fost servite la Curțile Regale din Europa încă de acum 150 de ani.
Prima medalie de aur a fost acordată vinurilor din Purcari în 1878, la Expoziția Mondială de la Paris, când experții francezi au fost profund impresionați de aroma bogată și intensă a soiului Negru de Purcari, care a fost confundat cu unul originar din faimoasa regiune viticolă Bordeaux.
De-a lungul timpului, vinurile Purcari au câștigat peste 300 de medalii și distincții la cele mai prestigioase concursuri internaționale (Decanter, Concours Mondial de Bruxelles, Challenge Internațional du Vin), precum și recunoașterea Casei Regale a Marii Britanii.
ASPECT: Roz-somon.
MIROS: Cele două soiuri roșii se împletesc armonios într-un cupaj cu buchet de fructe roșii, unde se evidențiază aromele de nectarine, cireșe și mure.
GUST: Corpolența vinului păstrează aromele de fructe roșii și aduce note de vanilie. Alcoolul bine integrat și tușele de tanini auduc un gust final de mediu, sec.
ASOCIERE CULINARĂ: Vinohora rose este recomandat la mesele cu aperitive, pește, preparate mediteraneene și brânzeturi aromate.
TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.
50,82 RON Începând cu: 45,74 RON+ 0,50 RON garanție SGR