Jack Daniel`s - Tennessee whiskey Legacy Edition 2 - 0.7L, Alc: 43%
Unul dintre cele mai populare whiskey-uri din lume, Jack Daniel’s, este denumit după Jasper Newton Daniel, care și-a impresionat compatrioții cu o băutură rafinată pe care o considerau bourbon. Cu toate acestea, încă de la sfârșitul secolului al XIX -lea, Jack și-a promovat cu grijă și atenție băutura și a numit-o Tennessee Whiskey (nu bourbon), pentru că distilatul era și este filtrat prin cărbune din arțar, în distileria din statul american Tennessee. Jack a lăsat moștenire distileria, rețeta, procesele de producție și denumirea de Tennessee Whiskey.
Pentru orice sortiment de Jack Daniel’s sunt folosite aceleași ingrediente: apă naturală din peștera Spring Hollow și distilat obținut din porumb, grâu și orz. În ultimele faze de producție intervine acel proces esențial pe care este bazată denumirea de Tennessee Whiskey: distilatul este adus la 70 de grade tărie și este trecut printr-un filtru din cărbune de arțar timp de 3-5 zile. În final, whiskey-ul este maturat în butoaie din stejar și lăsat în grija timpului, care reușește să ducă mai departe munca oamenilor și să ofere parfumul și aroma unică Old No. 7.
Sticla de Jack Daniel’s Old No. 7 a avut încă de la început o etichetă de culoare predominant neagră. Unii spun că negrul a fost ales pentru că este sobru și îl comemorează pe Jack Daniel, alții cred că nu există nici un motiv pentru alegerea făcută.
Ceea ce știm cu siguranță este că eticheta neagră este una dintre primele variante folosite pentru sticla de Jack Daniel’s Old No. 7. Legacy Edition 2 continuă tradiția și lansează un Old No. 7 ce poartă mândru una dintre primele etichete negre, devenite simbol al continuității dovedite de brand și oda dedicată alegerilor făcute de Jack în urmă cu peste 150 de ani.
ASPECT: Ambră.
MIROS: Legacy Edition 2 este un whiskey cu profil aromatic ceva mai sofisticat, dar la fel de direct și ușor de apreciat de fanii brand-ului american. Experiența începe cu parfumul de caramel și unt, vanilie și mere proaspete.
GUST: Papilele gustative sunt surprinse de o licoare construită minuțios din mai multe arome, decât cele oferite de Old No. 7 cu eticheta modernă. Pentru această ediție maestrul din Lynchburg a creat un Old No. 7 cu arome de portocală, dulceață din cereale și stejar rumenit, cu un tonuri de condimente și caramel.
FINISH: Fin și rafinat cu un ton de milkshake delicios, preparat cu banană coaptă.
Tip Băutură | Tennessee whisky |
---|---|
Ţara de Origine | USA |
Tip ambalaj | Sticla |
Vechime | Standard |
Brand | Jack Daniel's |
Ingrediente | Apa, alcool distilat din cereale. |
Atentionari speciale | Consumati cu moderatie, alcoolul dauneaza grav sanatatii. Nerecomandat femeilor insarcinate. Este interzisa vanzarea catre persoanele cu varsta sub 18 ani. |
Litraj | 0,7L |
Alcool | 43.0% |