5 lucruri pe care nu le stiai despre Jack Daniel’s

Jack Daniel’s este probabil unul dintre cele mai cunoscute branduri de whiskey din lume. Iar povestile din spatele sau sunt la fel de condimentate si interesante precum bautura in sine. Iata cateva dintre cele mai incitante lucruri care sigur te vor face sa il indragesti chiar si mai mult.

Fiecare sticla de Jack Daniel’s este facuta in acelasi loc

Jack Daniel’s vinde peste 10 milioane de baxuri de whiskey in fiecare an in toate colturile lumii. Prin urmare, multa lume este tentata sa creada ca brandul a incercat de-a lungul timpului sa isi extinda distileriile si in alte regiuni ale lumii. Surprinzator sau nu, fiecare picatura de Jack Daniel’s este produsa in Lynchburg, Tennessee, in aceeasi distilerie ca in 1866. La acea vreme, orasul avea doar 361 locuitori, dar nici in prezent nu este foarte mare – inca are un singur semafor. Dar cel mai interesant lucru despre Lynchburg nu este acesta, ci faptul ca inca de la prohibitie interzice vinderea sau cumpararea de alcool. Exceptie de la regula face, bineinteles, Jack Daniel’s.

Jack Daniel’s nu este bourbon

„Bourbon” ne trimite cu gandul la un whiskey american de cea mai buna calitate. Dar Jack Daniel’s nu este bourbon. Tehnic, celebrul Jack Daniel’s Old No.7 poate fi numit astfel (este obtinut in proportie de 80% din porumb si este produs in Statele Unite), insa producatorul dezaproba asocierea cu termenul de „bourbon”, preferandu-l pe cel de „Tennessee Whiskey”. Aceasta titulatura provine de la faptul ca este filtrat strop cu strop prin carbune si maturat in butoaie de stejar din productia proprie. El nu este produsul unui plan calendaristic, ci este considerat gata de a fi sorbit doar atunci cand degustatorii companiei, asemenea lui Jack Daniel, considera ca a ajuns la calitatea dorita.

Ce semnifica numarul 7 din Jack Daniel’s Old No.7?

Au existat foarte multe legende si speculatii, insa provenienta numarului 7 ramane un secret bine pastrat, pe care Jack l-a luat cu el in mormant. La cei 1,57 metri ai sai, Jack era un fel de Casanova. Nu a fost niciodata casatorit, insa se crede ca a avut 7 iubite. Totodata, acesta a inceput sa puna bazele carierei sale la varsta de 7 ani. Alte teorii spun ca Jack isi transporta butoaiele de whiskey in trenul No.7, ca la a cea de-a saptea incercare a reusit sa perfectioneze reteta si ca a perdut la un moment dat un butoi de whiskey timp de 7 ani. Nu in ultimul rand, multi spun ca pur si simplu acesta era numarul sau norocos. Cert este ca Jack Daniel’s nu are o perioada de invechire de 7 ani, asa cum multi cred, deoarece se stie ca fiecare butoi este lasat la maturat exact atat cat este nevoie.

Exista mai multe tipuri de Jack Daniel’s

Intr-adevar, Old No. 7 este cel mai popular sortiment din gama de whiskey Jack Daniel’s, insa exista atat de multe alte variante de exceptie. De exemplu, Gentleman Jack este singurul whiskey din lume filtrat de doua ori, avand o textura unica, extrem de catifelata. Single Barrel este, bineinteles, produs intr-un singur butoi, in cele mai inalte colturi din depozitele distileriei Jack Daniel’s, acolo unde schimbarile drastice de temperatura provoaca o aprofundare a culorii si gustului. Fiecare butoi este ales special, pentru gustul robust, notele aromatice de stejar ars, vanilie si caramel. De asemenea, exista nenumarate sortimente editie limitata, precum whiskey-ul realizat pentru comemorarea a celei de-a 100 aniversari a lui Frank Sinatra.

Frank Sinatra a luat o sticla de Jack Daniel’s cu el in mormant

Jack Daniel’s a fost intotdeauna asociat cu muzica, in special cu genul rock, iar Frank Sinatra a jucat un rol major in cresterea popularitatii brandului. Acesta a fost atat de atasat de acest brand, incat a decis sa ia cu el in mormant o sticla (alaturi de un pachet de tigari si o bricheta Zippo). La acel moment, Jack Daniel’s a lansat o editie limitata de sticle pentru a comemora decesul lui Frank Sinatra, lucru care s-a intamplat si in 2016, in cinstea lui Lemmy de la Motörhead.

Like or share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *