METAXA Grande Fine

  • Metaxa Grande Fine

Încă de la lansarea pe piață, de acum câteva decenii, decantorul METAXA Grande Fine a fost recunoscut ca o propunere estetică unică, un tribut adus Greciei, tradițiilor sale, meșteșugului, artei și modului de viață plin de inspirație.

 

Această a doua ediție de colecție este prezentată într-un decantor de porțelan cu un design semnat de Cacao Rocks, un artist stradal din Atena, care și-a dezvoltat propriul stil creativ și vibrant, folosind simboluri și elemente de folclor grecești într-o interpretare modernă și contemporană.

 

Folosind camera foto instant, preferata sa, artistul a decis să facă aceleași fotografii pe care bunicul său le făcuse în insulele Ciclade cu zeci de ani în urmă. Întors la Atena, a realizat un colaj din fotografiile originale ale bunicului și cele făcute de el, un colaj pe care l-a folosit pentru a crea noul design METAXA Grande Fine.

 

Decantorul este decorat cu modele inspirate de morile de vânt din Mykonos și de alte simboluri din insulele Ciclade, folosind paleta de culori a artistului: alb pentru arhitectura din Ciclade, albastru pentru tonurile Mării Egee și auriu pentru soarele care scaldă insulele tot anul. În același timp, gustul unic al vinurilor Muscat din insula Samos, distilatele de vin învechite și plantele mediteraneene fac din această băutură o alegere inspirată pentru cunoscătorii băuturilor fine din întreaga lume.

 

Prin această reinterpretare, artistul dorește să promoveze stilul de viață și cultura grecească și, nu în ultimul rând, aromele specifice acestor locuri, prin intermediul unei băuturi unice, METAXA.

 

 

NOTE DE DEGUSTARE:

 


CULOARE: intensă de ambră.
MIROS : Note fine de stejar, prune uscate, stafide și lemn dulce.
GUST: Bogat și fin. Arome de fructe uscate, nucșoară, stejar și miere.
GUST FINAL: Delicat și persistent, cu arome de fructe, miere și condiment.
Savurați METAXA Grande Fine simplu sau cu gheață.