Vinuri linistite

Vinurile linistite fac parte din categoria bauturilor obtinute prin fermentatie alcoolica naturala, realizata exclusiv din must de struguri. Pentru a fi incadrate in categoria vinurilor linistite, bautura trebuie sa ofere o tarie alcoolica de minimum 8,5% vol. Vinurile linistite sunt produse agroalimentare la care se interzice adaosul de arome dintr-o sursa externa. Aromatizarea acceptata legal este cea oferita de contactul bauturii cu vase confectionate din lemn.


Clasificare vinurilor in functie de culoare:


-          Vinuri albe;


-          Vinuri rose;


-          Vinuri rosii.


Vinurile linistite pot fi obtinute dintr-un singur soi de struguri, sau din doua sau mai multe te soiuri cupajate. In cazul vinurilor obtinute dintr-un singur soi, acestea vor avea culoarea strugurilor (exemplu: soiuri albe - vinuri albe, soiuri rosii - vinuri rosii ) Exceptie de la acest fapt sunt vinurile albe obtinute din struguri rosii (ex: Blanc de noir - vin alb obtinut din Pinot Noir,  sau vinurile rose).  Vinurile rosii mai pot avea in componenta, in procente foarte scazute si soiuri de vinuri albe cu scopul imbunatatirii gustului / mirosului cupajului obtinut.


Stiati ca inlaturand  pielita  boabelor de strugurilor, corpul boabelor  arata la fel? Toate sunt albe.... Culoarea vinului este data de fapt de culoarea pielitei, iar intensitatea culorii vinurilor este datorata direct timpului in care vinul sta in contact cu pielita strugurelui.... Pentru un vin rose pal, contactul vinului cu pielita se face pentru o perioada foarte scurta de timp (probabil cateva ore)...



 Clasificarea vinurilor in functie de zaharul rezidual din compozitie:


 -         vinuri seci - cel mult 4 grame de zahar rezidual la un litru;


-          vinuri demiseci - 4,1 - 12 grame de zahar rezidual la un litru;     


-          demidulci - 12,1 - 50 de grame de zahar rezidual la un litru;


-          dulci - peste 50 de grame de zahar rezidual la un litru.


 


Clasificarea vinurilor in functie de calitatea strugurilor din care sunt obtinute si metoda de productie:


-          Vinuri de masa. Aceasta denumire este data pentru vinuri cu productie nereglementata in functie de soi sau regiune. Aceste vinuri au tarie alcoolica de maxim 10%.


-          Vinuri de calitate superioara. Sunt vinurile din struguri de calitate superioara dintr-o regiune mare, ce contin tarie alcoolica de peste 10%.


-          Vinuri cu denumire de origine controlata (DOC). Aceste vinuri sunt obtinute din cele mai bune soiuri, recoltate din podgorii recunoscute la nivel international, aflate sub reglementare care garanteaza calitatea. Vinurile de origine controlata au tarie alcoolica de peste 11%.


 


Organizatia Internationala a Vinului a publicat un clasament oficial alcatuit din 21 de state producatoare de vin si cantitatile de vin produse de acestea in anul 2018. Primele trei state cu cea mai mare productie de vin din lume, sunt statele din Lumea Veche (Europa), care au istorie si traditie indelungata in productia de vinuri. In top 10, Italia, Franta si Spania ocupa locurile fruntase, urmate de SUA, Argentina, Chile, Australia, Germania, Africa de Sud si China,


La nivel european Romania, Germania, Austria si Ungaria, au înregistrat o crestere a recoltei în 2018 mai mare decât media ultimilor 5 ani.


La nivel mondial, Romania se afla pe locul 13, cu 510 milioane de litri produsi in 2018, iar vecinii de peste Prut, se afla pe locul 19, cu 190 milioane de litri produsi in acelasi an.


 

Citește Mai Mult Afiseaza mai putine
Pagina:
  1. 44
  2. 45
  3. 46
  4. 47
  5. 48
Grilă Listă
Filtru
  • Averesti - Diamond Selection Busuioaca DOC, demidulce 2025 - 0.75L, Alc: 11% Averesti - Diamond Selection Busuioaca DOC, demidulce 2025 - 0.75L, Alc: 11%

    Averesti

    Averesti - Diamond Selection Busuioaca DOC, demidulce 2025 - 0.75L, Alc: 11%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2025

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD HUŞI - MOLDOVA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: BUSUIOACĂ DE BOHOTIN

     

    VOL. ALC.: 11%

     

    VIN ROSE DEMIDULCE. În partea de nord-est a României, pe pământul scăldat de soare se află culturile de struguri ale podgoriei Huşi. În acelaşi loc se află Centrul Viticol Avereşti, unde se produc unele dintre cele mai bune vinuri din regiunea Moldova. În această parte a ţării, prin locurile civilizaţiei străvechi Cucuteni, viţa de vie se cultivă de mii de ani.

     

    În 1874, boierul Ştefan Negruzzi şi oenologul francez René Faure au aplicat primele practici ale viticulturii moderne. Talentatului oenolog francez i se datorează renaşterea soiurilor româneşti Zghihară şi Busuioacă, dar şi primele plantaţii ale soiurilor Merlot, Cabernet şi Aligote, aduse din regiunile viticole ale Franței. Printre soiurile cultivate în Podgoria Huşi sunt Zghihara de Huși şi Busuioaca de Bohotin, Fetească Regală, Fetească Albă, Aligote, Sauvignon Blanc, Traminer şi Cabernet Sauvignon.

     

    Strugurii din soiul Busuioacă de Bohotin sunt recoltați manual în zori, până la ora 10, pentru a păstra boabele reci și concentrația de zahăr cu 195 grame per litru. Strugurii sunt desciorchinați fără zdrobire, aduși la temperatura de 10°C. și lăsați la macerat timp de 6 ore. Urmează decantarea gravitațională de 24 de ore și fermentarea alcoolică ce durează 18 zile în vase de 2000 de litri, menținute la temperatura de 12°C.

     

     

    ASPECT: Roz-pal, cu reflexii de cupru.

     

    MIROS: Intens și parfumat, cu note dominante de trandafir, busuioc, cireșe albe și petale de flori de câmp.

     

    GUST: Demidulce, cu o dulceață bine echilibrată de o aciditate plăcută. Aromele de trandafir se regăsesc în gust, alături de note de dulceață de gutuie și zmeură. Postgust lung, aromatic și floral.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Brânzeturi cu mucegai nobil, deserturi cu fructe de pădure, plăcintă cu mere sau pur și simplu ca aperitiv.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 6 - 8°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Lartist - Feteasca Neagra DOC 2020 - 0.75L, Alc: 15% Lartist - Feteasca Neagra DOC 2020 - 0.75L, Alc: 15%

    Lartist

    Lartist - Feteasca Neagra DOC 2020 - 0.75L, Alc: 15%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2020

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 15%

     

    VIN ROȘU SEC. LARTIST este cel mai nou vin al enologului român Gabriel Lăcureanu. Creatorul acestei game este recunoscut pentru vinurile excepționale create anterior pentru patru crame din România, printre care și Lacerta, cu vinurile Golem și Bon Viveur, ultimul fiind premiat cu medalia de aur la ediția din 2018 a Decanter World Wine Awards.

     

    LARTIST este un brand de vinuri produse în ediții limitate, ce prezintă o influență puternică a stilului dezvoltat de Gabriel Lacureanu pe parcursul anilor. Pentru vinurile LARTIST sunt selecționați struguri din plantații vechi de 35 de ani, aflate în regiunea viticolă Dealu Mare, iar fiecare cupaj sau monosepaj este cuprins în sistemul de clasificare DOC (Denumire de Origine Controlată).

     

    LARTIST Fetească Neagră a fost produs din recolta anului 2020, atunci când acest brand se afla încă la stadiul de proiect. Soiul românesc oferă o călătorie inspirantă printre aromele naturale, terroir și arta de a crea un vin excepțional.

     

     

    ASPECT: Roșu-intens, cu reflexii violet.

     

    MIROS: Șlefuit de natură și de timp, această Fetească aduce simțurilor un buchet de fructe negre și roșii de pădure, urmat de note de vegetale uscate și mirodenii cu iz exotic.

     

    GUST: Catifelat și echilibrat, cu tanini ce păstrază note fructate, alcool generos, dar bine integrat, un ton de de astringență rustică ce asigură un post gust lung, sec.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin creat pentru gurmanzii preparatelor din carne de miel la cuptor, gulaș austriac din carne de vită și gustări cu brânzeturi tari.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Potențial de învechire la sticlă de 5 până la 10 ani).

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • La Salina - Issa - Sauvignon Blanc 2022 - 0.75L, Alc: 11.7% La Salina - Issa - Sauvignon Blanc 2022 - 0.75L, Alc: 11.7%

    La Salina

    La Salina - Issa - Sauvignon Blanc 2022 - 0.75L, Alc: 11.7%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE TRANSILVANIEI / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC

     

    VOL. ALC.: 11.7%

     

    VIN ALB SEC. Crama La Salina este un proiect realizat de doi iubitori de vinuri nobile care și-au folosit pasiunea și resursele pentru a reface arealul viticol din județul Cluj, dealurile Durgău, începând cu anul 2011. După zeci ani în care pământul a fost neexploatat, în 2012 antreprenorii au plantat viță de vie și au investit în utilaje de ultimă generație.

     

    Pe mai bine de 70 de hectare La Salina cultivă soiuri cu tradiție în Lumea Veche, pentru cele mai prețioase monosoiuri din Chardonnay, Sauvignon Blanc, Pinot Noir, Rhein Riesling și Muscat Ottonel.

     

    Munca la culturile de viță și la vechea crama (acum renovată), în care se află butoaiele de maturare, a permis dezvoltarea gamei generoase de vinuri albe și roșii, denumite inspirat Issa (de la localitatea Potaissa, cunoscută din timpul Imperiului Roman).

     

     

    ASPECT: Galben-pal, limpede și strălucitor.

     

    MIROS: Un parfum de tonic cu citrice proaspete, iarbă proaspăt cosită și urzici, îmblânzite de o notă vegetală din ardei gras verde.

     

    GUST: O structură aromatică plină de arome aranjate armonios pe papile pentru toți care preferă vinul alb. Din buchetul de ierburi se remarcă busuiocul iar fructele sunt anunțate de pepene galben și agrișe, completate de mineralitatea dezvoltată în terroir-ul Transilvaniei.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Alegeți acest Sauvignon Blanc sec pentru mesele cu salate de vară, preparate din carne slabă, inclusiv pește, și gustări cu brânzeturi proaspete.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Liliac Transylvania - Rose Pinot Noir DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13% Liliac Transylvania - Rose Pinot Noir DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13%

    Liliac

    Liliac Transylvania - Rose Pinot Noir DOC 2024 - 0.75L, Alc: 13%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD LECHINȚA - TRANSILVANIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: PINOT NOIR

     

    VOL. ALC.: 13%

     

    VIN ROSE SEC Vinurile produse în Transilvania sunt menționate în scrieri vechi de mii de ani ce aparțin lui Homer și Herodot. În Evul Mediu, germanii și descendenții lor, sașii, au contribuit la dezvoltarea viticulturii și diversificarea vinurilor, iar mai târziu, cooperativizarea a distrus culturile străvechi.

     

    După 1989 transilvănenii au reluat producția de vin situată în inima Transilvaniei, Județul Mureș, satul Batoș. Vinurile Liliac sunt printre cele mai apreciate din regiune şi sunt produse din cele mai bune soiuri românești cum ar fi: Fetească Regală, Fetească Albă și Fetească Neagră, dar și soiuri internaționale cum ar fi: Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Chardonnay, Neuburger, Gewurztraminer, Muscat, Merlot și Pinot Noir.

     

     

    ASPECT: Rose-somon, limpede.

     

    MIROS: Fructe de pădure ce se definesc prin aromele de mure, urmate de smochine dulci, zemoase, măghiran și piper.

     

    GUST: Aromele fructate și condimentele se mențin pe papile cu mici variații de fructe roșii și astringența naturală ce oferă un post gust scurt, sec.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un rose ușor de savurat și în sezonul cald, fie că este alături de un aperitiv rece, , salate, coacktail de creveți, preparate cu fructe de mare sau paste.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Cloudy Bay - Chardonnay 2023 - 0.75L, Alc: 13.5% Cloudy Bay - Chardonnay 2023 - 0.75L, Alc: 13.5%

    Cloudy Bay

    Cloudy Bay - Chardonnay 2023 - 0.75L, Alc: 13.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: MARLBOROUGH / NOUA ZEELANDĂ

     

    SOIUL / SOIURILE: CHARDONNAY

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ALB SEC. În 1983 David Hohnen a savurat pentru prima dată un vin din soiul Sauvignon Blanc produs în regiunea viticolă Marlborough din Noua Zeelandă. Captivat de intensitatea aromelor oferite de acel vin, acesta a dorit să descopere întregul potențial viticol al regiunii, iar în 1985, alături de vinificatorul Kevin Judd, acesta a lansat brandul Cloudy Bay. În același an a obținut recunoasterea internațională cu un Sauvignon Blanc din Marlborough și a pus Noua Zeelandă pe harta marilor state din lumea vinului. În 2003 Cloudy Bay s-a alăturat brandului Veuve Clicquot, iar în 2010 a devenit parte din marele grup de branduri LVMH.

     

    Cloudy Bay este este un membru fondator al unei asociații ce pune în practică și promovează metodele viticulturii organice, pentru asigurarea sustenabilității în toate podgoriile pe care le deține. În podgoria din Marlborough sunt cultivate 163 de parcele apropiate de râul Awairau, cu sol format din straturi de piatră și nisip ce permite drenarea mai rapidă a apelor și favorizează soiul Sauvignon Blanc. În Văile de Sud soiurile bogate în clei favorizează soiurile Pinot Noir și Chardonnay.

     

    Otago este a doua zonă cu podgorii aflate în două tipuri de terroir, cu soluri diferite, dar propice soiurilor roșii. Clasicul Pinot Noir crescut în cele două subzone este folosit într-un asamblaj de calitate, definit de tanini puternici și structură mătăsoasă.

     

     

    ASPECT: Galben-pai, cristalin, strălucitor.

     

    MIROS: Se deschide pe simțuri cu note de drupe, flori de tei și salcâm, note subtile din glazură dulce de patiserie și migdale proaspăt sfărâmate.

     

    GUST: Cel mai apreciat vin din soi alb, cu multă prestanță și cele mai savuroase arome de pere și nectarine albe. Este nelipsită o notă de stejar rumenit  ce se topește pe papile în textura onctuoasă cu post gust lung și elegant.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Partenerul ideal pentru o aventură gastronomică cu fructe de mare și sosuri cremoase, salată Caprese, brânză de vacă proaspătă, precum și alte preparate afumate sau gătite la grătar.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C. (Potențial de învechire la sticlă de 5 până la 10 ani).

     

    201,91 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Tarla - Rose Loft Edition Provence AOC, Magnum 2021 - 1.5L, Alc: 12.5% Tarla - Rose Loft Edition Provence AOC, Magnum 2021 - 1.5L, Alc: 12.5%

    Tarla - Vinuri reprezentative romanesti

    Tarla - Rose Loft Edition Provence AOC, Magnum 2021 - 1.5L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2021

     

    REGIUNE / ȚARĂ: PROVENCE AOC / FRANȚA

     

    SOIUL / SOIURILE: SYRAH, GRENACHE, CINSAULT

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ROSE SEC. Tarla Loft Edition este un cupaj exclusivist produs în Côtes de Provence, cea mai mare zonă ce deține certificare AOC (denumire de origine controlată) din regiunea viticolă Provence.

     

    Côtes de Provence cuprinde aproximativ 20.000 de hectare de viță de vie ce include soiurile de struguri din care se obțin majoritatea vinurilor din această delimitare viticolă. Pentru Loft Edition vinificatorul a ales soiurile roșii Syrah, Grenache și Cinsault, vinificate în stilul clasic al regiunii, pentru a oferi arome echilibrate și elegante.

     

     

    ASPECT: Roz-somon, cu reflexii de auriu închis.

     

    MIROS: Oferă arome de caise și piersici coapte pe un fundal de flori sălbatice.

     

    GUST: Proaspăt, mineral, cu tanini slabi, ce aduc un postgust mediu spre lung, cu note de fructe roșii.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un rose revigorant la mesele cu aperitive și feluri principale pe bază de carne albă, în special peşte şi fructe de mare.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    69,11 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Tarla 101 - Cupaj alb (SB + Ch) DOC Magnum 2023 - 1.5L, Alc: 12.5% Tarla 101 - Cupaj alb (SB + Ch) DOC Magnum 2023 - 1.5L, Alc: 12.5%

    Tarla - Vinuri reprezentative romanesti

    Tarla 101 - Cupaj alb (SB + Ch) DOC Magnum 2023 - 1.5L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC - CMD LECHINȚA - TRANSILVANIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC, CHARDONNAY

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ALB SEC. Produs într-un areal ce se distinge prin vinuri albe de calitate. Pentru că varietatea este esența vieții, proiectul TARLA a adunat de la producători reprezentativi cele mai bune parcele de vie plantate cu soiuri consacrate, neaoșe, sau perfect adaptate terroir-ului românesc, din care s-au creat o serie de cupaje și cuvee-uri de excelență, o oglindă a solului, a climei și a tradiției viticulturale tipice fiecărei zone în parte.

     

    Acest vin elegant și rafinat este un cupaj perfect de Sauvignon Blanc și Chardonnay din renumita regiune Lechința, situată în inima Transilvaniei.

     

     

    ASPECT: Galben-pai, cu reflexii verzui.

     

    MIROS: Vinul dezvăluie o paletă aromatică complexă și vibrantă, cu arome proaspete de citrice , flori de soc și o subtilă nuanță de vanilie.

     

    GUST: Plin și rotund, cu aciditate echilibrată și un final persistent, plăcut.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Recomandat la mesele cu preparate din pește, fructe de mare, salate ușoare sau brânzeturi fine. Este alegerea ideală pe a acompania mesele festive sau momentele speciale petrecute alături de cei dragi.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 10 - 12°C.

     

    133,10 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Tarla 101 - Cupaj rosu (ME+CS+FN) DOC 2023 - 0.75L, Alc: 14% Tarla 101 - Cupaj rosu (ME+CS+FN) DOC 2023 - 0.75L, Alc: 14%

    Tarla - Vinuri reprezentative romanesti

    Tarla 101 - Cupaj rosu (ME+CS+FN) DOC 2023 - 0.75L, Alc: 14%

     ANUL DE RECOLTĂ: 2023

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC - CMD DEALU MARE - CEPTURA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: MERLOT, CABERNET SAUVIGNON, FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 14.5%

     

    VIN ROȘU SEC. Dintr-un areal ce se remarcă prin vinuri roșii de foarte bună calitate. Pentru ca varietatea este esența vieții, proiectul TARLA, a adunat de la producători reprezentativi, cele mai bune parcele de vie plantate cu soiuri consacrate, neaoșe sau perfect adaptate terroir-ului românesc, din care s-au creat o serie de cupaje și cuvee-uri de excelență, o oglindă a solului, climei și tradiției viticulturale tipice fiecărei zone în parte.

     

     

    ASPECT: Roșu-purpuriu, opac.

     

    MIROS: Intens, de fructe coapte roșii si negre, distinct de coacăze și mure, cu note vegetale și delicate accente de condimente.

     

    GUST: Plin de savoare, un vin corpolent, puternic fructat, proaspăt, cu tanini fermi bine integrați și un gust remanent desfătător și de lungă durată.

     

    ASOCIERE CULINARA: Lângă carne roșie, file de porc sau vită la grill sau pe grătar, miel la tavă, vânat mic la proțap, sau cu paste cu carne în sos roșu. La finalul mesei, de consumat lângă brânzeturi moi maturate, garnisite cu stafide, smochine proaspete și nuci pecan.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C (Se recomandă decantarea timp de 30 de minute).

     

    55,66 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Tarla 201 - Rosu (CS+M+FN) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 14.5% Tarla 201 - Rosu (CS+M+FN) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 14.5%

    Tarla - Vinuri reprezentative romanesti

    Tarla 201 - Rosu (CS+M+FN) DOC 2022 - 0.75L, Alc: 14.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE:  CABERNET SAUVIGNON, MERLOT, FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 14.5%

     

    VIN ROȘU SEC. Pentru că varietatea este esența vieții, proiectul TARLA, a adunat de la producători reprezentativi, cele mai bune parcele de vie plantate cu soiuri consacrate, neaoșe sau perfect adaptate terroir-ului românesc. Din soiurile selectate au fost create o serie de cupaje și cuvee-uri de excelență, o oglindă a solului, a climei și tradiției viticulturale, tipice fiecărei zone în parte.

     

    Produs în anul 2022, Tarla 201 Gourmet duce mai departe tradiția viticulturii din Dealu Mare, măiestria și pasiunea vinificatorilor noștri prin excelentul cupaj din soiurile Cabernet Sauvignon, Merlot și Fetească Neagră.

     

     

    ASPECT: Roșu rubiniu, intens.

     

    MIROS: Buchetul dăruiește arome elegante și consistente de cafea proaspăt măcinată, tutun uscat, păstăi de vanilie și prune răscoapte.

     

    GUST: Catifelat și echilibrat, cu note de ciocolată amară, mirodenii și vanilie cu o remanență impresionantă, pe un fond întreținut de alcoolul bine integrat și tanini rotunjiți.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Cea mai bună alegere pentru mesele îmbelșugate cu prepparate din carne de pasăre, în special friptură de curcan sau gâscă, cât și alte preparate clasice și tradiționale din carne de porc și vânat.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.

     

    102,85 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Davino - Rezerva Rosu, DOC 2020 - 0.75L, Alc: 14.5% Davino - Rezerva Rosu, DOC 2020 - 0.75L, Alc: 14.5%

    Davino

    Davino - Rezerva Rosu, DOC 2020 - 0.75L, Alc: 14.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2020

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: CABERNET SAUVIGNON, MERLOT, FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 14.5%

     

    VIN ROȘU SEC. Davino Domaine Ceptura Blanc este unul dintre vinurile produse în Crama din Dealu Mare, aflată sub conducerea lui Dan Balaban. Din 1997, până în prezent Davino și-a extins viile pe 90 de hectare.

     

    Vița de vie folosită la producția vinurilor Davino sunt îngrijite pe tot parcursul anului, fără excepție, pentru recolte bogate din care se produc vinuri albe, urmate de cele rose și roșii.

     

    Pentru cel mai bun vin este folosit doar mustul de calitate, obţinut prin scurgere gravitaţională, fără exces din presarea mecanică. Apoi mustul este decantat în recipiente din inox, la temperatura controlată şi fermentat cu drojdii selecționate.

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu.

     

    MIROS: Buchetul acestui trio de soiuri roșii este concentrat în jurul aromelor de vegetale, cacao și nucșoară. La vârf își fac loc note de fructe roșii, răscoapte, acompaniate de note lemnoase și florale.

     

    GUST: Atacă papilele și acoperă bolta cu textura corpolentă, cărnoasă, marcată de taninuri și o aciditate scurtă. Post gust taninos, mediu spre lung.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Desfaceți acestă sticlă și lăsați vinul să respire câteva momente în timp ce vă potoliți pofta de miel la grătar sau la cuptor, vită împănată, vânat și brânzeturi maturate.  

     

    TEMP. DE SERVIRE: 18 - 19°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Crama DeMatei - Patima Feteasca Neagra DOC 2021 - 0.75L, Alc: 14.9% Crama DeMatei - Patima Feteasca Neagra DOC 2021 - 0.75L, Alc: 14.9%

    DeMatei

    Crama DeMatei - Patima Feteasca Neagra DOC 2021 - 0.75L, Alc: 14.9%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2021

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 14.9%

     

    VIN ROȘU SEC. Crama DeMatei se află în zona de est a marii regiuni viticole Dealu Mare și oferă o gamă de vinuri de calitate superioră, produse cu tehnologia modernă după lunga tradiție a vinificatorilor locali.

     

    Patima după Matei este iubirea infinită pentru natură și viețuitoarele acestui loc, pentru tradiții și rosturi, pentru fiecare parcelă pe care o îngrijim cu migală. Patima după Matei reflectă relația dintre pământul pe care îl lucrăm zilnic și strugurii care iau forma și esența acestui loc. 

     

    Feteasca Neagră, soiul reprezentativ al zonei Dealu Mare, este recoltat după o mică parcelă de 3.5 hectare plantată în 1986 pe Dealul Dumbala. Solul argilos cu textură luto-nisipoasă este propice viței de viei ce oferă o producție medie de 4500 - 5000 de Kg per hectar. După recoltarea manuală a strugurilor are loc vinificarea clasică în cisterne din oțel. Vinul este maturat timp de 16 luni în butoaie din stejar, apoi îmbuteliat și ținut în depozitul cramei încă 24 de luni înainte de a fi lansat pe piață.  

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.

     

    MIROS: Parfum din magiun de prune, cireșe negre și un amestec delicios de ciocolată amară și tutun proaspăt uscat.

     

    GUST: Aciditate ridicată, taninuri robuste și o structură bine așezată. Post gust fructat, lung și sec.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin deosebit, pentru mesele generoase cu friptură de porc, preparate tradiționale românești de sărbătoare, din carne miel și porc, alte rețete cu legume la grătar și brânzeturi maturate. La desert este potrivit cu ciocolată neagră și papanași cu dulceață de vișine.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 14 - 16°C. (Potențial de învechire la sticlă până la 8 ani).

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Purcari - 1827 Sauvignon Blanc 2025 - 0.75L, Alc: 12.5% Purcari - 1827 Sauvignon Blanc 2025 - 0.75L, Alc: 12.5%

    Purcari

    Purcari - 1827 Sauvignon Blanc 2025 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2025

     

    REGIUNE / ȚARĂ: IGP ȘTEFAN VODĂ / REPUBLICA MOLDOVA

     

    SOIUL / SOIURILE: SAUVIGNON BLANC

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ALB SEC. Fondat în 1827 Château Purcari reprezintă unul dintre cele mai valoroase și renumite domenii ale Europei de Est. Vinurile din Purcari au fost servite la Curțile Regale din Europa încă de acum 150 de ani. 

     

    Prima medalie de aur a fost acordată vinurilor din Purcari în 1878, la Expoziția Mondială de la Paris, când experții francezi au fost profund impresionați de aroma bogată și intensă a soiului Negru de Purcari, care a fost confundat cu unul originar din faimoasa regiune viticolă Bordeaux.

     

    De-a lungul timpului, vinurile Purcari au câștigat peste 300 de medalii și distincții la cele mai prestigioase concursuri internaționale (Decanter, Concours Mondial de Bruxelles, Challenge Internațional du Vin), precum și recunoașterea Casei Regale a Marii Britanii.

     

     

    ASPECT: Galben-pai strălucitor, cu reflexii verzui.

     

    MIROS: Un buchet aromatic vibrant și complex. Se deschid note de fructe exotice precum fructul pasiunii, ananas și o nuanță de coacăze negre. De asemenea, se simt arome vegetale de soc și ardei gras verde, completate de o notă minerală din calcar.

     

    GUST: Atacul este proaspăt și direct, cu o aciditate vivace. Aromele din nas se regăsesc în gust, cu o explozie de citrice (grapefruit roz, lămâie verde), urmată de un gust de fructe tropicale coapte. Finalul este lung, mineral și revigorant, lăsând o senzație persistentă de prospețime.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Fructe de mare (stridii, midii), pește la grătar cu lămâie și ierburi, salată de chèvre (brânză de capră) cu dressing de lămâie, alte preparate cu sparanghel aburit.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • LacertA - Merlot DOC 2017 - 0.75L, Alc: 14.1% LacertA - Merlot DOC 2017 - 0.75L, Alc: 14.1%

    LacertA

    LacertA - Merlot DOC 2017 - 0.75L, Alc: 14.1%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2017

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: MERLOT

     

    VOL. ALC.: 14.1%

     

    VIN ROȘU SEC. Podgoriile LacertA se află la sud de munții Carpați, de-a lungul Paralelei 45, care trece prin Piemonte și Bordeaux. Poziționarea benefică este doar prima asemănare cu vestitele regiuni viticole.

     

    În Muntenia zona este cunoscută pentru viticultura practicată de localnici încă de acum 700 de ani, din timpurile Daciei și Imperiului Roman, care a lăsat moștenire cultura vinului așa cum a făcut și în inima Imperiului și în teritorii ce au devenit Franța de astăzi.

     

    În Muntenia primăvara este uscată, toamna însorită și pământul fertil și curat, numai bine pentru viile bogate ce se întind pe sute de hectare. În același loc, printre vii se zăresc adesea șopârlele verzi, cele de la care a fost împrumutat în 2011 numele latin al acestui vin: LacertA.

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.

     

    MIROS: Un monosoi din 100% Merlot, cu buchet de fructe de pădure negre, reprezentate de zmeură, cu o notă de macerare.

     

    GUST: Maturarea la baric timp de 12 luni i-a permis vinului să împrumute nuanțe dulci de vanilie, prune afumate și cafea. Corpul vinului este elegant și simplu, de o consistență medie cu astringență potrivită, .

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Alegeți acest vin pentru mesele cu carne roșie (vită/vânat), carne de curcan. După felul principal savurați acest vin și alături de brânzeturi afumate.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 17 - 19°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • LacertA - Blanc de Noir DOC 2024 - 0.75L, Alc: 14% LacertA - Blanc de Noir DOC 2024 - 0.75L, Alc: 14%

    LacertA

    LacertA - Blanc de Noir DOC 2024 - 0.75L, Alc: 14%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2024

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DOC-CMD DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: PINOT NOIR

     

    VOL. ALC.: 14%

     

    VIN ALB SEC. Podgoriile LacertA se află la sud de munții Carpați, de-a lungul Paralelei 45, care trece prin Piemonte și Bordeaux. Poziționarea benefică este doar prima asemănare cu vestitele regiuni viticole din vestul Europei. În Muntenia, regiunea Dealu Mare este cunoscută pentru viticultura practicată de localnici încă de acum 700 de ani, în aceeași perioadă în care se dezvolta și viticultura din faimoasele regiuni franceze.

     

    În Muntenia primăvara este uscată, toamna însorită și pământul fertil și curat, numai bine pentru viile bogate ce se întind pe sute de hectare. În același loc, printre vii se zăresc adesea șopârlele verzi, cele de la care a fost împrumutat în 2011 numele latin al acestui vin: LacertA.

     

    Blanc de Noir, asemenea tuturor vinurilor LacertA, este produs cu tehnologie modernă ce respectă principiul gravitațional. Acest principiul este aplicat în fazele incipiente ale vinificării pentru a proteja boabele de struguri care sunt de obicei expuse oxidării și altor procese chimice din timpul procesării mecanice. Pentru acest vin, soiul Pinot Noir, provenit din cea mai bună podgorie de struguri negri din Dealu Mare, este vinificat în alb.

     

     

    ASPECT: Galben-pai, limpede.

     

    MIROS: Arome de mere necoapte și pepene galben.

     

    GUST: Pe papile se așază inevitabil aromele de fructe roșii nelipsite unui soi de strugure roșu, fie el și atunci când este vinificat în alb. Note de mure, prune roșii, dulci, lime și grepfrut roz atacă simțurile în post gust.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Alege acest vin la mesele cu preparate tradiționale din amestec de carne de vită și porc, pește slab și fructe de mare.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

    + 0,50 RON garanție SGR

  • Nachbil - Syrah Reserve BIO 2022 - 0.75L, Alc: 14% Nachbil - Syrah Reserve BIO 2022 - 0.75L, Alc: 14%

    Nachbil

    Nachbil - Syrah Reserve BIO 2022 - 0.75L, Alc: 14%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2022

     

    REGIUNE / ȚARĂ: IG DEALURILE SATMARULUI - CRIȘANA ȘI MARAMUREȘ / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: SYRAH

     

    VOL. ALC.: 14%

     

    VIN ROȘU SEC. Crama Nachbil a fost înființată în 1999, în nordul Ardealului, acolo unde viticultura era foarte puțin dezvoltată, iar potențialul era unul impresionant. Pe parcursul anilor producătorul a extins terenul cultivat cu viță de vie de la 2,5 hectare la 20 de hectare în prezent.

     

    După anul 2006 Nachbil a prosperat prin cultivarea soiurilor de struguri roșii: Pinot Noir, Merlot, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Blaufränkisch, Syrah, dar și albe: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Riesling de Rhin, Gewürztraminer şi Fetească Regală.

     

    Nachbil Syrah Reserve 2021 este un vin produs din culturile selectate ale podgoriei Beltiug. O proporție semnificativă din vin este tras în butoaie din stejar și maturat în diferite loturi, apoi asamblat în varianta finală. Nachbil Syrah Reserve are potențial de învechire îndelungată.

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.

     

    MIROS: Buchet cu note dulci-acrișoare de coacăze negre și afine, pe un fond aromatic condimentat de piper, vanilie și lemn dulce.

     

    GUST: Cremos, cu valuri de tanini rotunzi și alcool bine integrat. Notele mijlocii de vanilie și stejar oferă postgust lung și savuros.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Syrah este potrivit la mesele cu preparate din carne de vită, în special friptură și tocănițe condimentate.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.

     

    99,22 RON

    + 0,50 RON garanție SGR

Pagina:
  1. 44
  2. 45
  3. 46
  4. 47
  5. 48
Grilă Listă