Vinuri noi

Citește Mai Mult Afiseaza mai putine
Grilă Listă
Filtru

Momentan Cumpărați după:

  1. Tip strugure: Feteasca Neagra Eliminare
  • Metamorfosis - Cantus Primus, Feteasca Neagra 2017 - 0.75L, Alc: 14.5% Metamorfosis - Cantus Primus, Feteasca Neagra 2017 - 0.75L, Alc: 14.5%

    Metamorfosis - Cantus Primus, Feteasca Neagra 2017 - 0.75L, Alc: 14.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2017

     

    REGIUNE / ȚARĂ: DEALU MARE - MUNTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 14.5%

     

    VIN ROȘU SEC. Proiectul Vitis Metamorfosis este parte din antreprizele Marchizului Piero Antinori, care a dezvoltat anterior proiecte similare în alte regiuni viticole din Italia, SUA, Chile și Ungaria.

     

    În România, Marchizul a ales Dealu Mare, pentru condițiile asemănătoare cu regiunea viticolă Toscana. Potențialul și calitatea vinurilor produse pe alte podgorii din Dealu Mare au fost de ajuns pentru a demara proiectul Metamorfosis. În prezent, domeniul se întinde pe trei plaiuri viticole (Valea Urloi, Fintești și Năeni), cu o suprafață totală de 100 de hectare.

     

    Pentru vinurile Metamorfosis recoltarea are loc în totalitate manual, urmată de o selecție calitativă exigentă a pentru fiecare soi. Pentru această Fetească Neagră, vinificarea are loc la temperatură controlată de 28°C. Macerarea durează circa 3 săptămâni, pentru a se obține un vin de culoare intensă și arome tipice. După fermentația malolactică, vinul este maturat timp de 14 luni, împărțit astfel: 80% în budană din stejar european de 5000 litri, 10% în baricuri de 225 litri și 10% în cisternă de oțel inoxidabil. Apoi vinul este îmbuteliat și învechit la sticlă.

     

     

    ASPECT: Roșu-închis cu reflexii rubinii.

     

    MIROS: Feteasca Neagră este un vin consistent încă de la primele arome ce se ridică din pahar. Pentru început se strecoară în față fructele roșii, bine coapte, apoi evoluează în gemuri de prune și cireșe, note minerale și condiment dulce.

     

    GUST: Pe papile se simte maturarea în butoaie din lemn de stejar, evidentă și prin tanini moi. Procentul de alcool este impresionant, însă bine integrat, rafinat ca la un porto. Final lung și savuros.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Caracterul fructat, lemnos și condimentat este pus în valoare de carne roșie la grătar, preparate tradiționale românești, prepeliţă la cuptor cu un sos de vin roşu, cocoș cu vin și brânzeturi.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16°C.

     

  • Mosia Tohani - Caseta Apogeum Feteasca Neagra (2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016) 6 buc. x 0.75L Mosia Tohani - Caseta Apogeum Feteasca Neagra (2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016) 6 buc. x 0.75L

    Mosia Tohani - Caseta Apogeum Feteasca Neagra (2011, 2012, 2013, 2014, 2015, 2016) 6 buc. x 0.75L

    După atestările documentare din 1773, vinurile din Tohani au stat sub semnul regalității. În perioada interbelică vinurile din Tohani sunt legate de viața Principelui Nicolae al României, iar după 1989 această parte a țării au devenit din nou un loc de interes pentru viticultori.

     

    Începând cu anul 2000 terenurile din Tohani au fost privatizate. Noi proprietari au replantat vița, au extins culturile și au învestit în clădiri și echipamente moderne. Vinurile din Tohani s-au alăturat celorlalte brand-uri cu istorie îndelungată, care oferă cele mai bune vinuri din Europa de Est. În semn de recunoaștere a calității și valorilor promovate, în 2012 Moșia Tohani a devenit furnizor al Casei Regale.

     

    Apogeum Fetească Neagră este un vin special din soi românesc, cu arome elegante, adunate într-un buchet ce desfată caracterele rafinate și aduce acel stil regal, gândit pentru toate vinurile Tohani.

     

    Pachetul conține 6 sticle de vin de 0.7L Mosia Tohani, din soiul Fetească Neagră, cu anii de producție consecutivi: 2011,2012,2013,2014,2015 și 2016. 

     

    3.949,96 RON
  • Crama Trantu - Daima - Feteasca Neagra 2017 - 0.75L, Alc: 14% Crama Trantu - Daima - Feteasca Neagra 2017 - 0.75L, Alc: 14%

    Crama Trantu - Daima - Feteasca Neagra 2017 - 0.75L, Alc: 14%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2017

     

    REGIUNE / ȚARĂ: MURFATLAR - DOBROGEA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 14%

     

    VIN ROȘU SEC. Crama Trantu a fost inființată de Panait Trantu, unul ditre vinificatorii români cu experiență de peste 30 de ani. Crama actuală, aflată în Cernavodă, a fost înainte de 1989 un combinat de stat. În 1999 Dl. Trantu a achiziționat terenul, a înlocuit via, a modernizat crama, apoi a început să producă vinuri fiind unul dintre primii vinificatori privați din țară.

     

    Crama Trântu este situată în partea de vest a podgoriei Murfatlar și este expusă unor condiții speciale, propice culturilor an de an. În această zonă bat curenții slabi dinspre Dunăre și Marea Neagră, soare generos ce încăzește bine vița și pământul cu straturi de calcar. În acest terroir unde și iernile sunt blânde și prospere, pe 40 de hectare sunt cultivate cu soiuri românești (Fetească Regală, Tămâioasă Românească, Fetească Neagră), dar și soiuri cunoscute ale Lumii Vechi (Chardonnay, Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon).

     

    Asemenea tuturor vinurilor produse cu tradiție și experiență, acest monosoi de Fetească Neagră ia naștere în vie, locul din care au fost recoltați strugurii, puși în lădițe, sortați cu atenție, desciorchinați și presați. Mustul a fost fermentat în vase din inox cu temperatură controlată. Mustul de Fetească Neagră maturat în vase de inox este cupajat cu must din același soi maturat la baric (65-70%). Din cele două loturi maturate diferit a rezultat un vin echilibrat, energic dar și matur, cu arome fine și consistente.

     

     

    ASPECT: Roșu intens cu reflexii scurte de rubin.

     

    MIROS: Parfum de fructe roșii, vegetale uscate, pământii, urmate de note foarte scurte de lemn umed.

     

    GUST: Pe papile se păstrează frumos fructele roșii, ce se rezumă încet la note de prune uscate, afumate, cacao și doar puțin stejar. Taninurile tinere aduc un post gust vioi, lung, echilibrat.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un monosoi extraordinar alături de preparate tradiționale din carne (sărmăluțe, tochitură), porc, vită și vânat la grătar, paste și brânzeturi tari.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C.

     

  • Crama Girboiu - Bacanta - Rose Special Edition 2019 - 0.75L, Alc: 12.5% Crama Girboiu - Bacanta - Rose Special Edition 2019 - 0.75L, Alc: 12.5%

    Crama Girboiu - Bacanta - Rose Special Edition 2019 - 0.75L, Alc: 12.5%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2019

     

    REGIUNE / ȚARĂ: COTEȘTI - MOLDOVA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 12.5%

     

    VIN ROSE SEC. Crama Gîrboiu este o afacere de familie fondată în 2005 de Constantin Gîrboiu ce oferă vinuri românești obținute din podgoria întinsă pe 250 de hectare, în comuna Cotești. Familia Gîrboiu a ales o zonă caracterizată de condiții climatice favorabile și sol bogat pentru a cultiva cele mai bune soiuri românești și străine.

     

    Crama Gîrboiu oferă vinuri liniștite și spumante, de tip monosoi și cupaj, obținute prin metode tradiționale de vinificare cu echipamente moderne și maturare în butoaie din stejar. Echipa de vinificatori din Cotești beneficiază și de experiența oenologului consultant Giovanni Menotti, în efortul continuu de a oferi publicului din România, și de peste hotare, cele mai bune vinuri din regiunea viticolă Moldova.

     

    Bacanta face referire la un personaj mitologic pe care acest vin misterios și opulent îl invocă cu ajutorul gustului bine definit și complex. Aspectul, textura și aroma aduc în prim plan și atmosfera ospățului roman, unde se caută plăcerea în orice experiență, iar gusturile se discută puțin, dar cu pasiune.

     

     

    ASPECT: Roz cu tentă de coajă de portocală.

     

    MIROS: Bacanta rose Special Edition este un vin nou al Cramei Gîrboiu - elegant, cu parfum fin de căpșune, piersică, zmeură și grepfrut roz, urmat de note exotice de fructul pasiunii, mango și litchi.

     

    GUST: Aromele de fructe se păstrează pure, textura este cremoasă, minerală și puțin acidulată.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin excelent alături de salată Niçoise, Paella cu fructe de mare, homar, ton ȋn crustă de susan, miel cu ierburi Provence, brȃnză Camembert şi Brie

     

    TEMP. DE SERVIRE: 8 - 10°C.

     

  • Sarica Niculitel - Epiphanie 2017 - 0.75L, Alc: 14.9% Sarica Niculitel - Epiphanie 2017 - 0.75L, Alc: 14.9%

    Sarica Niculitel - Epiphanie 2017 - 0.75L, Alc: 14.9%

    ANUL DE RECOLTĂ: 2017

     

    REGIUNE / ȚARĂ: COLINELE DOBROGEI / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 14.9%

     

    VIN ROȘU SEC. Viticultura practicată de localnici nord-dobrogeni este documentată cel mai devreme în anul 1412. Podgoria Sarica Niculițel o găsim în nordul Dobrogei, aproape de Tulcea, în partea deluroasă, numită Sarica, din localitatea Niculițel, locul de unde a pornit renumele acestor vinuri.

     

    Dezvoltarea viticulturii în Niculițel a fost favorizată de condițiile climatice unice, mai exact: expunerea nordică, lacurile din apropiere și întinsele zone împădurite din sud, care au permis apariția unor culturi sănătoase de viță și producția unor vinuril apreciate în toată țara. Viticola Sarica Niculițel este o afacere de familie începută în 2003. După 17 ani de activitate, culturile de viță de vie se întind pe 400 de hectare, cultivate cu soiuri din România, Franța și Germania.

     

    Epiphanie este în prezent o gamă dedicată soiului Fetească Neagră, vinificat cu tehnologie modernă și maturată 12 luni la baric nou din stejar francez. Vinul oferă un buchet select ce va fi o revelație uimitoare pentru iubitorii vinurilor roșii din soi românesc.

     

     

    ASPECT: Roșu-rubiniu, intens.

     

    MIROS: Buchetul este specific strugurilor de Fetească Neagră, culeși târziu, cu arome bine așezate de fructe negre de pădure, prună uscată și note slabe de condimente și cafea.

     

    GUST: Așa cum se dorește de la vinul de Fetească Neagră, gustul este plin, cu tanini vioi și arome de gemuri din fructe dulci, surprinzătoare pentru un vin sec. 

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin potrivit alături de preparatele din carne de vânat (talie mare) și brânzeturi învechite cu mucegai nobil. La desert face față cu mândrie prăjiturilor cu ciocolată neagră și fructe de pădure.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 16 - 18°C. (Este recomandată decantarea timp de 45 de minute).

     

  • Vinarte - Prince Mircea Feteasca Neagra 2018 - 0.75L Vinarte - Prince Mircea Feteasca Neagra 2018 - 0.75L

    Vinarte - Prince Mircea Feteasca Neagra 2018 - 0.75L

    ANUL DE RECOLTĂ: 2018

     

    REGIUNE / ȚARĂ: MEHEDINȚI – OLTENIA / ROMÂNIA

     

    SOIUL / SOIURILE: FETEASCĂ NEAGRĂ

     

    VOL. ALC.: 13.5%

     

    VIN ROȘU SEC. În 1998, un grup de afaceriști români, francezi și italieni, aduși împreună de pasiunea pentru vin au creat brand-ul Vinarte. Începutul este cel mai frumos moment, de aceea, merită să știm mai multre despre cei trei afaceriști: aceștia au apelat la specialiști și au achiziționat trei domenii viticole: Villa Zorilor-Dealu Mare; Bolovanu-Sâmburești și Stârmina-Mehedinți.

     

    Fondatorii au plantat soiuri pure, autohnone și soiuri populare din Europa, au adus aparatură modernă și barique-uri din stejar pentru păstrarea celor mai bune monosoiuri și cupaje. În Mehedinți au fost plantate soiuri românești: Tămâioasă, Fetească Neagră, Fetească Albă, Novac și, bineînțeles, soiuri originare din Franța (Sauvignon Blanc și Merlot) și Germania (Riesling). 

     

    Prince Mircea Fetească Neagră este un vin monosoi tânăr, din struguri crescuți în Mehedinți, în pământ brun-roșcat, erodat, cu depozite de pietrișuri rulate și versanți cu sol argiloiluvian. În 2018, în zona Mehedinți s-au înregistrat temperaturi echilibrate și ploi, a fost toamnă caldă cu umiditate potrivită ce a permis culegerea strugurilor la maturitate deplină și păstrarea aromelor primare pe care vă invităm să le descoperiți la o degustare.

     

     

    ASPECT: Rubiniu cu tentă roșiatică. Opac.

     

    MIROS: Obținut din 100% struguri din soiul Fetească Neagră, acest vin împarte arome pure și elegante de fructe roșii, dulci, rafinate și note vegetale, păstrate după scurta perioadă de maturare în butoaie din stejar.

     

    GUST: Un vin autentic românesc, înzestrat cu arome de fructe roșii și negre coapte. Se simt cireșe negre, afine și coacăze, urmate de un mănunchi de ierburi aromatice, puțin uscate. Post gust fructat, de astringență medie, oferită de taninuri tonice, plăcute.

     

    ASOCIERE CULINARĂ: Un vin roșu, obținut cu mândrie în Oltenia, pe care îl recomandăm la preparatele din carne roșie / carne de vânat mare, preparate tradiționale românești și brânzeturi tari.

     

    TEMP. DE SERVIRE: 14 - 16°C

     

Grilă Listă